Acord · Guvernul

Acordul din 26 octombrie 1999

de colaborare bilaterala între Ministerul Apărării Naționale din România și Ministerul Apărării din Georgia privind pregătirea personalului pe bază de reciprocitate

prezumat în vigoare

Data actului
26 octombrie 1999
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 82 din 23 februarie 2000
Structură
9 articole, 1 anexă · 13.806 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Ministerul Apărării Naționale din România și Ministerul Apărării din Georgia, denumite în continuare părți,

având în vedere Acordul de cooperare dintre Ministerul Apărării Naționale din România și Ministerul Apărării din Georgia, semnat la București la 7 decembrie 1998,

dorind sa dezvolte colaborarea bilaterala în domeniul pregătirii personalului,

au convenit următoarele:

Articolul 1

Părțile vor primi și vor trimite personal (studenți militari, maiștri militari, subofiteri, ofițeri și salariați civili), denumit în continuare cursanți, în vederea pregătirii în instituții militare de învățământ ale Ministerului Apărării Naționale din România și ale Ministerului Apărării din Georgia, potrivit cifrei de școlarizare, specialitatilor și termenelor ce vor fi stabilite de ambele părți.

Articolul 2

1. Trimiterea la cursuri se va face pe baza Programului de cooperare în domeniul pregătirii personalului pe bază de reciprocitate. În vederea întocmirii programului părțile vor face schimburi de planuri și programe de învățământ.

2. Pregătirea se va desfășura în limba statului părții care primește, conform planurilor și programelor din instituțiile militare de învățământ în care se organizează cursurile. Pentru cursanții care nu înțeleg limba statului care primește va fi organizat un curs pregatitor de limba, cu terminologie generală și de specialitate, cu o durată de până la un an.

3. Primirea cursanților la studii se va face pe baza cererii scrise a părții care trimite. Cererile, semnate de reprezentanții autorizați ai părților, vor fi transmise o singură dată pe an, până la 31 mai, dacă nu s-a convenit altfel. Cererile vor cuprinde:

a) specialitatile de învățământ, numărul cursanților, separat pe forme de studii și cursuri, categorii de forte ale armatei, arme și funcțiile ocupate de aceștia; în cazul candidaților la studii de doctorat - gradul, numele și prenumele, studiile militare și tema lucrării de doctorat;

b) necesitatea organizării cursului pregatitor pentru însușirea terminologiei generale și de specialitate în limba română sau georgiana.

4. Până la data de 31 iulie a fiecărui an părțile vor confirma posibilitatea de primire în instituțiile lor a numărului de cursanți aprobat, conform specialitatilor propuse.

5. Până la data de 31 octombrie a fiecărui an părțile vor semna un program de cooperare, în conformitate cu modelul anexat la prezentul acord, pentru anul școlar următor.

6. Cu o luna înainte de începerea cursurilor părțile își vor transmite listele nominale cuprinzând cursanții, în doua exemplare, în care se vor menționa gradul, numele și prenumele, data nașterii, studiile civile și militare, specialitatea de studiu și funcția. Listele se vor întocmi pentru fiecare instituție de învățământ.

Articolul 3

Partea care primește va asigura următoarele:

a) personalul didactic;

b) dotările necesare în procesul de învățământ, în conformitate cu planurile și cu programele de învățământ;

c) cazarea și hranirea pe toată durata studiilor, conform normelor interne stabilite pentru cursanți străini;

d) accesul la biblioteci, sali de lectura, sali de sport și în alte spații necesare în procesul de învățământ;

e) asistența medicală și stomatologica de urgenta, inclusiv spitalizarea și medicamentele;

f) transportul intern pentru asigurarea procesului de învățământ;

g) echipamentul special pentru lucrul pe instalații și ținuta de instrucție, potrivit normelor adoptate în țara care primește, pe toată durata cursului. Acestea vor fi înapoiate la terminarea cursului.

Articolul 4

1. Selecția cursanților în vederea trimiterii la studii și controlul medical al acestora se vor asigura de partea care trimite, ținând seama de recomandările părții care primește.

2. Partea care trimite va asigura următoarele:

a) sosirea cursanților la pregătire în instituțiile militare de învățământ, la termenele indicate în programul de cooperare, precum și întoarcerea cursanților din concediu înainte de începerea cursurilor;

b) transportul cursanților și al bagajelor acestora din țara la locul de școlarizare și la întoarcerea în țara, precum și la plecarea și la întoarcerea în/din concediu, permisii și pentru motive personale deosebite;

c) transportul de la locul de cazare la instituția de învățământ.

3. În caz de deces al cursanților, survenit pe timpul șederii în țara în care se face instruirea, partea care trimite va asigura, pe cheltuiala sa, întocmirea formalităților legate de eveniment, precum și transportul corpurilor neinsufletite în țara.

Reprezentanții împuterniciți ai părții care trimite la studii au dreptul sa cunoască documentele și alte informații pertinente privind cauzele decesului cursanților. În astfel de cazuri partea care primește acorda asistența tehnica părții care trimite.

4. Șeful nemijlocit al cursanților trimiși la studii va fi atasatul apărării militar, aero și naval sau alt reprezentant autorizat al părții care trimite în statul părții care primește, care va coordona, împreună cu reprezentanții competenți ai instituției de învățământ, toate problemele legate de pregătirea cursanților și de șederea acestora în statul părții care primește.

5. Reprezentanții părții care trimite pot vizita instituțiile militare de învățământ, în scopul cunoașterii rezultatelor pregătirii cursanților lor, precum și a problemelor organizatorice și a condițiilor de trai, după punerea de acord cu partea care primește.

Articolul 5

1. Cursanții se vor prezenta la instituția militară de învățământ respectiva cu următoarele documente:

a) copii legalizate de pe documentele de studii;

b) certificate de sănătate, eliberate cu cel mult două luni înainte de începerea pregătirii;

c) certificat medical privind seropozitivitatea HIV;

d) certificat medical privind vaccinarea antidifterica și antifebra tifoida.

Cursanții vor avea, de asemenea, uniforma de serviciu.

2. În cazul în care cursanții nu se vor prezenta la instituțiile militare de învățământ în termen de 15 zile de la data începerii cursurilor, aceștia vor pierde dreptul de a le urma.

Reînscrierea cursanților care nu s-au prezentat la cursuri este posibila numai după innoirea cererii de către partea care trimite.

3. În timpul pregătirii cursanții vor trebui să respecte legile, obiceiurile și tradițiile statului în care studiază, precum și disciplina și regulamentele militare obligatorii din instituția militară de învățământ a părții care primește.

4. Cursanții care vor încalcă prevederile paragrafului 3 al acestui articol, cei considerați inapti pentru continuarea studiilor datorită stării de sănătate sau care nu îndeplinesc în mod repetat cerințele programei, precum și cei chemați de la studii prin hotărârea părții care trimite, înainte de absolvirea cursului, vor fi trimiși în țara pe cheltuiala părții care trimite.

Partea care primește va informa, în prealabil, partea care trimite despre cauzele care au condus la trimiterea în țara a cursanților.

5. Cursanților care și-au insusit conținutul programelor de învățământ, au susținut și au promovat examenele și lucrările de diploma (proiecte, teme) li se vor acorda calificativele la specialitatea în care s-au pregătit și li se vor inmana diplome și insigne.

Articolul 6

1. Cursanții care vor studia în instituțiile militare ale părții care primește vor beneficia anual de concediu, cu durata și la termenele stabilite, conform programelor instituțiilor militare de învățământ respective.

2. Petrecerea concediului de către cursanți va fi organizată de partea care trimite.

3. În timpul școlarizării în instituțiile militare de învățământ cursanții vor putea fi vizitati de membrii familiilor lor, costurile fiind suportate de cursanți.

4. Deplasarea cursanților în interes personal și în alte situații în afară procesului de învățământ se va face pe cont propriu.

Articolul 7

1. Calcularea costurilor legate de întreținerea cursanților se va face și în cazul imbolnavirii acestora pe timpul pregătirii.

2. În cazul chemării în țara a cursanților de către partea care trimite, cheltuielile de întreținere vor fi suspendate pe durata absentei acestora.

3. Dacă perioada bolii depășește doua luni, părțile vor face demersuri în scopul trimiterii cursanților în țara, pentru vindecare.

4. În cazul deteriorării ori pierderii, din vina cursanților, a bunurilor părții care primește, partea care trimite va plati părții care primește valoarea reparațiilor sau înlocuirii obiectelor, potrivit costurilor reale din statul respectiv.

5. Plata costurilor reparatiei bunurilor deteriorate, precum și plata costurilor bunurilor pierdute vor fi făcute de partea care trimite, în valută convertibilă, părții care primește, într-o perioadă de 45 de zile de la data inmanarii calculelor corespunzătoare. Calculul se va face pe baza actelor semnate și aprobate de reprezentanții celor două părți.

Articolul 8

Orice divergenta referitoare la interpretarea și la aplicarea prezentului acord va fi soluționată pe calea consultărilor dintre reprezentanții autorizați ai părților. În cazul în care nu se ajunge la un consens, divergențele vor fi soluționate pe cale diplomatică.

Articolul 9

1. Prezentul acord va intra în vigoare la data primirii ultimei notificări, prin care părțile se înștiințează reciproc despre îndeplinirea procedurilor legale interne necesare în vederea intrării lui în vigoare.

2. Amendamente la prezentul acord vor fi aduse prin acordul scris al ambelor părți. Amendamentele vor intra în vigoare conform paragrafului 1 al prezentului articol.

3. Prezentul acord se încheie pentru o perioadă de 5 ani. Valabilitatea acestuia se va prelungi automat pe noi perioade de câte 5 ani, dacă nici una dintre părți nu va înștiința în scris cealaltă parte, cu cel puțin 6 luni înainte de expirarea perioadei de valabilitate, despre intenția sa de a-l denunta.

Anexa la prezentul acord va face parte integrantă din acesta.

Semnat la București la 26 octombrie 1999, în doua exemplare originale, fiecare în limbile română, georgiana și engleza, toate exemplarele fiind egal autentice.

În cazul unor diferențe de interpretare textul în limba engleza va prevala.

Pentru Ministerul Apărării

Naționale din România,

general de divizie Neculai Balan,

șeful Direcției management,

resurse umane

Pentru Ministerul Apărării

din Georgia,

Grigol Katamatze,

adjunctul ministrului apărării

Anexa 1 PROGRAM

de cooperare între Ministerul Apărării Naționale din România și Ministerul Apărării din Georgia în domeniul pregătirii personalului militar pe bază de reciprocitate, pe anul ......

Reprezentanții Ministerului Apărării Naționale din România și ai Ministerului Apărării din Georgia aproba numărul cursanților Armatei României și ai Armatei Georgiei, trimiși la studii în instituțiile militare din cele doua tari, precum și durata studiilor, conform cererilor părților.

În România:

Nr.

crt.

Gradul, numele și prenumele,

data nașterii

Data începerii

școlarizării

Durata reală a

studiilor

(luni/zile)

1

2

3

4

Denumirea instituției militare de învățământ și forma de pregătire:

1.

2.

etc.

Denumirea instituției militare de învățământ și forma de pregătire:

1.

2.

etc.

În Georgia:

Nr.

crt.

Gradul, numele și prenumele,

data nașterii

Data începerii

școlarizării

Durata reală a

studiilor

(luni/zile)

1

2

3

4

Denumirea instituției militare de învățământ și forma de pregătire:

1.

2.

etc.

Denumirea instituției militare de învățământ și forma de pregătire:

1.

2.

etc.

Anexa de fața a fost semnată în ziua ...... luna ........ anul .....,

în doua exemplare, în limbile română, georgiana și engleza.

Pentru

Pentru

Ministerul Apărării

Ministerul Apărării

Naționale din România

din Georgia

-----

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.