Decizia nr. 518/2024
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 22 alin. (4) și (6) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 255/2010 14 decembrie 2010 (prevederi anume) privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective…
Marian Enache
- președinte
Mihaela Ciochină
- judecător
Cristian Deliorga
- judecător
Dimitrie-Bogdan Licu
- judecător
Laura-Iuliana Scântei
- judecător
Gheorghe Stan
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Elena-Simina Tănăsescu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Patricia-Marilena Ionea
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 22 alin. (4)
și
(6) din Legea nr. 255/2010
privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local. Excepția a fost ridicată de Nicolae Ovidiu Stoia în Dosarul nr. 135/107/2020 al Tribunalului Alba - Secția I civilă și constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.052D/2020.
2.
La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care solicită respingerea excepției ca neîntemeiată. În acest sens, invocă
Decizia Curții Constituționale nr. 132 din 19 martie 2024 .
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
4.
Prin Încheierea din 1 iulie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 135/107/2020, Tribunalul Alba - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 22 alin. (4)
și
(6) din Legea nr. 255/2010
privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local. Excepția a fost ridicată de Nicolae Ovidiu Stoia într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri privind despăgubiri pentru exproprierea unui imobil.
5.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile
art. 22 alin. (6) din Legea nr. 255/2010
sunt contrare prevederilor constituționale ale
art. 44 alin. (3) , întrucât obligă experții la realizarea expertizei și instanța de judecată la a ține seama de expertizele întocmite de camerele notarilor publici, nefiind îndeplinită condiția dreptei despăgubiri cerută imperativ de textul constituțional. În acest sens, arată că, potrivit site-ului Uniunii Naționale a Notarilor Publici, expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici nu exprimă prețurile reale de piață ale imobilelor, ci valori minime la care se pot tranzacționa proprietățile, iar pentru evaluarea unei proprietăți trebuie să se realizeze inspecția imobilului. Totodată, potrivit Deciziei nr. 2.902/2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație - Secția I civilă, grila notarilor publici conține valori orientative ale proprietăților imobiliare și acestea nu pot avea o putere doveditoare mai mare decât cea acordată raportului de expertiză efectuat în cauză prin raportare la situația concretă a imobilului supus evaluării.
6.
Autorul excepției susține și că dispozițiile
art. 22 alin. (4)
și
(6) din Legea nr. 255/2010
sunt contrare prevederilor constituționale ale
art. 16 alin. (1)
și ale
art. 44 alin. (2) , deoarece se instituie un tratament juridic diferit în ceea ce privește acordarea despăgubirilor între persoanele care intră sub incidența
privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică și cele care intră sub incidența
Legii nr. 255/2010 . Astfel, în cazul în care dreptul de proprietate asupra imobilului este expropriat pentru o cauză de utilitate publică din cele prevăzute de
art. 6 din Legea nr. 33/1994 , calculul se face potrivit
art. 22 - 27
din această lege, respectiv despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, iar la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține cont de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în calcul și dovezile prezentate de către aceștia. În cele din urmă, primind rezultatul expertizei, instanța îl va compara cu oferta și cu pretențiile formulate și va hotărî. În cazul în care dreptul de proprietate asupra imobilului este expropriat pentru o cauză de utilitate publică din cele prevăzute de
Legea nr. 255/2010 , despăgubirea se va acorda conform
art. 4
și
6
din această lege, respectiv instanța va verifica dacă sunt întrunite toate condițiile cerute de lege cu privire la stabilirea cuantumului despăgubirii, iar experții, la realizarea raportului de expertiză, precum și instanța vor ține seama de expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, la momentul transferului dreptului de proprietate. Practic, în acest mod, experții și instanța vor prelua prețul oferit de expropriator, întrucât potrivit
art. 5 din Legea nr. 255/2010 , despăgubirea se stabilește prin hotărâre a Guvernului, fiind estimată de către expropriator pe baza unui raport de evaluare întocmit, cu luarea în considerare a expertizelor realizate și actualizate de camerele notarilor publici.
7.
În concluzie, autorul excepției consideră că persoanelor îndreptățite la despăgubiri li se aplică un tratament juridic diferențiat și discriminatoriu, iar dreptul de proprietate nu este ocrotit și protejat în mod egal, deși titularii se află în situații identice, similare sau asemănătoare, respectiv în cazul unei exproprieri pentru utilitate publică.
8.
În continuare, autorul excepției susține că dispozițiile de lege criticate sunt contrare prevederilor constituționale ale
art. 21 alin. (1) ,
(2)
și
(3) , precum și ale
art. 44 alin. (6) . În acest sens, arată că
art. 22 alin. (4) din Legea nr. 255/2010
limitează instanța în a verifica dacă sunt întrunite toate condițiile cerute de lege cu privire la stabilirea cuantumului despăgubirii, neputând hotărî cu privire la cuantumul acestora, așa cum prevede
art. 44 alin. (6) din Constituție . Astfel, despăgubirile se stabilesc în caz de divergență în justiție, în lipsa unui acord comun cu proprietarul.
9.
Neconstituționalitatea
art. 22 alin. (4) din Legea nr. 255/2010
poate fi observată prin comparație cu exproprierea pentru cauză de utilitate publică reglementată prin
Legea nr. 33/1994 , unde potrivit
art. 27 alin. (1)
instanța va hotărî cu privire la cuantumul despăgubirilor după ce va compara rezultatul expertizei cu oferta și pretențiile formulate.
10.
Prin limitarea experților și a instanței de judecată de a ține seama doar de expertizele notarilor publici se îngrădește accesul la justiție, limitându-se dreptul persoanei de a primi o despăgubire dreaptă în cadrul unui proces echitabil.
Articolul 44
alin. (6) din Constituție
este lipsit de eficiență și prin faptul că despăgubirea se stabilește inițial prin hotărâre a Guvernului, iar ulterior instanța de judecată este obligată să țină seama de aceste prețuri, adoptând practic poziția expropriatorului, lipsa acordului comun fiind irelevantă.
11.
În susținerea criticii de neconstituționalitate, autorul excepției invocă cele reținute de Curtea Constituțională prin
Decizia nr. 380 din 26 mai 2015 .
12.
Tribunalul Alba - Secția I civilă apreciază că textele de lege criticate nu încalcă niciuna dintre prevederile constituționale invocate de autorul excepției, având în vedere că asigură accesul la o instanță de judecată care verifică respectarea legii și posibilitatea de a dispune inclusiv sesizarea Curții Constituționale.
13.
În conformitate cu dispozițiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
14.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
15.
Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.
16.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 22 alin. (4)
și
(6) din Legea nr. 255/2010
privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 20 decembrie 2010. Din examinarea motivării excepției de neconstituționalitate, Curtea constată că autorul acesteia critică dispozițiile
art. 22 alin. (4)
și
(6) din Legea nr. 255/2010
în redactarea modificată prin
art. I pct. 19 din Legea nr. 233/2018
pentru modificarea și completarea Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 14 august 2018. Dispozițiile de lege criticate au următoarea redactare:
–
Articolul 22
alin. (4)
și
(6):
(4)
Instanța va verifica dacă sunt întrunite toate condițiile cerute de lege cu privire la stabilirea cuantumului despăgubirii. Hotărârea este supusă căilor de atac prevăzute de lege. [...]
(6)
Experții, la realizarea raportului de expertiză, precum și instanța vor ține seama de expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, la momentul transferului dreptului de proprietate.
17.
Autorul excepției de neconstituționalitate susține că aceste texte de lege sunt contrare următoarelor prevederi din
Constituție :
art. 16 alin. (1)
privind egalitatea în drepturi,
art. 21 alin. (1) ,
(2)
și
(3)
privind accesul liber la justiție și
art. 44 alin. (2) ,
(3)
și
(6)
privind dreptul de proprietate privată.
18.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile
art. 22 alin. (4)
și
(6) din Legea nr. 255/2010
au mai constituit obiect al controlului de constituționalitate în raport cu critici similare celor invocate în prezenta cauză, Curtea Constituțională pronunțându-se prin
Decizia nr. 536 din 10 noiembrie 2022 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 22 februarie 2023, și
Decizia nr. 218 din 20 aprilie 2023 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 24 august 2023, în sensul respingerii excepțiilor de neconstituționalitate ca neîntemeiate.
19.
Astfel, Curtea a reținut că problema raportului dintre
și
privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 472 din 5 iulie 2011, a fost analizată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin
Decizia nr. 78 din 15 noiembrie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1185 din 15 decembrie 2021, privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor
art. 22 alin. (6) din Legea nr. 255/2010
și ale
art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994
privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică. Prin hotărârea prealabilă pronunțată, Înalta Curte de Casație și Justiție a dezlegat, cu valoare de principiu, problematica sferei criteriilor legale sau reperelor de determinare a cuantumului despăgubirilor acordate în etapa judiciară a procedurii exproprierii din reglementarea legii speciale, statuând că, în etapa judiciară a procedurii de expropriere, la determinarea cuantumului despăgubirilor, dispozițiile
art. 22 alin. (6) din Legea nr. 255/2010
se interpretează extensiv, în sensul că se ține seama atât de expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, la momentul transferului dreptului de proprietate, cât și de criteriile legale prevăzute de dispozițiile
art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 .
20.
Așadar, în conformitate cu dezlegarea de drept dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, determinarea cuantumului despăgubirilor, în etapa judiciară a exproprierii, se realizează în mod inechivoc potrivit criteriilor evidențiate de instanța supremă, care conduc la stabilirea unei valori juste și echitabile a despăgubirii, corespunzătoare valorii reale a imobilului, aptă să acopere integral prejudiciul suferit de expropriat. Prin urmare, în acest context, nu se poate reține critica de neconstituționalitate prin raportare la dispozițiile
art. 44 din Legea fundamentală .
21.
Totodată, Curtea Constituțională a apreciat că nu se poate reține nici pretinsa încălcare a prevederilor
art. 16 din Constituție , întrucât nu se instituie un regim juridic discriminatoriu prin aplicarea
art. 22 alin. (6) din Legea nr. 255/2010
în comparație cu cel reglementat de
Legea nr. 33/1994 , de vreme ce
este o lege specială în raport cu
22.
În fine, Curtea Constituțională a apreciat că este neîntemeiată și critica formulată cu privire la dispozițiile
art. 22 alin. (4) din Legea nr. 255/2010 , potrivit cărora instanța va verifica dacă sunt întrunite toate condițiile cerute de lege cu privire la stabilirea cuantumului despăgubirii. Textul criticat cuprinde o normă procedurală care nu împiedică dreptul de acces liber la justiție și nici nu afectează caracterul echitabil al procesului, instanțele urmând ca, în lumina deciziei citate a Înaltei Curți de Casație și Justiție, să procedeze la calcularea despăgubirii în acest sistem mai sus descris, fără a fi limitate la preluarea aceleiași valori stabilite în etapa administrativă. Ca atare, nu se poate pune nici problema nesocotirii prevederilor
art. 21 alin. (1)-(3) din Constituție .
23.
Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, considerentele și soluțiile
deciziilor nr. 536 din 10 noiembrie 2022
și
nr. 218 din 20 aprilie 2023 , precitate, își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.
24.
Pentru considerentele expuse, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al
art. 1 - 3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Nicolae Ovidiu Stoia în Dosarul nr. 135/107/2020 al Tribunalului Alba - Secția I civilă și constată că dispozițiile
art. 22 alin. (4)
și
(6) din Legea nr. 255/2010
privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Alba - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 22 octombrie 2024.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Patricia-Marilena Ionea
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.