Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 312/1999

pentru aprobarea Contractului-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului asigurărilor sociale de sănătate pe anul 1999

prezumat în vigoare 2 acte modificatoare

Data actului
19 aprilie 1999
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 176 din 26 aprilie 1999
Modificări
2 acte modificatoare, prima la 9 septembrie 1999, ultima la 1 noiembrie 1999
Citat de
25 de acte
Citează
1 act
Structură
6 articole, 1 anexă · 5.043 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Modificat prin 2

  • HG nr. 732/1999 9 septembrie 1999 (prevederi anume) privind modificarea art. 3 alin. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 312/1999 pentru aprobarea …
  • HG nr. 895/1999 1 noiembrie 1999 privind modificarea Hotărârii Guvernului nr. 312/1999 pentru aprobarea Contractului-cadru …

Pus în aplicare prin 2

  • Normele din 13 august 1999 13 august 1999 de aplicare a Contractului-cadru privind condițiile acordarii asistentei medicale în cadru…
  • HG nr. 252/2000 11 aprilie 2000 privind prelungirea termenului de aplicare a prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 312/199…

Stă la baza 4

  • Normele din 13 august 1999 13 august 1999 de aplicare a Contractului-cadru privind condițiile acordarii asistentei medicale în cadru…
  • Normele din 13 august 1999 13 august 1999 (prevederi anume) de aplicare a Contractului-cadru privind condițiile acordarii asistentei medicale în cadru…
  • Normele din 13 august 1999 13 august 1999 de aplicare a Contractului-cadru privind condițiile acordarii asistentei medicale în cadru…
  • Ordinul nr. 182/1999 18 octombrie 1999 privind unele măsuri pentru asigurarea stabilitatii în munca a personalului mediu din sist…

În temeiul

art. 11 alin. (2) din Legea asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997 , cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României hotărăște:

Articolul 1

Se aprobă Contractul-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului asigurărilor sociale de sănătate pe anul 1999, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 2

Casa Naționala de Asigurări de Sănătate împreună cu Colegiul Medicilor din România va elabora, în termen de 15 zile de la publicarea prezentei hotărâri în Monitorul Oficial al României, norme metodologice de aplicare a contractului-cadru, numite în continuare norme, care se actualizează, după caz. Normele se aproba prin ordin comun al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și al președintelui Colegiului Medicilor din România, cu avizul Ministerului Sănătății, Ministerului Finanțelor și Ministerului Justiției, și vor fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Articolul 3

(1)

În anul 1999, până la încheierea contractelor între furnizorii de servicii medicale, de servicii farmaceutice și de dispozitive medicale destinate corectării și recuperării deficiențelor organice sau functionale ori corectării unor deficiente fizice și casele de asigurări de sănătate județene, respectiv a municipiului București, Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești și Casa Asigurărilor de Sănătate a Transporturilor, acordarea acestora se realizează pe baza convențiilor între părți.

(2)

Până la sfârșitul semestrului I 1999 se vor încheia toate contractele prevăzute la alin. (1), conform prevederilor legale în vigoare.

(3)

Convențiile prevăzute la alin. (1) au în vedere cote destinate decontării serviciilor medicale din fiecare domeniu al asistenței medicale, stabilite prin ordin al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate.

Articolul 4

(1)

Lista denumirilor comune internaționale ale medicamentelor din Nomenclatorul de medicamente, de care beneficiază asigurații pe bază de prescripție medicală, cu contribuție personală, este prevăzută în anexa nr. 1 la contractul-cadru. Lista medicamentelor fără contribuție personală, prevăzută în anexa nr. 1, este suportată de la bugetul de stat prin programele naționale de sănătate ale Ministerului Sănătății. Aceasta lista este valabilă până la elaborarea, în termenul prevăzut la art. 2, a listei prevăzute la

art. 24 din Legea nr. 145/1997 , cu modificările și completările ulterioare. Lista se aproba prin ordin comun al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și al ministrului sănătății și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2)

Modul de prescriere, eliberare și decontare a medicamentelor, cu sau fără contribuție personală, este prevăzut în anexa nr. 1 la contractul-cadru și este valabil până la elaborarea, în termenul prevăzut la art. 2, a listei conform prevederilor

art. 24 din Legea asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997 , cu modificările și completările ulterioare. Noul mod de prescriere, eliberare și decontare a medicamentelor, cu sau fără contribuție personală, valabil după această dată, se aproba prin același ordin comun al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și al ministrului sănătății, prevăzut la alin. (1), și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Articolul 5

(1)

Lista de materiale sanitare, proteze, orteze, destinate corectării și recuperării deficiențelor organice sau functionale ori corectării unor deficiente fizice, potrivit prezentei hotărâri, se elaborează potrivit legii, în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a acestei hotărâri.

(2)

Modul de procurare a dispozitivelor medicale-etalon, obligațiile furnizorilor și ale beneficiarilor și modul de decontare sunt prevăzute în anexa nr. 2 la contractul-cadru și sunt valabile până la elaborarea, în termenul prevăzut la alin. (1), a listei de materiale sanitare, proteze, orteze, destinate corectării și recuperării deficiențelor organice sau functionale ori corectării unor deficiente fizice.

Articolul 6

La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abroga orice dispoziții contrare.

PRIM-MINISTRU
RADU VASILE
Contrasemnează:
Ministrul sănătății,
Hajdu Gabor
Ministrul finanțelor,
Decebal Traian Remes
Ministrul muncii și protecției
sociale,
Alexandru Athanasiu

Anexa CONTRACT CADRU 19/04/1999

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.