Decizia nr. 839/2021
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3, ale art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1) și (3), art. 7 alin. (1) și (2) și ale art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Valer Dorneanu
- președinte
Cristian Deliorga
- judecător
Marian Enache
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Gheorghe Stan
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Elena-Simina Tănăsescu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Ingrid Alina Tudora
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. 3,
ale
art. 4 alin. (1),
art. 5 alin. (1)
și
(3),
art. 7 alin. (1) și (2)
și ale
art. 11 din Legea nr. 77/2016
privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, excepție ridicată de creditoarea-contestatoare Banca Românească - S.A. - membră a Grupului National Bank Of Greece în Dosarul nr. 1.916/287/2016 al Judecătoriei Râmnicu Sărat - Civil-Penal. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 124D/2019.
2.
La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale, concretizată, spre exemplu, prin
Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 .
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
4.
Prin Încheierea din 22 septembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 1.916/287/2016, Judecătoria Râmnicu Sărat - Civil-Penal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 3,
art. 4 alin. (1),
art. 5 alin. (1)
și
(3) ,
art. 7 alin. (1) și (2)
și
art. 11 din Legea nr. 77/2016
privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de creditoarea-contestatoare Banca Românească - S.A. - membră a Grupului National Bank Of Greece cu prilejul judecării unei cauze civile având ca obiect o obligație de a face, în temeiul
5.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia susține că dispozițiile
art. 1 alin. (4) din Constituție
statuează că legiuitorul nu poate interveni asupra raporturilor juridice consfințite pe calea hotărârilor judecătorești, care se bucură de autoritate de lucru judecat. Or,
Legea nr. 77/2016 , prin
art. 8 alin. (5),
intervine asupra măsurilor stabilite de către instanțele de judecată în două moduri: (i) în litigiile în care instanța a pronunțat o hotărâre definitivă și/sau irevocabilă și (ii) în executările silite, stabilind că atât consumatorii împotriva cărora s-a pronunțat de către instanțele de judecată o hotărâre cu privire la contractul de credit, precum și cei care se află în executare silită, indiferent de stadiul acesteia, pot solicita creditorului ștergerea datoriei decurgând din contractul de credit în integralitate, indiferent de stadiul procedurii judiciare sau extrajudiciare. Cu alte cuvinte, noua lege intervine asupra caracterului executoriu și/sau definitiv al unei hotărâri, precum și asupra modalității de încetare a unei executări silite, stabilind că un consumator, indiferent de situația juridică la care este parte, poate solicita instanței modificarea acesteia în virtutea noii legi, deși în cazul acestuia este posibil să fi intervenit o hotărâre judecătorească prin care instanța să fi stabilit în mod concret prețul contractului de credit, obligațiile părților, sume datorate de consumator băncii și invers etc. Aceeași situație este aplicabilă și executărilor silite în care instanța de judecată este posibil să fi intervenit prin pronunțarea unei hotărâri pe calea contestației la executare, stabilind sumele datorate de părți în baza contractului de credit etc.
6.
Susține că, în totală contradicție cu normele
Constituției
și ale legii civile, legiuitorul a stabilit prin
art. 11 din Legea nr. 77/2016
că aceasta este aplicabilă atât contractelor aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, cât și contractelor încheiate după aceasta dată, inclusiv contractelor care formează obiectul unei executări silite, astfel cum este prevăzut de
art. 8 alin. (5)
din actul normativ criticat. Prin urmare, legea stabilește un nou regim juridic cu privire la încetarea raporturilor juridice create în baza unui contract de credit ipotecar indiferent de: (i) momentul încheierii sale (înainte sau după intrarea în vigoare a legii); (ii) modul executării sale (de bunăvoie sau prin exercițiul coercitiv al statului prin instituirea măsurilor de executare silită); (iii) forma și condițiile sale (cele stabilite de părți sau cele cenzurate de o instanța de judecată). Din analiza prevederilor
art. 11 din Legea nr. 77/2016
se constată că aceasta este aplicabilă atât contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, cât și contractelor încheiate după această dată. Or, prin compararea dispozițiilor
art. 15 alin. (2) din Constituție
cu cele ale
art. 11 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 77/2016
reiese în mod evident că aceasta nu poate fi aplicabilă decât contractelor încheiate după intrarea în vigoare a acestei legi. Totodată,
stabilește că aceasta se aplică atât contractelor de credit încheiate direct cu instituțiile bancare, cât și celor cesionate de acestea altor persoane juridice instituții nebancare. Prin urmare, principiul neretroactivității legii trebuie analizat prin prisma ambelor ipoteze, și nu prin limitare la situațiile contractelor de credit încheiate direct cu instituțiile financiare. Astfel,
art. 1 alin. (1) din Legea nr. 77/2016
prevede că „prezenta lege se aplică raporturilor dintre consumatori și instituțiile de credit, instituțiile financiare nebancare sau cesionarii creanțelor deținute asupra consumatorilor“. În acest context, susține că, în ceea ce privește raporturile juridice încheiate între cesionari și consumatori, acestea trebuie analizate prin prisma teoriei drepturilor câștigate, raportat la dreptul de proprietate pe care îl deține
cesionarul asupra creanței. Aplicarea retroactivă a legii în acest caz echivalează cu situația în care legiuitorul intervine și dispune indirect și asupra unui raport juridic încheiat definitiv, cel dintre cedent și cesionar, căruia nu îi pot fi aplicabile prevederile acestei legi, întrucât acesta nu se poate prevala de producerea efectelor raportului juridic în timp. Autoarea excepției susține că atât timp cât
permite stingerea tuturor datoriilor, atât a celor deja născute, cât și a celor viitoare, este evident că dispozițiile acesteia retroactivează. Creanțele băncilor, precum și cele ale cesionarilor reprezintă un drept de proprietate, un drept câștigat sub imperiul vechii legi, drept care este anulat prin
tocmai prin efectul retroactiv al acesteia.
7.
Arată că prevederile
art. 1 alin. (1)
coroborate cu cele ale
art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016
stabilesc că pot face obiectul dării în plată inclusiv imobilele care au fost date în garanție la încheierea contractelor de credit care în prezent au fost cesionate altor persoane juridice, diferite de instituțiile financiare. Aceste prevederi contravin
art. 44 din Constituție , atât timp cât micșorează dreptul de proprietate și patrimoniul cesionarului. Odată cu cesiunea creanței, patrimoniul cesionarului se mărește prin achiziționarea creanței și a tuturor garanțiilor asociate acesteia. Dacă s-ar aplica prevederile
Legii nr. 77/2016 , ar însemna nu numai că patrimoniul cesionarului este micșorat cu valoarea imobilului care este adus în garanție, dar și cu valoarea creanței pe care urma să o recupereze de la consumator, precum și cu prețul aferent cesiunii. Spre exemplu, în cazul în care se cesionează o creanță care se află în curs de recuperare pe calea executării silite și al cărei bun adus în garanție a fost deja valorificat în cadrul executării silite înainte de încheierea contractului de cesiune, cesionarul nu numai că pierde dreptul de a recupera creanța achiziționată, ci și prețul achitat pentru aceasta, patrimoniul său suferind astfel o dublă pierdere. Aceeași situație se regăsește și în cazul creanțelor actuale ale băncilor, creanțe care reprezintă un drept de proprietate, un drept câștigat sub imperiul vechii legi. Or, în aceste cazuri, practica Curții Constituționale a stabilit că este aplicabilă teoria drepturilor câștigate, teorie potrivit căreia legea nu mai poate retroactiva în cazul în care un drept a fost deja inclus în patrimoniul unei persoane. Această teorie este aplicabilă și în cazul contractelor de credit aflate în desfășurare, dar care au fost supuse deja controlului unei instanțe de judecată care a stabilit întinderea obiectului și prețului acestuia, și nu numai. În acest sens, arată că, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a stabilit că, „dacă o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de intrarea în vigoare a legii noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii reglementări, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare“.
8.
Autoarea excepției susține că modificarea politicii de creditare după adoptarea
face dovada faptului că statul român a intervenit în mod forțat într-un contract negociat între părți, încălcând astfel principiul libertății comerțului. Prin adoptarea acestei legi, instituțiile de creditare sunt forțate să fie parte într-un contract ale căror condiții nu și le-au dorit niciodată. Modificarea politicii de creditare nu face altceva decât să confirme faptul că băncile nu ar fi agreat niciodată încheierea unui astfel de contract, dar, în prezent, prin intervenția neconstituțională a statului, sunt forțate să îl respecte. Totodată, prevederile actuale nu instituie nicio egalitate de protecție între consumatori, fiind puși în aceeași situație atât consumatori de bună-credință buni-platnici, cât și cei rău-platnici, care în acest moment se află în stadiu de executare silită. Arată că o economie liberă presupune stabilirea de către participanți a unui preț al contractului, prin negociere, în funcție de condițiile de piață. Or, Legea nr. 77/2015 intervine tocmai asupra liberei inițiative a părților, modificând prețul și obligațiile părților dintr-un act juridic care are la bază manifestarea de voință a părților contractante, încălcându-se astfel principiul libertății comerțului.
9.
În fine, apreciază că dispozițiile
încalcă și principiul securității juridice prin faptul că: (i) prevăd posibilitatea retroactivării legii, deși Constituția stabilește foarte clar care sunt domeniile dreptului în care se poate deroga de la principiul neretroactivității; (ii) intervine peste principiul pacta sunt servanda, dispunând peste voința părților la mult timp după realizarea raportului juridic dintre acestea; (iii) creează un dezechilibru în interpretarea unitară a legii, aceasta devenind practic inaccesibilă. Cu eludarea totală a principiului securității juridice,
instituie aceeași modalitate de stingere a datoriei consumatorului decurgând dintr-un contract de credit și pentru care s-a emis o garanție constând într-un bun imobil, atât pentru consumatorii parte dintr-un contract de credit în derulare, cât și pentru cei parte într-un contract de credit denunțat unilateral de către creditor și aflat în executare silită. Așa fiind, susține că prevederile
sunt total incerte și instituie doar noțiunea de contract în derulare, fără a da o explicație aferentă acestor contracte. De asemenea, arată că prin derogare de la prevederile
Codului de procedură civilă , această lege instituie trei termene procedurale diferite pentru proceduri similare. Astfel,
face diferențe și defavorizează creditorii între ei prin fixarea unor termene diferite de apel, deși cele două acțiuni - contestație împotriva notificării și cererea prin care se solicită obligarea creditorului la încheierea actului de dare în plată/ștergerea datoriei - au aceeași finalitate, respectiv ștergerea din evidențele creditorului a datoriei debitorului, cu toate că o lege ar trebui să fie dată în scopul stabilizării securității juridice, iar nu al destabilizării acesteia.
10.
Judecătoria Râmnicu Sărat - Civil-Penal și-a exprimat opinia în sensul caracterului neîntemeiat al excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. 3,
art. 4 alin. (1),
art. 5 alin. (1)
și
(3) ,
art. 7 alin. (1) și (2)
și ale
art. 11 din Legea nr. 77/2016
privind darea în plată a unor imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, întrucât aceste texte de lege nu contravin dispozițiilor constituționale invocate. Instanța de judecată arată că prevederile Legii nr. 77/2006 nu au caracter retroactiv, deoarece stingerea datoriei operează numai pentru viitor de la momentul intrării în vigoare a legii noi; legea stabilește un nou mod de stingere a obligațiilor de restituire, urmând a se aplica efectelor viitoare ale contractului. De asemenea, chiar dacă
aduce o limitare a dreptului de proprietate asupra creanței rezultând din contractul de credit, atingerea adusă dreptului prin
are un caracter rezonabil, stingerea dreptului de creanță, corelativ cu obligarea creditorului de a deveni proprietarul bunului imobil ce constituie o garanție a creanței, reprezintă o soluție adecvată, necesară și proporțională. În fine, chiar dacă
aduce o limitare a libertății economice, aceasta este nediscriminatorie, fiind justificată de un interes general, necesară obiectivului urmărit de legiuitor și proporțională cu scopul urmărit.
11.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
12.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
13.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2),
ale
art. 2, 3,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
14.
Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost reținut în dispozitivul încheierii de sesizare, îl constituie dispozițiile
art. 3,
ale
art. 4 alin. (1),
art. 5 alin. (1) și (3) ,
art. 7 alin. (1) și (2)
și ale
art. 11 din Legea nr. 77/2016
privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 28 aprilie 2016.
15.
În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile criticate din
contravin dispozițiilor constituționale ale
art. 1 alin. (4)
care prevăd că „Statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale.“, coroborat cu
art. 126 alin. (1),
potrivit căruia „Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.“,
art. 15 alin. (2)
privind neretroactivitatea legii civile,
art. 44 alin. (1) și (2) teza întâi
privind dreptul de proprietate privată,
art. 135 alin. (1),
care prevede că „Economia României este economie de piață, bazată pe libera inițiativă și concurență“, și ale alin. (2) lit. a), potrivit căruia „Statul trebuie să asigure (...) libertatea comerțului, protecția concurenței loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție“, precum și principiului securității juridice.
16.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că există o bogată jurisprudență a instanței de contencios constituțional referitoare la constituționalitatea prevederilor
Legii nr. 77/2016 , ce au fost supuse controlului de constituționalitate din perspectiva unor critici similare și prin raportare la aceleași norme constituționale invocate în prezenta cauză, în acest sens fiind, cu titlu exemplificativ,
Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 18 ianuarie 2017,
Decizia nr. 893 din 15 decembrie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 252 din 12 martie 2021, sau
Decizia nr. 371 din 3 iunie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1008 din 21 octombrie 2021.
17.
Curtea reține, astfel, că prin
Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 , precitată, instanța de contencios constituțional a constatat că sintagma „precum și din devalorizarea bunurilor imobile“ din
art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016
este neconstituțională, iar prevederile din
art. 11 teza întâi
raportate la
art. 3 teza a doua,
art. 4,
art. 7
și
art. 8 din Legea nr. 77/2016
sunt constituționale în măsura în care instanța judecătorească verifică condițiile referitoare la existența impreviziunii. Întrucât în prezenta cauză sesizarea Curții Constituționale a fost realizată în data de 22 septembrie 2016, deci înainte de pronunțarea și publicarea în Monitorul Oficial al României a
Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016 , excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 11 teza întâi
raportate la
art. 3 teza a doua,
art. 4 alin. (1)
și
art. 7 alin. (1) și (2)
din Legea nr. 77/2016 , precum și cea referitoare la sintagma „precum și din devalorizarea bunurilor imobile“ din cuprinsul
art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016
au devenit inadmisibile.
18.
De asemenea, Curtea observă că obiectul litigiului cu a cărui soluționare a fost învestită instanța de judecată care a sesizat Curtea constă într-un contract de credit care a fost încheiat în anul 2008, deci înaintea intrării în vigoare a
noului Cod civil , respectiv 1 octombrie 2011. Autoarea excepției a invocat neconstituționalitatea
art. 3 din Legea nr. 77/201 6 fără să se raporteze în mod distinct la cele două ipoteze ale acestuia, respectiv ipoteza care vizează aplicabilitatea
noului Cod civil
(„Prin derogare de la dispozițiile
Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată , cu modificările ulterioare“) și ipoteza care vizează aplicabilitatea
vechiului Cod civil . În aceste condiții, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 11 teza întâi , prin raportare la
art. 3 teza întâi din Legea nr. 77/2016 , este inadmisibilă.
19.
Curtea reține că incidența în speță a
vechiului Cod civil
este relevantă și în examinarea admisibilității excepției de neconstituționalitate a tezei a doua a
art. 11 din Legea nr. 77/2016 . Astfel, potrivit primei teze a acestui articol, prevederile
se aplică și contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, iar, potrivit celei de-a doua teze a
art. 11, Legea nr. 77/2016
se aplică acelor contracte de credit încheiate după data intrării sale în vigoare. Așa fiind, raportat la speță, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016
este inadmisibilă, întrucât acestea vizează contracte încheiate după intrarea în vigoare a
20.
Pe fondul criticilor formulate, prin
Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 , precitată, paragraful 94 și următoarele, Curtea a statuat, în ceea ce privește critica referitoare la încălcarea principiului neretroactivității legii civile, că regula pacta sunt servanda presupune luarea în considerare a unor elemente precum buna-credință și echitatea atunci când are loc o schimbare fundamentală a condițiilor de executare a contractului. Curtea a reținut că prevederile puse în principal în discuție prin prisma încălcării
art. 15 alin. (2) din Constituție
sunt cele ale
art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 , iar din analiza acestor prevederi legale rezultă faptul că ele se aplică și contractelor aflate în curs de derulare. Expresia „în derulare“ a fost folosită de legiuitor pentru a acoperi și cazul prevăzut de
art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 , respectiv faza executării silite începute înainte de intrarea în vigoare a legii. Curtea a mai reținut că, indiferent de textul legal specific în baza căruia au fost încheiate contractele până la data de 1 octombrie 2011, ele se supun reglementării de drept comun,
Codul civil din 1864 , care, în mod evident, permitea aplicarea teoriei impreviziunii, în temeiul
art. 969 și art. 970 . Având în vedere că
reprezintă o aplicare a teoriei impreviziunii la nivelul contractului de credit, Curtea a constatat că prevederile acestei legi nu retroactivează.
21.
Cu referire la criticile formulate din perspectiva contrarietății
cu dispozițiile
art. 45
și
art. 135 din Constituție , Curtea a reținut că însuși textul
art. 45
din Constituție
dispune că accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera inițiativă și exercitarea acestora sunt garantate în condițiile legii. Or, dispozițiile criticate din
se pot încadra în această categorie - în condițiile legii -, legiuitorul constituant însuși acordându-i legiuitorului ordinar prerogativa de a stabili condițiile exercitării accesului liber al persoanei la o activitate economică, precum și pe cele ale liberei inițiative. De altfel, Curtea Constituțională a stabilit în
Decizia nr. 282 din 8 mai 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 16 iulie 2014, că „principiul libertății economice nu este un drept absolut al persoanei, ci este condiționat de respectarea limitelor stabilite de lege, limite ce urmăresc asigurarea unei anumite discipline economice ori protejarea unor interese generale, precum și asigurarea respectării drepturilor și intereselor legitime ale tuturor.“
22.
De asemenea, prin
Decizia nr. 93 din 28 februarie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 22 mai 2017, Curtea a constatat că, reglementând procedura dării în plată, ca expresie a impreviziunii contractuale, legiuitorul, prin
art. 5 alin. (3)
și
art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016 , a pus la îndemâna debitorului obligației un mecanism procedural specific, prin efectul căruia are loc o suspendare de drept a executării plăților pe care debitorul le-ar datora în temeiul contractului de credit. Curtea a reținut că un asemenea mecanism procedural nu este de natură să afecteze sau să anuleze dreptul de proprietate privată al creditorului, pentru că suspendarea plăților este o măsură imediată, care este menită să împiedice ruina iminentă a debitorului, înlăturând efectele negative asupra patrimoniului acestuia în condițiile în care creditorul decide să demareze o procedură judiciară. Este o măsură provizorie prin natura sa, întrucât, în cazul în care este admisă contestația creditorului, debitorul obligației va trebui să execute în continuare contractul de credit, plata sumelor de bani aferente perioadei de suspendare urmând a fi reluată. Mai mult, Curtea a reținut că, în condițiile în care instanța judecătorească admite contestația formulată de profesionist, prestațiile bănești datorate în temeiul contractului de credit trebuie executate întocmai, creditorul obligației, în acest caz, având dreptul și la repararea prejudiciului, în măsura în care instanța judecătorească a constatat reaua-credință a debitorului în exercitarea dreptului său la notificarea prevăzută de
art. 5 din Legea nr. 77/2016 .
23.
Referitor la
art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016
prin raportare la celelalte prevederi ale acestui act normativ, Curtea a subliniat că toate considerentele anterioare sunt aplicabile mutatis mutandis, iar în ceea ce privește criticile aduse din perspectiva încălcării dreptului de proprietate privată, Curtea a statuat că, potrivit
art. 44 alin. (1) din Constituție , legiuitorul este în drept să stabilească conținutul și limitele dreptului de proprietate. De principiu, aceste limite au în vedere obiectul dreptului de proprietate și atributele acestuia și se instituie în vederea apărării intereselor sociale și economice generale sau pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale altor persoane, esențial fiind ca prin aceasta să nu fie anihilat complet dreptul de proprietate. De asemenea, Curtea a statuat că, în temeiul
art. 44 din Constituție , legiuitorul ordinar este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepțiunea principială conferită de Constituție, în așa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind, astfel, niște limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Curtea a reținut că dreptul de proprietate nu este un drept absolut, ci poate fi supus anumitor limitări, potrivit
art. 44 alin. (1) din Constituție , însă limitele dreptului de proprietate, indiferent de natura lor, nu se confundă cu însăși suprimarea dreptului de proprietate. Statul protejează dreptul de proprietate în condițiile exercitării sale cu bună-credință (a se vedea, mutatis mutandis,
Decizia nr. 245 din 19 aprilie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 546 din 20 iulie 2016, paragrafele 59 și 60). Dreptul de proprietate al instituțiilor de credit nu cunoaște nicio limitare în condițiile impreviziunii, adaptarea/încetarea contractelor neînsemnând nici măcar limitarea dreptului de proprietate. Așadar, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 11 teza întâi
raportate la celelalte prevederi din
privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite.
24.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, soluția și considerentele deciziilor enunțate anterior își păstrează, în mod corespunzător, valabilitatea în prezenta cauză.
25.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție,
precum și al
art. 1-3,
al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi, în ceea ce privește
art. 11 teza întâi , raportate la
art. 5 alin. (3) din Legea nr. 77/2016 , și cu unanimitate de voturi, referitor la celelalte prevederi din lege,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1.
Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016
privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, raportate la prevederile
art. 3 teza a doua,
art. 4 alin. (1)
și
art. 7 alin. (1) și (2)
din același act normativ, precum și excepția de neconstituționalitate referitoare la sintagma „precum și din devalorizarea bunurilor imobile“ din cuprinsul
art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016,
excepție ridicată de creditoarea-contestatoare Banca Românească - S.A. - membră a Grupului National Bank Of Greece în Dosarul nr. 1.916/287/2016 al Judecătoriei Râmnicu Sărat - Civil-Penal.
2.
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 11 teza a doua,
precum și a dispozițiilor
art. 11 teza întâi , raportate la
art. 3 teza întâi din Legea nr. 77/2016 , excepție ridicată de aceeași parte în același dosar al aceleiași instanțe.
3.
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 11 teza întâi
raportate la prevederile
art. 5 alin. (1)-(3) din Legea nr. 77/2016
privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, excepție ridicată de aceeași parte în același dosar al aceleiași instanțe, și constată că acestea sunt constituționale, în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Râmnicu Sărat - Civil-Penal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 9 decembrie 2021.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.