Decizia nr. 47/1995
referitoare la excepția de neconstituționalitate a art. 1-4 din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 59/1993
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Legea nr. 47/1992 18 mai 1992 (prevederi anume) privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale
Viorel Mihai Ciobanu - președinte
Antonie Iorgovan - judecător
Florin Bucur Vasilescu - judecător
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent
Completul de judecată, convocat potrivit prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, constata:
Prin Încheierea din 17 martie 1995, pronunțată de Tribunalul Bacau în Dosarul nr. 4.136/1994, Curtea Constituțională a fost sesizată cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 1-4 din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 59/1993, invocată de recurentul Hanganu Constantin. În susținerea excepției se arata ca ratiunea adoptării Legii nr. 59/1993 a fost aceea a punerii în concordanta a principiilor Constituției din 1991 - între care și garantarea dreptului de proprietate - cu normele de drept procedural, dar art. 1-4 din Legea nr. 59/1993 nu răspund exigențelor legii fundamentale și Convenției Europene a Drepturilor Omului, în sensul că, prin stabilirea judecătoriilor ca instanțe de fond, părțile nu dispun efectiv nici de apel, nici de recurs împotriva soluțiilor pronunțate de judecătorii. Se mai arata ca ar fi fost normal ca tribunalele să aibă calitatea de instanțe de fond pentru acțiunile vindicatio possesionis, pentru ca altfel curțile de apel pronunța soluții irevocabile în materia proprietății. În esenta, prin actuala distribuire a competentei, părțile sunt private - în materia proprietății - de exercițiul căilor de atac înaintea Curții Supreme de Justiție, situație care nu s-ar fi născut, dacă s-ar fi adoptat formularile cuprinse în proiectul inițial al legii din dezbaterea de la Senat. În motivarea excepției nu se invoca un text anume din Constituție care ar fi fost violat prin prevederile Legii nr. 59/1993 și nici o prevedere a Convenției Europene a Drepturilor Omului cu care aceste prevederi ar putea intră în conflict.
Instanța de judecată, exprimindu-și opinia, apreciază ca soluționarea cauzei nu depinde de excepția de neconstituționalitate a art. 1-4 din Codul de procedură civilă, modificate prin Legea nr. 59/1993, și, în consecința, potrivit art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, urmează a fi respinsă ca inadmisibila.
CURTEA,
având în vedere încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispozițiile art. 1-4 din Codul de procedură civilă, modificate prin Legea nr. 59/1993, raportate la prevederile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, retine:
Curtea constata ca este competența să soluționeze excepția.
Prin excepția invocată au fost atacate ca neconstituționale art. 1-4 din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 59/1993, potrivit cărora:
"Art. 1. - Judecătoriile judeca:
1. în prima instanța, toate procesele și cererile, în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe;
2. plingerile împotriva hotărîrilor autorităților administrației publice cu activitate jurisdicțională și ale altor organe cu astfel de activitate, în cazurile prevăzute de lege;
3. în orice alte materii date prin lege în competența lor.
Art. 2. - Tribunalele judeca:
1. în prima instanța:
a) procesele și cererile în materie comercială, cu excepția celor al căror obiect are valoare de până la 10 milioane lei inclusiv;
b) procesele și cererile privind drepturile și obligațiile rezultind din raporturi juridice civile, al căror obiect are o valoare de peste 150 milioane lei;
c) procesele și cererile în materie de contencios administrativ, în afară de cele date în competența curților de apel;
d) procesele și cererile în materie de creație intelectuală și de proprietate industriala;
e) procesele și cererile în materie de expropriere;
f) cererile pentru încuviințarea adopțiilor;
g) cererile privind punerea sub interdicție, declararea dispariției și declararea morții;
h) cererile privitoare la nulitatea căsătoriei, nulitatea sau desfacerea adopției și cele pentru decăderea din drepturile părintești;
i) cererile pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârșite în procesele penale;
j) cererile pentru recunoașterea, precum și cele pentru încuviințarea executării silite a hotărîrilor date în tari străine;
2. cu instanțe de apel, apelurile declarate împotriva hotărîrilor pronunțate de judecătorii în prima instanța;
3. cu instanțe de recurs, recursurile declarate împotriva hotărîrilor pronunțate de judecătorii în ultima instanța;
4. în orice alte materii date prin lege în competența lor.
Articolul 3
Curțile de apel judeca
1. în prima instanța, procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele de competența autorităților administrației publice centrale, ale prefecturilor, ale serviciilor publice descentralizate la nivel județean, ale ministerelor și ale celorlalte organe centrale, ale autorităților publice județene și a municipiului București;
2. ca instanțe de apel, apelurile declarate împotriva hotărîrilor pronunțate de tribunale în prima instanța;
3. ca instanțe de recurs, recursurile declarate împotriva hotărîrilor pronunțate de tribunale în apel, precum și alte cauze prevăzute de lege;
4. în alte materii date prin lege în competența lor.
Art. 4. - Curtea Suprema de Justiție judeca:
1. recursurile declarate împotriva hotărîrilor curților de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege;
2. recursurile în interesul legii;
3. recursurile în anulare;
4. în orice alte materii date prin lege în competența sa."
În susținerea excepției ridicate, recurentul nu invoca un text din Constituție care ar fi violat prin prevederile art. 1-4 din Legea nr. 59/1993 și nici o dispoziție a Convenției Europene a Drepturilor Omului, cu care aceasta ar putea intră în conflict.
În aceste condiții, din analiza efectuată rezultă ca art. 1-4 din Codul de procedură civilă trebuie examinate în raport cu prevederile art. 21 și 128 din Constituție, precum și, eventual, cu cele ale art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Prevederile constituționale și internaționale în materie sunt cele ale art. 21, potrivit căruia orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și a intereselor sale legitime, ale art. 128, care stabilește ca, împotriva hotărîrilor judecătorești, părțile interesate pot exercita căile de atac, în condițiile legii, și cele ale art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care stipulează ca orice persoană ale carei drepturi și libertăți recunoscute de aceasta convenție au fost violate are dreptul la recurs efectiv în afară unei instanțe naționale.
Dispozițiile art. 1-4 din Codul de procedură civilă, modificate prin Legea nr. 59/1993, nu contravin acestor norme și principii. Într-adevăr, prin art. 1 din Legea nr. 59/1993 se instituie o plenitudine de competența pentru judecătorii, în art. 2 pct. 2 se stabilește ca tribunalele judeca, în calitate de instanțe de apel, toate apelurile declarate împotriva hotărîrilor pronunțate de judecătorii în prima instanța, iar prin art. 3 pct. 3 se stipulează ca, în calitate de instanțe de recurs, curțile de apel judeca recursurile declarate împotriva hotărîrilor pronunțate de tribunale în apel. Deși art. 4, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 59/1993, nu reglementează accesul la Curtea Suprema de Justiție pentru părțile nemultumite de soluțiile pronunțate în urma exercitării căilor de atac menționate, aceasta nu are caracter neconstitutional, cît timp principiile cuprinse în art. 21 și 128 din Constituție nu au fost violate. Este incontestabil faptul ca liberul acces la justiție prevăzut de art. 21 alin. (2) din Constituție nu a fost îngrădit, iar existenta și caracterul efectiv al unor cai de atac nu pot fi puse la indoiala, deoarece Legea nr. 59/1993 le reglementează în modalitățile arătate. Constituția nu cuprinde prevederi care să oblige la posibilitatea exercitării recursului la Curtea Suprema de Justiție ca ultima cale de atac.
Nu poate fi reținută nici critica de neconstituționalitate intemeiata pe susținerea ca în proiectul legii de modificare a Codului de procedura civilă ar fi existat formulari mai corecte, deoarece, potrivit art. 144 lit. c) din Constituție, Curtea Constituțională este competența să se pronunțe doar cu privire la constituționalitatea legii, asa cum a fost votată de Parlament. Eventualele posibile omisiuni legislative nu se pot reglementa pe căile accesibile Curții Constituționale, ele neintrând în domeniul sau de competența potrivit Constituției.
În consecința, față de cele arătate, excepția invocată este vadit nefondata, în sensul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, și urmează a fi respinsă.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 24 alin. (2) și al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în unanimitate,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1-4 din Codul de procedură civilă, modificate prin Legea nr. 59/1993, invocată de Hanganu Constantin, domiciliat în municipiul Piatra-Neamt, str. Privighetorii nr. 11, județul Neamt, recurent în Dosarul nr. 4.136/1994 al Tribunalului Bacau.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința din 3 mai 1995.
--------------------
prof. univ. dr. Viorel Mihai Ciobanu
Magistrat-asistent,
Gabriela Dragomirescu
*) A se vedea și Decizia Curții Constituționale nr. 96 din 24 octombrie 1995, publicată la pag. 7.
PREȘEDINTE,
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.