HG nr. 669/1991
privind aprobarea numărului maxim de posturi din unitățile notariale de stat
prezumat în vigoare
Guvernul României hotărăște:
Articolul 1
Se aprobă majorarea cu 309 a numărului maxim de posturi la unitățile notariale de stat, începînd cu data de 1 ianuarie 1992.
Repartizarea posturilor pe unități se face pe ordin al ministrului justiției.
Articolul 2
Ministerul Economiei și Finanțelor va introduce modificările corespunzătoare în indicatorii economici și financiari pe anul 1992 ai Ministerului Justiției, în conformitate cu prevederile din prezenta hotărîre.
Articolul 3
Prefecturile și Primăria municipiului București vor pune la dispoziția unităților notariale de stat spațiile necesare pentru desfășurarea corespunzătoare a activității acestora.
PRIM-MINISTRU PETRE ROMAN
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.