Circulară · Banca Națională a României

Circulară nr. 24/2020

privind lansarea în circuitul numismatic a unei monede din argint cu tema 100 de ani de la înființarea Universității Politehnica Timișoara

prezumat în vigoare

Data actului
30 octombrie 2020
Emitent
Banca Națională a României
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 1030 din 4 noiembrie 2020
Citează
1 act
Structură
5 articole · 2.172 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Articolul 1

În conformitate cu prevederile

Legii nr. 312/2004

privind Statutul Băncii Naționale a României, începând cu data de 9 noiembrie 2020, Banca Națională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 100 de ani de la înființarea Universității Politehnica Timișoara.

Articolul 2

Caracteristicile monedei sunt următoarele:

Metal/Valoare nominală

Argint/10 lei

Titlu

999‰

Formă

rotundă

Diametru

37 mm

Greutate

31,103 g

Cant

zimțat

Calitate

proof

Aversul monedei prezintă portretul regelui Ferdinand I, un citat al acestuia: „Nu zidurile fac o școală, ci spiritul care domnește într-însa.“, inscripția în arc de cerc „ROMANIA“, anul de emisiune „2020“, valoarea nominală „10 LEI“ și stema României.

Reversul monedei redă imaginea clădirii primului pavilion al Școlii Politehnice din Timișoara, inaugurat în prezența regelui Ferdinand I și a reginei Maria, și inscripțiile „UNIVERSITATEA POLITEHNICA TIMISOARA“ și „100 ANI“.

Articolul 3

Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoțite de certificate de autenticitate pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR și casierului central, redactate în limbile română, engleză și franceză.

Articolul 4

Monedele din argint cu tema 100 de ani de la înființarea Universității Politehnica Timișoara au putere circulatorie pe teritoriul României.

Articolul 5

Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale București, Cluj, Constanța, Dolj, Iași și Timiș ale Băncii Naționale a României.

Președintele Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României,
Mugur Constantin Isărescu
București, 30 octombrie 2020.
Nr. 24.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.