Decizia nr. 141/1999

Ioan Muraru - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Marioara Prodan - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 și ale art. 171 alin. 1 din Codul de procedură penală, ridicată de Mitica Bute și Viorel-Catalin Suica în Dosarul nr. 197/1999 al Judecătoriei Tulcea.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 30 septembrie 1999, în lipsa părților și în prezenta procurorului, fiind consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 5 octombrie 1999.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 13 aprilie 1999, Judecătoria Tulcea a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 și ale art. 171 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Mitica Bute și Catalin-Viorel Suica în Dosarul nr. 197/1999 aflat pe rolul acestei instanțe.

În motivarea excepției autorii acesteia arata ca, în ceea ce îi privește, în cursul urmăririi penale au fost incalcate dispozițiile legale referitoare la dreptul de apărare, cuprinse în art. 6 alin. 1 din Codul de procedură penală, în care se arata ca "Dreptul la apărare este garantat învinuitului, inculpatului și celorlalte părți în tot cursul procesului penal" și în art. 171 alin. 1 din același cod, care precizează ca "invinuitul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de apărător în tot cursul urmăririi penale și al judecații, iar organele judiciare sunt obligate să-i aducă la cunoștința acest drept". Se considera ca, întrucât accidentul de muncă a avut loc la data de 28 mai 1998, data la care s-a întocmit de către procuror procesul-verbal de cercetare la fața locului, la acea data trebuiau respectate prevederile legale menționate, iar nu abia la 17 septembrie 1998, data la care s-a început urmărirea penală și ei au fost ascultați în calitate de învinuiți. În opinia lor,

dispozițiile art. 6 și ale art. 171 alin. 1 din Codul de procedură penală contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 24 alin. (2), care precizează ca "în tot cursul procesului părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu", fără a face referire la momentul în care acest drept începe sa devină obligatoriu și fără a-l condiționa în raport cu calitatea de invinuit sau de inculpat. Autorii excepției apreciază ca dreptul la apărare trebuie să funcționeze "în tot parcursul procesului și nu din momentul începerii urmăririi penale". În argumentarea excepției se mai invoca și prevederile art. 14 pct. 3 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, referitoare la dreptul oricărei persoane acuzate de comiterea unei infracțiuni de a fi informată despre natura și motivele acuzatiei, pentru a-și organiza apărarea, precum și la dreptul de a avea un apărător, iar când este necesar, de a i se atribui un apărător din oficiu.

Exprimandu-și opinia asupra excepției de neconstituționalitate ridicate, instanța o considera nefondata, deoarece audierea celor doi inculpați în faza premergătoare urmăririi penale, fără a li se asigura dreptul la apărare, nu poate fi considerată o încălcare a dispozițiilor art. 6 alin. 1 și ale art. 171 alin. 1 din Codul de procedură penală, pentru ca în aceasta faza nu s-au formulat nici un fel de învinuiri la adresa lor, în acel moment ei neavând calitatea de învinuiți sau de inculpați. Instanța mai precizează ca la data de 17 septembrie 1998, când a fost începută urmărirea penală și când li s-au luat primele declarații în calitate de învinuiți, li s-a respectat dreptul la apărare, aducandu-li-se la cunoștința dreptul de a-și angaja apărător și făcându-se aceasta mențiune în înscrisurile în care au fost consemnate declarațiile invinuitilor.

În conformitate cu dispozițiile

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a Curții Constituționale a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a putea formula și trimite punctele lor de vedere.

În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca excepția este neîntemeiată, deoarece dispozițiile legale criticate reflecta și concretizează, cu privire la procesul penal, prevederile constituționale cuprinse în art. 24 alin. (2), referitoare la dreptul la asistența juridică în tot cursul procesului. Or, momentul începerii procesului penal coincide cu momentul începerii urmăririi penale, cu excepția proceselor penale pornite la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, în care procesul penal nu mai implica și începerea urmăririi penale. Guvernul considera ca înainte de începerea procesului penal nu se poate vorbi de invinuit, cel care a săvârșit infracțiunea fiind făptuitor, fără a avea încă o calitate procesuala, calitate pe care o primește numai o dată cu pornirea procesului penal, și anume a urmăririi penale. Or, unei persoane situate în afară procesului penal nu i se poate acorda dreptul la asistența juridică, pentru ca astfel s-ar încalcă tocmai prevederile art. 24 alin. (2) din Constituție, care stabilesc acest drept "în tot cursul procesului". Guvernul face referiri și la Decizia nr. 17 din 9 februarie 1999 prin care Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 171 alin. 1 din Codul de procedură penală.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Potrivit art. 144 lit. c) din Constituție și

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției îl constituie dispozițiile art. 6 din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:

"Dreptul de apărare este garantat învinuitului, inculpatului și celorlalte părți în tot cursul procesului penal. În cursul procesului penal organele judiciare sunt obligate să asigure părților deplina exercitare a drepturilor procesuale în condițiile prevăzute de lege și sa administreze probele necesare în apărare. Organele judiciare au obligația sa încunoștiințeze pe invinuit sau pe inculpat despre fapta pentru care este invinuit, încadrarea juridică a acesteia și să-i asigure posibilitatea pregătirii și exercitării apărării. Orice parte are dreptul să fie asistată de apărător în tot cursul procesului penal. Organele judiciare au obligația sa încunoștiințeze pe invinuit sau pe inculpat, înainte de a i se lua prima declarație, despre dreptul de a fi asistat de un apărător, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de ascultare. În condițiile și în cazurile prevăzute de lege, organele judiciare sunt obligate sa ia măsuri pentru asigurarea asistenței juridice a învinuitului sau

inculpatului, dacă acesta nu are apărător ales", precum și dispozițiile art. 171 alin. 1 din același cod, potrivit cărora: "Invinuitul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de apărător în tot cursul urmăririi penale și al judecații, iar organele judiciare sunt obligate să-i aducă la cunoștința acest drept".

S-a susținut de către autorii excepției ca aceste texte încalcă principiul constituțional al garantarii dreptului la apărare, consfintit de legea fundamentală prin art. 24 alin. (2), conform căruia "În tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu", precum și prevederile art. 14 pct. 3 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, adoptat și deschis spre semnare de Adunarea Generală a Națiunilor Unite la 16 decembrie 1966 și ratificat de România la 31 octombrie 1974 prin Decretul nr. 212, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 146 din 20 noiembrie 1974.

Pct. 3 al art. 14 din pactul menționat are următoarea redactare: "Orice persoană acuzata de comiterea unei infracțiuni penale are dreptul, în condiții de deplina egalitate, la cel puțin următoarele garanții:

a) să fie informată în cel mai scurt termen, într-o limbă pe care o înțelege și în mod detaliat, despre natura și motivele acuzatiei ce i se aduc;

b) sa dispună de timpul și de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale și sa comunice cu apărătorul pe care și-l alege;

c) să fie judecata fără o întârziere excesiva;

d) să fie prezenta la proces și să se apere ea însăși sau să aibă asistența unui apărător ales de ea; dacă nu are apărător, să fie informată despre dreptul de a-l avea și, ori de câte ori interesul justiției o cere, sa i se atribuie un apărător din oficiu, fără plata, dacă ea nu are mijloace pentru a-l remunera;

e) sa interogheze sau să facă a fi interogati martorii acuzarii și să obțină înfățișarea și interogarea martorilor apărării în aceleași condiții cu cele ale martorilor acuzarii;

f) sa beneficieze de asistența gratuita a unui interpret, dacă nu înțelege sau nu vorbește limba folosită la ședința de judecată;

g) sa nu fie silită sa marturiseasca împotriva ei insesi sau să se recunoască vinovata".

Examinând conformitatea dispozițiilor legale criticate cu prevederile constituționale invocate, precum și cu cele ale art. 14 pct. 3 din Pactul internațional menționat, Curtea constata că nu poate fi vorba de o contrarietate a acestora, ci, dimpotriva, de o concretizare a garantarii constituționale a dreptului la apărare în cadrul procesului penal. Astfel, textele criticate prevăd și garantează dreptul la apărare al învinuitului sau al inculpatului în tot cursul procesului penal, precum și obligația organelor judiciare de a-l incunostinta pe acesta despre fapta pentru care este invinuit, încadrarea juridică a acesteia și de a-i asigura posibilitatea pregătirii și exercitării apărării. Orice parte are dreptul de a fi asistată de apărător în tot cursul procesului. În plus, organele judiciare au obligația sa încunoștiințeze pe invinuit sau pe inculpat, înainte de a i se lua prima declarație, despre dreptul de a fi asistat de un apărător, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de ascultare. În condițiile și în cazurile prevăzute de lege, organele judiciare sunt obligate sa ia măsuri pentru asigurarea asistenței judiciare a învinuitului sau a inculpatului, dacă acesta nu are apărător ales.

Prin alin. 1 al art. 171 din Codul de procedură penală, text legal de asemenea criticat, este prevăzut din nou dreptul învinuitului sau al inculpatului de a fi asistat de apărător în tot cursul urmăririi penale sau al judecații, precum și obligația organelor judiciare de a-i aduce la cunoștința acest drept.

De asemenea, textele legale criticate sunt în concordanta și cu prevederile pct. 3 al art. 14 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, potrivit cărora orice persoană acuzata de comiterea unei infracțiuni are dreptul la garanțiile procesuale enumerate și menționate, printre care: acela de a fi informată despre natura și motivele acuzatiei ce i se aduce, de a avea asistența unui apărător ales de ea, dacă nu are apărător să fie informată despre dreptul de a-l avea sau de a i se atribui un apărător din oficiu ori de câte ori interesul justiției o cere sau dacă ea nu are mijloace pentru a-l remunera.

Prin urmare, este evident ca prin dispozițiile legale criticate nu se aduce nici o atingere dreptului la apărare garantat de Constituția României prin prevederile art. 24 alin. (2), interpretate și aplicate în concordanta cu Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, conform art. 20 alin. (1) din legea fundamentală, ci, dimpotriva, prin aceste dispoziții se înscrie în Codul de procedură penală dreptul la apărare și obligația organelor judiciare de a-l respecta și de a asigura exercitarea efectivă a acestui drept.

Curtea considera ca garantarea dreptului la apărare nu se poate asigura în afară procesului penal, înainte de începerea urmăririi penale, când făptuitorul nu are calitatea procesuala de invinuit sau de inculpat, astfel cum se susține de către autorii excepției, care confunda începerea procesului penal cu efectuarea unor acte premergătoare acestuia. Momentul în care începe urmărirea penală constituie începutul procesului penal, cu excepția proceselor penale în care plângerea penală declanseaza procesul penal și în care nu exista faza urmăririi penale. Efectuarea de către organele de urmărire penală a unor acte premergătoare, anterior începerii urmăririi penale, în vederea strangerii datelor necesare declanșării procesului, nu reprezintă momentul începerii procesului penal și se efectuează tocmai pentru a se constata dacă sunt sau nu temeiuri pentru începerea procesului penal.

Potrivit prevederilor constituționale interpretate și aplicate în concordanta cu Pactul internațional invocat, dreptul la apărare nu poate fi garantat, în afară unei acuzatii, a unei învinuiri și, respectiv, a unui proces început și aflat în curs de desfășurare. Chiar dacă, în conformitate cu prevederile art. 224 din Codul de procedură penală, procesul-verbal prin care se constata efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de proba, dreptul la apărare al învinuitului nu poate fi considerat ca fiind încălcat, pentru ca acesta are posibilitatea de a-l combate cu alt mijloc de proba.

Curtea Constituțională s-a mai pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 171 alin. 1 din Codul de procedură penală, și anume prin Decizia nr. 17 din 9 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 18 martie 1999, dar cu privire la un alt aspect, și anume cel al asistenței juridice obligatorii în tot cursul procesului penal, deci și în faza urmăririi penale. Curtea a constatat, în acea cauza, ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, retinand în considerente că nu exista nici o discriminare și nici o contradictie între dispozițiile art. 171 alin. 1 din Codul de procedură penală și prevederile art. 24 alin. (2) din Constituție, textul reglementand în detaliu însuși principiul constituțional al dreptului la apărare. Aceste considerente își mențin actualitatea și în prezenta cauza.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c) și al

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 și ale art. 171 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Mitica Bute și Catalin-Viorel Suica în Dosarul nr. 197/1999 al Judecătoriei Tulcea.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 5 octombrie 1999.