Ordin · Ministerul Educației și Cercetării

Ordinul nr. 3755/2026

privind acordarea acreditării unității de învățământ preuniversitar particular Grădinița "Elite" Berceni din satul Berceni, comuna Berceni, județul Ilfov

prezumat în vigoare

Data actului
24 aprilie 2026
Emitent
Ministerul Educației și Cercetării
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 413 din 15 mai 2026
Citează
7 acte
Structură
9 articole · 5.712 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Având în vedere prevederile:

–

Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023 , cu modificările și completările ulterioare;

–

Ordinului ministrului educației nr. 6.072/2023

privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului național de învățământ preuniversitar și superior, cu modificările ulterioare;

–

art. 11 lit. a) , respectiv ale

art. 15 lit. e) din anexa nr. 1

la

Hotărârea Guvernului nr. 155/2022

privind aprobarea

Regulamentului

de organizare și funcționare al Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar;

–

Hotărârii Guvernului nr. 993/2020

privind aprobarea

Metodologiei

de evaluare instituțională în vederea autorizării, acreditării și evaluării periodice a organizațiilor furnizoare de educație, cu modificările și completările ulterioare;

–

Hotărârii Guvernului nr. 994/2020

privind aprobarea

standardelor

de autorizare de funcționare provizorie și a standardelor de acreditare și de evaluare externă periodică în învățământul preuniversitar, cu modificările ulterioare;

–

Ordinului ministrului educației nr. 5.083/2022

privind acordarea autorizației de funcționare provizorie Asociației „Elite Kids“ din comuna Berceni pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița „Elite“ Berceni din comuna Berceni;

–

Hotărârii Consiliului Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar nr. 20 din 11.12.2025;

–

Referatului de aprobare nr. 9.879 din 12.12.2025 privind acordarea acreditării unității de învățământ preuniversitar particular Grădinița „Elite“ Berceni din comuna Berceni, județul Ilfov, pentru nivelul de învățământ „preșcolar“, limba de predare „română“, formele de învățământ „program normal“ și „program prelungit“,

în temeiul

art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 731/2024

privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației și Cercetării, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul educației și cercetării emite prezentul ordin.

Articolul 1

Se acordă acreditarea unității de învățământ preuniversitar particular Grădinița „Elite“ Berceni, cu sediul în str. Dobreni nr. 32D, satul Berceni, comuna Berceni, județul Ilfov, pentru nivelul de învățământ „preșcolar“, limba de predare „română“, formele de învățământ „program normal“ și „program prelungit“, începând cu anul școlar 2026-2027.

Articolul 2

Unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița „Elite“ Berceni din comuna Berceni, județul Ilfov, acreditată potrivit dispozițiilor

art. 1 , este persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ, beneficiază de toate drepturile și are obligațiile prevăzute de lege.

Articolul 3

Unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița „Elite“ Berceni din comuna Berceni, județul Ilfov, are capacitatea maximă de școlarizare de 6 formațiuni de studiu/ 1 schimb, respectiv maximum 6 formațiuni de studiu/schimbul 1.

Articolul 4

Personalul didactic și administrativ din unitatea de învățământ preuniversitar particular autorizată Grădinița „Elite“ Berceni din comuna Berceni, județul Ilfov, angajat conform prevederilor legii pentru formațiunile de studiu școlarizate conform prevederilor

art. 1 , se preia la unitatea de învățământ preuniversitar particular acreditată Grădinița „Elite“ Berceni din comuna Berceni, județul Ilfov.

Articolul 5

(1)

Unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița „Elite“ Berceni din comuna Berceni, județul Ilfov, dispune de patrimoniu propriu, care nu poate fi înstrăinat sau diminuat și va fi utilizat numai în interesul învățământului.

(2)

În cazul desființării, dizolvării sau lichidării, patrimoniul unității de învățământ preuniversitar particular acreditate Grădinița „Elite“ Berceni din comuna Berceni, județul Ilfov, revine fondatorilor.

Articolul 6

Unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița „Elite“ Berceni din comuna Berceni, județul Ilfov, este monitorizată și controlată periodic de către Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Ilfov, în vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza acreditării.

Articolul 7

Unitatea de învățământ preuniversitar particular menționată la

art. 1

are obligația de a solicita evaluarea externă periodică în termen de maximum 5 ani de la obținerea acreditării, dar nu mai târziu de anul școlar 2030-2031.

Articolul 8

Asociația „Elite Kids“, în calitate de persoană juridică inițiatoare, unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița „Elite“ Berceni din comuna Berceni, județul Ilfov, Ministerul Educației și Cercetării, Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, respectiv Inspectoratul Școlar Județean Ilfov duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul 9

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul educației și cercetării,
Mihai Dimian
București, 24 aprilie 2026.
Nr. 3.755.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.