Decizia nr. 252/2000
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 86 alin. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 73/1999 privind impozitul pe venit
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- OG nr. 73/1999 27 august 1999 (prevederi anume) privind impozitul pe venit
Are ca temei 1
- Legea nr. 140/1999 22 iulie 1999 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Lucian Mihai - președinte
Costica Bulai - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Ioan Muraru - judecător
Lucian Stangu - judecător
Florin Bucur Vasilescu - judecător
Romul Petru Vonica - judecător
Gabriela Ghita - procuror
Doina Suliman - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 86 alin. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 73/1999
privind impozitul pe venit, ridicată de Nicolae Stoicescu în Dosarul nr. 6.940/2000 al Judecătoriei Sectorului 5 București.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 21 noiembrie 2000 și au fost consemnate în încheierea din acea data, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la 28 noiembrie 2000.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:
Prin Încheierea din 16 iunie 2000, pronunțată în Dosarul nr. 6.940/2000, Judecătoria Sectorului 5 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 86 alin. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 73/1999
privind impozitul pe venit. Excepția a fost ridicată de Nicolae Stoicescu într-o cauza ce are ca obiect contestația formulată împotriva măsurii luate de Societatea Comercială "Tubal" - S.A. din București de a retine impozit pe salariul sau pentru perioada ianuarie aprilie 2000.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca
art. 86 alin. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 73/1999
este neconstitutional "față de dispozițiile art. 53 alin. (3) din Constituție, care prevăd ca orice alte prestații sunt interzise, în afară celor stabilite prin lege, în situații excepționale". De asemenea, se arata ca neconstituționalitatea acestor dispoziții legale "rezultă și din faptul ca Hotărârile și Ordonanțele Guvernului (asa cum prevăd dispozițiile art. 107 alin. (2) din Constituție) se emit pentru organizarea executării legilor și în temeiul unei legi speciale, în limitele și în condițiile prevăzute de aceste legi".
Judecătoria Sectorului 5 București, exprimandu-și opinia, apreciază ca excepția este admisibilă și intemeiata.
Potrivit dispozițiilor
art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepția ridicată este neîntemeiată, întrucât
Ordonanța Guvernului nr. 73/1999
a fost emisă cu respectarea prevederilor
art. 114 alin. (1) din Constituție, în temeiul Legii nr. 140/1999
privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit în cauza de judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:
Curtea Constituțională constata ca a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale
art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 86 alin. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 73/1999 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 419 din 31 august 1999, dispoziții potrivit cărora: "Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se abroga: [...]
- prevederile art. 6 alin. (1) referitoare la scutirea de impozit pe salariu din
privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 118 din 18 martie 1998, modificat prin
Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 9/1999 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 22 februarie 1999."
Autorul excepției considera ca, deoarece acest text de lege abroga
art. 6 alin. (1) din Decretul-lege nr. 118/1990 , prin care anumite categorii de persoane au fost scutite de plată impozitului pe salarii, sunt incalcate următoarele prevederi constituționale:
- Art. 53 alin. (3): "Orice alte prestații sunt interzise, în afară celor stabilite prin lege, în situații excepționale.";
- Art. 107: "(2) Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor.
(3) Ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și în condițiile prevăzute de aceasta.";
- Art. 114 alin. (1): "Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice."
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata că nu se poate retine vreo legătură între dispozițiile legale criticate și prevederile constituționale ale art. 53 alin. (3) și cele ale art. 107 alin. (2), deoarece acestea din urma nu sunt incidente în cauza.
Nici critica privind încălcarea prevederilor constituționale ale art. 107 alin. (3) și ale art. 114 alin. (1) nu poate fi primită, întrucât ordonanța criticata a fost emisă pe baza unei legi speciale de abilitare, adoptată de Parlament, și anume
Legea nr. 140/1999 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 346 din 22 iulie 1999, care la art. 1 lit. D pct. 13 cuprinde "Reglementări privind impunerea pe venit; impunerea pe venitul global".
Regula generală privind plata impozitelor și a altor taxe este cuprinsă în art. 53 alin. (1) din Constituție, potrivit căruia "Cetățenii au obligația să contribuie, prin impozite și prin taxe, la cheltuielile publice", iar conform art. 138 alin. (1) din Constituție, "Impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege".
Din aceste reglementări constituționale rezultă dreptul exclusiv al legiuitorului de a stabili impozite datorate bugetului de stat, precum și cuantumul acestora. De aceea numai legiuitorul poate acorda anumite scutiri sau reduceri de impozite în favoarea anumitor categorii de contribuabili și în anumite perioade de timp, în funcție de situațiile conjuncturale, dar, evident, și în raport cu situația economico-financiară a tarii în perioadele respective. Nici o dispoziție constituțională nu interzice ca printr-o lege noua să fie retrase scutirile acordate printr-o lege anterioară. Ordonanțele Guvernului emise pe baza unei legi de abilitare au putere de lege până la eventuala lor respingere de către Parlament.
În consecința, excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată și urmează să fie respinsă.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al
art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 86 alin. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 73/1999
privind impozitul pe venit, ridicată de Nicolae Stoicescu în Dosarul nr. 6.940/2000 al Judecătoriei Sectorului 5 București.
Definitivă și obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 28 noiembrie 2000.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, LUCIAN MIHAI Magistrat-asistent, Doina Suliman ──────────────
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.