Instrucțiunile din 31 august 2026
privind siguranța operațională în etapa de construcție a proiectelor de centrale electrice eoliene offshore
prezumat în vigoare
ORDINUL nr. 16 din 31 august 2026 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 730 din 31 august 2026.
Aprobate prin
Capitolul I Dispoziții introductive
Articolul 1
Prezentele instrucțiuni stabilesc cadrul de reglementare aplicat de Autoritatea Competentă pentru Reglementarea Operațiunilor Offshore la Marea Neagră, denumită în continuare ACROO, pentru supravegherea siguranței operaționale și a conformității cu cerințele legale și de reglementare pe durata etapei de construcție (fabricare, transport, instalare), inclusiv pe durata activităților ulterioare de testare și punere în funcțiune a centralelor electrice eoliene offshore dezvoltate în temeiul
privind energia eoliană offshore.
Scopul prezentelor instrucțiuni este de a asigura executarea în condiții de siguranță a activităților aferente etapei de construcție și a activităților ulterioare de testare și punere în funcțiune, cu respectarea legislației române aplicabile, a cerințelor privind siguranța maritimă și operațională, a obligațiilor privind protecția mediului și a standardelor și practicilor internaționale recunoscute aplicabile.
Articolul 2
Prezentele instrucțiuni se aplică activităților offshore și, după caz, onshore, aferente etapei de construcție, inclusiv fabricării, transportului, instalării și asamblării fundațiilor, turbinelor eoliene, stațiilor offshore, cablurilor submarine și celorlalte componente necesare realizării centralei electrice eoliene offshore precum și activităților ulterioare finalizării construcției, respectiv de testare și punere în funcțiune.
Riscurile asociate activităților de construcție se identifică, se evaluează și se reduc la un nivel cât mai scăzut posibil în mod rezonabil, în concordanță cu principiul ALARP și cu practicile internaționale recunoscute aplicabile activităților offshore.
Cadrul de asigurare a conformității în etapa de construcție se bazează pe responsabilitatea primară a concesionarului, verificarea independentă și supravegherea exercitată de ACROO, în limitele competențelor sale legale.
Articolul 3
În sensul prezentelor instrucțiuni, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:
a)
activități de testare și punere în funcțiune - ansamblul verificărilor, inspecțiilor, încercărilor și testelor funcționale efectuate asupra componentelor, echipamentelor, instalațiilor și sistemelor centralei electrice eoliene offshore, după instalarea acestora și anterior intrării în exploatare, în scopul verificării conformității cu cerințele de proiectare și cu cerințele tehnice și de siguranță aplicabile, precum și al demonstrării funcționării acestora în condițiile și la parametrii prevăzuți.
b)
aprobare de dezvoltare - are semnificația prevăzută la
art. 2 lit. a) din Legea nr. 121/2024 ;
c)
autoritate competentă - are semnificația prevăzută la
art. 2 lit. b) ,
c) ,
d) din Legea nr. 121/2024 ;
d)
cablu subacvatic - are semnificația prevăzută la
art. 2 lit. f) din Legea nr. 121/2024 ;
e)
centrală electrică eoliană offshore - are semnificația prevăzută la
art. 2 lit. g) din Legea nr. 121/2024 ;
f)
concesionar - are semnificația prevăzută la
art. 2 lit. h) din Legea nr. 121/2024 ;
g)
construcție - etapa proiectului în care infrastructura aferentă centralei electrice eoliene offshore, inclusiv fundațiile, cablurile, stațiile și turbinele, este fabricată, transportată, instalată și asamblată în vederea pregătirii pentru testare și punerea în funcțiune;
h)
dezvoltator - are semnificația prevăzută la
art. 2 lit. k) din Legea nr. 121/2024 ;
i)
offshore - are semnificația prevăzută la
art. 2 lit. m) din Legea nr. 121/2024 ;
j)
organism de verificare independentă - are semnificația prevăzută la
art. 2 lit. o) din Legea nr. 121/2024 ;
k)
perimetru eolian offshore - are semnificația prevăzută la
art. 2 lit. p) din Legea nr. 121/2024 ;
l)
punctul de racordare la rețeaua de transport a centralei electrice eoliene offshore - are semnificația prevăzută la
art. 2 lit. r) din Legea nr. 121/2024 ;
m)
stație electrică offshore - instalația sau ansamblul de instalații amplasate în zona maritimă, destinate colectării, transformării, conversiei, compensării, comutației, protecției, controlului ori evacuării energiei electrice produse de centrala electrică eoliană offshore, inclusiv, după caz, stațiile electrice offshore de curent alternativ, stațiile de conversie HVDC, stațiile de comutație, stațiile de compensare și alte instalații electrice offshore cu funcții echivalente;
n)
stație de conversie offshore - are semnificația prevăzută la
art. 2 lit. t) din Legea nr. 121/2024 ;
o)
turbină eoliană offshore - are semnificația prevăzută la
art. 2 lit. ț) din Legea nr. 121/2024 ;
p)
zone interzise - au semnificația prevăzută la
art. 2 lit. u) din Legea nr. 121/2024 ;
Articolul 4
În sensul prezentelor instrucțiuni, abrevierile utilizate au următoarele semnificații:
a)
ACROO - Autoritatea Competentă pentru Reglementarea Operațiunilor Offshore la Marea Neagră;
b)
ALARP - principiu folosit în managementul riscului ce presupune reducerea riscului până la cel mai scăzut nivel posibil în mod rezonabil.
c)
G+ - Organizația Globală pentru Sănătate și Siguranță în Domeniul Energiei Eoliene Offshore
d)
HSSE - sănătate și siguranță ocupațională, securitate și protecția mediului
e)
IEC - Comisia Electrotehnică Internațională;
f)
IECRE - sistemul IEC de certificare în raport cu standardele aplicabile utilizate în domeniul energiei regenerabile;
g)
IMCA - Asociația Internațională a Contractanților Maritimi
h)
IVB - organism de verificare independentă;
i)
MOC - proces de management al modificărilor/schimbărilor
j)
RAMS - metode de lucru fundamentate pe evaluarea riscurilor
k)
SECE - elemente critice pentru siguranță și mediu;
l)
SIMOPS - operațiuni simultane,
m)
UE - Uniunea Europeană.
Articolul 5
Prezentele instrucțiuni se interpretează și se aplică în coroborare cu următoarele acte normative, reglementări și standarde, în măsura în care sunt aplicabile:
a)
Directiva 2014/52/UE privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului;
b)
Directiva 2014/89/UE privind stabilirea unui cadru pentru amenajarea spațiului maritim;
c)
Hotărârea Guvernului nr. 688/2017
privind aprobarea
Regulamentului
de organizare și funcționare a Autorității Competente pentru Reglementarea Operațiunilor Offshore la Marea Neagră cu modificările și completările ulterioare;
d)
privind energia eoliană offshore;
e)
pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, cu modificările și completările ulterioare;
f)
a energiei electrice și a gazelor naturale, cu modificările și completările ulterioare;
g)
Ordonanța Guvernului nr. 18/2016
privind amenajarea spațiului maritim cu modificările și completările ulterioare;
h)
Ordonanța Guvernului nr. 98/2010
privind identificarea, desemnarea și protecția infrastructurilor critice, aprobată prin
Legea nr. 18/2011 , cu modificările și completările ulterioare;
i)
Planul național integrat
în domeniul energiei și schimbărilor climatice pentru perioada 2021-2030;
j)
Strategia UE privind energia din surse regenerabile offshore;
k)
Seria de standarde IEC 61400 - Wind Turbines;
l)
Standardul DNV-ST-0126 - Support structures for wind turbines;
m)
Standardul DNV-ST-0076 - Design of electrical installations for wind turbines;
n)
Standardul DNV-ST-N001 - Marine operations and marine warranty;
o)
Standardul DNV-SE-0074 Type and component certification of wind turbines according to IEC 61400-22;
p)
Standardul DNV-SE-0441 Type and component certification of wind turbines;
q)
Standardul DNV - Offshore renewables risk management - A pragmatic safety case;
r)
Standardul IECRE OD-502 Project Certification Scheme;
s)
Standardul ISO 29400 - Ships and marine technology - Offshore wind energy - Port and marine operations;
t)
Ghidurile de bună practică G+.
(2)
Activitățile de construcție și cele ulterioare de testare și punere în funcțiune se desfășoară cu respectarea cerințelor legale și de reglementare aplicabile privind siguranța operațională și ținând seama de practicile internaționale recunoscute în domeniul energiei eoliene offshore, precum și de ghidurile și standardele prevăzute la alin. (1), în măsura în care acestea sunt aplicabile activității desfășurate.
Capitolul II Roluri și responsabilități
Articolul 6
În etapa de construcție a centralelor electrice eoliene offshore, autoritățile competente și participanții implicați își exercită atribuțiile și responsabilitățile prevăzute de legislația aplicabilă, în limitele competențelor legale ale fiecăruia.
Ministerul Energiei asigură, în limitele competențelor sale legale, monitorizarea îndeplinirii obligațiilor asumate de concesionar prin contractul de concesiune și coordonarea instituțională necesară desfășurării proiectului.
ACROO exercită, în limitele competențelor sale legale, supravegherea și controlul privind siguranța operațională și conformitatea activităților de construcție și, în acest scop:
a)
verifică respectarea Aprobării de dezvoltare și a documentației care a stat la baza emiterii acesteia;
b)
planifică și efectuează activități de supraveghere a conformității în construcție, inclusiv inspecții, verificări a documentației și activități de observare;
c)
analizează notificările privind modificările substanțiale și celelalte informații transmise de concesionar;
d)
poate solicita documente, informații, clarificări și dovezi suplimentare necesare exercitării atribuțiilor sale;
e)
cooperează cu celelalte autorități și instituții publice competente în aspectele privind siguranța operațională, protecția mediului, siguranța maritimă și infrastructura energetică.
Concesionarul este responsabil pentru executarea în condiții de siguranță a activităților de construcție și inclusiv a activităților ulterioare finalizării construcției, respectiv de testare și punere în funcțiune, și pentru respectarea legislației aplicabile, a contractului de concesiune, a Aprobării de dezvoltare și a condițiilor stabilite prin avizele, acordurile, autorizațiile și celelalte acte administrative aplicabile și, în acest scop:
a)
asigură implementarea măsurilor de management al sănătății, securității și mediului aplicabile lucrărilor;
b)
identifică, evaluează și controlează riscurile, inclusiv cele asociate operațiunilor marine, ridicărilor grele, lucrului la înălțime, energizării, SIMOPS și activităților contractanților;
c)
asigură competența personalului propriu și a contractanților și menține un sistem adecvat de management al contractanților;
d)
asigură conformitatea lucrărilor, materialelor, echipamentelor și activelor cu documentația aprobată și cu standardele aplicabile;
e)
instituie și menține procese de control al calității, trasabilitate, inspecție și testare;
f)
asigură pregătirea și răspunsul la situații de urgență, inclusiv evacuarea medicală și coordonarea cu serviciile competente;
g)
instituie și menține procesul de management al modificărilor;
h)
asigură verificarea independentă în cazurile și condițiile aplicabile;
i)
asigură accesul ACROO la activele de construcție, documentație, personal, sisteme de monitorizare și înregistrări relevante;
j)
implementează măsurile corective stabilite ca urmare a activităților de supraveghere și control.
Exercitarea atribuțiilor autorităților și a organismului de verificare independentă nu aduce atingere responsabilității primare și continue a concesionarului pentru executarea în condiții de siguranță și conformitate
Concesionarul notifică ACROO cu privire la orice incident, accident sau alt eveniment relevant pentru siguranța operațională produs în legătură cu activitățile de construcție, și inclusiv cu activitățile ulterioare finalizării construcției, respectiv de testare și punere în funcțiune, inclusiv cu privire la evenimentele care au produs sau ar fi putut produce consecințe asupra personalului, mediului, instalațiilor, echipamentelor ori operațiunilor maritime.
Notificarea prevăzută la
alin. (1)
se transmite ACROO în termen de maximum 24 de ore de la producerea incidentului, utilizând Formularul A - Notificare inițială a incidentului, prevăzut în
Anexa nr. 2
la prezentele instrucțiuni, pe baza informațiilor disponibile la momentul raportării, fără ca transmiterea acesteia să fie condiționată de finalizarea investigației.
Concesionarul asigură investigarea incidentului și transmite ACROO, în termen de maximum 30 de zile lucrătoare de la producerea acestuia, Formularul B - Raport de incident, prevăzut în
Anexa nr. 2
la prezentele instrucțiuni, care cuprinde rezultatele investigației, cauzele identificate, măsurile corective și preventive stabilite și lecțiile învățate.
Îndeplinirea obligațiilor prevăzute la
alin. (6) - (8)
nu înlocuiește obligațiile de notificare, raportare sau investigare prevăzute de legislația aplicabilă și nici obligațiile de informare a altor autorități competente.
Capitolul III Principii generale aplicabile etapei de construcție
Secțiunea 1 Documentația integrată privind etapa de construcție
Articolul 7
Cu cel puțin 60 de zile lucrătoare înainte de începerea efectivă a activităților de construcție, concesionarul transmite ACROO Documentația integrată privind etapa de construcție, care cuprinde documentele și informațiile necesare pentru demonstrarea modului în care lucrările și operațiunile aferente etapei de construcție vor fi executate în condiții de siguranță și cu respectarea Aprobării de dezvoltare, a documentației care a stat la baza emiterii acesteia și a cerințelor legale și de reglementare aplicabile.
Documentația prevăzută la
alin. (1)
completează și actualizează, pentru etapa de construcție, documentația transmisă anterior ACROO și cuprinde, în special, documentele care, prin natura sau nivelul lor de detaliere, nu au fost disponibile la data depunerii cererii pentru emiterea Aprobării de dezvoltare ori care au fost ulterior dezvoltate, detaliate, actualizate sau revizuite ca urmare a definitivării proiectării, selectării contractanților, stabilirii metodelor de execuție, mobilizării navelor și echipamentelor sau planificării detaliate a lucrărilor.
Conținutul minim al Documentației integrate privind etapa de construcție este prevăzut în
Anexa nr. 1
la prezentele instrucțiuni.
Evaluarea Documentației integrate privind etapa de construcție se efectuează de către ACROO potrivit procedurii interne aplicabile.
Atunci când, în cadrul procesului de evaluare a Documentației integrate privind etapa de construcție, ACROO solicită clarificări, informații suplimentare sau completarea documentației, termenul prevăzut la
alin. (6)
se suspendă de la data transmiterii solicitării și până la data primirii informațiilor, clarificărilor sau documentelor solicitate.
În cazul în care evaluarea demonstrează conformitatea Documentației integrate privind etapa de construcție cu cerințele aplicabile și, în special, caracterul adecvat al măsurilor pentru construcția în condiții de siguranță, în termen de cel mult 60 de zile lucrătoare de la data depunerii Documentației integrate, ACROO emite Raportul de evaluare a documentației integrate privind etapa de construcție și îl transmite concesionarului.
Raportul de evaluare a documentației integrate privind etapa de construcție reprezintă un document de constatare emis de ACROO în limitele competențelor sale legale. Acesta nu constituie o autorizație, licență, aprobare sau alt act administrativ distinct și nu înlocuiește, modifică, prelungește ori afectează în alt mod orice autorizație, licență, aprobare, certificat sau alt act obligatoriu potrivit legislației aplicabile.
În cazul în care Documentația integrată privind etapa de construcție revizuită și retransmisă conform observațiilor și solicitărilor ACROO rămâne în mod semnificativ incompletă sau nu remediază deficiențele identificate, ACROO poate amâna emiterea Raportului de evaluare a documentației integrate privind etapa de construcție până la remedierea corespunzătoare a acestora.
La finalizarea evaluării, ACROO informează Ministerul Energiei cu privire la rezultatul evaluării și transmite, la solicitare, o copie a Raportul de evaluare a documentației integrate privind etapa de construcție sau motivele pentru care aceasta nu a fost emisă.
Activitățile de monitorizare a conformității prevăzute în
secțiunea a 2-a
pot fi inițiate numai după finalizarea evaluării Documentației integrate privind etapa de construcție și confirmarea de către ACROO, prin Raportul de evaluare a documentației integrate privind etapa de construcție, a completitudinii acesteia și a conformității cu cerințele prezentelor instrucțiuni, cu condițiile Aprobării de dezvoltare și cu cerințele legale și de reglementare aplicabile.
Secțiunea 2 Monitorizarea conformității în etapa de construcție
Articolul 8
Pe întreaga durată a etapei de construcție, ACROO desfășoară activități de monitorizare a conformității pentru verificarea respectării informațiilor, angajamentelor, specificațiilor tehnice și documentelor care au stat la baza emiterii Aprobării de dezvoltare, precum și a celor transmise ulterior, conform prevederilor
secțiunii 1 .
Activitățile de monitorizare se planifică și se desfășoară în funcție de risc, ținând seama, după caz, de criticitatea activului, complexitatea activității, constatările anterioare, maturitatea și eficacitatea sistemului de management al calității al contractanților și consecințele potențiale ale neconformității.
Supravegherea conformității poate include inspecții, verificări ale documentației, verificări la locul desfășurării activității, observarea sau asistarea la activități și teste, verificarea înregistrărilor de calitate și alte acțiuni de verificare necesare pentru confirmarea conformității lucrărilor și activelor.
Inspecțiile pot viza navele și alte active implicate în etapa de construcție cu funcții critice pentru executarea sigură și conformă a proiectului, inclusiv nave de instalare a turbinelor și fundațiilor, nave de transfer agabaritic, nave de instalare și protecție a cablurilor și nave de cazare, în funcție de natura și profilul de risc al activităților.
Concesionarul asigură ACROO accesul necesar la activele implicate în etapa de construcție, inclusiv accesul la documentația, echipamentele, personalul-cheie, și înregistrările relevante pentru activitățile de monitorizare.
Secțiunea 3 Inspecția inițială și inspecția finală
Articolul 9
Inspecția inițială are ca scop verificarea conformității activului implicat în etapa de construcție cu informațiile, specificațiile tehnice și angajamentele cuprinse în Documentația integrată privind etapa de construcție, cu cerințele
și cu condițiile Aprobării de dezvoltare, precum și, după caz, verificarea faptului că nava este adecvată, certificată și aptă pentru executarea în siguranță a activităților prevăzute.
În urma inspecției inițiale, ACROO întocmește un Raport de inspecție inițială care cuprinde cel puțin identificarea activului inspectat, data și locul inspecției, scopul și metodele utilizate, documentația verificată, constatările, neconformitățile identificate și măsurile corective solicitate, după caz.
Raportul de inspecție inițială se transmite concesionarului în termen de cel mult 20 de zile lucrătoare de la finalizarea inspecției.
Articolul 10
În cazul în care prin inspecția inițială sunt identificate deficiențe care necesită măsuri de remediere, concesionarul implementează măsurile corective în termenul stabilit de ACROO și notifică instituția cu privire la finalizarea implementării.
ACROO efectuează o inspecție de închidere pentru verificarea implementării satisfăcătoare a măsurilor corective.
Raportul inspecției finale cuprinde cel puțin identificarea activului inspectat, data și locul inspecției, scopul inspecției, documentația verificată, verificarea măsurilor corective implementate, stadiul neconformităților și eventualele deficiențe rămase.
Raportul inspecției de închidere se transmite concesionarului în termen de 20 de zile lucrătoare de la finalizarea inspecției.
Articolul 11
Metodologia de planificare, pregătire, desfășurare și documentare a activităților de inspecție, inclusiv stabilirea domeniului, criteriilor și tehnicilor de inspecție, evaluarea constatărilor și verificarea măsurilor corective, se stabilește prin procedura internă aplicabilă a ACROO.
Secțiunea 4 Rezoluția de conformitate privind etapa de construcție
Articolul 12
În cazul în care inspecția finală sau, după caz, inspecția inițială confirmă că neconformitățile identificate au fost remediate în mod satisfăcător, ACROO emite Rezoluția de conformitate privind etapa de construcție pentru activul inspectat.
Rezoluția prevăzută la
alin. (1)
constituie un document de constatare emis de ACROO la finalizarea procesului de supraveghere a conformității pentru activul inspectat și nu înlocuiește recepția lucrărilor, autorizațiile, licențele, certificatele sau celelalte acte administrative obligatorii potrivit legislației aplicabile.
În cazul activelor supuse inspecției potrivit prezentelor instrucțiuni, desfășurarea operațiunilor pentru care acestea au fost inspectate poate începe numai după finalizarea procesului de monitorizare a conformității și emiterea de către ACROO a Rezoluției de conformitate privind etapa de construcție aferentă activului respectiv.
Capitolul IV Modificări substanțiale
Articolul 13
După emiterea Rezoluției de conformitate privind etapa de construcție de către ACROO, concesionarul instituie și menține un proces de management al modificărilor pentru identificarea, evaluarea și gestionarea tuturor modificărilor propuse documentației aprobate aferente exploatării.
Procesul stabilește dacă o modificare propusă constituie o modificare substanțială care trebuie notificată ACROO sau poate fi gestionată în cadrul procedurilor interne ale concesionarului.
Articolul 14
Constituie modificări substanțiale, cel puțin, modificările care afectează:
a)
configurația, limitele, numărul, amplasarea sau capacitatea instalată a turbinelor eoliene, stațiilor offshore ori traseelor cablurilor, atunci când modificarea poate impune modificarea, reemiterea sau o altă măsură de reglementare cu privire la Aprobarea de dezvoltare;
b)
baza de proiectare aprobată, inclusiv tehnologia turbinelor, tipul fundațiilor, arhitectura sistemelor electrice sau metodologia de execuție;
c)
angajamentele de mediu sau condițiile actelor de reglementare în domeniul protecției mediului;
d)
siguranța navigației, măsurile de răspuns la situații de urgență sau operațiunile maritime;
e)
evaluările critice de risc ale proiectului ori măsurile de reducere a riscurilor;
f)
valabilitatea sau condițiile oricărei aprobări, autorizații, aviz sau licențe obligatorii care fundamentează Aprobarea de dezvoltare;
g)
orice modificare identificată de către organismul de verificare independentă ca necesitând reevaluarea proiectului verificat; sau
h)
structura de guvernanță sau de management a proiectului, în măsura în care modificarea afectează entitatea responsabilă pentru implementarea Documentației integrate privind etapa de construcție, numirea sau atribuțiile personalului-cheie, repartizarea competențelor decizionale ori capacitatea tehnică, financiară sau organizațională a concesionarului de a realiza proiectul aprobat.
Articolul 15
În cazul în care o modificare propusă este clasificată drept modificare substanțială, concesionarul transmite ACROO o Notificare privind modificarea substanțială cu cel puțin 60 de zile lucrătoare înainte de implementarea planificată a modificării.
Depunerea unei Notificări privind modificarea substanțială nu constituie aprobarea modificării propuse.
Notificarea reprezintă mecanismul de evaluare prin care ACROO stabilește dacă modificarea propusă poate fi gestionată în cadrul existent de reglementare, necesită evaluări tehnice, de siguranță sau de mediu suplimentare ori impune modificarea sau reemiterea Aprobării de dezvoltare sau a altor acte administrative obligatorii.
Evaluarea Notificării privind modificarea substanțială se efectuează de ACROO potrivit procedurii interne aplicabile.
În cazul în care modificarea propusă necesită reemiterea unei noi Aprobări de dezvoltare sau obținerea unui alt act administrativ obligatoriu, modificarea nu poate fi implementată exclusiv în baza unei Notificări acceptate.
Articolul 16
Notificarea privind modificarea substanțială cuprinde cel puțin:
a)
descrierea și justificarea modificării propuse;
b)
analiza procesului schimbării (MOC);
c)
evaluarea impactului asupra proiectării, după caz;
d)
evaluarea actualizată a riscurilor proiectului;
e)
evaluarea impactului asupra mediului și a cerințelor de reglementare, după caz;
f)
documentul formal emis de IVB privind efectul modificării substanțiale asupra proiectului verificat, care demonstrează că proiectul revizuit continuă să respecte standardele tehnice aplicabile și baza verificării și confirmă acceptarea modificării propuse; și
g)
desene, diagrame, documentații tehnice și dovezi justificative actualizate care demonstrează menținerea conformității cu Planul de siguranță operațională a exploatării.
Capitolul V Monitorizare și control
Articolul 17
În temeiul
Legii nr. 121/2024 , ACROO poate solicita, în orice moment, documentele suplimentare necesare pentru clarificarea unor aspecte tehnice, de siguranță sau de conformitate, inclusiv atunci când există motive întemeiate de îngrijorare cu privire la respectarea cerințelor aplicabile.
ACROO poate dispune efectuarea unor inspecții suplimentare, în special în următoarele situații:
a)
producerea unor incidente operaționale, inclusiv incidente de siguranță, nereguli operaționale, evenimente de mediu sau accidente, atunci când este necesară verificarea respectării cerințelor legale, tehnice, de siguranță sau a condițiilor aprobării;
b)
primirea unor notificări, sesizări, plângeri sau alerte din partea terților, inclusiv a autorităților publice, administrațiilor portuare, persoanelor fizice sau juridice ori a altor părți interesate, privind o posibilă neconformitate;
c)
identificarea unor neconcordanțe sau deficiențe în raportările concesionarului, inclusiv în documentația tehnică, rapoartele de monitorizare a mediului, datele operaționale sau notificările de incidente; sau
d)
nerespectarea măsurilor stabilite în urma controalelor anterioare, atunci când există indicii că măsurile corective, instrucțiunile sau dispozițiile obligatorii nu au fost implementate integral ori în termenul stabilit.
Competențele de inspecție și control se exercită în temeiul dispozițiilor legale aplicabile privind monitorizarea, supravegherea și controlul activităților eoliene offshore.
Capitolul VI Sancțiuni
Articolul 18
Nerespectarea obligațiilor aplicabile etapei de construcție, inclusiv a cerințelor stabilite prin prezentele instrucțiuni, poate atrage măsurile și sancțiunile prevăzute la
art. 44 din Legea nr. 121/2024 , precum și cele prevăzute de alte acte normative aplicabile.
Autoritățile competente aplică măsurile și sancțiunile în limitele competențelor stabilite prin lege și cu respectarea procedurilor legale aplicabile.
Prezentele instrucțiuni nu instituie sancțiuni sau competențe suplimentare de control și aplicare a legii față de cele prevăzute de legislația în vigoare.
Capitolul VII Dispoziții finale
Articolul 19
Anexele nr. 1
și
2
fac parte integrantă din prezentele instrucțiuni.
Modelele prevăzute în anexe se utilizează în forma stabilită de ACROO și pot fi actualizate prin act administrativ al ACROO, în măsura în care actualizarea nu modifică obligațiile de fond stabilite prin prezentele instrucțiuni.
Articolul 20
Prezentele instrucțiuni se interpretează și se aplică în coroborare cu
Legea nr. 121/2024 , cu celelalte acte normative aplicabile și cu condițiile aprobării de dezvoltare, fără a aduce atingere competențelor altor autorități și instituții publice.
Anexa 1 la Instrucțiuni
Documentația integrată privind etapa de construcție
I.
Documentația integrată privind siguranța operațională în etapa de construcție cuprinde, cel puțin, în măsura în care documentele sunt aplicabile proiectului și activităților planificate:
1.
Planul de construcție/execuție (Construction/Execution Plan), în forma actualizată și detaliată, care prezintă organizarea și succesiunea principalelor activități de fabricare, transport, instalare, asamblare, testare și punere în funcțiune, etapele și reperele principale ale lucrărilor, interdependențele dintre acestea, resursele principale, contractorii implicați și modalitățile de coordonare și control al lucrărilor;
2.
Planul de siguranță operațională pentru etapa de construcție (Construction Safety Plan/Construction Safety Case), care descrie sistemul de management al siguranței aplicabil activităților de construcție, organizarea și responsabilitățile, principalele pericole și riscuri, barierele și măsurile de control, precum și modul în care acestea sunt implementate și monitorizate pe durata lucrărilor;
3.
Studiile HAZID și/sau HIRA sau documente similare de analiză a riscurilor aplicabile etapei de construcție, împreună cu registrul actualizat al riscurilor și măsurile de prevenire, reducere și control stabilite pentru activitățile de construcție;
4.
Evaluările de risc și metodologia de lucru/ RAMS (Risk Assessed Method Statements) pentru activitățile critice pentru siguranță, inclusiv, după caz, activitățile de transport și instalare a principalelor componente ale centralei electrice eoliene offshore (inclusiv fundații, structuri de tranziție, turbine eoliene, stații offshore și cabluri submarine), activitățile de testare și punere în funcțiune și operațiunile simultane, în măsura în care acestea nu au fost prezentate în forma finală în cadrul documentației aferente Aprobării de dezvoltare;
5.
Planul privind operațiunile maritime aferente construcției (Marine Operations Plan), inclusiv organizarea și coordonarea navelor și a operațiunilor offshore, controlul traficului maritim, transferul personalului, criteriile și limitele meteorologice de operare, SIMOPS, măsurile pentru prevenirea coliziunilor și interacțiunea cu alte activități și infrastructuri maritime;
6.
Documentația privind navele și echipamentele principale utilizate pentru construcție, inclusiv identificarea acestora, rolul în cadrul proiectului, certificatele statutorii și documentele relevante privind aptitudinea pentru activitățile planificate, după caz;
7.
Planul de răspuns la situații de urgență aplicabil etapei de construcție (Construction Emergency Response Plan), care include scenariile de urgență relevante pentru activitățile desfășurate, organizarea răspunsului, responsabilitățile și liniile de comunicare, procedurile de evacuare și evacuare medicală, salvarea persoanelor, răspunsul la incendii, coliziuni, accidente maritime, incidente de mediu și alte situații de urgență relevante, precum și mecanismele de coordonare cu autoritățile și serviciile competente;
8.
Procedura privind operațiunile de ridicare și manipulare a sarcinilor, inclusiv pentru operațiunile de ridicare critică și/sau agabaritică, după caz, care să specifice criteriile de clasificare aplicabile precum și aspectele tehnice sau de mediu referitoare la limitele operaționale;
9.
Planul de inspecții și testări (Inspection and Test Plan) și documentele privind asigurarea și controlul calității aplicabile activităților de fabricare, construcție, instalare, testare și punere în funcțiune, inclusiv punctele de inspecție, verificare, asistare și oprire (review, witness and hold points), după caz;
10.
Documentația privind verificarea independentă efectuată pentru etapa de construcție, inclusiv documentele emise de organismul de verificare independentă, în raport cu schema de certificare și verificare conformă standardelor IECRE, aplicabilă proiectului, precum și documentele emise de Marine Warranty Surveyor - MWS, pentru operațiunile maritime pentru care o astfel de verificare este prevăzută de proiect, de standardele aplicabile, de cerințele contractuale sau de evaluarea riscurilor, pe măsura disponibilității;
11.
Documentația actualizată privind elementele critice pentru siguranță și mediu - SECE, în măsura în care acestea sunt relevante pentru etapa de construcție, inclusiv standardele de performanță și măsurile de verificare aplicabile;
12.
Documentul de interfață aplicabil etapei de construcție (Construction Bridging Document). Documentul stabilește interfața dintre concesionar și contractanții implicați și asigură integrarea sistemelor de management ale acestora. Documentul stabilește, după caz, responsabilitățile părților, ierarhia și aplicabilitatea documentelor proiectului, politicile, procedurile și măsurile de urgență HSSE aplicabile și modalitatea de soluționare a eventualelor conflicte dintre procedurile organizațiilor implicate.
13.
Documentația privind pregătirea pentru testare și punere în funcțiune, în măsura disponibilă la momentul transmiterii documentației, inclusiv filozofia și programul general de testare și punere în funcțiune, identificarea activităților critice pentru siguranță și măsurile pentru controlul riscurilor asociate energizării, testării sistemelor și tranziției de la construcție la exploatare;
14.
Documentele, avizele, acordurile, autorizațiile, certificatele sau alte acte relevante pentru etapa de construcție, emise ulterior Aprobării de dezvoltare ori care nu erau disponibile la data depunerii cererii pentru emiterea acesteia.
Anexa 2 la Instrucțiuni
FORMULARE PRIVIND NOTIFICAREA ȘI RAPORTAREA
INCIDENTELOR ÎN PROIECTELE DE CENTRALE EOLIENE OFFSHORE
Prezentele formulare sunt destinate raportării către ACROO a incidentelor, accidentelor și altor evenimente relevante pentru siguranța operațională produse în etapele de explorare, dezvoltare, punere în funcțiune, construcție, exploatare și desființare. Structura de clasificare este adaptată specificului sectorului industrial și practicilor de raportare utilizate de G+ și IMCA.
FORMULAR A - NOTIFICARE INIȚIALĂ A INCIDENTULUI
Termen de transmitere: în maximum 24 de ore de la producerea incidentului.
Notificarea se transmite pe baza informațiilor disponibile la momentul raportării și nu este condiționată de finalizarea investigației. Informațiile preliminare pot fi actualizate ulterior.
1. Număr de înregistrare/data
2. Data și ora producerii incidentului
Data: ... Ora: ...
3. Proiect/centrală electrică eoliană offshore
4. Perimetru/amplasament
5. Concesionar
6. Contractant/subcontractant implicat
7. Persoana de contact cu privire la incident
Nume: .........
Funcție: ........
Telefon/e-mail: .......
A.
Etapa proiectului
[ ] Explorare [ ] Dezvoltare/construcție [ ] Punere în funcțiune [ ] Exploatare [ ] Desființare
B.
Locul producerii
[ ] Turbină eoliană offshore [ ] Fundație/transition piece [ ] Stație electrică offshore [ ] Navă/barjă de instalare [ ] Navă de transfer personal [ ] Navă de aprovizionare (OSV) [ ] Cablu subacvatic [ ] Infrastructură din proximitate [ ] Stație electrică terestră [ ] Port/bază logistică
[ ] Alt amplasament ............
C.
Clasificarea preliminară a evenimentului
[ ] Accident mortal [ ] Accident cu incapacitate temporară de muncă [ ] Tratament medical [ ] Prim ajutor [ ] Avarie active/echipamente [ ] Pierderea integrității structurale [ ] Incident de mediu [ ] Incident maritim [ ] Incendiu/explozie [ ] Incident electric [ ] Cvasi-incident (Near Miss)
[ ] Alt eveniment ...............
D.
Activitatea desfășurată
[ ] Operațiuni de ridicare [ ] Transfer personal navă-instalație [ ] Operațiuni cu nave [ ] Lucru la înălțime [ ] Lucrări electrice/HV [ ] Lucrări mecanice/mentenanță [ ] Instalare turbină/fundație [ ] Instalare cabluri submarine [ ] Activități subacvatice [ ] Operațiuni simultane [ ] Investigații submarine [ ] Testare/punere în funcțiune [ ] Activități aferente desființării
[ ] Altă activitate ...............
E. Descriere succintă a incidentului
F. Consecințe efective preliminare
Personal: [ ] Scăzute [ ] Medii [ ] Grave
Mediu: [ ] Scăzute [ ] Medii [ ] Grave
Active/SECE: [ ] Scăzute [ ] Medii [ ] Grave
Operațiuni maritime: [ ] Scăzute [ ] Medii [ ] Grave
Producție: [ ] Scăzute [ ] Medii [ ] Grave
Reputație: [ ] Scăzute [ ] Medii [ ] Grave
G. Consecințe potențiale rezonabil previzibile
Personal: [ ] Scăzute [ ] Medii [ ] Grave
Mediu: [ ] Scăzute [ ] Medii [ ] Grave
Active/SECE: [ ] Scăzute [ ] Medii [ ] Grave
Operațiuni maritime: [ ] Scăzute [ ] Medii [ ] Grave
Producție: [ ] Scăzute [ ] Medii [ ] Grave
Reputație: [ ] Scăzute [ ] Medii [ ] Grave
H. Măsuri imediate adoptate
[ ] Reluarea controlată a activității după reevaluarea condițiilor de siguranță [ ] Izolare [ ] Evacuare totală [ ] Evacuare medicală [ ] Răspuns la situația de urgență
[ ] Suspendare operațiuni
[ ] Altele: ...
I. Situația la momentul notificării
[ ] Controlată [ ] În curs de gestionare [ ] Activitate suspendată [ ] Investigație inițiată [ ] Situație de urgență
J. Alte autorități/instituții notificate
Instituție: ... Data/ora: ... Ref.: ...
Instituție: ... Data/ora: ... Ref.: ...
Confirmare: Informațiile cuprinse în notificare sunt cele disponibile la momentul transmiterii și vor fi completate sau corectate, după caz, prin raportul privind incidentul.
Reprezentant legal concesionar/împuternicit
Nume și funcție: ...
Data
Semnătura
FORMULAR B - RAPORT DE INCIDENT
Termen de transmitere: în maximum 30 de zile lucrătoare de la producerea incidentului. Raportul completează notificarea inițială și prezintă rezultatele investigației, cauzele identificate, măsurile corective și preventive și lecțiile învățate.
1. Număr de înregistrare/data
2. Referința notificării inițiale
3. Data și ora incidentului
4. Proiect/centrală electrică eoliană offshore
5. Concesionar
6. Contractant/ subcontractant implicat
7. Responsabilul investigației/echipa de investigație
A.
Clasificarea finală
[ ] Accident mortal [ ] Accident cu incapacitate temporară de muncă [ ] Tratament medical [ ] Prim ajutor [ ] Avarie active/echipamente [ ] Pierderea integrității structurale [ ] Incident de mediu [ ] Incident maritim/de navigație [ ] Incendiu/explozie [ ] Incident electric [ ] Cvasi-incident (Near Miss)
[ ] Alt eveniment ..............
B.
Descrierea și cronologia evenimentului
Activitatea desfășurată anterior incidentului
Descrierea detaliată a incidentului cu succesiunea cronologică a întâmplărilor
Personal implicat
Funcția, Compania
Echipamente/sisteme/instalații implicate
Condiții meteorologice și de stare a mării relevante, efectiv înregistrate la momentul producerii incidentului
Viteza (m/s) și direcția vântului (° grade):
Valuri (Hs):
Înălțimea hulei (m):
Viteza curentului (m/s):
Vizibilitate (km):
Perioada zilei: [ ] Zi [ ] Noapte
Temperatura apei (°C):
Temperatura aerului (°C):
Precipitații relevante: [ ] Da [ ] Nu
Au fost depășite limitările meteorologice și de stare a mării impuse de cerințele aplicabile operațiunii?
[ ] Da [ ] Nu
Consecințe efective
Personal: ...
Mediu: ...
Active/instalații SECE: ...
Operațiuni maritime: ...
Producție: ...
Reputație: ...
Consecințe potențiale
Personal: ...
Mediu: ...
Active/instalații/SECE: ...
Operațiuni maritime: ...
Producție: ...
Reputație: ...
C.
Răspunsul imediat la incident
Măsuri imediate
Opriri, izolări sau restricții operaționale dispuse
Măsuri pentru conservarea probelor
D.
Investigarea incidentului
Metoda de investigare utilizată
Cauze directe identificate
Factori umani
[ ] Nerespectarea instrucțiunilor de lucru
[ ] Procedură neaplicată sau aplicată inadecvat
[ ] Manevră incorectă
[ ] Selectarea incorectă a echipamentului
[ ] Poziționare/ergonomie necorespunzătoare
[ ] Eroare de comunicare în timpul operațiunii
[ ] Identificarea incorectă a echipamentului/
componentei
Echipamente/instalații
[ ] Defecțiune mecanică
[ ] Defecțiune electrică
[ ] Defecțiune hidraulică
[ ] Defecțiune a sistemului de control
[ ] Protecție fizică ineficientă
[ ] Sistem de alarmare ineficient
[ ] Sistem de interblocare ineficient
[ ] Dispozitiv de ridicare defect
[ ] Scule/echipamente auxiliare defecte
Evenimente/expuneri
[ ] Cădere de la înălțime
[ ] Cădere de obiect în gol
[ ] Lovire de obiect/echipament static
[ ] Prindere/strivire
[ ] Tăiere/înțepare
[ ] Alunecare/împiedicare
[ ] Contact cu energie electrică
[ ] Contact cu energie mecanică
[ ] Contact cu suprafețe fierbinți
[ ] Expunere la substanțe periculoase
[ ] Pierderea controlului sarcinii
[ ] Transfer inadecvat de personal
[ ] Pierderea stabilității navei
[ ] Incendiu/fum/explozie
Izolare/controlul energiei
[ ] Izolare incompletă sau incorectă
[ ] Identificare incorectă a sursei de energie
[ ] Energie reziduală neeliminată
[ ] Reenergizare necontrolată
[ ] Verificare insuficientă a izolării
[ ] Alte cauze directe
Detalii referitoare la cauzele directe: …
Cauze contributive identificate
Factori umani
[ ] Instruire insuficientă
[ ] Competență insuficientă
[ ] Familiarizare insuficientă cu echipamentul
[ ] Percepția insuficientă a riscului
[ ] Atenție/concentrare redusă
[ ] Oboseală
[ ] Stres/presiune operațională
[ ] Presiune de timp
[ ] Decizie necorespunzătoare
[ ] Comunicare deficitară
[ ] Coordonare deficitară
[ ] Bariere lingvistice
Condiții offshore
[ ] Vânt nefavorabil
[ ] Rafale de vânt
[ ] Valuri/hulă nefavorabile
[ ] Curenți marini
[ ] Maree
[ ] Vizibilitate redusă
[ ] Ploaie/precipitații
[ ] Furtună/condiții meteo severe
[ ] Temperatură extremă
[ ] Gheață/îngheț
[ ] Iluminat insuficient
[ ] Zgomot excesiv
[ ] Spațiu de lucru limitat
[ ] Acces/evacuare dificilă
Organizarea lucrării
[ ] Planificare insuficientă
[ ] Pregătire insuficientă a lucrării
[ ] Evaluare de risc insuficientă sau inadecvată
[ ] Permis de lucru necorespunzător
[ ] Succesiune de activități necorespunzătoare
[ ] Operațiuni simultane necoordonate
[ ] Interferență între echipe
[ ] Interferență navă–turbină
[ ] Schimb de tură necorespunzător
[ ] Supraveghere insuficientă
[ ] Resurse insuficiente
Proceduri și echipamente
[ ] Procedură incompletă
[ ] Procedură neclară
[ ] Procedură neactualizată
[ ] Instrucțiuni insuficiente
[ ] Echipament necorespunzător
[ ] Scule necorespunzătoare
[ ] Echipament de protecție necorespunzător
[ ] Mentenanță insuficientă
[ ] Inspecție insuficientă
[ ] Calibrare/verificare insuficientă
[ ] Semnalizare insuficientă
[ ] Bariere fizice insuficiente
Navă/transfer
[ ] Selectarea necorespunzătoare a navei
[ ] Poziționare necorespunzătoare a navei
[ ] Comunicare navă–turbină deficitară
[ ] Condiții de transfer necorespunzătoare
[ ] Depășirea limitelor de transfer
[ ] Echipamente de transfer necorespunzătoare
[ ] Procedură de transfer inadecvată
[ ] Coordonare insuficientă între echipaj și echipa offshore
[ ] Alte cauze contributive
Detalii referitoare la cauzele contributive: ...
Cauze fundamentale identificate
Gestionarea riscurilor
[ ] Gestionarea riscurilor deficitară
[ ] Identificarea pericolelor insuficientă
[ ] Măsuri de control insuficiente
[ ] Riscuri reziduale necontrolate
[ ] Lipsa integrării riscurilor specifice în analize
Gestionarea schimbărilor
[ ] Gestionarea inadecvată a schimbărilor
[ ] Modificarea inadecvată a echipamentului
[ ] Modificarea inadecvată a procedurilor
[ ] Schimbarea inadecvată a personalului
[ ] Schimbarea inadecvată a condițiilor operaționale
[ ] Schimbări organizaționale inadecvate
[ ] Introducerea de echipamente/tehnologii noi fără evaluare suficientă a riscurilor aferente și fără o pregătire corespunzătoare a personalului
Gestionarea competențelor
[ ] Gestionarea inadecvată a competențelor
[ ] Criterii de competență insuficiente
[ ] Instruire inițială insuficientă
[ ] Instruire periodică insuficientă
[ ] Verificarea inadecvată a competenței
[ ] Familiarizare insuficientă cu turbina/echipamentul
Gestionarea mentenanței
[ ] Planificarea inadecvată a mentenanței
[ ] Inspecții periodice insuficiente
[ ] Mentenanță preventivă insuficientă
[ ] Mentenanță corectivă întârziată
[ ] Monitorizarea insuficientă sau inadecvată a stării echipamentelor
[ ] Piese de schimb indisponibile
[ ] Criterii de scoatere din uz insuficiente sau inadecvate
Gestionarea contractanților
[ ] Selectarea inadecvată a contractanților
[ ] Verificarea inadecvată a competențelor
[ ] Coordonarea insuficientă a contractanților
[ ] Supravegherea insuficientă a contractanților
[ ] Cerințe HSE insuficient definite
Sistemul de management
[ ] Proceduri și instrucțiuni de lucru inexistente
[ ] Proceduri și instrucțiuni de lucru neactualizate
[ ] Proceduri necorelate cu activitatea reală
[ ] Controlul deficitar al documentelor
[ ] Revizuirea insuficientă a procedurilor și instrucțiunilor de lucru
[ ] Lecțiile învățate din incidente similare nu au fost integrate în proceduri și instrucțiuni de lucru
Gestionarea barierelor de siguranță
[ ] Identificarea barierelor insuficientă
[ ] Bariere de siguranță insuficiente
[ ] Verificarea barierelor insuficientă
[ ] Testarea inadecvată a barierelor
[ ] Monitorizarea insuficientă a barierelor
[ ] Ocolirea barierelor a fost tolerată
[ ] Degradarea barierelor neidentificată
[ ] Bariere critice fără responsabilitate clară
Gestionarea organizațională
[ ] Responsabilități neclare
[ ] Supraveghere organizațională insuficientă
[ ] Resurse insuficiente
[ ] Planificare organizațională deficitară
[ ] Coordonare interdepartamentală deficitară
[ ] Comunicare organizațională deficitară
[ ] Monitorizare HSE insuficientă
[ ] Audituri insuficiente
[ ] Acțiuni corective nefinalizate
[ ] Cultura de siguranță deficitară
[ ] Alte cauze fundamentale
Detalii referitoare la cauzele fundamentale: …
E.
Măsuri corective și preventive
Nr.
Crt.
Măsura
Responsabil
Termen
Stadiu/dovada implementării
1
Funcția, Compania
F.
Lecții învățate
Lecții învățate și măsuri de îmbunătățire identificate
Aplicabilitatea lecțiilor învățate la alte instalații / activități ale concesionarului pentru prevenirea recurenței
G.
Documente anexate
[ ] Fotografii/schițe [ ] Declarații ale martorilor [ ] Analize tehnice [ ] Loguri/date [ ] Permise de lucru [ ] Analize de risc [ ] Rapoarte de ședință pre-operațională [ ] Rapoarte IVB [ ] Documente medicale fără informații confidențiale/date sensibile
[ ] Alte documente: ...........
H.
Închiderea raportului
Măsurile corective sunt implementate integral?
[ ] Da [ ] Nu [ ] Implementare parțială
Sunt necesare acțiuni suplimentare?
[ ] Da [ ] Nu
Dacă da: ….....
Reprezentant legal al concesionarului/împuternicit
Nume și funcție: ...
Data
Semnătura
Notă: Transmiterea acestor formulare către ACROO nu înlocuiește obligațiile de notificare, raportare sau investigare prevăzute de legislația aplicabilă și nici obligațiile față de alte autorități competente.
-----
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.