Ordinul nr. 47/2016
privind desemnarea personalului Ministerului Afacerilor Interne competent să constate contravențiile și să aplice sancțiuni contravenționale prevăzute de Legea nr. 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun
prezumat în vigoare 2 acte modificatoare
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Modificat prin 4
- Sentința nr. 596/2018 13 februarie 2018 (prevederi anume) Ședința publică din 13 februarie 2018
- Sentința nr. 596/2018 13 februarie 2018 Ședința publică din 13 februarie 2018
- Sentința nr. 97/2019 28 februarie 2019 (prevederi anume) Ședința publică din 28 februarie 2019
- Sentința nr. 97/2019 28 februarie 2019 Ședința publică din 28 februarie 2019
Pus în aplicare prin 1
- Sentința nr. 97/2019 28 februarie 2019 Ședința publică din 28 februarie 2019
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Legea nr. 349/2002 6 iunie 2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun
Având în vedere prevederile
art. 14^1 din Legea nr. 349/2002
pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun, cu modificările și completările ulterioare,
văzând considerentele din Referatul de aprobare nr. 88.648/2016,
ținând seama de faptul că efectele actului prin care se stabilește personalul competent se produc într-o singură aplicare, la momentul desemnării, și că în acest fel actul respectiv are caracter individual,
și că, deși
art. 11 din Legea nr. 24/2000
privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, instituie obligația publicității doar pentru actele normative, nu și pentru cele cu caracter individual, totuși publicitatea actului de desemnare asigură, într-o manieră adecvată, predictibilitatea actelor normative care stabilesc contravenții și sancțiuni contravenționale, respectiv prezintă utilitate și pentru organul de control,
în temeiul
art. 7 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007
privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin
Legea nr. 15/2008 , cu modificările și completările ulterioare,
ministrul afacerilor interne emite următorul ordin:
Articolul 1
Se desemnează să constate contravenții și să aplice sancțiuni contravenționale, potrivit
art. 14^1 din Legea nr. 349/2002
pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun, cu modificările și completările ulterioare:
a) ofițerii și agenții de poliție din cadrul Poliției Române;
b) ofițerii și agenții de poliție din cadrul Poliției de Frontieră Române;
c) personalul din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și inspectoratelor pentru situații de urgență județene/București-Ilfov;
d) ofițerii și subofițerii din cadrul Jandarmeriei Române.
Articolul 2
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul afacerilor interne, Petre Tobă București, 10 martie 2016. Nr. 47.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.