HG nr. 57/1999
privind înființarea Consiliului Interministerial pentru Infrastructura Calității și Armonizarea Reglementărilor Tehnice
prezumat în vigoare
În temeiul
art. 4 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 8/1997
privind stimularea cercetării științifice, dezvoltării tehnologice și inovarii, aprobată și modificată prin
Guvernul României hotărăște:
Articolul 1
Se înființează Consiliul Interministerial pentru Infrastructura Calității și Armonizarea Reglementărilor Tehnice, denumit în continuare consiliul interministerial, organism consultativ fără personalitate juridică care funcționează pe lângă Agenția Naționala pentru Știința, Tehnologie și Inovare.
Componenta consiliului interministerial este prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Articolul 2
Consiliul interministerial asigura colaborarea dintre autoritățile administrației publice centrale, pe de o parte, și colaborarea dintre aceste autorități și structurile societății civile, pe de altă parte, în vederea:
a) fundamentarii și corelării politicilor acestora privind crearea și dezvoltarea infrastructurii calității, armonizarea reglementărilor tehnice, certificarea produselor și serviciilor, acreditarea, standardizarea, metrologia legală și protecția consumatorilor;
b) promovării și sustinerii innoirii tehnologice și inovarii, concurentei, a creșterii competitivitatii, exporturilor și importurilor;
c) creării condițiilor de participare a României la Protocolul european pentru evaluarea conformitatii și pentru accelerarea procesului de aderare a României la Uniunea Europeană.
Articolul 3
Consiliul interministerial este condus de către președintele Agenției Naționale pentru Știința, Tehnologie și Inovare, în calitate de președinte, sau, în lipsa acestuia, de unul dintre vicepreședinți.
Articolul 4
Secretariatul consiliului interministerial va fi asigurat de Agenția Naționala pentru Știința, Tehnologie și Inovare și va fi coordonat de directorul general al Direcției generale de valorificare, transfer tehnologic și inovare.
Articolul 5
Consiliul interministerial se întrunește trimestrial sau ori de câte ori este necesar, la convocarea președintelui sau, în lipsa acestuia, a unuia dintre vicepreședinți.
Articolul 6
Consiliul interministerial are următoarele atribuții:
a) asigura colaborarea dintre autoritățile administrației publice de specialitate și colaborarea dintre acestea și structurile societății civile implicate în dezvoltarea infrastructurilor calității, dezvoltarea economică generală, regionala și locală, precum și în comerțul internațional;
b) propune și inițiază studii și analize asupra aspectelor economice ale calității și asupra impactului social al implementarii politicii calității în toate domeniile sectoriale;
c) propune și inițiază elaborarea unor studii și analize comparative ale standardelor și actelor normative românești și comunitare privind:
- nivelul calității produselor și serviciilor;
- nivelul dotării și asigurării resurselor necesare pentru dezvoltarea infrastructurilor calității;
- corelarea, armonizarea și coordonarea politicilor sectoriale pentru dezvoltarea infrastructurilor calității;
- elaborarea de standarde naționale sau adoptarea ca standarde naționale a unor standarde europene și internaționale în domeniul managementului calității și evaluării conformitatii;
- elaborarea și armonizarea actelor normative privind protecția vieții, a sănătății și securității persoanelor fizice, a mediului înconjurător și de apărare a intereselor consumatorilor;
- cerințele concrete de armonizare a legislației naționale și a acesteia cu legislația comunitara, mecanismele, instrumentele și resursele necesare, precum și programele de constituire a acestora;
- cadrul legislativ și instituțional necesar pentru constituirea, susținerea și dezvoltarea sistemului național de infrastructuri ale calității, care să îndeplinească cerințele de integrare pe piața unica europeană;
d) propune și inițiază studii și analize comparative privind soluții manageriale și tehnice de imbunatatire a calității și de creștere a competitivitatii produselor și serviciilor;
e) formulează, fundamentează și propune Guvernului spre inițiere strategii, politici, programe și acte normative privind sistemul național de infrastructuri ale calității, compatibil cu principiile și practica europeană și internationala în domeniul managementului calității și evaluării conformitatii;
f) formulează, fundamentează și propune Guvernului soluții și programe de implementare reală a cadrului normativ și instituțional care reglementează accesul pe piața unica europeană și libera circulație a produselor și serviciilor;
g) evalueaza periodic stadiul dezvoltării sistemului național de infrastructuri ale calității, stadiul armonizării și implementarii legislației specifice și formulează propuneri de acțiuni corective.
Articolul 7
În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri Agenția Naționala pentru Știința, Tehnologie și Inovare va elabora regulamentul de organizare și funcționare a consiliului interministerial, care va fi adoptat în prima ședința a acestuia.
Articolul 8
La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abroga
Hotărârea Guvernului nr. 908/1996
privind constituirea Consiliului Interministerial pentru Calitate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 258 din 24 octombrie 1996.
PRIM-MINISTRU RADU VASILE Contrasemnează: Președintele Agenției Naționale pentru Știința, Tehnologie și Inovare, Lanyi Szabolcs Departamentul pentru Reforma Administrației Publice Centrale Petre Diaconu, secretar de stat Președintele Agenției pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Mirel Tariuc
Anexa 1 COMPONENȚA Consiliului Interministerial pentru Infrastructura Calității și Armonizarea Reglementărilor Tehnice
Nr. crt.
Denumirea instituției
Funcția în instituție a reprezentantului în consiliul interministerial
Calitatea reprezentantului în consiliul interministerial
1.
Agenția Națională pentru Știință, Tehnologie și Inovare
președinte
președinte
2.
Agenția Națională pentru Știință, Tehnologie și Inovare
vicepreședinte
vicepreședinte
3.
Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului
secretar de stat
vicepreședinte
4.
Ministerul Industriei și Comerțului
secretar de stat
membru
5.
Ministerul Muncii și Protecției Sociale
secretar de stat
membru
6.
Ministerul Agriculturii și Alimentației
secretar de stat
membru
7.
Ministerul Sănătății
secretar de stat
membru
8.
Ministerul Apărării Naționale.
secretar de stat
membru
9.
Ministerul de Interne
secretar de stat
membru
10.
Asociația de Standardizare din România - ASRO
președinte
membru
11.
Asociația Rețelei Naționale de Acreditare din România - RENAR
președinte
membru
12.
Agenția pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii
președinte
membru
13.
Departamentul pentru Reforma Administrației Publice Centrale
director
membru
14.
Agenția Națională pentru Comunicații și Informatică
director general
membru
15.
Oficiul pentru Protecția Consumatorilor
director general
membru
16.
Biroul Român de Metrologie Legală
director general
membru
17.
Departamentul pentru Integrare Europeană
director general
membru
18.
Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului
director general
membru
19.
Oficiul de Autorizare și Control în Turism (O.A.C.T.)
director
membru
20.
Comisia Națională pentru Statistică
director general
membru
21.
Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci
director general
membru
22.
Agenția Națională pentru Știință, Tehnologie și Inovare
director general
membru, secretar
NOTĂ:
La ședințele consiliului interministerial pot participa, în calitate de invitați, reprezentanți ai altor autorități ale administrației publice și ai unor organizații neguvernamentale reprezentative ale întreprinzătorilor, producătorilor și consumatorilor.
----------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.