HG nr. 992/2000
privind acoperirea unor cheltuieli ale unor instituții și unități de interes public
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Constituția din 1992 22 decembrie 1992 (prevederi anume) a Uniunii Internationale a Telecomunicatiilor
În temeiul prevederilor art. 107 din Constituția României și ale art. 5 alin. (1) lit. d), j) și alin. (2) din
Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 118/1999
privind înființarea și utilizarea Fondului național de solidaritate, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adopta prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă acordarea unor sume în cuantumurile și pentru instituțiile și unitățile publice prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Articolul 2
Plata sumelor se asigura din Fondul național de solidaritate, fond special administrat și gestionat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale.
Articolul 3
Sarcina execuției bugetare revine direcțiilor generale de muncă și protecție socială teritoriale.
Articolul 4
Sarcina controlului și respectării legislației privind achizițiile publice revine beneficiarilor și ordonatorilor lor principali de credite.
Articolul 5
Sumele se vor acorda în transe, în funcție de disponibilitățile Fondului național de solidaritate și de documentele justificative prezentate.
Articolul 6
În cazul lucrărilor de reparații, amenajări, modernizări și construcții ale instituțiilor de interes public Direcția generală de execuție bugetară a Fondului național de solidaritate din cadrul Ministerului Muncii și Protecției Sociale sau direcțiile generale de muncă și protecție socială teritoriale vor acorda, de preferinta, sumele aprobate furnizorilor și executanților.
PRIM-MINISTRU MUGUR CONSTANTIN ISARESCU Contrasemnează: ────────────── p. Ministrul muncii și protecției sociale, Simona Marinescu, secretar de stat p. Ministrul finanțelor, Sebastian Vladescu, secretar de stat
Anexa LISTA cuprinzând sumele acordate pentru acoperirea unor cheltuieli ale unor instituții și unități de interes public
Nr. crt.
Beneficiarul
Adresa
Suma acordată (milioane lei)
1.
Direcția generală de muncă și protecție socială Brăila - Unitatea de tratament balnear Lacu Sărat
Localitatea Lacu Sărat, județul Brăila
7.491
2.
Direcția generală de muncă și protecție socială Buzău - Unitatea de tratament balnear Sărata Monteoru
Localitatea Sărata Monteoru, județul Buzău
1.834,5
3.
Direcția generală de muncă și protecție socială Ialomița - Unitatea de tratament balnear Amara
Localitatea Amara, județul Ialomița
3.961,5
4.
Direcția generală de muncă și protecție socială Sălaj - Unitatea de tratament balnear Bizușa
Localitatea Bizușa, județul Sălaj
7.475,6
5.
Direcția generală de muncă și protecție socială Hunedoara - Unitatea de tratament Geoagiu-Băi
Localitatea Geoagiu-Băi, Str. Vilelor, județul Hunedoara
3.950
6.
Direcția generală de muncă și protecție socială Vâlcea - Unitatea de tratament balnear Olănești
Localitatea Băile Olănești, Aleea Muncitorilor nr. 1, județul Vâlcea
1.900
7.
Direcția generală județeană pentru protecția drepturilor copilului Maramureș - Școala generală de copii cu deficiențe nr. 1
Localitatea Baia Mare, str. Podul Viilor nr. 19, județul Maramureș
500
8.
Direcția generală de muncă și protecție socială Sibiu, Fundația "Consorțiul pentru Dezvoltare Locală"
Localitatea Sibiu, județul Sibiu
700
9.
Direcția județeană pentru protecția drepturilor copilului Satu Mare, Centrul de plasament pentru copii nr. 1 - Secția nr. 1
Localitatea Satu Mare, Str. Corvinilor nr. 1, județul Satu Mare
244,1
10.
Inspectoratul Școlar al Municipiului București - Grupul școlar economic Viilor
București, Șos. Viilor nr. 38, sectorul 4
529,5
11.
Universitatea Politehnică București - Facultatea de energetică
București, Splaiul Independenței nr. 313, sectorul 6
1.000
12.
Căminul de bătrâni - Mânăstirea Bogdănești, județul Suceava
Localitatea Bogdănești, județul Suceava
2.000
13.
Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu, Clinica de chirurgie și ortopedie pediatrică
Localitatea Sibiu, str. Gheorghe Barițiu nr. 1-3, județul Sibiu
1.992,3
14.
Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu
Localitatea Sibiu, Aleea Filozofilor nr. 3-5, județul Sibiu
1.200
15.
Fundația "Crucea Alb-Galbenă"
București, Calea Plevnei nr. 76, sectorul 1
210
16.
Grupul școlar agricol Dragomirești-Vale, județul Ilfov
Localitatea Dragomirești-Vale, județul Ilfov
1.283
-------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.