Decizia nr. 273/2000

Lucian Mihai - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

Pe rol se afla pronunțarea asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 168^1 din Codul penal, excepție ridicată de Corneliu Vadim Tudor în Dosarul nr. 3.003/1999 al Curții Supreme de Justiție - Secția penală.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 19 decembrie 2000 și au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 20 decembrie 2000.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 8 iunie 2000, pronunțată în Dosarul nr. 3.003/1999, Curtea Suprema de Justiție - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 168^1 din Codul penal, excepție ridicată de Corneliu Vadim Tudor într-o cauza penală.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca art. 168^1 din Codul penal "reprezintă un atentat grav la libertatea de exprimare garantată de Constituție prin prevederile art. 30"; textul de lege criticat "este formulat într-o maniera imprecisa, vaga și ambigua", astfel încât, dacă din conținutul acestuia se elimina cuvintele "false" sau "falsificate", prevederile sale pot fi aplicate oricărei comunicări de date sau informații prin presa; textul nu precizează dacă falsul trebuie comis sau nu de autorul comunicării și nu face nici o diferentiere între fapte și judecati de valoare; nu distinge între buna-credința și reaua-credința; formularea "de natura a aduce atingere" este foarte greu de concretizat. Se mai arata ca art. 168^1 din Codul penal contravine prevederilor art. 31 din Constituție, prin aceea ca îngrădirile aduse libertății de exprimare încalcă dreptul la orice informație de interes public, iar rolul presei este tocmai de a transmite cat mai operativ aceste informații. Se apreciază ca ziaristul nu poate verifica autenticitatea informațiilor, iar din teama de a nu fi tras la răspundere ulterior pentru publicarea unor informații false nu își mai îndeplinește rolul specific. Singurele îngrădiri admise de textul constituțional vizează protejarea tinerilor și a siguranței naționale. Se mai susține ca informațiile de interes public trebuie comunicate fără întârziere și fără verificarea autenticității lor, pentru a asigura exercițiul dreptului de acces la orice informație de interes public, drept prevăzut de Constituție.

Curtea Suprema de Justiție - Secția penală, exprimandu-și opinia, apreciază ca "față de importanța deosebită a valorilor sociale ocrotite prin textul de lege analizat și de împrejurarea ca sunt incriminati numai faptuitorii care, cu intenție, comunică informații despre al căror conținut cunosc ca este fals, în scopul creării unei stări de pericol", excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepția de neconstituționalitate ridicată nu este intemeiata, întrucât art. 168^1 din Codul penal nu încalcă nici prevederile art. 30 și nici ale art. 31 din Constituție. Astfel se arata ca art. 30 alin. (1) din Constituție "face referire la libertatea de exprimare a gandurilor, a opiniilor și credințelor de orice fel care, într-un mod sau altul, implica judecati de valoare, pe când textul legal atacat face referire la date, știri sau informații, deci la elemente concrete, obiective, care nu fac obiectul aprecierii persoanei care le transmite". În consecința, se considera ca acest text constituțional "nu poate fi interpretat în sensul că ar permite comunicarea de date sau informații false". În ceea ce privește susținerea referitoare la încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 31, se arata ca, potrivit alin. (1) al acestui articol, "Dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public nu poate fi îngrădit", iar conform alin. (4) al aceluiași articol, "Mijloacele de informare în masa, publice și private, sunt obligate să asigure informarea corecta a opiniei publice".

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții și concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 168^1 din Codul penal, al căror conținut este următorul: "Comunicarea sau răspândirea, prin orice mijloace, de știri, date sau informații false ori de documente falsificate, dacă fapta este de natura sa aducă atingere siguranței statului sau relațiilor internaționale ale României, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani."

Autorul excepției de neconstituționalitate considera ca acest text de lege contravine art. 30 și 31 din Constituție, care prevăd:

- Art. 30: "(1) Libertatea de exprimare a gandurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public sunt inviolabile.

(2) Cenzura de orice fel este interzisă.

(3) Libertatea presei implica și libertatea de a înființa publicații.

(4) Nici o publicație nu poate fi suprimată.

(5) Legea poate impune mijloacelor de comunicare în masa obligația de a face publică sursa finanțării.

(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine.

(7) Sunt interzise de lege defăimarea tarii și a națiunii, îndemnul la război de agresiune, la ura naționala, rasială, de clasa sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenta publică, precum și manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.

(8) Răspunderea civilă pentru informația sau pentru creația adusă la cunoștința publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condițiile legii. Delictele de presa se stabilesc prin lege.";

- Art. 31: "(1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public nu poate fi îngrădit.

(2) Autoritățile publice, potrivit competentelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corecta a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal.

(3) Dreptul la informație nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecție a tinerilor sau siguranța naționala.

(4) Mijloacele de informare în masa, publice și private, sunt obligate să asigure informarea corecta a opiniei publice.

(5) Serviciile publice de radio și de televiziune sunt autonome. Ele trebuie să garanteze grupurilor sociale și politice importante exercitarea dreptului la antena. Organizarea acestor servicii și controlul parlamentar asupra activității lor se reglementează prin lege organică."

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea Constituțională constata ca aceasta este neîntemeiată și, în consecința, urmează să fie respinsă.

I. Cu privire la susținerea referitoare la încălcarea prin textul de lege criticat a art. 30 din Constituție, Curtea retine ca dispozițiile art. 168^1 din Codul penal nu contravin sub nici un aspect libertății de exprimare consacrate de prevederile constituționale menționate. Dispozițiile art. 30 din Constituție prevăd libertatea persoanei de a-și exprima gandurile, opiniile sau credintele, precum și modalitățile de exprimare a acestora, fără nici o ingradire, dar cu respectarea cerinței înscrise la alin. (6) al aceluiași articol, și anume "[...] de a nu prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine".

Conținutul infracțiunii reglementate de art. 168^1 din Codul penal privește "[...] comunicarea sau răspândirea, prin orice mijloace, de știri, date sau informații false ori de documente falsificate [...]", iar nu libertatea de exprimare a gandurilor, a opiniilor ori a credințelor sau răspândirea acestora prin orice mijloc de comunicare, astfel încât Curtea Constituțională constata ca dispozițiile art. 30 din Constituție nu sunt incidente în cauza. Asa fiind, Curtea urmează sa respingă aceasta critica de neconstituționalitate.

II. Sustinand neconstituționalitatea art. 168^1 din Codul penal, autorul excepției invoca și încălcarea art. 31 din Constituție privind dreptul persoanei la informație. Curtea Constituțională constata ca dispozițiile acestui text legal, referitoare la "comunicarea sau răspândirea, prin orice mijloace, de știri, date sau informații false ori de documente falsificate [...]", trebuie examinate în lumina garanției prevăzute la alin. (1) al art. 31 din Constituție, care stabilește ca "Dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public nu poate fi îngrădit". Acest text constituțional, garantand dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public, are în vedere informațiile autentice, conforme cu realitatea. Comunicarea sau răspândirea de știri, date sau informații false ori de documente falsificate prejudiciază persoana în promovarea și apărarea intereselor sale legitime. Tocmai de aceea alin. (2) și (4) ale art. 31 din Constituție prevăd obligația autorităților publice, precum și a mijloacelor de informare în masa de a asigura "informarea corecta a opiniei publice".

Este adevărat ca unul dintre principalele mijloace prin care informațiile ajung la cunoștința persoanelor îl constituie presa scrisă și cea audiovizuala. Cu toate acestea Curtea retine ca dispozițiile art. 168^1 din Codul penal nu au în vedere, în mod exclusiv, presa, ci orice mijloace de comunicare sau de răspândire a informațiilor. Prin urmare, acest text de lege nu ingradeste, nici direct și nici indirect, libertatea presei. Legea penală nu sancționează comunicarea sau răspândirea de date ori informații doar pentru simplul motiv că nu s-a confirmat veridicitatea acestora, ci are în vedere datele sau informațiile false, precum și documentele falsificate. Chiar și în cazul îndeplinirii acestei din urma condiții, art. 168^1 din Codul penal stabilește ca este necesar ca fapta de a comunică sau de a răspândi "știri, date sau informații false ori documente falsificate" sa fi fost "de natura sa aducă atingere siguranței statului sau relațiilor internaționale ale României".

Contrar susținerilor autorului excepției textul de lege criticat nu constituie nici o amenințare la adresa ziaristilor, în sensul că aceștia ar putea fi trași la răspundere penală pentru publicarea unor date, informații ori documente a căror autenticitate nu au avut posibilitatea sa o cunoască. Aceasta deoarece, sub aspectul laturii subiective, vinovăția, ca element constitutiv al infracțiunii, nu se poate manifesta, în cazul faptei incriminate prin art. 168^1 din Codul penal, decât în forma intentiei, definită astfel la art. 19 alin. 1 pct. 1 din Codul penal: "Fapta este săvârșită cu intenție când infractorul:

a) prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârșirea acelei fapte;

b) prevede rezultatul faptei sale și, deși nu-l urmărește, accepta posibilitatea producerii lui."

Rezultă deci ca, pentru a fi trasa la răspundere penală în temeiul dispozițiilor art. 168^1 din Codul penal, fapta persoanei care a comunicat ori a răspândit date sau informații false ori documente falsificate trebuie să fie de natura "sa aducă atingere siguranței statului sau relațiilor internaționale ale României", iar autorul faptei sa urmărească sau, cel puțin, sa accepte în mod constient posibilitatea producerii acestor urmări. Dovada existenței acestor elemente ale vinovatiei incumba celui care formulează acuzarea, iar persoana acuzata poate uza de toate mijloacele legale de apărare pentru a combate invinuirile ce i se aduc. Aceste aspecte nu reprezintă însă probleme de constituționalitate și, în consecința, nu intră în competența de soluționare a Curții Constituționale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 168^1 din Codul penal, excepție ridicată de Corneliu Vadim Tudor în Dosarul nr. 3.003/1999 al Curții Supreme de Justiție - Secția penală.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 20 decembrie 2000.