Ordinul nr. 265/1992
privind aprobarea datei de începere a acțiunii de distribuire a carnetelor cu certificate de proprietate
prezumat în vigoare
Președintele Agenției Naționale pentru Privatizare și Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii, numit în baza Deciziei Guvernului României nr. 379/24.10.1991,
în temeiul
art. 17 alin. 2 din Legea privatizării societăților comerciale nr. 58/1991 ,
în temeiul
hotărîrilor Guvernului României nr. 858/1991
privind reorganizarea Agenției Naționale pentru Privatizare și Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii și nr. 154/1992 pentru aprobarea Metodologiei de distribuire a carnetelor cu certificate de proprietate,
emite prezentul ordin.
Articolul 1
Începînd cu data de 1 iunie 1992 va începe acțiunea de distribuire a certificatelor de proprietate, în condițiile legii.
Articolul 2
În temeiul
art. 18 din Legea nr. 58/1991 , acțiunea de distribuire a carnetelor cu certificate de proprietate se va încheia pe data de 27 noiembrie 1992 inclusiv.
Articolul 3
Departamentul Vînzare și Concesionare Active, Departamentul Juridic, Control și Organizare, direcțiile teritoriale ale A.N.P., D.I.M.M. împreună cu comisiile de organizare județene, constituite în temeiul
Hotărîrii Guvernului României nr. 154/1992 , vor aduce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Președintele Agenției Naționale pentru Privatizare și Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii, Adrian Severin
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.