Decizia nr. 1097/1950
privind autorizarea Loteriei de Stat de a organiza diferite loterii
prezumat în vigoare
Vazand referatul directorului Loteriei de Stat cu nr. 16.865 din 15 Septemvrie 1950;
În temeiul
art. 6 din Decretul nr. 30 din 1949 , pentru organizarea Ministerului Finanțelor și a dispozitiunilor
Deciziei nr. 4.792 din 25 August 1949 ,
Decide:
Articolul 1
Loteria de Stat, Intreprindere Economica de Stat, este singura autorizata sa organizeze loterii.
Loteria de Stat va putea organiza orice sistem de loterii cu tragere sau fără tragere, cum sînt: Loto-Saptamanal, Loto Central, Loteria Populara, Loteria pe Clase, precum și orice alt sistem, enumerarea nefiind limitativa.
Aceste loterii vor putea fi organizate: pe întreaga tara, pe grupe de regiuni, pe regiuni, raioane sau orașe, precum și în orice alt mod.
Articolul 2
Loteria de Stat va întocmi regulamente pentru fiecare sistem de loterie în parte și care se vor publică în Buletinul Oficial.
Articolul 3
Oricine poate participa, la diferitele sisteme de loterii, prin cumpararea în condițiunile regulamentului respectiv, a biletelor emise de Loteria de Stat.
Biletele Loteriei de Stat pot fi la purtator sau nominale, după specificul fiecarui sistem de loterie. Cazurile de detinere frauduloasa a biletelor vor fi stabilite de cei interesati prin justiție, Loteria de Stat neputand fi citata în aceste procese.
Secretul jocului este garantat, publicitatea numelui sau eventual a fotografiei castigatorului fiind posibile numai cu consimtamantul acestuia.
Articolul 4
Vanzarea biletelor Loteriei de Stat se face: prin organele sale proprii, prin agentii, debite C.A.M., institutii sau întreprinderi de Stat, cooperative sau orice alti vînzători autorizati în prealabil și scris de Loteria de Stat.
Organele de vanzare vor fi remunerate cu salarii cu remize sau cu un sistem de remunerare mixt, precum și în orice alt mod fixat de Loteria de Stat.
Angajarea organelor de vanzare se va face după normele și în condițiunile ce se vor stabili de Loteria de Stat.
Articolul 5
Loteria de Stat va stabili prin regulamentul fiecarui sistem de loterie: forma și conținutul biletelor, prețul de vanzare, modul și condițiunile de vanzare a biletelor și completarea acestora de către vînzători cînd este cazul, modul și perioadele de decontare a vanzarilor, stabilirea sumelor rezultate din vanzare, stabilirea premiilor, data și locul tragerii, care va fi publică; normele și operațiunile de tragere, termenul de depunerea biletelor castigatoare la viza, verificarea biletelor castigatoare, modalitatea de stabilire a castigurilor, termenul de prezentare la plata a biletelor castigatoare, precum și orice alte operațiuni și detalii specifice fiecarui sistem de loterie.
Cota destinata premiului se va stabili prin regulament pentru fiecare sistem de loterie în parte.
Articolul 6
Toate operațiunile necesare; inaintea tragerilor, în timpul tragerilor și după tragere, vor fi efectuate de comisii, al caror numar și componenta vor fi fixate de Loteria de Stat.
Atributiunile și componenta fiecarei comisii vor fi reglementate amanuntit pentru fiecare sistem de loterie prin regulament.
Retributia comisiilor va fi fixata și plătită de Loteria de Stat conform normelor legale în vigoare.
În compunerea comisiilor va intra în mod obligator un membru al Parchetului local sau un judecator, acolo unde lipseste reprezentantul Parchetului.
Pentru toate operațiunile efectuate, comisiile vor întocmi procese-verbale, care sînt definitive, ele neputand fi atacate pe cale administrativa sau judecătorească.
Articolul 7
Neprezentarea sau nedepunerea pentru viza a biletelor castigatoare, în termenul și condițiunile prevăzute în regulamentul oricărui sistem de loterie, fără plan, anticipat de tragere, atrage anularea acestor bilete, premiile respective impartindu-se numai între biletele prezentate în termenul legal.
Articolul 8
Plata biletelor castigatoare se va face în numerar; în obiecte; sau în numerar și obiecte, după normele ce se vor stabili pentru fiecare sistem de loterie prin regulamentul loteriei respective.
Vînzătorii nu au dreptul sa vanda biletele decat contra pretului tiparit pe loz, neputand nici diminua, nici majoră acest pret, sub nici un motiv.
De asemenea, nici un fel de retinere de nici o natura nu se va putea face de nimeni la plata castigurilor.
Cîștigurile nereclamate în termenul și condițiunile fixate prin regulament se prescriu în favoarea Loteriei de Stat.
Loteria de Stat va putea aprecia, în caz de forta majoră, dela caz la caz și dispune ca plata să se faca și după expirarea termenului, dacă cîștigul se reclama în termen de 10 zile dela încetarea cazului de forta majoră și în nici un caz mai tarziu de 3 luni de la data tragerii.
Articolul 9
Premiile neatribuite la o tragere, în sistemul de loterii fără plan, din lipsa de castigatori, vor fi reportate la tragerea urmatoare, după normele ce se vor stabili prin regulamentul fiecarei loterii.
Din valoarea acestor premii, Loteria de Stat va retine 5 la suta pentru alimentarea unui fond, al cărui mod de folosite va fi folosit prin regulamentul fiecarei loterii.
Articolul 10
Jucatorii care vor plati anticipat bilete ale Loteriei de Stat, sau vor lasă biletele platite în depozitul vînzătorului, sau care vor depune biletele castigatoare fără a primi în schimb recipisa regulamentara sau cîștigul cuvenit, nu pot avea nici o pretentiune împotriva Loteriei de Stat.
Articolul 11
Biletele de loterie, care nu vor îndeplini condițiunile stabilite prin regulament sînt nule.
Persoanele care vor vinde sau vor primi spre vanzare biletele Loteriei de Stat, fără autorizatie sau în alte condițiuni decat cele stabilite prin regulamentul respectiv, vor fi sanctionate conform
art. 2 lit. a, din decretul Nr. 183 din 1949 , republicat în Buletinul Oficial nr. 70 din 17 august 1950.
Articolul 12
În caz de pierdere sau furt a biletelor de loterie, Loteria de Stat va putea sa impute gestionarului respectiv, drept despăgubire, o sumă pînă la maximum contravaloarea pretului de vanzare a biletelor și sa decida indepartarea sa din functie, apreciind dela caz la caz.
Gestionarul respectiv este obligat sa anunte în scris, Loteria de Stat, imediat și în orice caz înainte de tragere, pierderea sau furtului biletelor, cu indicarea seriilor și numerelor, pentru a se lua măsuri de impiedicare a folosirii lor.
De asemenea, el este obligat, pe raspunderea și cheltuiala sa, sa publice imediat și cel mai tarziu cu o zi înainte de tragere, într-un ziar local, seriile și numerele biletelor pierdute sau furate, declarandu-le nule.
Prin efectuarea acestei publicatii, biletele respective sînt considerate anulate, astfel încît cumparatorii acestor bilete nu mai au drept decat de a cere gestionarului vînzător restituirea pretului platit.
În cazul cînd nu s-a publicat în condițiunile aratate mai sus, pierderea sau furtul, gestionarul rămîne singur răspunzător față de cumparatorii de bilete, pentru eventuale pretentii la castiguri ale acestora.
Articolul 13
Vînzătorii biletelor Loteriei de Stat, care nu vor respecta dispozitiunile prezentei decizii și a regulamentului Loteriei respective, pe lîngă pedepsele administrative și retragerea autorizatiei, vor fi sanctionati conform
art. 2, lit. a, din Decretul nr. 183 din 1949 .
De asemenea, cei ce vor incerca sau obtine prin orice fel de manopere plata unor castiguri necuvenite vor fi pedepsiti conform
art. 2, pct. c, din Decretul nr. 183 din 1949 .
Articolul 14
Salariații Loteriei de Stat și membrii comisiilor care nu vor respecta dispozitiunile din prezenta decizie și din regulamentul fiecarui sistem de loterie, pe lîngă pedepsele administrative, vor fi sanctionati și pentru delictul de neglijenta în serviciu conform art. 242 din Codul penal, dacă fapta sau omisiunea nu constituie o infractiune mai grava.
Articolul 15
Salariații Loteriei de Stat, vînzătorii de bilete sau orice alte organe gestionare, care nu vor deconta biletele de loterie încredințate lor în termenele și cu formele prevăzute în regulamente, vor fi urmariti și sanctionati conform art. 236 din codul penal.
În asemenea cazuri, acesti gestionari rămîn singuri raspunzatori față de cumparatorii biletelor nedecontate, pentru eventualele pretentii la castiguri ale acestora.
Articolul 16
Decizia Ministerului de Finante nr. 6.323 din 1949 , cu modificările ulterioare, republicată în Buletinul Oficial nr. 55 din 18 Iunie 1950 și
decizia aceluiasi Minister nr. 470 din 1950 , publicată în Buletinul Oficial nr. 55 din 28 Iunie 1950, precum și orice alte dispozitiuni contrare prezentei decizii, sînt abrogate.
Decizia Ministerului de Finante nr. 399, publicată în Buletinul Oficial nr. 48 din 31 Mai 1950, se menține în vigoare.
Pînă la publicarea noilor regulamente ce se vor întocmit de către Loteria de Stat pentru fiecare sistem de loterie existent, aceste loterii vor functiona: Loteria Populara, potrivit
deciziei Ministerului Finanțelor nr. 6.323 din 1949 , republicată în Buletinul Oficial nr. 55 din 28 Iunie 1950; Loto-ul Saptamanal și Loto-ul Central, potrivit regulamentelor publicate în Buletinul Oficial nr. 72 din 28 August 1950.
Articolul 17
Directorul Loteriei de Stat este autorizat cu aducerea la indeplinire a prezentei decizii.
Vicepresedinte al Consiliului de Ministri
și ministrul finanțelor,
Vasile Luca
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.