Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 656/2023

privind declanșarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată, situate pe amplasamentul suplimentar, care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național "Secțiunea 3B Mihăiești-Suplacu de Barcău" din cadrul obiectivului de investiții de interes național "Autostrada Brașov-Târgu Mureș-Cluj-Oradea", aflate pe raza localităților Zimbor, Sânmihaiu Almașului și Românași din județul Sălaj, precum și aprobarea listei imobilelor proprietate publică a statului și a listei imobilelor proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național

prezumat în vigoare

Data actului
3 august 2023
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 732 din 9 august 2023
Citat de
1 act
Citează
4 acte
Structură
6 articole, 1 anexă · 7.735 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Având în vedere dispozițiile

art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2010

privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul

art. 108 din Constituția României, republicată , și al

art. 5 alin. (1) și (1^1) din Legea nr. 255/2010

privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă amplasamentul suplimentar al lucrării de utilitate publică de interes național „Secțiunea 3B Mihăiești-Suplacu de Barcău“ din cadrul obiectivului de investiții de interes național „Autostrada Brașov-Târgu Mureș-Cluj-Oradea“, conform proiectului pentru autorizarea executării lucrărilor de construire, prevăzut în

anexa nr. 1

la prezenta hotărâre.

Articolul 2

(1)

Se aprobă declanșarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul suplimentar, prevăzut la

art. 1 , care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național „Secțiunea 3B Mihăiești-Suplacu de Barcău“ din cadrul obiectivului de investiții de interes național „Autostrada Brașov-Târgu Mureș-Cluj-Oradea“, expropriator fiind statul român, reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A.

(2)

Se aprobă lista cuprinzând imobilele proprietate privată supuse exproprierii, potrivit

alin. (1) , aflate pe raza localităților Zimbor, Sânmihaiu Almașului și Românași din județul Sălaj, proprietarii sau deținătorii acestora, așa cum rezultă din evidențele unităților administrativ-teritoriale, precum și sumele individuale aferente despăgubirilor, prevăzută în

anexa nr. 2

la prezenta hotărâre.

(3)

Se aprobă lista imobilelor proprietate publică a statului, care fac parte din coridorul de expropriere, situate pe amplasamentul suplimentar aprobat conform

art. 1 , prevăzută în

anexa nr. 3

la prezenta hotărâre.

(4)

Se aprobă lista imobilelor proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale, care fac parte din coridorul de expropriere, situate pe amplasamentul suplimentar aprobat conform

art. 1 , prevăzută în

anexa nr. 4

la prezenta hotărâre.

Articolul 3

(1)

Sumele individuale estimate de către expropriator aferente justelor despăgubiri pentru imobilele proprietate privată, situate pe amplasamentul suplimentar, prevăzut la

art. 1 , care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național „Secțiunea 3B Mihăiești-Suplacu de Barcău“ din cadrul obiectivului de investiții de interes național „Autostrada Brașov-Târgu Mureș-Cluj-Oradea“, sunt în cuantum total de 804 mii lei și se alocă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în conformitate cu

Legea bugetului de stat pe anul 2023 nr. 368/2022 , la capitolul 84.01 „Transporturi“, subcapitolul 03 „Transport rutier“, titlul 61 „Proiecte cu finanțare din sumele aferente componentei de împrumut a PNRR“, articolul 61.06 „Transferuri din bugetul de stat către întreprinderi publice și institute naționale de cercetare-dezvoltare pentru susținerea proiectelor aferente PNRR“.

(2)

Sumele individuale prevăzute la

alin. (1)

se virează de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii într-un cont de trezorerie deschis pe numele Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., în termen de cel mult 30 de zile de la data aprobării cererii de deschidere de credite, conform prevederilor

art. 4 alin. (8) din Normele metodologice

de aplicare a

Legii nr. 255/2010

privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, aprobate prin

Hotărârea Guvernului nr. 53/2011 , cu completările ulterioare, la dispoziția proprietarilor/deținătorilor de imobile proprietate privată, situate pe amplasamentul suplimentar, prevăzut la

art. 1 , care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național, în vederea efectuării plății despăgubirilor în cadrul procedurilor de expropriere, în condițiile legii.

Articolul 4

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., răspunde de realitatea datelor înscrise în lista cuprinzând imobilele proprietate privată, în lista cuprinzând imobilele proprietate publică a statului, precum și în lista cuprinzând imobilele proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale, situate pe amplasamentul prevăzut la

art. 1 , de corectitudinea datelor înscrise în documentele care au stat la baza stabilirii acestora, precum și de modul de utilizare, în conformitate cu dispozițiile legale, a sumei alocate potrivit prevederilor prezentei hotărâri.

Articolul 5

Planul de amplasament suplimentar al lucrării de utilitate publică de interes național, prevăzut la

art. 1 , se aduce la cunoștință publică și prin afișarea la sediile consiliilor locale implicate și, respectiv, prin afișare pe pagina proprie de internet a expropriatorului, în condițiile legii.

Articolul 6

Anexele nr. 1-4 *) fac parte integrantă din prezenta hotărâre. *) Anexele nr. 1-4 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 732 bis, care se poate achiziționa de la Centrul pentru relații cu publicul din șos. Panduri nr. 1, bloc P33, parter, sectorul 5, București.

PRIM-MINISTRU
ION-MARCEL CIOLACU
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
Marian Neacșu
Ministrul transporturilor și infrastructurii,
Sorin-Mihai Grindeanu
Ministrul investițiilor și proiectelor europene,
Adrian Câciu
Ministrul finanțelor,
Marcel-Ioan Boloș
București, 3 august 2023.
Nr. 656.

Anexa 1 4

ANEXE privind declanșarea procedurilor de expropriere

a tuturor imobilelor proprietate privată, situate pe amplasamentul

suplimentar, care constituie coridorul de expropriere al lucrării

de utilitate publică de interes național "Secțiunea 3B Mihăiești-Suplacu

de Barcău" din cadrul obiectivului de investiții de interes național

"Autostrada Brașov-Târgu Mureș-Cluj-Oradea", aflate pe raza

localităților Zimbor, Sânmihaiu Almașului și Românași din județul Sălaj,

precum și aprobarea listei imobilelor proprietate publică a statului

și a listei imobilelor proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale

care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării

de utilitate publică de interes național

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.