Convenția nr. 29/1930

Articolul 1

1. Orice Membru al Organizației Internaționale a Muncii care ratifica prezenta convenție se angajează sa desfiinteze folosirea muncii forțate sau obligatorii, sub toate formele ei, în termenul cel mai scurt posibil.

2. În vederea acestei desfiintari totale, munca forțată sau obligatorie va putea fi folosită în timpul perioadei tranzitorii, numai în scopuri publice și în mod excepțional, în condițiile și cu garanțiile stipulate în articolele care urmează.

3. La expirarea unui termen de 5 ani de la intrarea în vigoare a prezentei convenții și cu ocazia raportului prevăzut la art. 31 de mai jos, Consiliul de Administrație al Biroului internațional al Muncii va examina posibilitatea de a desfiinta fără vreo alta întîrziere munca forțată sau obligatorie sub toate formele sale și va hotărî dacă este cazul sa înscrie aceasta problema pe ordinea de zi a Conferintei.

Articolul 2

1. În sensul prezentei convenții, termenul "munca forțată sau obligatorie" va insemna orice munca sau serviciu pretins unui individ sub amenințarea unei pedepse oarecare și pentru care numitul individ nu s-a oferit de buna voie.

2. Totuși, termenul "munca forțată sau obligatorie" nu va cuprinde, în sensul prezentei convenții:

a) orice munca sau serviciu pretins în virtutea legilor privind serviciul militar obligatoriu și destinat unor lucrări cu caracter pur militar;

b) orice munca sau serviciu făcînd parte din obligațiile civile normale ale cetățenilor unei tari pe deplin independenta;

c) orice munca sau serviciu pretins unui individ ca urmare a unei condamnări pronunțate printr-o hotărîre judecătorească, cu condiția ca aceasta munca sau serviciu să fie executat sub supravegherea și controlul autorităților publice și ca numitul individ sa nu fie cedat sau pus la dispoziția unor particulari, societăți sau unor persoane morale private;

d) orice munca sau serviciu pretins în cazurile de forta majoră, adică în caz de război, catastrofe sau pericol de catastrofe ca: incendii, inundații, foamete, cutremure de pămînt, epidemii și epizootii violențe, invazii de animale, de insecte sau de paraziti vegetali daunatori, și în general orice împrejurări care pun în pericol sau risca sa pună în pericol viața sau condițiile normale de existenta a întregii populații sau a unei părți din populație;

e) muncile marunte de la sat, adică muncile executate în interesul direct al colectivității de către membrii acesteia, munci care deci pot fi considerate ca obligații civice normale ce revin membrilor colectivității, cu condiția ca populația însăși sau reprezentanții săi direcți să aibă dreptul să se pronunțe asupra justetei acestor munci.

Articolul 3

În sensul prezentei convenții, termenul "autorități competente" va insemna fie autoritățile metropolitane, fie autoritățile centrale superioare din teritoriul interesat.

Articolul 4

1. Autoritățile competente nu vor trebui sa impună sau să permită impunerea muncii forțate sau obligatorii în folosul unor particulari, societăți sau al unor persoane morale private.

2. Dacă o astfel de forma de muncă forțată sau obligatorie în folosul unor particulari, societăți sau unor persoane morale private exista la data la care ratificarea prezentei convenții de către un Membru este înregistrată de către Directorul General al Biroului Internațional al Muncii, acest Membru va trebui sa desfiinteze complet munca forțată sau obligatorie amintita, începînd de la data intrării în vigoare a prezentei convenții, în ceea ce-l privește.

Articolul 5

1. Nici o concesie acordată unor particulari, unor societăți sau unor persoane morale private nu va trebui să aibă drept consecința impunerea unei forme oarecare de muncă forțată sau obligatorie în vederea producerii sau stringerii de produse pe care acești particulari, societăți sau persoane morale private le folosesc sau cu care fac comerț.

2. Dacă anumite concesii existente comporta dispoziții care au drept urmare impunerea unei astfel de munci forțate sau obligatorii, aceste dispoziții vor trebui să fie anulate cît mai curînd posibil, pentru a se conformă prevederilor articolului 1 al prezentei convenții.

Articolul 6

Funcționarii administrației, chiar atunci cînd vor trebui sa încurajeze populatiile care sînt în sarcina lor să se dedice unei munci oarecare, nu vor trebui sa exercite asupra acestor populații o constringere colectivă sau individuală cu scopul de a le face sa munceasca pentru particulari, societăți sau persoane morale private.

Articolul 7

1. Șefii care nu exercita funcțiuni administrative nu vor trebui sa recurgă la munca forțată sau obligatorie.

2. Șefii care exercită funcțiuni administrative vor putea, cu autorizația expresă a autorităților competente, sa recurgă la munca forțată sau obligatorie în condițiile prevăzute de articolul 10 al prezentei convenții.

3. Șefii recunoscuți ca atare de lege și care nu primesc o remunerație adecvată sub alte forme, vor putea sa beneficieze de folosirea serviciilor personale anume reglementate, trebuind să se ia toate măsurile necesare pentru a preveni abuzurile.

Articolul 8

1. Răspunderea pentru orice hotărîri de a se recurge la munca forțată sau obligatorie va reveni autorităților civile superioare de teritoriului respectiv.

2. Totuși aceste autorități vor putea sa acorde autorităților locale superioare, dreptul de a impune munca forțată sau obligatorie în cazurile în care aceasta munca nu va avea ca efect îndepărtarea muncitorilor de domiciliul lor obișnuit. Aceste autorități vor putea de asemenea sa acorde autorităților locale superioare - pentru perioadele și în condițiile care vor fi stabilite prin reglementarea prevăzută la articolul 23 al prezentei convenții - dreptul de a impune o munca forțată sau obligatorie pentru executarea căreia muncitorii vor trebui să se departeze de domiciliul lor obișnuit, în cazul cînd aceasta este necesar pentru înlesnirea deplasarii funcționarilor din administrație, în exercitarea funcțiunilor lor, precum și a transportării materialului administrației.

Articolul 9

Cu excepția dispozițiilor contrare stipulate la articolul 10 al prezentei convenții, nici o autoritate care are dreptul sa impună munca forțată sau obligatorie nu va trebui să permită să se recurgă la aceasta forta de muncă decît dacă s-a asigurat în prealabil:

a) ca serviciul sau munca ce trebuie efectuată reprezintă un interes direct și important pentru colectivitatea chemată sa o execute;

b) ca acest serviciu sau munca este de o necesitate actuala sau iminenta;

c) ca a fost imposibil să se procure mina de lucru voluntara pentru executarea acestui serviciu sau munci, cu toate ca s-au oferit salarii și condiții de muncă cel puțin egale celor practicate pe teritoriul interesat pentru munci sau servicii similare; și

d) ca aceasta munca sau serviciu nu va constitui o povara prea grea pentru populația actuala față de mina de lucru disponibilă și de aptitudinea sa de a întreprinde munca respectiva.

Articolul 10

1. Munca forțată sau obligatorie cerută ca impozit și munca forțată sau obligatorie impusa pentru lucrări de interes public de către șefii care exercită funcțiuni administrative vor trebui să fie, treptat, desființate.

2. Pînă la aceasta abolire, atunci cînd munca forțată sau obligatorie va fi cerută ca impozit și atunci cînd munca forțată sau obligatorie va fi impusa de către șefi care exercită funcțiuni administrative, în vederea executării unor lucrări de interes public, autoritățile interesate vor trebui să se asigure în prealabil:

a) ca serviciul sau munca ce trebuie executată este de interes direct și important pentru colectivitatea chemată sa o execute;

b) ca acest serviciu sau munca este de o necesitate actuala sau iminenta;

c) ca aceasta munca sau serviciu nu va constitui o povara prea grea pentru populația actuala față de mina de lucru disponibilă și de aptitudinea sa de a întreprinde munca respectiva;

d) ca executarea acestei munci sau serviciu nu va obliga pe muncitori să se îndepărteze de domiciliul lor obișnuit;

e) ca executarea acestei munci sau serviciu va fi indrumata, potrivit cu cerințele religiei, ale vieții sociale sau ale agriculturii.

Articolul 11

1. Numai adultii valizi de sex masculin în vîrsta de cel puțin 18 ani și cel mult 45 ani, vor putea fi supuși la munca forțată sau obligatorie. În afară de categoriile de muncă prevăzute la articolul 10 al prezentei convenții, vor trebui să fie respectate limitele și condițiile următoare:

a) recunoașterea prealabilă - în toate cazurile în care aceasta va fi posibil - de către un medic numit de administrație, ca aceștia nu suferă de nici o boala contagioasa și ca sînt apți din punct de vedere fizic sa suporte munca impusa și condițiile în care ea va fi efectuată;

b) scutirea personalului din școli, a elevilor și profesorilor, cît și a personalului administrativ în general;

c) menținerea în fiecare colectivitate a unui număr de oameni adulti și valizi indispensabili vieții familiale și sociale;

d) respectarea legăturilor conjugale și familiale.

2. În scopurile indicate în alineatul c) de mai sus, reglementarea prevăzută la art. 23 al prezentei convenții va stabili proporția de persoane din populația permanenta de sex masculin și valida care vor putea fi obiectul unei recrutari determinate, aceasta proporție neputind totuși depăși în nici un caz 25% din aceasta populație. Stabilind aceasta proporție, autoritățile competente vor trebui sa țină seama de densitatea populației, de dezvoltarea socială și fizica a acestei populații, de perioada din cursul anului și de starea lucrărilor ce trebuie efectuate de cei interesați pe loc și pe cont propriu; în general autoritățile vor trebui să respecte necesitățile economice și sociale ale vieții normale a colectivității respective.

Articolul 12

1. Perioada maxima în timpul căreia un individ oarecare va putea fi constrîns la munca forțată sau obligatorie sub diversele ei forme nu va trebui să depășească 60 de zile dintr-o perioadă de 12 luni, zilele de călătorie necesare pentru a merge la locul de muncă și a se întoarce trebuind să fie cuprinse în aceste 60 de zile.

2. Fiecare muncitor constrîns la munca forțată sau obligatorie va trebui sa posede un certificat care să indice perioadele de muncă forțată sau obligatorie pe care le-a efectuat.

Articolul 13

1. Orele normale de muncă ale oricărei persoane constrinsa la munca forțată sau obligatorie vor trebui să fie aceleași ca orele obișnuite pentru munca libera, iar orele de muncă efectuate peste durata normală vor trebui să fie remunerate după aceleași tarife ca cele folosite pentru orele suplimentare ale muncitorilor liberi.

2. Va trebui să se acorde săptămînal o zi de odihnă tuturor persoanelor supuse la o formă oarecare de muncă forțată sau obligatorie, și aceasta zi va trebui sa coincida pe cît posibil, cu ziua consacrată prin tradiție, sau prin obiceiurile tarii ori ale regiunii.

Articolul 14

1. Cu excepția muncii prevăzute la articolul 10 al prezentei convenții, munca forțată sau obligatorie, sub toate formele ei, va trebui să fie remunerată în bani și după tarife care, pentru același fel de muncă, nu vor trebui să fie inferioare nici celor în vigoare în regiunea în care muncitorii sînt folosiți, nici celor în vigoare în regiunea din care au fost recrutati muncitorii.

2. În cazul cînd munca este impusa de către șefi în exercitarea funcțiunilor lor administrative, va trebui să fie introdusă cît mai curînd posibil, plata salariilor în condițiile prevăzute la paragraful precedent.

3. Salariile vor trebui să fie plătite fiecărui muncitor, individual, și nu șefului sau de trib sau oricărei alte autorități.

4. Zilele de călătorie pentru a merge la locul de muncă și pentru întoarcere vor trebui să fie socotite la plata salariilor, ca zile de muncă.

5. Prezentul articol nu va avea ca efect interzicerea aprovizionarii muncitorilor cu ratiile alimentare obișnuite ca parte din salariu, aceste ratii trebuind să fie cel puțin echivalente cu suma de bani pe care o reprezintă, dar nu trebuie să se facă nici o reținere din salariu, nici pentru achitarea impozitelor, nici pentru hrana, îmbrăcăminte și locuințe speciale care vor fi acordate muncitorilor pentru a-i menține în stare de a-și continua munca, luînd în considerație condițiile speciale ale muncii lor, și nici pentru furnizare de unelte.

Articolul 15

1. Orice legislație privind despăgubirea în caz de accidente sau boli provocate de muncă, și orice legislație care prevede ajutorarea persoanelor aflate în sarcina muncitorilor decedati sau invalizi, legislații care sînt sau vor fi în vigoare pe teritoriul respectiv, vor trebui să fie aplicate persoanelor supuse la munca forțată sau obligatorie în aceleași condiții ca și muncitorilor liberi.

2. În orice caz, fiecare autoritate care folosește un muncitor la munca forțată sau obligatorie va avea obligația să asigure întreținerea muncitorului respectiv dacă un accident sau o boala cauzată de muncă îl face, total sau parțial, incapabil de a-și cîștiga existenta. Aceasta autoritate va trebui de asemenea să-și asume obligația de a lua măsuri pentru asigurarea întreținerii oricărei persoane aflate în mod efectiv în sarcina muncitorului, în caz de incapacitate sau deces rezultind din munca.

Articolul 16

1. Persoanele supuse la munca forțată sau obligatorie nu vor trebui - în afară cazurilor de necesitate excepționala - să fie transferate în regiuni în care condițiile de hrana și de clima sînt atît de diferite de cele cu care au fost obișnuite, încît ar constitui un pericol pentru sănătatea lor.

2. În nici un caz, o asemenea transferare de muncitori nu va fi autorizata fără aplicarea stricta a tuturor măsurilor de igiena și cazare care se impun pentru instalarea lor și pentru apărarea sănătății lor.

3. Cînd o asemenea transferare nu va putea fi evitata, vor fi luate măsuri după avizul serviciului medical competent - care să asigure adaptarea treptata a muncitorilor la noile condiții de hrana și de clima.

4. În cazurile cînd acești muncitori sînt chemați să execute o munca regulată cu care nu sînt obisnuiti, va trebui să se ia măsuri care să asigure adaptarea lor la acest gen de muncă, în special în ceea ce privește antrenarea treptata, orele de muncă, intercalind repausuri și imbunatatind sau marind ratiile alimentare, după necesitate.

Articolul 17

Înainte de a autoriza orice recurgere la munca forțată sau obligatorie pentru lucrările de construcții sau de întreținere care vor obliga pe muncitori sa ramina pe locul de muncă o perioadă îndelungată, autoritățile competente vor trebui să se asigure:

1. ca au fost luate toate măsurile necesare pentru a asigura igiena muncitorilor și a le garanta îngrijirea medicală indispensabila și, în special, ca: a) acești muncitori sînt supuși unui examen medical înainte de a începe lucrările și unor noi examinari la anumite intervale pe toată durata muncii; b) ca a fost prevăzut un personal medical suficient precum și dispensare, infirmerii, spitale și materiale necesare pentru a face fața tuturor nevoilor, și c) ca buna igiena la locurile de muncă, aprovizionarea muncitorilor cu apa, alimente, combustibil și ustensile de bucatarie au fost asigurate în mod satisfăcător și ca au fost prevăzute, la nevoie, îmbrăcăminte și locuințe satisfăcătoare.

2. ca au fost luate măsurile necesare pentru a se asigura întreținerea familiei muncitorului, în special inlesnind trimiterea unei părți din salariu, printr-un procedeu sigur, cu asentimentul sau la cererea muncitorului;

3. ca transportul muncitorilor pentru a merge la locul de muncă și pentru întoarcere va fi asigurat de administrație, pe răspunderea și cheltuiala sa, și ca administrația va înlesni aceste călătorii folosind în cea mai larga măsura posibila toate mijloacele de transport disponibile;

4. ca, în caz de boala sau accident care îl face pe muncitor incapabil de muncă pentru o anumită perioada, repatrierea muncitorului va fi asigurata pe cheltuiala administrației;

5. ca orice muncitor care ar dori sa ramina pe loc ca muncitor liber la expirarea perioadei sale de muncă forțată sau obligatorie, va avea facultatea de a o face, fără a pierde, timp de 2 ani, drepturile sale la repatriere gratuita.

Articolul 18

1. Munca forțată sau obligatorie pentru transportarea de persoane sau mărfuri, de exemplu cu bratele sau prin vislire, va trebui să fie desfiintata în termenul cel mai scurt posibil, iar pînă la desființare autoritățile competente vor trebui sa elaboreze regulamente care să fixeze:

a) obligația de a nu folosi aceasta munca decît pentru a înlesni deplasarea de funcționari ai administrației în exercitarea funcțiunilor lor, sau transportarea de materiale ale administrației, sau, în caz de necesitate absolut urgenta, transportarea altor persoane decît funcționari;

b) obligația de a nu folosi la astfel de transporturi decît oameni apți din punct de vedere fizic pentru aceasta munca, recunoscuți astfel printr-un examen medical prealabil, în toate cazurile în care acest examen este posibil; în caz ca aceasta nu este posibil, persoana care folosește aceasta mina de lucru va trebui să se asigure pe răspunderea sa, ca muncitorii folosiți au aptitudinea fizica cerută și nu suferă de o boala contagioasa;

c) greutatea maxima pe care o pot duce muncitorii;

d) parcursul maxim care va putea fi impus acestor muncitori de la locul domiciliului lor;

e) numărul maxim de zile pe luna sau pe orice alta perioada în timpul căreia acești muncitori vor putea f rechizitionati, zilele de călătorie pentru întoarcere fiind cuprinse în acest număr;

f) persoanele care au dreptul sa recurgă la aceasta forma de muncă forțată sau obligatorie, precum și măsura în care ele au dreptul de a recurge la aceasta.

2. Fixind limitele maxime menționate la literele c, d, e din paragraful precedent, autoritățile competente vor trebui sa țină seama de diferite elemente, în special de aptitudinea fizica a populației care va trebui să fie rechizitionata, de felul itinerarului de parcurs, cît și de condițiile climaterice.

3. Autoritățile competente vor trebui, în afară de aceasta, sa ia măsuri pentru ca distanta zilnica normală facuta de hamali sa nu depășească o distanta corespunzătoare duratei medii a unei zile de muncă de 8 ore, ținînd seama ca pentru a o stabili, va trebui să se aibă în vedere nu numai greutatea ce trebuie dusa și distanta de parcurs, ci și starea drumului, perioada anului și toate celelalte elemente; dacă ar fi necesar să se impună hamalilor ore suplimentare de muncă, acestea vor trebui să fie remunerate după tarife mai ridicate decît cele normale.

Articolul 19

1. Autoritățile competente nu vor trebui să permită să se recurgă la culturi obligatorii decît în scopul prevenirii foametei sau a lipsei de produse alimentare și totdeauna sub rezerva ca alimentele sau produsele astfel obținute sa ramina proprietatea indivizilor sau colectivității care le-au produs.

2. Prezentul articol nu va trebui să aibă ca rezultat - atunci cînd producția e organizată după lege și obicei pe baza comunală și cînd produsele sau beneficiile care provin din vînzarea acestor produse rămîn proprietatea colectivității - sa scutească pe membrii colectivității de obligația de a se achită de muncă astfel impusa.

Articolul 20

Legislatiile care prevăd o represiune colectivă aplicabilă unei întregi colectivități pentru delictele comise de unii din membrii săi, nu vor trebui sa cuprindă și munca forțată sau obligatorie pentru o colectivitate, ca una dintre metodele de represiune.

Articolul 21

Nu se va recurge la munca forțată sau obligatorie pentru lucrările subterane ce urmează să fie executate în mine.

Articolul 22

Rapoartele anuale pe care Membrii care ratifica prezenta convenție se angajează să le prezinte Biroului Internațional al Muncii, conform dispozițiilor art. 22 al Constituției Organizației Internaționale a Muncii, privind măsurile luate de ei pentru aplicarea dispozițiilor prezentei convenții, vor trebui sa cuprindă informații cît se poate de complete pentru fiecare teritoriu interesat, în ceea ce privește măsura în care s-a recurs la munca forțată sau obligatorie pe acest teritoriu, precum și următoarele puncte: scopul în care aceasta munca a fost efectuată; procentajul morbiditatii și mortalitatii; ore de muncă; sistemul de plată a salariilor și cuantumul lor, precum și orice alte date necesare.

Articolul 23

1. Pentru a aplica dispozițiile prezentei convenții, autoritățile competente vor trebui sa elaboreze un regulament complet și precis cu privire la folosirea muncii forțate sau obligatorii.

2. Acest regulament va trebui sa cuprindă în special reguli care să permită fiecărei persoane supusă muncii forțate sau obligatorii să prezinte autorităților orice reclamație referitoare la condițiile de muncă, garantindu-le ca aceste reclamații vor fi examinate și luate în considerație.

Articolul 24

În toate cazurile va trebui să se ia măsurile necesare pentru asigurarea strictei aplicari a regulamentelor privind folosirea muncii forțate sau obligatorii, fie prin extinderea la munca forțată sau obligatorie a atribuțiilor oricărui organ de inspecție deja creat pentru supravegherea muncii libere, fie prin orice alt sistem potrivit.

Va trebui de asemenea să se ia măsuri pentru ca aceste regulamente să fie aduse la cunoștința persoanelor supuse la munca forțată sau obligatorie.

Articolul 25

Faptul de a cere în mod ilegal prestarea muncii forțate sau obligatorii va fi pasibil de sancțiuni penale și orice Membru care ratifica prezenta convenție va avea obligația să se asigure ca sancțiunile impuse de lege au o eficacitate reală și sînt strict aplicate.

Articolul 26

1. Orice Membru al Organizației Internaționale a Muncii care ratifica prezenta convenție se angajează sa o aplice pe teritoriile supuse suveranității, jurisdicției, protecției, suzeranitatii, tutelei sau autorității sale, în măsura în care el are dreptul să-și asume obligații în legătură cu problemele de jurisdicție interna. Totuși, dacă acest Membru dorește să se prevaleze de dispozițiile articolului 35 al Constituției Organizației Internaționale a Muncii, el va trebui sa însoțească ratificarea sa de o declarație prin care să facă cunoscut:

1) teritoriile la care intenționează să aplice integral dispozițiile prezentei convenții;

2) teritoriile la care intenționează să aplice dispozițiile prezentei convenții cu modificări și în ce consta aceste modificări;

3) teritoriile pentru care își rezerva hotărîrea.

2. Declarația susmentionata este considerată ca făcînd parte integrantă din ratificare și va produce efecte identice. Orice Membru care va formula o astfel de declarație va avea facultatea de a renunța, printr-o noua declarație, la toate sau la o parte din rezervele cuprinse, conform alineatelor 2 și 3 de mai sus în declarația sa anterioară.

Articolul 27

Ratificarile oficiale ale prezentei convenții în condițiile stabilite de Constituția Organizației Internaționale a Muncii vor fi comunicate Directorului General al Biroului Internațional al Muncii și înregistrate de acesta.

Articolul 28

1. Prezenta convenție nu va obliga decît pe acei Membri ai Organizației Internaționale a Muncii a căror ratificare a fost înregistrată la Biroul Internațional al Muncii.

2. Ea va intra în vigoare după douasprezece luni de la înregistrarea ratificărilor a doi Membri de către Directorul General.

3. După aceea, aceasta convenție va intra în vigoare pentru fiecare Membru după douasprezece luni de la data înregistrării ratificării sale.

Articolul 29

De îndată ce ratificarile a doi Membri ai Organizației Internaționale a Muncii vor fi înregistrate la Biroul internațional al Muncii, Directorul General al Biroului internațional al Muncii va notifica acest fapt tuturor Membrilor Organizației Internaționale a Muncii. Le va notifica de asemenea înregistrarea ratificărilor care-i vor fi ulterior comunicate de către toți ceilalți Membri ai Organizației.

Articolul 30

1. Orice Membru care a ratificat prezenta convenție poate să o denunțe la expirarea unei perioade de zece ani de la data intrării inițiale în vigoare a convenției, printr-un act comunicat Directorului General al Biroului internațional al Muncii și înregistrat de acesta. Denunțarea nu va avea efect decît după un an de la înregistrarea ei la Biroul Internațional al Muncii.

2. Orice Membru care a ratificat prezenta convenție și care, în termen de un an după expirarea perioadei de zece ani menționată la paragraful precedent, nu va face uz de facultatea de denunțare prevăzută de prezentul articol, va fi obligat pentru o noua perioada de cinci ani și, prin urmare, va putea sa denunțe prezenta convenție la expirarea fiecărei perioade de cinci ani, în condițiile prevăzute de prezentul articol.

Articolul 31

La expirarea fiecărei perioade de cinci ani de la intrarea în vigoare a prezentei convenții, Consiliul de Administrație al Biroului Internațional al Muncii va trebui să prezinte Conferintei Generale un raport privind aplicarea prezentei convenții și va hotărî dacă este cazul sa înscrie pe ordinea de zi a conferintei problema revizuirii ei totale sau parțiale.

Articolul 32

1. În cazul cînd Conferința Generală ar adopta o noua convenție privind revizuirea totală sau parțială a prezentei convenții, ratificarea de către un Membru a noii convenții revizuite va atrage de plin drept denunțarea prezentei convenții fără nici o amînare, neținîndu-se seama de articolul 30 de mai sus, sub rezerva ca noua convenție revizuită sa fi intrat în vigoare.

2. Începînd de la data intrării în vigoare a noii convenții revizuite, prezenta convenție va inceta de a mai fi deschisă ratificării Membrilor.

3. Prezenta convenție va rămîne totuși în vigoare, în forma și conținutul sau pentru acei Membri care au ratificat-o și care nu au ratificat noua convenție revizuită.

Articolul 33

Textele, francez și englez ale prezentei convenții sînt deopotrivă valabile.
───────────────────