Decizia nr. 92/2014
privind avizarea constituirii și funcționării organismului de gestiune colectivă ASOCIAȚIA OPERA TEOLOGICĂ ORTODOXĂ - AOTO
prezumat în vigoare
Având în vedere Referatul Direcției registre și gestiune colectivă nr. RGII/7.384/10 septembrie 2014,
în conformitate cu prevederile art. 125 alin. (1) și
art. 126 din Legea nr. 8/1996
privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare,
în baza prevederilor
art. 7 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 401/2006
privind organizarea, funcționarea, structura personalului și dotările necesare îndeplinirii atribuțiilor Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, cu modificările ulterioare, ale
Deciziei prim-ministrului nr. 427/2012
privind numirea doamnei Irina Lucan-Arjoca în funcția de director general adjunct al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, cât și ale
Deciziei prim-ministrului nr. 73/2014
privind exercitarea atribuțiilor directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor,
directorul general adjunct al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor emite prezenta decizie.
Articolul 1
Se avizează constituirea și funcționarea ca organism de gestiune colectivă a drepturilor de autor ale autorilor de opere scrise din domeniul teologic, științific și infoeducațional ASOCIAȚIA OPERA TEOLOGICĂ ORTODOXĂ - AOTO, cu sediul în municipiul București, aleea Dealul Mitropoliei nr. 24, Palatul Patriarhiei, etajul 1, cam. 44-48, sectorul 4.
Articolul 2
Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, în conformitate cu dispozițiile
art. 126 alin. (3) din Legea nr. 8/1996
privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare.
Directorul general adjunct al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, Irina Lucan-Arjoca București, 10 septembrie 2014. Nr. 92.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.