Decizia nr. 14/1993

Ioan Muraru - președinte

Antonie Iorgovan - judecător

Viorel Mihai Ciobanu - judecător

Constantin Burada - magistrat-asistent

Completul de judecată, convocat fără citarea părților potrivit prevederilor

art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , examinând excepția de neconstituționalitate a

Decretului nr. 223/1974

al fostului Consiliu de Stat, ridicată de reclamantul Robert Deutsch în dosarul civil nr. 4051/1992 al Judecătoriei sectorului 1 București, constata următoarele:

Robert Deutsch, cetățean român cu domiciliul în străinătate, a chemat în judecata Societatea Comercială "Herastrau" - S.A. (fostul ICRAL Herastrau), solicitând să se constate ca este proprietarul apartamentului nr. 1 din imobilul situat în str. Brancutei nr. 4, bloc 4, sectorul 1, București, trecut în proprietatea statului prin Decizia nr. 1214 din 19 august 1980 a Consiliului popular București, în baza

Decretului nr. 223/1974 .

În subsidiar, a invocat neconstituționalitatea

Decretului nr. 223/1974 , în raport cu prevederile art. 36 din Constituția din 1965, pentru violarea dreptului fundamental al omului la proprietate, drept consacrat în documentele internaționale la care România a fost și este parte contractantă.

Judecătoria sectorului 1 București, la termenul de 2 decembrie 1992, a dezbătut cauza în fond și a amânat pronunțarea pentru 9 decembrie 1992, când, prin încheierea din aceeași dată, invocand

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , a suspendat judecarea și a înaintat dosarul Curții Constituționale pentru a se pronunța asupra cererii subsidiare din acțiune, respectiv a constatării neconstitutionalitatii

Decretului nr. 223/1974 , fără a-și exprima însă opinia asupra excepției.

Dosarul a fost primit și înregistrat la Curte la data de 16 februarie 1993.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

luând act de susținerea reclamantului, de conținutul raportului întocmit de către judecătorul desemnat în acest scop, având în vedere dispozițiile

Decretului nr. 223/1974 ,

Decretului-lege nr. 9/1989

al Consiliului Frontului Salvării Naționale,

art. 144 lit. c) din Constituție, precum și prevederile Legii nr. 47/1992 , retine:

Pronunțarea deciziei în cazul unei excepții de neconstituționalitate de natura celei în cauza impune elucidarea unor probleme privind competența Curții Constituționale, care funcționează în baza art. 140 și următoarele din Constituția României, precum și identificarea sferei acestui control, asa cum rezultă din dispozițiile constituționale.

În primul rând, urmează a se observa ca prin Constituția actuala a României s-a înființat Curtea Constituțională cu rolul de a fi garantul ordinii constituționale create de către aceasta Constituție. Ca atare, legile și celelalte acte normative emise înainte de data de 8 decembrie 1991, într-o ordine constituțională anterioară, puteau fi discutate sub aspectul constituționalității numai în raport cu acea ordine și de organismele pe care Constituția atunci în vigoare le prevedea. Acestor acte normative le sunt aplicabile normele constituționale actuale numai în măsura în care supravietuiesc și după 8 decembrie 1991.

Intervenția Curții Constituționale în aprecierea constituționalității unor norme juridice care și-au încetat existenta înaintea datei de 8 decembrie 1991 ar fi contrară nu numai rolului și funcțiilor sale stabilite prin Constituție, ci și doctrinei juridice, ar fi o încălcare flagrantă a principiului neretroactivitatii legii.

În al doilea rând, competența Curții Constituționale privește numai raporturile juridice stabilite după intrarea în vigoare a Constituției din 1991. Ca atare, ea poate privi raporturile juridice născute în baza reglementărilor legale adoptate după 8 decembrie 1991 sau și în baza unor reglementări legale anterioare, dar care au rămas în vigoare, pentru ca aprecierea constituționalității privește o lege sau o ordonanța care exista și care deci produce efecte juridice.

În al treilea rând, este îndeobște admis și recunoscut ca până în decembrie 1989 s-au comis abuzuri și ilegalitati sub o legislație ea însăși abuzivă și deseori imorala. Este evident ca ordinea constituțională actuala permite și impune corectări, restabiliri de drepturi, recuperari, înlăturarea nedreptatilor. Chiar

Decretul-lege nr. 9/1989

a fost elaborat "în scopul inlaturarii imediate din legislația tarii noastre a unor reglementări legale emise de fostul regim dictatorial, care prin caracterul lor discriminatoriu, nedrept, au adus grave prejudicii materiale și morale poporului român, intereselor legitime ale tuturor cetățenilor". Autoritatea legiuitoare care a adoptat

Legea nr. 47/1992 , chiar și ea recunoaște aceste lucrări atunci când prin art. 26 alin. (3) stabilește ca "Repararea daunelor suferite anterior intrării în vigoare a Constituției din 1991 se reglementează prin lege".

Este evident ca, în situația în care ar fi sesizată cu ilegalitati și abuzuri, cu încălcări ale ordinii constituționale săvârșite înainte de intrarea în vigoare a Constituției din 1991, Curtea Constituțională nu este competența să le rezolve.

Dacă ar face un asemenea lucru, Curtea Constituțională însăși ar încalcă Constituția și principiile dreptului, pentru ca ar inlatura un abuz, o ilegalitate, printr-o arogare abuzivă de competența, ceea ce este evident în afară ideii de justiție constituțională. Clarificarea și rezolvarea unor asemenea situații revin numai autorităților publice competente potrivit legii, inclusiv instanțelor judecătorești.

În speta,

Decretul nr. 223/1974

a fost abrogat expres prin

Decretul-lege nr. 9/1989

al Consiliului Frontului Salvării Naționale, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 9 din 31 decembrie 1989, situație în care examinarea sa astăzi sub aspectul neconstitutionalitatii nu mai este posibila, impunandu-se aplicarea

art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 .

Caracterul vadit nefondat al excepției rezultă și din împrejurarea ca se solicita constatarea neconstitutionalitatii

Decretului nr. 223/1974 , în raport cu Constituția din 1965, ea însăși abrogată la data intrării în vigoare a actualei Constituții (8 decembrie 1991).

În raport cu considerentele mai sus menționate, se constată că sub aspectul dreptului constituțional nu suntem în prezenta unei excepții de neconstituționalitate, în sensul art. 144 lit. c) din Constituție, întrucât, pentru a exista, nu este suficient ca o parte sa invoce în apărarea sa excepția, ci trebuie ca în mod real norma vizata prin excepție să fie în vigoare și contrară Constituției.

În speta sa cum s-a arătat,

Decretul nr. 223/1974 , a cărui constituționalitate se contesta, a fost abrogat expres prin

Decretul-lege nr. 9 din 31 decembrie 1989

al Consiliului Frontului Salvării Naționale, astfel că nu se mai poate pune problema cercetării conformitatii decretului respectiv cu Constituția din 1965 care, de asemenea, a fost abrogată în întregime la 8 decembrie 1991, situație ce obliga instanța de judecată să constate aceasta împrejurare, să se pronunțe asupra fondului cauzei și nu sa sesizeze Curtea Constituțională, asa cum greșit a procedat.

Este adevărat ca urmare a trecerii imobilului în litigiu în proprietatea statului, în baza

Decretului nr. 223/1974 , reclamantul ar putea pretinde ca a suferit un prejudiciu, însă repararea lui nu se poate realiza pe aceasta cale deoarece, astfel cum s-a mai arătat, potrivit

art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , "Repararea daunelor suferite anterior intrării în vigoare a Constituției din 1991 se reglementează prin lege".

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 13 lit. A) c), art. 24 alin. (2) și

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , în unanimitate,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate formulată de Robert Deutsch, cetățean român domiciliat în California, cu domiciliul ales în București la Maria Ciobanu, str. Duiliu Zamfirescu nr. 5, sectorul 1, în dosarul nr. 4051/1992 a Judecătoriei sectorului 1 București.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată la 10 martie 1993.