Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 207/1997

privind obligația cetățenilor străini și apatrizilor de a obține permis de muncă în vederea încheierii unui contract individual de muncă pe teritoriul României

prezumat în vigoare

Data actului
19 mai 1997
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 99 din 23 mai 1997
Citat de
1 act
Citează
1 act
Structură
4 articole · 1.514 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Guvernul României hotărăște:

Articolul 1

Cetățenii străini și apatrizii, care, în condițiile legii, urmează să fie angajați cu contract individual de muncă de către persoane juridice și fizice cu sediul, respectiv cu domiciliul, în România, au obligația de a obține permis de muncă eliberat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale.

Articolul 2

Cetățenii străini și apatrizii, care, potrivit legii, au statut de refugiat pe teritoriul României, se exceptează de la prevederile art. 1.

Articolul 3

În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Ministerul Muncii și Protecției Sociale, cu avizul Ministerului de Interne, va emite norme privind stabilirea condițiilor și a procedurii de eliberare a permiselor de muncă.

PRIM-MINISTRU
VICTOR CIORBEA
Contrasemnează:
Ministrul justiției,
Valeriu Stoica
p. Ministrul muncii și protecției sociale,
Petru Radu Paun Jura,
secretar de stat

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.