Convenția nr. 154/1981
privind promovarea negocierii colective, 1981
prezumat în vigoare
reafirmind prevederea din Declarația de la Philadelphia, care recunoaște "obligația solemna pentru Organizația Internationala a Muncii de a susține realizarea, în cadrul diferitelor natiuni ale lumii, a unor programe apte sa realizeze... recunoașterea efectivă a dreptului de negociere colectivă" și notînd ca acest principiu este "pe deplin aplicabil tuturor popoarelor lumii",
ținînd cont de importanța capitala a normelor internaționale conținute în: Convenția asupra libertății sindicale și protecția dreptului sindical, 1948; Convenția asupra dreptului de organizare și negociere colectivă, 1949; Recomandarea asupra convențiilor colective, 1951; Recomandarea asupra concilierii și arbitrajului facultativ, 1951; Convenția și Recomandarea asupra relațiilor de muncă în funcțiune publică, 1978, precum și Convenția și Recomandarea asupra administrației muncii, 1978,
considerind ca este de dorit să se facă cele mai mari eforturi pentru a realiza scopurile acestor norme și, în special, principiile generale conținute în art. 4 al Convenției asupra dreptului la organizare și negociere colectivă, 1949, și paragraful 1 al Recomandarii asupra convențiilor colective, 1951,
considerind în consecința ca aceste norme ar trebui să fie completate prin măsuri corespunzătoare bazate pe respectivele norme și destinate promovării negocierii colective libere și voluntare,
după ce a hotărît sa adopte diferite propuneri referitoare la promovarea negocierii colective, problema care constituie cel de-al patrulea punct al ordinii de zi a sesiunii,
după ce a hotărît ca aceste propuneri să fie transpuse sub forma unei convenții internaționale,
adopta la 1 iunie 1981 următoarea convenție care va fi denumita Convenție asupra negocierii colective, 1981.
*) Traducere
Conferința generală a Organizației Internaționale a Muncii, convocată la Geneva de către Consiliul de administrație al Biroului Internațional al Muncii și care s-a reunit la 3 iunie 1981 în cea de-a 67-a sesiune a sa,
Partea I Domenii de aplicare și definiții
Articolul 1
1. Prezenta convenție se aplică tuturor ramurilor de activitate economică.
2. Măsura în care garanțiile prevăzute de către prezenta convenție se aplică forțelor armate și poliției poate fi stabilită prin legislația sau practica naționala.
3. În ce privește funcția publică, prin legislație sau practica naționala pot fi fixate modalități speciale de aplicare a prezentei convenții.
Articolul 2
În sensul prezentei convenții, termenul negociere colectivă se aplică tuturor negocierilor care au loc între o persoană care angajează, un grup de persoane care angajează sau una ori mai multe organizații ale lucrătorilor, pe de altă parte, în vederea:
a) fixării condițiilor de muncă și angajării; și/sau
b) reglementării relațiilor între cei ce angajează lucrători; și/sau
c) reglementării relațiilor între cei ce angajează sau organizațiile lor și una sau mai multe organizații ale lucrătorilor.
Articolul 3
1. În cazul cînd legea sau practica naționala recunoaște existenta reprezentanților lucrătorilor, asa cum ei sînt definiți în art. 3 alin. b) din Convenția privind reprezentanții lucrătorilor, 1971, legea sau practica naționala poate stabili în ce măsura termenul negociere colectivă va trebui sa includă, de asemenea, în sensul prezentei convenții, negocierile cu acești reprezentanți.
2. Atunci cînd, în aplicarea paragrafului 1 de mai sus, termenul negociere colectivă include, de asemenea, negocierile cu reprezentanții lucrătorilor vizati în acest paragraf, de fiecare data cînd este cazul vor trebui luate măsuri corespunzătoare pentru a garanta ca prezenta acestora nu poate servi la slabirea situației organizațiilor lucrătorilor interesați.
Partea II Metode de aplicare
Articolul 4
În cazul cînd aplicarea prezentei convenții nu este asigurata pe calea contractelor colective, a sentințelor arbitrale sau în orice alta forma conformă cu practica naționala, ea va trebui facuta pe calea legislației naționale.
Partea III Promovarea negocierii colective
Articolul 5
1. Vor trebui luate măsuri adaptate circumstanțelor naționale, în vederea promovării negocierii colective.
2. Măsurile vizate la paragraful 1 de mai sus trebuie să aibă următoarele obiective:
a) negocierea colectivă să fie posibila pentru toți cei ce angajează și pentru toate categoriile de lucrători din ramurile de activitate vizate de prezenta convenție;
b) negocierea colectivă să fie progresiv extinsă la toate domeniile acoperite de alin. a), b) și c) ale art. 2 al prezentei convenții;
c) să se încurajeze dezvoltarea regulilor de procedura convenite între organizațiile celor ce angajează și organizațiile lucrătorilor;
d) negocierea colectivă sa nu fie împiedicată de inexistenta unor reguli care să reglementeze desfășurarea sa sau de insuficienta sau de caracterul impropriu al acestor reguli;
e) organele și procedurile de reglementare a conflictelor de muncă să fie concepute de o asemenea maniera încît să contribuie la promovarea negocierii colective.
Articolul 6
Dispozițiile acestei convenții nu constituie un obstacol pentru funcționarea sistemelor de relații profesionale în care are loc negocierea colectivă în cadrul mecanismelor sau instituțiilor de conciliere și/sau arbitraj, la care părțile participa în mod voluntar la negocierea colectivă.
Articolul 7
Măsurile luate de autoritățile publice pentru a incuraja și promova dezvoltarea negocierii colective vor face obiectul consultărilor prealabile și, de fiecare data cînd aceasta este posibil, al acordurilor între puterea publică și organizațiile celor ce angajează și ale lucrătorilor.
Articolul 8
Măsurile luate în vederea promovării negocierii colective nu vor putea fi concepute și aplicate de o maniera care să împiedice libertatea negocierii colective.
Partea IV Dispoziții finale
Articolul 9
Prezenta convenție nu revizuieste nici una dintre convențiile sau recomandările existente.
Articolul 10
Ratificarile oficiale ale prezentei convenții vor fi comunicate directorului general al Biroului Internațional al Muncii și înregistrate de către acesta.
Articolul 11
1. Prezenta convenție nu va obliga decît statele membre ale Organizației Internaționale a Muncii ale căror ratificări vor fi înregistrate de către directorul general.
2. Ea va intra în vigoare după 12 luni de la înregistrarea de către directorul general a cel puțin două ratificări din partea statelor membre.
3. În continuare, pentru fiecare stat membru, aceasta convenție va intra în vigoare după 12 luni de la data înregistrării ratificării sale.
Articolul 12
1. Orice stat membru care a ratificat prezenta convenție o poate denunta la expirarea unei perioade de 10 ani de la data intrării inițiale în vigoare a convenției, printr-un act comunicat directorului general al Biroului Internațional al Muncii și înregistrat de acesta. Denunțarea nu va avea efect decît după expirarea termenului de un an de la înregistrarea ei.
2. Orice stat membru care a ratificat prezenta convenție și care, în termen de un an de la expirarea perioadei de 10 ani menționată la paragraful precedent, nu va face uz de facultatea de a o denunta, prevăzută de prezentul articol, va fi obligat pentru o noua perioada de 10 ani și, drept urmare, va putea sa denunțe prezenta convenție la expirarea fiecărei perioade de 10 ani, în condițiile prevăzute de prezentul articol.
Articolul 13
1. Directorul general al Biroului Internațional al Muncii va notifica tuturor statelor membre ale Organizației Internaționale a Muncii înregistrarea tuturor ratificărilor și denuntarilor care îi vor fi comunicate de către statele membre ale organizației.
2. Notificînd statelor membre ale organizației înregistrarea celei de-a doua ratificări care i-a fost comunicată, directorul general va atrage atenția statelor membre ale organizației asupra datei la care prezenta convenție va intra în vigoare.
Articolul 14
Directorul general al Biroului Internațional al Muncii va comunică secretarului general al Națiunilor Unite, în scopul înregistrării, potrivit art. 102 din Carta Națiunilor Unite, informații complete cu privire la toate ratificarile și toate actele de denunțare înregistrate în conformitate cu articolele precedente.
Articolul 15
Ori de cîte ori va considera necesar, Consiliul de administrație al Biroului Internațional al Muncii va prezenta conferintei generale un raport asupra aplicării prezentei convenții și va examina, dacă este cazul, sa înscrie pe ordinea de zi a conferintei problema revizuirii totale sau parțiale a acesteia.
Articolul 16
1. În cazul în care conferința va adopta o noua convenție care să revizuiasca total sau parțial prezenta convenție și numai dacă noua convenție nu va dispune altfel:
a) ratificarea de către un stat membru a noii convenții de revizuire va antrena, de plin drept, fără a se tine seama de art. 12 de mai sus, denunțarea imediata a prezentei convenții, sub rezerva ca noua convenție de revizuire sa fi intrat în vigoare;
b) cu începere de la data intrării în vigoare a noii convenții de revizuire, prezenta convenție va inceta sa mai fie deschisă pentru ratificare de către statele membre.
2. Prezenta convenție va rămîne în orice caz în vigoare, în forma și conținutul sau, pentru statele membre care au ratificat-o și care nu vor ratifica convenția de revizuire.
Articolul 17
Textele francez și englez ale prezentei convenții au aceeași valabilitate. ──────────
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.