Decizia nr. 255/2016

Augustin Zegrean

- președinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 135/2010

privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, excepție ridicată de Balate Florica, Balate Gianina Elena, în nume propriu, și ca reprezentant legal al minorilor Balate Karina și Balate Alexandru în Dosarul nr. 19.032/197/2013 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.656D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că abrogarea prin dispozițiile criticate a unor cazuri de casare a fost realizată ținându-se seama de finalitatea și de specificul recursului în casație, care reprezintă o cale de atac extraordinară. Susține că instanța de contencios constituțional s-a mai pronunțat asupra constituționalității acestor dispoziții, respingând excepția de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie, apreciază că soluția și considerentele reținute în jurisprudență își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză, astfel că solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4. Prin Încheierea din 10 noiembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 19.032/197/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 135/2010

privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, excepție ridicată de Balate Florica, Balate Gianina Elena, în nume propriu și ca reprezentant legal al minorilor Balate Karina și Balate Alexandru, cu ocazia soluționării admisibilității în principiu a unei cereri de recurs în casație.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii excepției susțin că textul de lege criticat nu îndeplinește cerința previzibilității, întrucât cazurile de casare rămase în legislație nu asigură o verificare efectivă sub aspectul legalității și temeiniciei a hotărârii definitive. Astfel, sunt încălcate și prevederile art. 21 din Constituție și cele ale art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. De asemenea, arată că nu pot fi găsite rațiuni de politică penală care să stea la baza legii abrogatoare, aceasta din urmă fiind inechitabilă și neproporțională, încălcând prevederile constituționale ale art. 53.

6. Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că noua legislație procesual penală prevede o singură cale de atac ordinară, și anume apelul, recursul devenind astfel o cale extraordinară de atac, sub denumirea de "recurs în casație", exercitat doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate. Recursul în casație urmărește asigurarea unei practici unitare la nivelul întregii țări prin analizarea conformității hotărârilor definitive atacate cu regulile de drept, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege. Față de specificul acestei căi extraordinare de atac, legea impune condiții stricte cu privire la termenul de declarare, la cuprinsul cererii de recurs în casație și la titularii căii de atac, în scopul asigurării unei rigori și discipline procesuale și al evitării introducerii, în mod abuziv, a unor recursuri care nu se încadrează în motivele prevăzute de lege.

7. Instanța apreciază că reținerea neconstituționalității unui text de lege pentru considerentele expuse de autorii excepției ar presupune să se constate că părților fie nu li se recunoaște un grad de jurisdicție în condițiile impuse de tratatele internaționale, fie că, în raport de persoanele aflate în aceeași situație se prevăd condiții diferite de declarare și examinare a căii de atac, fie că textele invocate limitează dreptul la apărare. Dispozițiile

art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013

sunt în acord cu prevederile constituționale ale art. 21 și art. 124, precum și cu prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Totodată, modul de reglementare a recursului în casație nu împiedică părțile interesate de a apela la instanțele judecătorești, de a fi apărate, de a promova căile de atac ordinare prevăzute de lege și de a se prevala de garanțiile procesuale care condiționează un proces echitabil. Posibilitatea exercitării căii de atac extraordinare reprezintă o garanție în plus a eliminării "pericolului neîndreptării erorilor judiciare", în concordanță cu imperativele dreptului la un proces echitabil, iar nu o încălcare a acestui drept.

8. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Guvernul apreciază că dispozițiile legale criticate sunt în acord cu prevederile constituționale și convenționale invocate, câtă vreme acestea nu împiedică părțile interesate să apeleze la o instanță de judecată care să se bucure de jurisdicție deplină, adică să analizeze cauza atât în ceea ce privește aspectele de fapt cât și cele de drept, nici nu limitează dreptul acestora de a fi apărate, de a promova căile ordinare de atac prevăzute de lege și în condițiile prevăzute de aceasta, putând să se prevaleze de toate garanțiile procesuale specifice unui proces echitabil. De asemenea, arată că, potrivit art. 129 din Constituție, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești, în condițiile legii, motiv pentru care apreciază că dispozițiile criticate, prin care s-au restrâns cazurile în care se poate formula o cerere de recurs în casație, sunt conforme cu prevederile convenționale și constituționale invocate.

10. În continuare, face referire la jurisprudența Curții Constituționale, prin care s-a reținut faptul că accesul liber la justiție nu înseamnă accesul la toate structurile judecătorești și la toate gradele de jurisdicție. Acest drept poate fi supus unor condiționări de fond și formă, iar existența uneia ori a mai multor căi de atac nu este impusă, pentru toate cazurile, nici de Constituție și nici de vreun tratat internațional la care România este parte.

11. Avocatul Poporului susține că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, care se poate exercita în condițiile expres stabilite de lege. Astfel, arată că potrivit art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, procedura de judecată este prevăzută numai prin lege, ca atare reglementarea acesteia (cazuri, condiții, termene) intră în competența exclusivă a legiuitorului. Stabilirea de către legiuitor a cazurilor în care se poate recurge la calea extraordinară de atac a recursului în casație nu aduce nicio îngrădire dreptului în sine. Mai mult decât atât, amintește că Legea fundamentală nu cuprinde dispoziții care să stabilească căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești, stabilind în art. 129 că acestea se exercită "în condițiile legii".

12. În ceea ce privește reducerea numărului motivelor de recurs în casație, prevăzute la

art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală prin Legea nr. 255/2013 , arată că din expunerea de motive rezultă că legiuitorul a urmărit, pe de o parte, degrevarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar, pe de altă parte, asigurarea specificului acestei căi extraordinare de atac. În realizarea acestui scop, au fost menținute, ca motive ale recursului în casație, doar acelea care vizează îndreptarea erorilor de drept fiind eliminate din sfera acestei instituții și din competența Înaltei Curți de Casație și Justiție motivele care vizau aspecte procedurale și care au fost transformate în motive ale contestației în anulare, potrivit naturii acestei căi de atac. În final, arată că textul criticat a fost supus controlului de constituționalitate față de critici similare, Curtea, prin

Decizia nr. 424 din 9 iunie 2015 , respingând excepția de neconstituționalitate, ca neîntemeiată.

13. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

14. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, art. 3, art. 10 și

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

15. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 135/2010

privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Dispozițiile criticate au următorul conținut: " Legea nr. 135/2010

privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 15 iulie 2010, se modifică și se completează după cum urmează: (...) 267. La articolul 438 alineatul (1), punctele 2-6, 9, 10, 13 și 14 se abrogă."

16. În opinia autorilor excepției textul criticat contravine prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) potrivit căruia în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie, art. 21 referitor la accesul liber la justiție și art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

17. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, răspunzând unor critici similare, a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 135/2010

privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale. Astfel, Curtea, prin

Decizia nr. 424 din 9 iunie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 21 august 2015, a constatat că, potrivit noului Cod de procedură penală, recursul a devenit o cale extraordinară de atac, denumită recurs în casație, ce are ca scop controlul legalității hotărârilor judecătorești definitive. Soluționarea recursului în casație este de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție. Spre deosebire de contestația în anulare, care vizează îndreptarea erorilor de procedură, finalitatea recursului în casație este aceea de a înlătura erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazuri de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

18. Totodată, Curtea a reținut că, așa cum reiese și din expunerea de motive a

Legii nr. 255/2013 , prin reducerea numărului motivelor de recurs în casație, prevăzute la art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală, legiuitorul a urmărit, pe de o parte, degrevarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar, pe de altă parte, asigurarea specificului acestei căi extraordinare de atac. În realizarea acestui scop, au fost menținute, ca motive ale recursului în casație, doar acelea care vizează îndreptarea erorilor de drept, fiind eliminate din sfera acestei instituții și din competența Înaltei Curți de Casație și Justiție motivele care vizau aspecte procedurale și care au fost transformate în motive ale contestație în anulare, potrivit naturii acestei căi de atac.

19. Având în vedere argumentele expuse anterior și raportând textele criticate la scopul recursului în casație, Curtea a reținut că restrângerea de către legiuitor a hotărârilor ce pot fi supuse casării la cele prevăzute la art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală, așa cum acesta a fost modificat prin dispozițiile

art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 , este justificată de finalitatea instituției analizate, aceea de verificare a conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, și de natura acesteia, cea de cale extraordinară de atac. Astfel, pentru considerentele expuse anterior și având în vedere că recursul în casație reprezintă o cale extraordinară de atac prin care se realizează un control de legalitate, Curtea nu a putut reține încălcarea prin prevederile

art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013

a dispozițiilor art. 6 și 13 din Convenție.

20. În final, Curtea observă că dispozițiile art. 53 din Legea fundamentală nu au incidență în cauză, deoarece nu s-a constatat restrângerea exercițiului vreunui drept sau al vreunei libertăți fundamentale și, prin urmare, nu ne aflăm în ipoteza prevăzută de norma constituțională invocată.

21. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie, Curtea apreciază că soluția și considerentele mai sus amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Balate Florica, Balate Gianina Elena, în nume propriu, și ca reprezentant legal al minorilor Balate Karina și Balate Alexandru în Dosarul nr. 19.032/197/2013 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală și constată că dispozițiile

art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 135/2010

privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 5 mai 2016.