Decizie · Consiliul Național al Audiovizualului

Decizia nr. 3/1992

privind stabilirea condițiilor și criteriilor de participare la concursul pentru obținerea licenței de emisie, sesiunea 1992

prezumat în vigoare

Data actului
4 august 1992
Emitent
Consiliul Național al Audiovizualului
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 211 din 27 august 1992
Citat de
10 acte
Citează
1 act
Structură
5 articole, 4 anexe · 6.674 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Avînd în vedere prevederile

art. 12 alin. 3 din Legea audiovizualului nr. 48/1992 , în temeiul art. 29 al aceleiași legi,

Consiliul Național al Audiovizualului decide:

Articolul 1

Participarea la concursul în vederea acordării licenței de emisie se face în baza cererii adresate Consiliului Naționala al Audiovizualului.

Articolul 2

Conținutul dosarelor de înscriere la concursul pentru licenta de emisie radioelectrica și pe cablu este cel prevăzut în anexele nr. 1, 2 și 3 la prezenta decizie.

Articolul 3

Dosarele conținînd cererile de participare la concursul de acordare a licențelor pentru stațiile care emit pe cale radioelectrica se depun în perioada 10 august - 25 septembrie 1992, iar dosarele conținînd cererile de licență pentru stațiile de televiziune pe cablu se depun în perioada 21 septembrie - 2 octombrie 1992.

Toate dosarele conținînd cererile se depun la Ministerul Comunicațiilor, Direcția generală reglementări, str. Libertății nr. 14 A, sector 5, București.

Articolul 4

Data sustinerii concursului va fi stabilită pînă la 14 octombrie 1992 și va fi adusă la cunoștința publicului prin mass-media.

Articolul 5

Criteriile pentru departajarea participanților la concurs sînt cele prevăzute în anexa nr. 4 la prezenta decizie.

Președintele Consiliului Național
al Audiovizualului
prof. univ. dr. Titus Raveica

Anexa 1 CONȚINUTUL

dosarului de înscriere la concursul pentru licenta de emisie

1. Cererea de înscriere la concurs (formular-tip), (anexa nr. 3).

2. Chitanța C.E.C. de depunere a taxei de înscriere pentru concurs.

3. Avizul tehnic prealabil eliberat de Ministerul Comunicațiilor (o copie legalizată).

4. Studiul de fezabilitate, oportunitate și marketing, conținînd date privitoare la:

4.1. argumentatie privind capacitatea financiară a solicitantului de a susține serviciul pentru care cere licenta (capitalul existent, investiții sau preconizate, participarea directa la capitalurile altor societăți din domeniul audiovizualului);

4.2. plan de afaceri;

4.3. resurse umane (experienta acumulată de solicitant în activitatea de audiovizual);

4.4. etapele și termenele de finalizare a proiectului.

5. Grila de program, conținînd date privitoare la:

5.1. tipuri de servicii audiovizuale (emisiuni informative, de divertisment, sportive, culturale, de reclama, anunțuri etc., periodicitate și orare;

5.2. sursele și proportiile programelor:

- programe de producție proprie;

- programe preluate din producția audiovizuala naționala sau/și internationala;

5.3. timpul acordat publicității.

6. Tipul și principalii parametrii ai echipamentului utilizat.

7. Confirmări prin sondaje independente ale calităților și performantelor anterioare.

8. Garanții privind respectarea dreptului de autor și de proprietate intelectuală.

9. Declarația de respectare a

Legii nr. 48/1992

și a regulamentelor și normelor elaborate de C.N.A.

10. Caseta demonstrativa audio sau video (15-20 min. V.H.S.).

Anexa 2 CONȚINUTUL

dosarului de înscriere la concursul pentru licenta de transmisie pe cablu

1. Cererea de înscriere la concurs (formular-tip) (anexa nr. 3).

2. Chitanța C.E.C. de depunere a taxei de înscriere pentru concurs.

3. Solicitarea comunității zonei de serviciu dorite, certificată de primar.

4. Studiul de fezabilitate, oportunitate și marketing conținînd ......... (vezi pct. 4 de la anexa nr. 1).

5. Amplasamentul probabil pentru studioul principal de distribuție (adresa, acte de proprietate și închiriere).

6. Tipul și principalii parametri ai echipamentului utilizat.

7. Numărul și natura serviciilor distribuite pe cablu:

7.1. numărul, durata și grijile de program;

7.2. tipuri de emisiuni, proporții, surse, insistindu-se asupra ponderii transmisiilor de informații privitoare la viața și problemele comunității în care funcționează rețeaua;

7.3. numărul de canale destinate programelor naționale, locale, existente în zona.

8. Garanții de respectare a regulilor financiare și de exploatare privind receptiile comunitare prin satelit.

9. Declarația de respectare a

Legii nr. 48/1992

și a regulamentelor și normelor elaborate de C.N.A.

10. Caseta demonstrativa audio și video (15-20 min. V.H.S.)

Anexa 3 CERERE DE LICENTA

1. Denumirea statiei

2. Sediul (adresa completa, telefon)

3. Persoana juridică publică/privată (certificat de înmatriculare la Registrul comerțului, nr./data)

Se vor anexa următoarele documente:

- hotărîrea judecătorească;

- certificat de înmatriculare la Registrul comerțului (copie legalizată);

- documente de proprietate sau închiriere a echipamentului tehnic.

4. Lista numelor asociațiilor sau ale consiliului de administrație. Se va preciza, după caz, în dreptul fiecăruia, dacă este investitor sau acționar majoritar indirect - și în ce proporție - la o alta societate de comunicație audiovizuala.

5. Numele și prenumele reprezentantului autorizat în solicitarea de licență, adresa completa, nr. de telefon.

6. Caracteristici generale ale serviciului solicitat:

a) audio: MF/stereo, mono

MA/mono, stereo

b) televiziune: PAL VHF (canal)

PAL VHF (canal)

c) cablu - număr de canale

- alocație în banda.

Anexa 4 CRITERII

pentru departajarea participanților

I. Oportunitatea funcționarii unui post audiovizual în condițiile specifice comunității căreia i se adresează.

II. Capacitatea solicitantului de a presta un serviciu performant.

1. Gradul de adecvare a programelor la necesitățile comunității.

2. Calitatea și diversitatea programelor.

3. Ponderea producției audiovizuale naționale în ansamblul programelor difuzate.

4. Ponderea productiilor proprii în ansamblul emisiunilor difuzate.

5. Asigurarea pluralismului opiniilor și ilustrarea culturii naționale.

6. Nivelul tehnic al echipamentelor utilizate.

7. Experienta echipei redactionale în audiovizual.

III. Investiții realizate și preconizate în acest proiect.

IV. Capacitatea solicitantului de a susține o activitate financiar-economică.

1. Volum și structura de capital investibil.

2. Garanții bancare.

3. Plan de afaceri.

V. Rezultate prin sondaje independente ale calităților și performantelor anterior realizate de statie (acolo unde e cazul).

---------------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.