Decizia nr. 32/2000

Florin Bucur Vasilescu- președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Marioara Prodan - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 361 alin. 2 din Codul de procedură penală, ridicată de Pompiliu Bota în Dosarul nr. 538/1998 al Judecătoriei Orastie, județul Hunedoara.

La apelul nominal se constata lipsa părților: Pompiliu Bota și Liana Olaru. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției ca nefondata, considerând ca prevederile art. 361 alin. 2 din Codul de procedură penală nu contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 24, referitoare la dreptul la apărare. Mai arata ca aceste dispoziții nu sunt de natura sa împiedice exercitarea dreptului la apărare, întrucât scopul instituirii lor a fost tocmai acela de a asigura o mai buna administrare a justiției. S-a avut în vedere ca posibilitatea de a ataca în mod separat încheierile de ședința ar putea genera blocaje și întârzieri în derularea procesului penal. Totodată considera ca textul de lege criticat nu încalcă nici dreptul oricărei persoane la un proces echitabil, prevăzut la art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 28 octombrie 1999, pronunțată în Dosarul nr. 538/1998, Judecătoria Orastie, județul Hunedoara, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 361 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Pompiliu Bota.

În motivarea excepției, autorul acesteia considera ca dispozițiile textului de lege criticat sunt neconstituționale, deoarece încalcă prevederile art. 24 din Constituție referitoare la dreptul la apărare, precum și prevederile art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece dispozițiile legale criticate nu îi permit sa atace cu apel încheierile date în prima instanța decât o dată cu fondul, lipsindu-l astfel de dreptul de a-și formula apărările pe care le crede necesare.

Exprimandu-și opinia asupra excepției de neconstituționalitate ridicate, instanța de judecată apreciază ca aceasta este "vadit nefondata", deoarece prevederile legale criticate nu încalcă dreptul la apărare garantat de Constituție prin art. 24 alin. (1). Se mai arata ca inculpatul are posibilitatea de a folosi căile de atac prevăzute de lege, încheierile date în prima instanța putând fi atacate de el o dată cu fondul. Totodată inculpatul are dreptul în tot cursul procesului să fie asistat de un avocat.

Potrivit

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

În punctul de vedere al președintelui Camerei Deputaților se arata ca dispozițiile art. 361 alin. 2 din Codul de procedură penală sunt constituționale, deoarece prin încheierile date în prima instanța nu se soluționează fondul cauzei și, în orice caz, ele pot fi atacate totdeauna cu apel o dată cu fondul cauzei. Conform art. 24 alin. (2) din Constituție, părțile au dreptul de a fi asistate de un avocat în tot cursul procesului, dispoziții care, în opinia președintelui Camerei Deputaților, nu pot fi considerate a fi incalcate prin textul de lege criticat. În final se arata ca prin dispozițiile art. 125 alin. (3) și ale art. 128 Constituția conferă legiuitorului dreptul de a reglementa procedura de judecată și condițiile în care hotărârile judecătorești pot fi atacate și reformate. Opțiunea legiuitorului cuprinsă în art. 361 alin. 2 din Codul de procedură penală nu este de natura a leza dreptul la apărare. În final președintele Camerei Deputaților apreciază ca prin dispozițiile legale criticate nu au fost incalcate nici prevederile art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul oricărei persoane la un proces echitabil.

În punctul de vedere al Guvernului se considera ca excepția este neîntemeiată, deoarece prin dispozițiile art. 361 alin. 2 din Codul de procedură penală nu se încalcă dreptul la apărare prevăzut la art. 24 din Constituție, întrucât încheierile date în prima instanța pot fi atacate cu apel o dată cu fondul. Totodată aceste dispoziții se completează cu alte drepturi și garanții prevăzute de Codul de procedură penală, toate acestea determinând respectarea cerinței prevăzute la art. 24 alin. (1) din Constituție.

Președintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților și Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

În temeiul art. 144 lit. c) din Constituție, precum și al art. 12 și al

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, Curtea Constituțională este competența să soluționeze excepția cu care a fost legal sesizată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 361 alin. 2 din Codul de procedură penală, care au următoarea redactare: "Încheierile date în prima instanța pot fi atacate cu apel numai o dată cu fondul."

Autorul excepției considera ca acest text este neconstitutional, deoarece încheierea data în prima instanța nu poate fi atacată cu apel, separat, ci numai o dată cu fondul, și astfel îi este încălcat dreptul la apărare, prevăzut la art. 24 din Constituție, precum și dreptul la un proces echitabil, prevăzut la art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Referitor la încălcarea, prin prevederile art. 361 alin. 2 din Codul de procedură penală, a dispozițiilor art. 24 din Constituție, Curtea observa ca aceasta critica nu poate fi primită, deoarece opțiunea legislativă adoptată de legiuitor în textul de lege menționat, potrivit căreia încheierile date în prima instanța nu pot fi atacate cu apel decât o dată cu fondul, nu este de natura a aduce atingere prevederilor constituționale cuprinse în art. 24, referitoare la dreptul la apărare, conform cărora: "(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) În tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu."

Posibilitatea de a ataca pe calea apelului încheierile date în prima instanța numai o dată cu fondul nu constituie un obstacol pentru inculpat de a-și angaja apărător sau de a beneficia, în condițiile legii, de un apărător numit din oficiu.

De altfel, din susținerile autorului excepției nici nu rezultă ca pe parcursul procesului, datorită dispozițiilor art. 361 alin. 2 din Codul de procedură penală, ar fi fost împiedicat să își angajeze un avocat sau să își formuleze apărările asa cum credea de cuviință, pentru a se putea confirma ipoteza nerespectării dreptului sau la apărare, consfintit de art. 24 din Constituție, pretins încălcat de dispoziția procesuala penală criticata.

Din același motiv nu poate fi pusă în discuție nici violarea art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, al cărui text este următorul: "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanța independenta și impartiala, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunțată în mod public, dar accesul în sala de ședința poate fi interzis presei și publicului pe întreaga durata a procesului sau a unei părți a acestuia în interesul moralității, al ordinii publice, ori al securității naționale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protecția vieții private a părților la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanța atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natura sa aducă atingere intereselor justiției."

Este de remarcat în acest sens faptul ca autorul excepției nu precizează care dintre reglementările cuprinse în prevederile de mai sus se afla în conflict cu art. 361 alin. 2 din Codul de procedură penală, pentru a se putea retine ca în cauza și-ar găsi aplicație prevederile art. 20 alin. (2) din Constituție, conform cărora "Dacă exista neconcordante între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale".

În realitate nemultumirea autorului excepției cu privire la conținutul art. 361 alin. 2 din Codul de procedură penală transgresata în plan constituțional rezida nu în obstacularea dreptului sau la apărare, ci în faptul ca el nu ar dispune de o cale de atac distinctă cu privire la conținutul unei încheieri și care să fie separată de posibilitatea de a contesta fondul cauzei prin intermediul apelului.

Or, aceasta vizează un alt aspect de constituționalitate, și anume cel legat de exercițiul căilor de atac, în sensul unei posibile neconstitutionalitati a textului criticat, care nu oferă posibilitatea atacarii separate a încheierii, legand-o în mod obligatoriu de contestarea fondului cauzei.

Sub acest aspect Constituția României prevede, prin dispozițiile art. 125 alin. (3): "Competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege", iar prin dispozițiile art. 128, ca "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii". Aceasta înseamnă ca reglementarea în detaliu a competentei, procedurilor și a celorlalte aspecte legate de înfăptuirea actului de justiție se afla în aria de reglementare a legiuitorului, care este liber sa aprecieze asupra lor, cu respectarea, desigur, a tuturor drepturilor ce revin părților și a garanțiilor procesuale ce sunt destinate să asigure efectivitatea lor.

Reglementarea actuala din Codul de procedură penală, criticata prin excepția de fața, nu lipsește partea interesată de dreptul de a ataca încheierile pronunțate de instanțe în cauzele penale, iar faptul ca exercițiul acestui drept este corelat cu contestarea fondului cauzei nu reprezintă un impediment real, sub raport constituțional, al exercițiului unei cai de atac pentru orice încheiere pronunțată în instanța pe parcursul soluționării cauzei.

Dimpotriva, s-ar putea susține chiar ca reunirea posibilităților de apelare, asa cum este concepută prin dispozițiile art. 361 alin. 2 din Codul de procedură penală, este de natura să contribuie la celeritatea soluționării cauzelor - mai cu seama în procesul penal -, fiind astfel conformă cu prevederile art. 6 pct. 1 din convenția citata mai sus, în sensul asigurării condițiilor de soluționare a cauzelor într-un termen rezonabil și cu respectarea celorlalte exigente conținute în același text.

În acest sens Curtea retine ca prin dispozițiile art. 361 alin. 2 din Codul de procedură penală, care prevăd posibilitatea atacarii cu apel a încheierilor date în prima instanța, numai o dată cu fondul, nu și separat, legiuitorul român a asigurat o mai buna administrare a justiției, prin evitarea unor blocaje și întârzieri în desfășurarea procesului penal. În acest mod procesul se poate soluționa într-un termen incontestabil mai redus, fără a fi întârziat de soluționarea apelurilor care s-ar declara separat împotriva încheierilor date în prima instanța și care prin natura lor nu soluționează fondul cauzei, dar pot conduce la amânarea rezolvarii ei.

Criticile de neconstituționalitate fiind astfel neintemeiate, excepția urmează a fi respinsă.

Fața de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 361 alin. 2 din Codul de procedură penală, ridicată de Pompiliu Bota în Dosarul nr. 538/1998 al Judecătoriei Orastie, județul Hunedoara.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 24 februarie 2000.