Decizia nr. 21/1993
excepția de neconstituționalitate a Decretului nr. 92/1950
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Decretul nr. 92/1950 19 aprilie 1950 pentru naționalizarea unor imobile
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Florin Bucur Vasilescu - președinte
Miklos Fazakas - judecător
Ion Filipescu - judecător
Ioan Muraru - judecător
Victor Dan Zlatescu - judecător
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent
Pe rol soluționarea recursului formulat de Marcu Vasile împotriva
Deciziei nr. 3/2 februarie 1993
a Curții Constituționale, prin care se respinge ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate a
privind naționalizarea unor imobile.
Dezbaterile au avut loc în ședința din 31 martie 1993, în lipsa intimatei Societatea Comercială "Foisor" - S.A. și a procurorului, ambii legal citați, și consemnate în încheierea de la acea data, pronunțarea amânându-se pentru 12 aprilie, iar apoi pentru 20 aprilie 1993.
Din concluziile orale și scrise, depuse la dosar de recurentul Marcu Vasile, rezultă că nu a fost de acord cu excepția de neconstituționalitate a
Decretului nr. 92/1950 , ridicată din oficiu de instanța, și deci nici cu sesizarea Curții Constituționale.
Cît privește Decizia Curții nr. 3/2 februarie 1993 împotriva căreia a formulat recursul, considera ca este data cu depășirea atribuțiilor pe care aceasta le are, ca prevederile
art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992
și
art. 77 din Legea nr. 58/1991
sunt eronat interpretate și ca, potrivit
Decretului nr. 92/1950 , imobilul în litigiu era exceptat de la naționalizare.
Din concluziile intimatei Regia Autonomă "Imobiliară" rezultă ca socotește Decizia Curții nr. 3/2 februarie 1993 temeinica și legală, pentru considerentele redate în încheierea din 31 martie 1993.
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
având în vedere actele și lucrările dosarului retine următoarele:
Curtea Constituțională a fost sesizată prin încheierea din 12 noiembrie 1992 a Judecătoriei sectorului 2 București cu soluționarea excepției de neconstituționalitate - invocată din oficiu - a
privind naționalizarea unor imobile, în dosarul civil nr. 6129/1992.
În motivarea excepției, instanța susține: "art. 41 din Constituție ocrotește și garantează proprietatea; dreptul de proprietate este un drept natural, permanent, etern și inegal; naționalizarea dispusă de
nu se întemeiază pe o cauza de utilitate publică, incalcindu-se astfel prevederile art. 481 din Codul civil".
Instanța pune în discuția părților excepția invocată, respectiv reclamantului Marcu Vasile și pârâților Regia Autonomă "Imobiliară" și Societatea Comercială "Foisor" - S.A.
Piritele pun concluzii de suspendare a judecării cauzei și de trimitere a dosarului Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate.
Reclamantul - Marcu Vasile - nu se opune sesizării Curții Constituționale, dar arata ca va depune în scris punctul sau de vedere cu privire la excepție.
În concluziile scrise, depuse la dosarul nr. 6129/1992 al Judecătoriei sectorului 2 București, reclamantul Marcu Vasile își precizează și își expliciteaza acțiunea în revendicare a imobilului naționalizat în temeiul
Decretului nr. 92/1950 , fără însă a face nici o referire la excepția de neconstituționalitate.
Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 3/2 februarie 1993, respinge ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate a
pentru următoarele motive: Constituția din 1991 nu retroactiveaza și, ca atare, pentru legile anterioare, ca în cazul
Decretului nr. 92/1950 , se pune problema dacă ele mai sunt sau nu în vigoare (art. 150 alin. (1) din Constituție), după cum sunt conforme sau încalcă o prevedere constituțională; din considerentele invocate de instanța rezultă ca ne aflam în prezenta conflictului legilor în timp, pentru soluționarea căruia este necesar a se deosebi dreptul subiectiv, constituit potrivit legii anterioare, de cel constituit legii posterioare. Ca atare, chiar dacă naționalizarea nu este constituțională potrivit Constituției din 1991, dreptul subiectiv de proprietate al statului asupra imobilelor naționalizate nu este stins ca efect al intrării în vigoare a acesteia, cît timp legea pe baza căreia el s-a constituit a fost adoptată pe baza altui regim constituțional; excepția invocată urmărește repararea, în natura, a daunelor suferite de persoanele ale căror imobile au fost naționalizate; potrivit
art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , repararea daunelor suferite anterior intrării în vigoare a Constituției se reglementează prin lege.
Prin recursul formulat în termen legal împotriva
Deciziei nr. 3/2 februarie 1993 , Marcu Vasile solicita desființarea acesteia, deoarece este netemeinica și nelegală, și retrimiterea dosarului judecătoriei pentru legală soluționare.
În motivarea recursului se susține: gresita înțelegere de către Curte a poziției recurentului cu privire la excepția de neconstituționalitate, mai precis, lipsa acordului sau în legătură cu trimiterea dosarului spre soluționare de către aceasta; neconstituționalitatea
chiar față de Constituția din 1948, care oferă protecție proprietății private; neconstituționalitatea
Deciziei nr. 3/2 februarie 1993 , care obliga la anularea sau anihilarea oricăror dispoziții legale în materie civilă, legi care stau la baza soluționării diferitelor litigii între persoane fizice sau juridice, pe parcursul desfășurării acestora, și nesemnarea deciziei de către toți judecătorii Curții, ceea ce creează imposibilitatea cunoașterii poziției acestora.
În vederea soluționării recursului, în baza prevederilor
art. 25 din Legea nr. 47/1992 , făcând aplicarea prevederilor art. 24 alin. (3) din aceeași lege, au fost solicitate puncte de vedere Camerei Deputaților, Senatului și Guvernului.
În răspunsul sau, Senatul României considera ca decizia atacată este intemeiata.
Punctul de vedere al Guvernului referitor la recursul formulat împotriva deciziei Curții și, respectiv, la excepția de neconstituționalitate este în esenta următorul:
art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992
stabilește ca deciziile Curții, prin care se constata neconstituționalitatea unei legi, constituie temei legal pentru rejudecarea unor cauze numai dacă acestea au ca obiect raporturi juridice stabilite după intrarea în vigoare a Constituției din 1991 și, ca atare, controlul constituționalității unor acte normative adoptate înainte de intrarea în vigoare a Constituției actuale nu are temei legal. Aceste acte sunt supuse regimului instituit prin art. 150 alin. (1) din Constituție, potrivit căruia legile și toate celelalte acte normative rămân în vigoare în măsura în care ele nu contravin prevederilor constituționale, iar constatarea abrogării aparține exclusiv instanței de judecată în rezolvarea unui litigiu.
De asemenea, apreciază ca
a avut o aplicare temporară, producindu-și efecte la data emiterii lui, iar repararea daunelor suferite de cetățeni prin aplicarea acestui decret urmează a se realiza prin lege, conform soluției stabilite de
art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 .
Guvernul considera Decizia nr. 3/2 februarie 1993 a Curții Constituționale temeinica și legală.
Camera Deputaților nu a transmis punctul sau de vedere referitor la recurs și, respectiv, la excepția de neconstituționalitate invocată.
În legătură cu competența Curții de a soluționa recursul formulat, sunt aplicabile prevederile
art. 25 din Legea nr. 47/1992 , fiind îndeplinite cerințele acestui text.
Referitor la primul motiv de recurs, și anume cel privind lipsa acordului reclamantului-recurent pentru sesizarea Curții în scopul soluționării excepției de neconstituționalitate ridicată din oficiu de Judecătoria sectorului 2 București, se retine ca aceasta a aplicat prevederile
art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , potrivit cărora instanța poate, din oficiu, sa invoce neconstituționalitatea unei prevederi dintr-o lege sau ordonanța, de care depinde judecarea cauzei, ceea ce Judecătoria sectorului 2 București a și făcut.
Potrivit
art. 23 alin. (6) partea finala din Legea nr. 47/1992 , încheierea de suspendare este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunțare. Încheierea din 12 octombrie 1992 nu a fost însă recurată de către Marcu Vasile, ceea ce înseamnă ca recurentul a achiesat la cele stabilite de instanța prin încheierea respectiva.
Afirmatia reclamantului-recurent, potrivit căreia "va depune punctul sau de vedere asupra excepției invocate", nu a fost însă materializata, în notele scrise depuse la dosar nefacându-se nici o mențiune cu privire la aceasta excepție.
În temeiul acestor considerente, urmează ca acest motiv de recurs să fie respins.
Prin cea de-a doua critica adusă deciziei recurate se susține ca decizia Curții este nelegală, deoarece
este neconstitutional, chiar față de Constituția din 1948, sub regimul căreia a fost emis, care oferea, de asemenea, protecție proprietății private.
Soluționarea acestui motiv de recurs impune clarificarea competentei Curții și sferei controlului pe care aceasta îl poate exercita potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție.
Potrivit
art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , competența Curții privește numai raporturile juridice stabilite după intrarea în vigoare a Constituției din 1991.
În speta, însă, raportul juridic dedus judecații s-a născut în temeiul
Decretului nr. 92/1950 , îndată după apariția acestuia, deci înainte de intrarea în vigoare a Constituției actuale și, prin urmare, nici acest motiv de recurs nu este întemeiat.
Prin cel de-al treilea motiv de recurs se critica motivarea deciziei în ce privește repararea în natura a daunelor aduse prin aplicarea unor reglementări anterioare Constituției din 1991, considerindu-se ca aceasta reparare se poate face nu numai prin lege, ci și prin hotărâri ale instanțelor judecătorești ce se pot pronunța până la apariția acesteia.
În privinta acestui motiv de recurs, se retine ca același
art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , care are caracter imperativ, stabilește ca repararea pagubelor suferite anterior intrării în vigoare a Constituției din 1991 se reglementează prin lege.
În consecința, și acest motiv de recurs urmează a fi respins.
În privinta celui de-al patrulea motiv de recurs, potrivit căruia decizia este nelegală, nefiind semnată de toți membrii completului, se retine ca, potrivit art. 32 alin. 3 din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale, deciziile, hotărârile și avizele se certifica de președintele Curții sau al completului și de magistratul-asistent care a participat la dezbateri; aceasta prevedere a fost respectata în cazul deciziei recurate.
De menționat ca minuta ei a fost semnată de toți judecătorii care au format completul, fapt ce rezultă din certificarea deciziei de către președintele completului și magistratul-asistent.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 25 și
art. 26 din Legea nr. 47/1992 , recursul formulat de Marcu Vasile este neîntemeiat și urmează a fi respins.
Fața de cele de mai sus,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Marcu Vasile, domiciliat în București, str. Matache Dobrescu nr. 5, et. 1, ap. 2, sector 3, împotriva
Deciziei nr. 3/2 februarie 1993
a Curții Constituționale.
Definitivă.
Pronunțată azi, 20 aprilie 1993.
PREȘEDINTE, Florin Bucur Vasilescu Magistrat-asistent, Gabriela Dragomirescu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.