Decizia nr. 585/2018

Articolul 6

reglementează modalitatea de dobândire a dreptului de folosință a terenurilor necesare efectuării operațiunilor petroliere, iar

art.

7 face referire la instituirea unui drept de servitute „asupra terenurilor, altele decât cele declarate de utilitate publică, necesare accesului în perimetrele de explorare sau exploatare și asupra terenurilor necesare oricăror activități pe care acestea le implică“.

13.

În acest context, se susține că, din interpretarea sistematică a tuturor textelor legale din capitolul II, se ajunge la concluzia că acest drept de servitute se referă la accesul în perimetrele de explorare, iar nu la efectuarea unor lucrări de explorare pe terenurile care fac obiectul unui drept de servitute. Orice limitare a dreptului de proprietate trebuie prevăzută expres și neechivoc de către legiuitor, iar în situația unei reglementări care nu are o suficientă claritate, interpretarea textului legal trebuie făcută în favoarea proprietarului.

14.

Se arată că textul

art. 7 alin. (1) din Legea nr.238/2004

este lipsit de claritate și previzibilitate, folosind o formulă vagă, și anume „asupra terenurilor necesare oricăror activități pe care acestea le implică“, care nu este definită niciunde în corpul legii și care nu permite unei persoane interesate, chiar apelând la o consiliere de specialitate, să evalueze în mod clar limitele afectării dreptului său de proprietate.

15.

Prevederile

Legii nr. 238/2004

disting între modalitățile prin care se obține dreptul de folosință asupra terenurilor necesare efectuării tuturor operațiunilor petroliere și dreptul de servitute legală asupra terenurilor necesare accesului în perimetrul de explorare. Apreciază, astfel, că legiuitorul a avut în vedere faptul că, pentru a asigura accesul la terenurile aflate în perimetrul de explorare/exploatare, se instituie în favoarea titularului de acord petrolier o servitute legală asupra terenurilor învecinate cu cele din perimetrul de explorare/exploatare.

16.

Sintagma „și asupra terenurilor necesare oricăror activități pe care acestea le implică“ din cuprinsul

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 238/2004

permite însă o extindere neprecisă a dreptului de servitute legală, aducând atingere dreptului de proprietate asupra terenurilor, atât în interiorul, cât și din exteriorul perimetrului de explorare/exploatare.

17.

Judecătoria Arad - Secția civilă, în Dosarul Curții Constituționale nr. 1.505D/2017, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, iar prevederile de lege criticate nu contravin niciunei norme constituționale.

18.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

19.

Avocatul Poporului, în dosarele nr. 1.506D/2017 și 1.507D/2017, consideră că prevederile

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 238/2004

sunt constituționale și nu contravin niciuneia dintre dispozițiile invocate din

Legea fundamentală . Apreciază, totodată, că acestea nu sunt lipsite de claritate, ci, dimpotrivă, îndeplinesc cerințele instituite de

Constituție

în acest sens, fiind suficient de precise pentru a observa că norma legală criticată instituie un drept de servitute în favoarea societăților comerciale titulare ale operațiunilor petroliere. Așadar, faptul că sintagma „activități pe care acestea le implică“ ar fi susceptibilă de două interpretări din partea instanțelor judecătorești nu determină în mod obligatoriu

neconstituționalitatea normei criticate. Sub acest aspect, precizează că interpretarea și aplicare unitară a legii reprezintă o competență specifică ce revine Înaltei Curți de Casație și Justiție, care se realizează pe calea recursului în interesul legii.

20.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de

neconstituționalitate.

21.

În temeiul

art. 76 din Legea nr. 47/1992 , în vederea clarificării anumitor aspecte relevante în soluționarea cauzelor aflate pe rolul instanței de contencios constituțional, Curtea a solicitat informații Agenției Naționale pentru Resurse Minerale și Universității de Petrol-Gaze din Ploiești.

22.

Prin Adresa înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 5.138 din 28 iunie 2018, Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești, a transmis răspunsul formulat de un colectiv de cadre didactice de specialitate, autorizați de Agenția pentru Resurse Minerale București, precizându-se următoarele: gazul de șist este gazul natural care se găsește în formațiunile des întâlnite și cunoscute drept argile și argilite (acestea se caracterizează prin permeabilitate scăzută, gazul captat în spații micronice fiind greu eliberat din roca gazdă pentru a fi exploatat; în timpul formării, aceste sedimente au înglobat o mare cantitate de substanță organică, iar în timp, fiind supuse unor temperaturi și presiuni mari, prin îngropare, materia organică a fost transformată în hidrocarburi); gazele de șist, în mod evident, sunt gaze naturale, singura diferență fiind faptul că acestea sunt cantonate în roci foarte fine, necesitând o tehnologie de exploatare mai complexă, în timp ce zăcămintele convenționale de gaze reprezintă acumulări exploatabile de gaze naturale acumulate în roci cu porozități și permeabilități mari, astfel că pot circula liber și curg în gaura de sondă, iar prin echipamentul de adâncime al sondei ajung la suprafață. De asemenea, compoziția gazelor de șist nu diferă de cea a gazelor naturale tipice, dar variază de la o formațiune la alta; în accepțiunea

Legii nr. 238/2004 , „Petrolul reprezintă substanțele minerale combustibile constituite din amestecuri de hidrocarburi naturale, acumulate în scoarța terestră și care, în condiții de suprafață, se prezintă în stare gazoasă, sub formă de gaze naturale, sau lichidă, sub formă de țiței și condensat“. Ținând cont de originea naturală a gazelor de șist, precum și de compoziția acestora, gazele de șist se încadrează în categoria Petrol. Prin urmare, fiind un tip de gaze naturale, gazelor de șist (gaze neconvenționale) le sunt aplicabile reglementările din

Legea petrolului nr. 238/2004 , termenul de neconvențional referindu-se, în principal, la modelul de zăcământ și tehnologia de exploatare, și nu la natura acumulării de substanță utilă care are origine naturală.

23.

Prin Adresa înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 5.169 din 29 iunie 2018, Agenția Națională pentru Resurse Minerale a comunicat următoarele informații: gazele de șist sunt gaze naturale conținute în formațiuni sedimentare cu porozități și permeabilități reduse, cu un conținut de carbon organic de cel puțin 5%, iar pentru producerea acestor tipuri de gaze se aplică tehnologii complexe de exploatare (operațiunea de fisurare hidraulică); gazele de șist sunt gaze naturale, cu conținut similar cu gazele naturale din zăcămintele clasice, resursele de gaze de șist putând fi încadrate în categoria resurselor de hidrocarburi; în prezent, în România, datorită faptului că acest tip de gaze nu este cunoscut și, implicit, exploatat, nu sunt reglementări pentru calculul resurselor de gaze de șist. Ca atare, nu există o reglementare legală referitoare la aceste tipuri de resurse neconvenționale.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise

depuse, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

24.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2),

ale

art. 2,

3,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.

25.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 1 din Legea petrolului nr. 238/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 535 din 15 iunie 2004, în interpretarea dată prin

Decizia nr. 25 din 29 iunie 2015 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, și ale

art. 7 alin. (1)

din aceeași lege. Prevederile criticate au următorul cuprins:

–

Articolul 1

Articolul 7

alin. (1) : „Asupra terenurilor, altele decât cele declarate de utilitate publică, necesare accesului în perimetrele de explorare sau exploatare și asupra terenurilor necesare oricăror activități pe care acestea le implică, altele decât cele declarate de utilitate publică, se instituie, în favoarea titularului, un drept de servitute legală.“

26.

Prin

Decizia nr. 25 din 29 iunie 2015 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, referitoare la pronunțarea unei hotărâri prealabile prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la interpretarea

art. 1 din Legea petrolului nr. 238/2004

privind gazele de șist s-a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și s-a stabilit că „Dispozițiile

art. 1 din Legea petrolului nr. 238/2004 , cu modificările și completările ulterioare, se interpretează în sensul că gazele de șist se includ în categoria resurselor de petrol ce fac obiectul exclusiv al proprietății publice și aparțin statului român.“

27.

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale

art. 1 alin. (4)

referitor la principiul separației puterilor în stat,

art. 1 alin. (5)

în componenta privind calitatea legii,

art. 20 alin. (1)

referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului,

art. 21 alin. (3)

privind dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil,

art. 44 alin. (1)

și (2), referitor la dreptul de proprietate privată,

art. 61 alin. (1)

privind rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a țării și

art. 136 alin. (5)

potrivit căruia „Proprietatea privată este inviolabilă, în condițiile legii organice“. De asemenea, sunt menționate prevederile

art. 6 cu privire la dreptul la un proces echitabil din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ale

art. 1 cu privire la protecția proprietății din primul Protocol adițional

la

Convenție

și ale

art. 10

referitor la dreptul oricărei persoane, în deplină egalitate, a de a fi audiată în mod echitabil și public de către un tribunal independent și imparțial din

Declarația Universală a Drepturilor Omului .

28.

Examinând excepția de neconstituționalitate, referitor la critica de neconstituționalitate a prevederilor

art. 1 din Legea petrolului nr. 238/2004 , Curtea observă că autorii excepției susțin, în esență, că datorită modului în care, prin

Decizia nr. 25 din 29 iunie 2015

referitoare la pronunțarea unei hotărâri prealabile prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la interpretarea

art. 1 din Legea petrolului nr. 238/2004

privind gazele de șist, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru delegarea unor chestiuni de drept a interpretat

art. 1 din Legea petrolului nr. 238/2004

în sensul că „gazele de șist se includ în categoria resurselor de petrol ce fac obiectul exclusiv al proprietății publice și aparțin statului român“, au fost încălcate dispozițiile constituționale ale

art. 1 alin. (4)

și cele ale

art. 61 alin. (1),

instanța supremă adăugând în mod nepermis la lege, având în vedere că gazele de șist nu sunt reglementate de

Legea nr. 238/2004 .

29.

Referitor la această abordare a autorilor excepției de neconstituționalitate cu privire la admisibilitatea criticii astfel formulate, prin

Decizia nr. 397 din 15 iunie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 15 iulie 2016, spre exemplu, Curtea a reținut că împrejurarea că printr-o decizie pronunțată într-un recurs în interesul legii se dă unui text legal o anumită interpretare nu este de natură a fi convertită într-un fine de neprimire care să oblige Curtea ca, în pofida rolului său de garant al supremației

Constituției , să nu mai analizeze textul în cauză în interpretarea dată de instanța supremă. Constituția reprezintă cadrul și măsura în care legiuitorul și celelalte autorități pot acționa; astfel, și interpretările care se pot aduce normei juridice trebuie să țină cont de această exigență de ordin constituțional cuprinsă chiar în

art. 1 alin. (5) din

Legea fundamentală , potrivit căruia în România respectarea

Constituției

și a supremației sale este obligatorie. Din perspectiva raportării la prevederile

Constituției , Curtea verifică constituționalitatea textelor legale aplicabile în interpretarea consacrată prin recursurile în interesul legii. A admite o teză contrară contravine înseși rațiunii existenței Curții Constituționale, care și-ar nega rolul său constituțional acceptând ca un text legal să se aplice în limite ce ar putea intra în coliziune cu

Legea fundamentală . Curtea a statuat că, în exercitarea atribuției prevăzute de

art. 126 alin. (3) din Constituție , Înalta Curte de Casație și Justiție are obligația de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de

art. 1 alin. (4) din Constituția României . Înalta Curte de Casație și Justiție nu are însă competența constituțională să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora. Așadar, competența Înaltei Curți de Casație și Justiție privind soluționarea recursului în interesul legii este dublu circumstanțiată - numai cu privire la „interpretarea și aplicarea unitară a legii“ și numai cu privire la realizarea acestor operațiuni de către „celelalte instanțe judecătorești“. Curtea Constituțională decide asupra constituționalității legilor, în timp ce Înalta Curte de Casație și Justiție, prin intermediul recursului în interesul legii, decide asupra modului de interpretare și aplicare a conținutului normelor juridice.

30.

În decizia precitată, Curtea a statuat că toate aceste considerente de principiu sunt valabile mutatis mutandis și în ceea ce privește critica de neconstituționalitate a unui text de lege interpretat de către Înalta Curte de Casație și Justiție cu prilejul pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, Curtea Constituțională având competența de a se pronunța pe fondul excepției asupra textului de lege în interpretarea dată de instanța supremă. Totodată, Curtea a reținut că pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept reprezintă un mecanism menit să preîntâmpine apariția unei practici neunitare în interpretarea și aplicarea legii de către instanțele judecătorești.

31.

Din analiza prevederilor legale în materie, Curtea constată că reiese cu evidență faptul că gazul de șist aparține surselor neconvenționale de gaze naturale, fiind un gaz natural produs din șisturi. În ceea ce privește procesul de exploatare a gazului de șist, acesta este precedat de acțiuni de prospectare a potențialului perimetrelor și de construirea infrastructurii necesare, inclusiv a site-ului de puțuri de forare și a

rezervoarelor pentru tratarea apelor reziduale, iar metoda prin care acest tip de gaz poate fi adus la suprafață și captat în instalații se numește „fracturare hidraulică“ sau „fisurare hidraulică“.

32.

Față de prevederile

art. 1 alin. (1)

și

(2) din Legea nr. 238/2004

și în raport cu definiția gazelor de șist, respectiv aceea de „formațiuni de hidrocarburi, care sunt dispersate în sol și care necesită metode neconvenționale pentru extragere“ sau „un amestec de hidrocarburi naturale acumulate în scoarța terestră sub formă de gaz care, în condiții de suprafață, se prezintă în stare gazoasă“, Curtea reține că gazele de șist reprezintă gaze naturale care, chiar dacă nu sunt expres enumerate de

art. 1 alin. (3) din Legea nr. 238/2004 , fac parte din categoria petrolului, astfel cum acesta este definit în

Legea nr. 238/2004 .

33.

Ca atare, gazele de șist se includ în categoria „resurselor de petrol“ ce fac obiectul exclusiv al proprietății publice și

aparțin statului român, astfel cum este statuat și prin

Decizia nr. 25 din 29 iunie 2015

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, concluzie la care s-a ajuns folosind metoda interpretativă, respectiv prin interpretarea logică, rațională și teleologică a normelor de drept, constatând că prevederile

art. 1 alin. (3) din Legea nr. 238/2004 , a căror soluție legislativă se regăsește și în

art. 100 pct. 48 din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012 , nu au o veritabilă existență de sine stătătoare, acestea trebuind privite și analizate prin corelație cu prevederile

art. 1 alin. (2) din Legea nr. 238/2004,

care stabilesc domeniul de reglementare al actului normativ, respectiv petrolul, care reprezintă „substanțele minerale combustibile constituite din amestecuri de hidrocarburi naturale, acumulate în scoarța terestră și care, în condiții de suprafață, se prezintă în stare gazoasă, sub formă de gaze naturale, sau lichidă, sub formă de țiței și condensat“.

34.

În acest context, Curtea constată că dispozițiile

art. 1 din Legea petrolului nr. 238/2004 , în interpretarea dată

prin

Decizia nr. 25 din 29 iunie 2015

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, se circumscriu prevederilor

art. 1 alin. (4)

coroborate cu cele ale

art. 126 alin. (3) din Constituție .

35.

Referitor la criticile potrivit cărora prevederile

art. 1 din Legea petrolului nr. 238/2004

nu îndeplinesc condițiile de claritate și previzibilitate, în jurisprudența sa, Curtea a reiterat cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, respectiv faptul că o normă este previzibilă atunci când este redactată cu suficientă precizie, în așa fel încât să permită oricărei persoane - care, la nevoie, poate apela la consultanță de specialitate - să își corecteze conduita (Hotărârea din 29 martie 2000, pronunțată în

Cauza Rotaru împotriva României , paragraful 55). Totodată, a statuat, de exemplu, prin Hotărârea din 20 mai 1999, pronunțată în Cauza Rekvényi împotriva Ungariei, paragraful 34, că previzibilitatea consecințelor ce decurg dintr-un act normativ determinat nu poate avea o certitudine absolută, întrucât, oricât de dorită ar fi aceasta, ea ar da naștere la o rigiditate excesivă a reglementării. Prin Hotărârea din 24 mai 2007, pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că însemnătatea noțiunii de

previzibilitate depinde în mare măsură de contextul textului de lege, de domeniul pe care îl acoperă, precum și de numărul și calitatea destinatarilor săi (a se vedea și Hotărârea din 28 martie 1990, pronunțată în Cauza Groppera Radio AG și alții împotriva Elveției, paragraful 68). Aceeași instanță europeană a mai reținut că, din cauza principiului generalității legilor, conținutul

acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile tip de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. De asemenea, numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai puțin vagi pentru a evita o rigiditate excesivă și a se putea adapta la schimbările de situație.

36.

Aplicând considerentele de principiu mai sus enunțate, precum și cele reținute de instanța de contencios constituțional în

jurisprudența sa cu privire la aspectele legate de calitatea legii la dispozițiile criticate, Curtea observă că acestea nu sunt contrare

art. 1 alin. (5) din Constituție .

37.

Totodată, Curtea reiterează jurisprudența sa, respectiv faptul că trebuie avută în vedere și funcția decizională acordată instanțelor, care servește tocmai pentru a îndepărta îndoielile ce ar putea exista în privința interpretării normelor, ținând cont de evoluțiile practicii cotidiene, cu condiția ca rezultatul să fie coerent (în acest sens, a se vedea

Decizia nr. 725 din 5 iulie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 573 din 13 august 2012).

38.

Prin urmare, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate formulată din perspectiva interpretării conferite prin

Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 25 din 29 iunie 2015 , referitoare la pronunțarea unei hotărâri prealabile prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la interpretarea

art. 1 din Legea petrolului nr. 238/2004

privind gazele de șist, este neîntemeiată.

39.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 7 din Legea petrolului nr. 238/2004 , Curtea constată că au mai făcut obiect al controlului de constituționalitate, în acest sens fiind

Decizia nr. 160 din 22 martie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 17 mai 2005, și

Decizia nr. 543 din 7 iunie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 14 august 2007, prin care a constatat că reglementarea criticată este constituțională și a statuat, în esență, că

art. 7 din Legea petrolului nr. 238/2004

instituie un drept de servitute legală asupra terenurilor, altele decât cele declarate de utilitate publică, necesare accesului în perimetrele de explorare sau exploatare în favoarea titularului acestor operațiuni. S-a subliniat, totodată, că prevederile criticate din

Legea nr. 238/2004 , instituind un drept de servitute în favoarea societăților comerciale titulare ale operațiunilor petroliere, sunt în deplină concordanță cu dispozițiile constituționale ale

art. 44 alin. (1) teza a doua,

potrivit cărora „Conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege“, dar și cu cele ale

art. 44 alin. (5),

care prevăd că: „Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăți imobiliare, cu obligația de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantațiilor sau construcțiilor, precum și pentru alte daune imputabile autorității.“

40.

Distinct de cele statuate prin deciziile precitate, Curtea reține că, în esență, autorii excepției de neconstituționalitate apreciază că sintagma „și asupra terenurilor necesare oricăror activități pe care acestea le implică“ din cuprinsul

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 238/2004

este neconstituțională, fiind lipsită de claritate, ceea ce permite o extindere imprecisă a dreptului de servitute legală, aducând, astfel, atingere dreptului de proprietate asupra terenurilor, atât în interiorul, cât și din exteriorul perimetrului de explorare/exploatare.

41.

În acest context, Curtea reține faptul că servituțile legale pot fi clasificate în servituți generale, stabilite de

Codul civil,

majoritatea acestora fiind de utilitate privată, și servituți speciale, stabilite prin

Codul civil

și alte legi, care sunt de utilitate publică/privată. Astfel, servituțile speciale sunt cele create prin reglementări legale cu caracter special, fiind destinate să servească atât unui interes privat, cât și unui interes public. În această din urmă categorie, cu titlu exemplificativ, se regăsesc servituțile instituite de

Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 16 iulie 2012,

Legea apelor nr. 107/1996 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 8 octombrie 1996,

Legea minelor nr. 85/2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 197 din 27 martie 2003, și

Legea petrolului nr. 238/2004

sau servituțile aeronautice, cum ar fi cele instituite de

Codul aerian . De asemenea, în același sens, Curtea observă că

art. 621 din

Codul civil

reglementează dreptul de trecere pentru utilități, drept care constituie o servitute legală specială instituită pentru satisfacerea unui interes public denumită și servitute administrativă. Această servitute legală specială nu servește unui interes privat generat de raporturile de vecinătate, ci unui interes public în favoarea autorităților publice competente sau a celor cărora li s-a acordat dreptul de a realiza asemenea rețele edilitare.

42.

Din examinarea textului de lege criticat, Curtea observă că legiuitorul a statuat că asupra terenurilor, altele decât cele declarate de utilitate publică, necesare accesului în perimetrele de explorare sau exploatare și asupra terenurilor necesare oricăror activități pe care acestea le implică, altele decât cele declarate de utilitate publică, se instituie, în favoarea titularului, un drept de servitute legală. Servitutea prevăzută de

art. 7 alin. (1) din Legea petrolului nr. 238/2004,

deși nu este calificată ca fiind una de trecere, vizează calea de acces la lucrările care se efectuează, ceea ce înseamnă că textul analizat instituie, în realitate, un drept de servitute legală de trecere asupra terenurilor în vederea realizării accesului în perimetrele de explorare sau exploatare de utilitate publică. Așa

fiind, Curtea reține că și servitutea instituită prin

art. 7 din Legea petrolului nr. 238/2004

reprezintă o servitute legală specială ce servește unui interes public, care se remarcă prin flexibilitatea impusă de fluctuațiile pe care le poate prezenta interesul public căruia îi servește, și apare ca o limită legală a dreptului de proprietate privată al proprietarului terenului afectat. Această servitute este o sarcină reală care servește doar satisfacerii unui interes public, justificându-și existența numai prin raportare la utilitatea publică pentru care a fost instituită. Tocmai de aceea, poartă întotdeauna asupra unui fond aservit, însă ea nu este instituită pentru utilitatea și uzul unui fond dominant, ci pentru satisfacerea unui interes public. Prin urmare, textul criticat instituie o sarcină de origine legală care grevează utilizarea fondurilor private și care se caracterizează prin scopul său de interes

general.

43.

Beneficiarii dreptului de servitute legală instituită prin

art. 7 alin. (1) din Legea petrolului nr. 238/2004

sunt titularii de acord petrolier care au dreptul de a efectua operațiuni de explorare sau de exploatare a zăcămintelor de petrol, în perimetrele stabilite în acest scop, în condițiile legii.

44.

De asemenea, Curtea mai reține că dreptul de servitute legală constituit în favoarea titularului de acord petrolier nu este instituit pentru satisfacerea unui interes privat, aceasta deoarece operațiunile petroliere sunt declarate lucrări de interes și/sau utilitate publică, iar acest drept de servitute are ca finalitate asigurarea desfășurării în condiții optime a acestor operațiuni; așadar, aceasta este o servitute care servește utilității publice, urmărind satisfacerea unui interes public. Conform

alin. (4) al art. 7 din Legea nr. 238/2004 , servitutea legală constituită în favoarea titularului de acord petrolier se stinge odată cu încheierea operațiunilor petroliere, având o durată egală cu aceea a interesului public pentru a cărui realizare a fost constituită. Servind un interes public, servitutea instituită în favoarea titularului de acord petrolier se modifică în funcție de schimbările interesului respectiv și încetează numai odată cu încetarea utilității publice căreia îi servește. În privința interesului public pentru a cărui satisfacere a fost instituită, acesta este facil de identificat, întrucât transpare din întreaga economie a

Legii petrolului nr. 238/2004 , în general, și, în special, din textul

art. 7 alin. (1) : desfășurarea în condiții optime a operațiunilor petroliere de explorare și de exploatare a zăcămintelor petroliere, proprietate publică a statului român, regim care se imprimă și lucrărilor efectuate în domeniu caracterul utilității publice.

45.

Referitor la materia analizată în speță, Curtea mai reține că autoritatea competentă în materie, Agenția Națională pentru Resurse Minerale (A.N.R.M.), care reprezintă interesele statului român în domeniul resurselor de petrol, în calitate de concedent, încheie cu una sau mai multe persoane juridice române sau străine un acord petrolier, în scopul acordării concesiunii petroliere, pe o perioadă determinată, prin care concesionarul dobândește: a) dreptul și obligația de a efectua, pe risc și cheltuială proprii, operațiuni petroliere ce cad sub incidența prezentei legi, în schimbul unei redevențe; b) dreptul de a utiliza bunurile aflate în proprietatea publică, necesare realizării operațiunilor petroliere, în schimbul unei redevențe [ art. 2 pct. 7 a)

și

b) din Legea nr. 238/2004 ].

46.

Operațiunile petroliere pe care le poatedesfășura concesionarul pot fi efectuate doar în interiorul unui perimetru petrolier stabilit în acest scop de către AN.R.M. Perimetrul petrolier reprezintă „aria corespunzătoare proiecției la suprafață a conturului părții din scoarța terestră în interiorul căreia, pe un interval de adâncime determinat, se realizează lucrări de explorare, dezvoltare, exploatare sau înmagazinare, precum și suprafețele necesare desfășurării activităților de explorare, dezvoltare, exploatare, înmagazinare și transport al petrolului, situate în afara acestei arii“. Pentru derularea acestor operațiuni petroliere care, în majoritatea lor, se efectuează în subsolul terenurilor petrolifere, este necesară utilizarea suprafeței corespunzătoare a solului, adică a acestui perimetru petrolier, care constituie, de cele mai multe ori, obiect al dreptului de proprietate privată al unor particulari, fie persoane fizice, fie persoane juridice.

47.

Din cauza complexității operațiunilor petroliere (care cuprind, potrivit

art. 2 pct. 24 din Legea petrolului nr.238/2004 : explorarea, dezvoltarea, exploatarea și abandonarea unui zăcământ petrolier, înmagazinarea subterană, transportul și tranzitul petrolului pe conducte magistrale, precum și operarea terminalelor petroliere) și a efectelor pe care acestea le au asupra terenurilor proprietate privată, putând determina lipsirea totală a proprietarului de folosința acestora, aceste operațiuni se vor

desfășura numai pe terenuri asupra cărora statul român sau titularul acordului petrolier a dobândit un drept de folosință, prin una dintre modalitățile prevăzute de

art. 6 din Legea nr. 238/2004 , și anume: a) vânzarea-cumpărarea terenurilor și, după caz, a construcțiilor situate pe acestea, la prețul convenit între părți; b) schimbul de terenuri, însoțit de strămutarea proprietarului afectat și de reconstrucția clădirilor pe terenul nou acordat, pe cheltuiala titularului care beneficiază de terenul eliberat, conform convenției părților; c) închirierea terenului pe durată determinată, pe bază de contracte încheiate între părți; d) exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în condițiile legii; e) concesionarea terenurilor; f) asocierea dintre proprietarul

terenului și titularul de acord; g) alte proceduri prevăzute de lege.

48.

Articolul 7

din Legea nr. 238/2004

stabilește cadrul juridic în care se dobândește, de către titularul de acord petrolier, dreptul de

acces la perimetrul petrolier, respectiv la terenurile pe care se efectuează operațiuni petroliere, stipulând, la alin. (1), că „asupra terenurilor, altele

decât cele declarate de utilitate publică, necesare accesului în perimetrele de explorare sau exploatare și asupra terenurilor necesare oricăror activități pe care acestea le implică, altele decât cele declarate de utilitate publică, se instituie, în favoarea titularului, un drept de servitute legală“.

49.

Din cuprinsul textului reiese cu ușurință soluția adoptată de către legiuitor în privința dreptului de acces al titularului de acord petrolier la terenurile cuprinse în perimetrul petrolier,

și anume crearea în favoarea acestuia, a unui drept de servitute legală. Această servitute reprezintă o limitare legală a dreptului de proprietate privată al proprietarilor terenurilor afectate, o sarcină reală care servește bunei desfășurări a lucrărilor de utilitate publică privind operațiunile petroliere de explorare și de exploatare, așa cum sunt acestea definite în cuprinsul

Legii nr. 238/2004, la art. 2 pct. 14 , respectiv pct. 15, operațiuni efectuate în

perimetrele prestabilite în acest sens de către A.N.R.M. (în accepțiunea

Legii nr. 238/2004 , exploatare semnifică ansamblul de lucrări efectuate la și de la suprafață pentru extragerea petrolului, colectarea, tratarea, transportul, precum și tranzitul acestuia prin conductele magistrale, în vederea realizării unor scopuri economice prin folosirea și punerea în valoare a acestuia; iar explorare semnifică ansamblul de studii și operațiuni care se realizează pentru cunoașterea condițiilor geologice de acumulare a petrolului și cuprinde

identificarea zăcămintelor, evaluarea cantitativă și calitativă a acestora, precum și determinarea condițiilor tehnice și economice de valorificare).

50.

Aceste dispoziții se încadrează însă în ansamblul reglementărilor care permit limitarea legală a dreptului de proprietate privată, consacrată în

art. 1 din Primul Protocol

adițional la C onvenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale , în

art. 44 din Constituție , precum și în

art. 556 din Codul civil , în sensul reglementării folosinței bunurilor care fac obiectul acestuia în așa fel încât, ori de câte ori este nevoie, să fie satisfăcut interesul general.

51.

În ceea ce privește fondul dominant este de observat că textul alin. (1) al

art. 7 din Legea nr. 238/2004

face vorbire, în acest sens, despre „perimetrele de explorare sau exploatare“ a zăcămintelor petroliere. Plecând de la definiția „perimetrului petrolier“, inserată în cuprinsul

pct. 25 al art. 2 din lege , precum și de la definiția operațiunii de „explorare“, consacrată la

pct. 15 al art. 2

din același act normativ, se poate defini „perimetrul de explorare“ ca fiind „aria corespunzătoare proiecției la suprafață a conturului părții din scoarța terestră în interiorul căreia, pe un interval de adâncime determinat, se realizează studii și operațiuni pentru cunoașterea condițiilor geologice de acumulare a petrolului, constând în identificarea zăcămintelor, evaluarea cantitativă și calitativă a acestora, precum și în determinarea condițiilor tehnice și economice de valorificare a acestor zăcăminte“. Similar, având în vedere același text al pct. 25 din art. 2, precum și textul

pct. 14 al art. 2 din Legea petrolului nr. 238/2004 , se definește „perimetrul de exploatare“ ca fiind „aria corespunzătoare proiecției la suprafață a conturului părții din scoarța terestră în interiorul căreia, pe un interval de adâncime determinat, se realizează, la și de la suprafață, lucrări pentru extragerea petrolului, colectarea, tratarea, transportul, precum și tranzitul acestuia prin conductele magistrale, în vederea realizării unor scopuri economice prin folosirea și punerea în valoare a acestuia“. Așadar, fac parte din fondul dominant suprafețele de teren care intră în perimetrele de

explorare și suprafețele de teren care intră în perimetrele de exploatare a zăcămintelor petroliere aflate în subsolul lor, existând posibilitatea ca aceste două tipuri de perimetre să se suprapună. Însă aceste perimetre sunt formate din mai multe suprafețe de teren, care pot avea un regim al proprietății distinct:

unele pot fi obiect al proprietății private al unor persoane fizice sau juridice, iar altele, al proprietății publice, așa cum își asumă și textul

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 238/2004 , care instituie servitutea legală în discuție pe alte terenuri decât pe cele declarate de utilitate publică și care aparțin statului român, întrucât nimeni nu poate să își constituie în favoarea sa un drept de servitute. Scopul servituții legale create prin

art. 7 alin. (1) din Legea petrolului nr. 238/2004

este acela de a servi derulării optime a lucrărilor de explorare sau de exploatare a zăcămintelor de petrol aflate în subsolul acestor terenuri, care fac parte din perimetrele de explorare sau de exploatare.

52.

Cât privește fondurile aservite,

art. 7 alin. (1) din Legea petrolului nr. 238/2004

face vorbire, în acest sens, pe de o parte, despre terenurile necesare accesului în perimetrele de explorare sau de exploatare (o primă ipoteză) și, pe de altă parte, despre terenurile necesare oricăror activități pe care explorarea sau exploatarea le implică (a doua ipoteză).

53.

Se impune a se reține că dreptul de servitute legală specială instituit în favoarea titularului de acord petrolier prin

art. 7 alin. (1) , prima ipoteză, are în conținutul său doar dreptul de acces la terenurile care fac parte din perimetrul de explorare sau de exploatare, care constituie așa-zisul fond dominant, și că nu acordă beneficiarului servituții dreptul de a explora sau de a exploata zăcămintele de petrol, chiar dacă acestea se află în subsolul fondului aservit, însă în afara perimetrului de explorare sau a celui de exploatare, așa cum acestea au fost stabilite de către A.N.R.M. Atât explorarea, cât și exploatarea sunt operațiuni petroliere, așa cum indică, fără echivoc, textul pct. 24 al

art. 2 din Legea petrolului , iar acestea se efectuează exclusiv în interiorul unui perimetru destinat realizării lor, prestabilit în acest sens de către A.N.R.M., potrivit

art. 3 din aceeași lege : „Operațiunile petroliere se realizează de către persoane juridice, române sau străine, în condițiile legii, numai în cadrul unor perimetre stabilite în acest scop de către autoritatea competentă“. Deci, în afara acestor perimetre nu se pot face nici explorări, nici exploatări.

54.

În privința celei de-a doua categorii de terenuri, a celor necesare oricăror activități pe care explorarea sau exploatarea le implică, sintagmă care face, de altfel, obiectul criticilor de neconstituționalitate în speță, trebuie plecat de la premisa că operațiunile propriu-zise de explorare, respectiv de exploatare a zăcămintelor de petrol se pot efectua, conform

art. 3 din Legea petrolului nr. 238/2004 , exclusiv în interiorul perimetrelor de explorare sau de exploatare, pe de o parte, și că, pe de altă parte, pentru efectuarea oricăror operațiuni petroliere, adică inclusiv a explorării și a exploatării, legiuitorul a instituit, în

art. 6 din Legea petrolului nr. 238/2004 , modalități de dobândire de către statul român sau de către titularul de acord petrolier a însuși dreptului de folosință asupra terenului în al cărui subsol se află zăcăminte de petrol și care intră în perimetrul de explorare sau de exploatare.

55.

În acest context, concluzia firească este aceea că dreptul de servitute legală, instituit în cea de-a doua ipoteză a

alin. (1) al art. 7 din Legea petrolului nr. 238/2004 , nu cuprinde în conținutul său nici dreptul de explorare, nici dreptul de exploatare asupra zăcămintelor de petrol

aflate în subsolul terenului aservit, care nu se află nici în perimetrul de explorare, nici în cel de exploatare. Concluzia contrară ar friza absurdul

juridic, acordând titularului de acord petrolier un drept de servitute asupra unui teren în privința căruia are deja un drept de folosință. În acest sens sunt, de altfel, și dispozițiile

art. 47 lit. c) din Legea nr. 238/2004 , potrivit cărora titularii de acord petrolier au dreptul „să execute, în limitele perimetrului acordat, toate operațiunile petroliere prevăzute în acordul petrolier“.

56.

Curtea constată că, reglementând în cuprinsul

art. 6 din Legea nr. 238/2004 , modurile de dobândire de către statul român sau

de către titularul de acord petrolier a însuși dreptului de folosință asupra terenurilor în al căror subsol se află zăcăminte petroliere, în vederea explorării sau a exploatării acestora, legiuitorul român a avut în vedere caracterul permanent și, poate, uneori, perpetuu al intervențiilor pe care aceste operațiuni le presupun asupra solului terenului inclus în perimetrele petroliere, precum și faptul că terenurile astfel afectate nu mai pot sau chiar nu vor mai putea niciodată să fie utilizate potrivit destinației lor inițiale, din cauza modificărilor structurale pe care le implică aceste activități. Tocmai în acest sens, pentru a preveni limitarea legală perpetuă a dreptului de proprietate privată al proprietarului terenului supus operațiunilor petroliere de o asemenea manieră încât acesta să fie lipsit, în fapt, totalmente, de prerogativa folosinței acestui teren,

Legea petrolului nr. 238/2004

stabilește, și acest lucru este de netăgăduit, rezultând fără echivoc din studiul coroborat al

art. 3

și

art. 6 din lege , că orice operațiune petrolieră se desfășoară numai în cadrul perimetrului afectat de către A.N.R.M. în acest scop și numai pe un teren asupra căruia titularul de acord petrolier sau statul român are un drept de folosință.

57.

Astfel, prin sintagma „activități pe care acestea (operațiunile de explorare, respectiv de exploatare) le implică“ trebuie înțelese orice activități adiacente, auxiliare operațiunilor de explorare și de exploatare, cu excepția însă a chiar acestora din urmă. Astfel, terenurile necesare oricăror activități implicate de explorarea, respectiv de exploatarea zăcămintelor de petrol sunt terenurile care nu se află în perimetrul de exploatare sau de explorare, dar de pe care se pot și trebuie să fie efectuate lucrări care să permită începerea, derularea ori sistarea operațiunilor de explorare sau de exploatare propriu-zise. Ar fi, în acest sens, lucrări: de montaj al instalațiilor, echipamentelor, mașinilor, uneltelor necesare

explorării sau exploatării, de monitorizare a funcționării acestora, de demontare a lor, de intervenții în caz de avarie a oricăror instalații sau echipamente etc., lucrări care nu se pot efectua de pe terenul asupra căruia titularul de acord petrolier are un drept de folosință, teren aflat în interiorul perimetrului de exploatare sau de explorare. Aceasta, întrucât dreptul de acces conferit de servitutea legală specială instituită prin prima ipoteză a

alin. (1) al art. 7 din Legea petrolului nr. 238/2004

nu conferă titularului acestuia și alte prerogative decât pe aceea a accesului, adică a traversării fondului aservit cu scopul de a ajunge la cel dominant, constituit de perimetrul de explorare sau de exploatare, căci titularul dreptului de servitute trebuie să își exercite dreptul în limitele titlului său, adică al temeiului juridic al dobândirii dreptului; or, legea făcând vorbire expressis verbis despre „dreptul de acces“, este cât se poate de clar că aceasta este singura prerogativă a beneficiarului servituții respective.

58.

De aceea, legiuitorul a instituit, prin a doua ipoteză a primului alineat al

art. 7 din Legea petrolului nr. 238/2004 , cea de-a doua servitute legală specială, care, înglobând în conținutul său dreptul de acces pe fondul aservit, nu se rezumă la acesta, ci îl îndrituiește pe titularul de acord petrolier să desfășoare și orice alte activități pe care explorarea sau exploatarea le implică, altele decât aceste operațiuni petroliere propriu-zise, în condiții de normalitate sau de forță majoră ori de avarie a oricăror echipamente, instalații, unelte etc.

59.

La această concluzie conduce și alin. (4) al

art. 7 din Legea petrolului nr. 238/2004 , care prevede că „durata servituții legale stabilite potrivit prevederilor alin. (1) este cea a operațiunilor petroliere, iar terenurile ce urmează a fi afectate vor fi determinate, în ceea ce privește suprafețele și proprietarii, după principiul celei mai mici atingeri aduse dreptului de proprietate“, ceea ce înseamnă că aceste terenuri nu fac parte din perimetrele petroliere, în care sunt incluse și perimetrele de explorare și cele de exploatare, și care sunt prestabilite de către A.N.R.M.

60.

Un exemplu de activități pe care le implică operațiunea de exploatare a zăcămintelor petroliere îl oferă chiar legiuitorul, în cuprinsul

art. 9 din Legea petrolului nr. 238/2004 , în care particularizează exact acest drept de servitute legală specială instituit prin ipoteza a doua a alin. (1) al

art. 7 din Legea nr. 238/2004 . Astfel, operațiunea de exploatare, constând, printre altele, și în transportul petrolului prin conducte subterane sau supraterane, implică verificarea zilnică a perimetrelor de operare a conductelor magistrale, care delimitează culoarul de protecție și siguranță a conductelor, terenurile aferente stațiilor de pompare, comprimare și depozitare, precum și instalațiilor de protecție, securitate și comunicații aferente, pentru care dreptul de acces al beneficiarului servituții este permanent. Pentru lucrările de intervenții în caz de avarii și de reparații programate, dreptul de acces este ocazional, iar accesul presupune anunțarea prealabilă a proprietarilor de terenuri.

61.

Totodată, este de precizat faptul că durata servituților legale speciale instituite prin

art. 7 din Legea petrolului nr. 238/2004

este egală cu aceea a derulării operațiunilor petroliere. Deși servituțile legale speciale de interes general sunt instituite, în majoritatea lor, cu titlu gratuit,

Legea petrolului nr. 238/2004 , în cuprinsul

art. 7,

8

și

9,

consacră în favoarea titularului de acord petrolier servituți cu titlu oneros. Astfel, în

alin. (2)-(3) al art.7

din actul normativ criticat se prevede că exercitarea dreptului de servitute legală stabilit potrivit prevederilor alin. (1) se face contra plății unei rente anuale către proprietarii terenurilor afectate de acesta, pe baza convenției încheiate între părți cu respectarea prevederilor legale, în termen de 60 de zile de la comunicarea către proprietarii de terenuri a unei notificări scrise din partea titularilor de acorduri și/sau permise. În cazul în care părțile nu ajung la un acord de voință în termenul mai sus menționat, stabilirea cuantumului rentei se va face de către instanță, în condițiile legii. De asemenea, pentru toate daunele provocate prin exercițiul oricărora dintre servituțile legale stipulate în aceste texte, proprietarii fondurilor aservite sunt îndrituiți la despăgubiri.

62.

Concluzionând, Curtea constată că textul

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 238/2004

cuprinde două teze, și anume: prima teză are în vedere accesul titularului acordului petrolier asupra terenurilor, altele decât cele declarate de utilitate publică, necesare accesului în perimetrele de explorare sau exploatare, respectiv care se limitează strict la terenurile unde se fac exploatări și explorări; a doua teză se referă la accesul asupra altor terenuri, pe care titularul acordului petrolier le poate folosi pentru alte activități pe care activitatea de exploatare și explorare le implică, fiind evident că pe acestea din urmă nu se fac nici exploatări, nici explorări. Așadar, pe aceste terenuri, titularii acordurilor petroliere au doar strict o servitute de trecere instituită în considerarea explorării/exploatării bogățiilor de interes public ale subsolului care fac obiectul acordului.

63.

Prin urmare, față de cele prezentate, Curtea constată că prevederile criticate nu contravin normelor constituționale invocate în susținerea criticilor de neconstituționalitate, sens în care reiterează faptul că dreptul de proprietate nu este un drept absolut, iar dispozițiile

art. 44 alin. (1) din Constituție , potrivit cărora conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege, coroborate cu cele ale

art. 136 alin. (5),

care consacră caracterul inviolabil al proprietății private în condițiile legii organice, au în vedere tocmai circumstanțieri ale exercițiului prerogativelor dreptului de proprietate, justificate de necesitatea ocrotirii interesului public.

64.

Curtea reține că nu este lipsit de relevanță faptul că, în condițiile în care proprietarii terenurilor, altele decât cele ale statului sau care au regimul juridic stabilit potrivit a rt.6 din Legea nr. 238/2004 , sunt nemulțumiți, în virtutea

art. 10 din aceeași lege , orice neînțelegeri între titularii care desfășoară operațiuni petroliere și proprietarii terenurilor se soluționează de către instanțele judecătorești competente, potrivit legii. Astfel, despăgubirile se vor stabili avându-se în vedere contravaloarea producției estimate a culturilor și plantațiilor afectate, precum și valoarea de circulație a bunurilor imobile afectate, stabilite în condițiile legii, la momentul afectării.

65.

Față de cele prezentate, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 1 din Legea petrolului nr. 238/2004 , în interpretarea dată prin

Decizia nr. 25 din 29 iunie 2015 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, și ale

art. 7 alin. (1) din aceeași lege

urmează a fi respinsă ca neîntemeiată, neputându-se reține pretinsa încălcare a dispozițiilor constituționale ale

art. 1 alin. (4)

referitor la principiul separației puterilor în stat,

art. 1 alin. (5)

în componenta privind calitatea legii,

art. 20 alin. (1)

referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului,

art. 21 alin. (3)

privind dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil,

art. 44 alin. (1)

și (2), referitor la dreptul de proprietate privată,

art. 61 alin. (1)

privind rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a țării și

art. 136 alin. (5)

potrivit căruia „proprietatea privată este inviolabilă, în condițiile legii organice“ și nici celor ale

art. 6 cu privire la dreptul la un proces echitabil din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ale

art. 1 cu privire la protecția proprietății din primul Protocol

adițional la

Convenție

și ale

art. 10

referitor la dreptul oricărei persoane, în deplină egalitate, a de a fi audiată în mod echitabil și public de către un tribunal independent și imparțial din

Declarația Universală a Drepturilor Omului .

66.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție,

precum și al

art. 1-3,

al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Grossmann Land - S.R.L., cu sediul în județul Arad, în Dosarul nr. 5.799/55/2015 al Judecătoriei Arad - Secția civilă, de Societatea Coremans Zootehnia - S.R.L., cu sediul în satul Iratoșu, județul Arad, în Dosarul nr. 5.850/55/2015 al Judecătoriei Arad - Secția civilă, și de Cornel Pirtea și Maria Pirtea în Dosarul nr. 5.901/55/2015 al Judecătoriei Arad - Secția civilă și constată că dispozițiile

art. 1 din Legea petrolului nr. 238/2004 , în interpretarea dată prin

Decizia nr. 25 din 29 iunie 2015 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, și ale

art. 7 alin. (1)

din același act normativ sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Arad - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 25 septembrie

2018.