Ordinul nr. 2724/2016
privind aprobarea Regulamentului de organizare și desfășurare a concursului pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante corespunzătoare funcțiilor de execuție de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice și laboratoarelor de expertize criminalistice
prezumat în vigoare
Având în vedere dispozițiile
art. 89^13 din Legea nr. 567/2004
privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice, cu modificările și completările ulterioare, precum și cele ale
art. 26 din Legea-cadru nr. 284/2010
privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare,
ținând cont de dispozițiile
Hotărârii Guvernului nr. 286/2011
pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare,
luând în considerare adresele nr. 370 din 25 aprilie 2016 și 27 mai 2016 ale Institutului Național de Expertize Criminalistice,
în temeiul dispozițiilor
art. 13 din Hotărârea Guvernului nr. 652/2009
privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul justiției emite următorul ordin:
Articolul 1
Se aprobă Regulamentul de organizare și desfășurare a concursului pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante corespunzătoare funcțiilor de execuție de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice și laboratoarelor de expertize criminalistice, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 2
La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă
Ordinul ministrului interimar al justiției nr. 177/C/2008
privind aprobarea Regulamentului de organizare și desfășurare a concursului pentru ocuparea posturilor vacante de expert criminalist oficial, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 122 din 15 februarie 2008.
Articolul 3
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Articolul 4
Institutul Național de Expertize Criminalistice va duce la îndeplinire dispozițiile prezentului ordin.
Ministrul justiției, Raluca Alexandra Prună București, 18 iulie 2016. Nr. 2.724/C.
Anexa REGULAMENT 18/07/2016
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.