Convenție · Parlamentul

Convenția din 31 iulie 1992

între România și Republica Albania

prezumat în vigoare

Data actului
31 iulie 1992
Emitent
Parlamentul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 166 din 19 iulie 1993
Structură
59 de articole · 49.865 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

România și Republica Albania,

animate de dorința de a dezvolta și întări relațiile prietenești traditionale între cele doua tari,

dorind sa continue dezvoltarea cooperării și a relațiilor consulare între cele doua state, pe baza principiilor respectului reciproc, egalității suverane a statelor și integrității lor teritoriale, ca și a neamestecului în treburile lor interne,

au hotărît sa încheie o convenție consulară și au convenit următoarele:

Capitolul 1 Dispoziții preliminare

Articolul 1

Definiții

1. În înțelesul prezentei convenții, expresiile următoare se înțeleg asa cum se precizează mai jos:

a) post consular - orice consulat general, consulat, viceconsulat sau agenție consulară;

b) circumscripție consulară - teritoriul atribuit unui post consular pentru exercitarea funcțiilor consulare;

c) stat trimițător - partea contractantă care desemnează funcționarul consular;

d) stat de reședința - partea contractantă pe teritoriul căreia funcționarul își exercită funcțiile;

e) șef de post consular - persoana însărcinată sa acționeze în aceasta calitate;

f) funcționar consular - orice persoană, inclusiv șeful de post consular, însărcinată în aceasta calitate cu exercitarea funcțiilor consulare;

g) angajat consular - orice persoană angajata în serviciile administrative sau tehnice;

h) membru al personalului de serviciu - orice persoană afectată serviciului casnic al unui post consular;

i) membru al postului consular - funcționarii consulari, angajații consulari și membrii personalului de serviciu;

j) membru al personalului particular - o persoană folosită în mod exclusiv în serviciul particular al unui membru al postului consular;

k) membru de familie - soțul (sotia) membrului postului consular, copiii și părinții săi, ca și copiii soțului (sotiei) și părinții soțului (sotiei), cu condiția ca aceștia să facă parte din familia sa și sa ramina în întreținerea membrului postului consular;

l) localuri consulare - clădirile sau părțile de clădiri și terenul aferent care, indiferent în a cui proprietate se afla, sunt folosite exclusiv pentru postul consular;

m) arhive consulare - toate hirtiile, documentele, corespondenta, cărțile, filmele, benzile magnetice și registrele postului consular, precum și materialul de cifru, fișierele și mobilierul destinate să le protejeze și să le conserve;

n) nava - orice unitate plutitoare, autorizata sa arboreaza pavilionul statului trimițător sau care este înregistrată în acest stat, cu excepția navelor militare;

o) aeronava - orice unitate aeriană înregistrată în statul trimițător și autorizata să se folosească de însemnul care indica apartenența la acest stat, cu excepția avioanelor militare.

2. Dispozițiile prezentei convenții aplicabile cetățenilor statului trimițător sunt aplicabile, de asemenea, atunci când contextul admite, persoanelor juridice care își au sediul social pe teritoriul statului trimițător și care sunt constituite conform legislației acestui stat.

Capitolul 2 Stabilirea de posturi consulare și numirea funcționarilor și angajaților consulari

Articolul 2

Stabilirea unui post consular

1. Un post consular nu poate fi stabilit pe teritoriul statului de reședința decît cu consimțământul acestui stat.

2. Sediul postului consular, rangul și circumscripția sunt fixate, de comun acord, de statele contractante. Modificări ulterioare nu pot fi aduse de statul trimițător decît cu consimțământul statului de reședința.

Articolul 3

Numirea și admiterea șefului de post consular

1. Șeful de post consular este numit de statul trimițător și este admis pentru exercitarea funcțiilor sale de către statul de reședința.

2. Sub rezerva dispozițiilor prezentei convenții, modalitățile de numire și de admitere a șefului de post consular sunt fixate prin legile, regulamentele și uzanțele statului trimițător și, respectiv, ale statului de reședința.

Articolul 4

Patenta consulară sau notificarea numirii

1. Șeful de post consular primește de la statul trimițător un document, sub forma de patenta sau un act similar, întocmit pentru fiecare numire, atestind calitatea sa și indicind, ca regula generală, numele și prenumele sau, categoria și clasa sa, circumscripția consulară și sediul postului consular.

2. Statul trimițător transmite patenta sau actul similar, pe cale diplomatică sau pe orice alta cale potrivita, guvernului statului pe teritoriul căruia șeful de post consular trebuie să-și exercite funcțiile.

3. Dacă statul de reședința este de acord, statul trimițător poate înlocui patenta sau actul similar printr-o notificare cuprinzând indicațiile prevăzute în paragraful 1 din prezentul articol.

Articolul 5

Exequaturul

1. Șeful de post consular este admis să-și exercite funcțiile printr-o autorizație a statului de reședința denumita exequatur, oricare ar fi forma acestei autorizații.

2. Statul care refuza sa elibereze un exequatur nu este obligat sa comunice statului trimițător motivele refuzului sau.

3. Sub rezerva prevederilor art. 6 și 8, șeful de post consular nu poate intră în funcție înainte de a fi primit exequaturul.

Articolul 6

Admiterea provizorie a sefilor de post consular

În timpul cît asteapta eliberarea exequaturului, șeful de post consular poate fi admis, în mod provizoriu, sa exercite funcțiile sale. În acest caz, dispozițiile prezentei convenții sunt aplicabile.

Articolul 7

Exercitarea cu titlu temporar a funcțiilor șefului de post consular

1. Dacă din anumite cauze șeful postului consular este împiedicat să-și exercite funcțiile sau dacă postul sau este vacant, statul trimițător poate desemna, în calitate de gerant interimar al postului consular, un funcționar consular din unul dintre posturile sale consulare în statul de reședința sau un membru al personalului diplomatic din cadrul misiunii sale diplomatice; numele acestei persoane este notificat în prealabil Ministerului Afacerilor Externe al statului de reședința. Statul de reședința poate condiționa de consimțământul sau admiterea ca gerant interimar a unei persoane care nu este nici agent diplomatic, nici funcționar consular al statului trimițător în statul de reședința.

2. Dispozițiile prezentei convenții sunt aplicabile gerantului interimar al postului consular, care se bucura de aceleași drepturi, privilegii și imunități ca și șeful postului consular.

3. Dacă funcțiile consulare sunt încredințate în virtutea paragrafului 1 din prezentul articol unuia dintre membrii personalului diplomatic al misiunii diplomatice a statului trimițător, acesta se bucura pe deplin de privilegiile și imunitățile diplomatice la care are dreptul.

Articolul 8

Notificarea către autoritățile circumscripției consulare

De îndată ce șeful postului consular a fost admis, chiar cu titlu provizoriu, să-și exercite funcțiile, statul de reședința este obligat sa informeze imediat autoritățile competente ale circumscripției consulare și sa ia măsurile necesare pentru a-i permite să se achite de obligațiile misiunii sale și sa beneficieze de tratamentul prevăzut prin prezenta convenție.

Articolul 9

Naționalitatea funcționarilor consulari

1. Funcționarii consulari trebuie să aibă, în principiu, naționalitatea statului trimițător.

2. Funcționarii consulari nu pot fi aleși dintre cetățenii statului de reședința decît cu consimțământul expres al acestui stat, care poate oricând sa-l retragă.

3. Statul de reședința își poate rezerva același drept în ceea ce privește cetățenii unui stat terț care nu sunt, totodată, și cetățeni ai statului trimițător.

Articolul 10

Notificarea către statul de reședința a numirilor, sosirilor și plecarilor

Sunt notificate Ministerului Afacerilor Externe al statului de reședința:

a) numirea membrilor unui post consular, sosirea lor după numire la postul consular, plecarea lor definitivă sau încetarea funcțiilor lor, precum și orice alte schimbări referitoare la statutul lor, care pot să se producă în cursul serviciului lor la postul consular;

b) sosirea și plecarea definitivă a unei persoane din familia unui membru al postului consular și, dacă este cazul, faptul ca o persoană devine sau încetează a mai fi membru al familiei;

c) sosirea și plecarea definitivă a membrilor personalului particular și încetarea serviciului lor în aceasta calitate;

d) angajarea și concedierea persoanelor care își au reședința în statul de reședința ca membri ai postului consular sau ca membri ai personalului particular.

Articolul 11

Documente de identitate

1. Serviciile competente ale statului de reședința eliberează în mod gratuit funcționarului consular un document care să ateste identitatea sa, menționînd funcțiile pe care le îndeplinește.

2. Dispozițiile paragrafului 1 din prezentul articol se aplică și angajaților consulari și membrilor personalului de serviciu, cu condiția ca aceste persoane sa nu fie nici cetățeni, nici rezidenți ai statului de reședința.

Articolul 12

Încetarea funcțiilor unui membru al unui post consular

Funcțiile unui membru al unui post consular încetează, îndeosebi, prin:

a) notificarea de către statul trimițător către statul de reședința despre faptul ca funcțiile lui au încetat;

b) retragerea exequaturului;

c) notificarea statului de reședința către statul trimițător despre faptul ca el a încetat sa mai considere persoana în cauza ca membru al personalului consular.

Statul de reședința poate, în orice moment și fără a fi obligat să-și motiveze decizia, sa comunice pe cale diplomatică faptul ca refuza acordarea exequaturului unui șef de post consular, ca retrage exequaturul acordat sau ca un funcționar consular sau angajat consular este indezirabil.

În acest caz, statul trimițător recheamă persoana în cauza, dacă aceasta a intrat deja în exercițiul funcțiilor sale. Dacă statul trimițător nu executa într-un termen rezonabil aceasta obligație, statul de reședința poate refuza sa recunoască acestei persoane calitatea de funcționar consular sau angajat consular.

Capitolul 3 Facilități, privilegii și imunități

Articolul 13

Facilități acordate postului consular pentru activitatea sa

Statul de reședința acorda postului consular orice înlesniri pentru îndeplinirea funcțiilor consulare și ia măsurile necesare pentru ca membrii postului consular să-și poată exercita activitatea oficială și sa beneficieze de privilegiile și imunitățile prevăzute în prezenta convenție.

Articolul 14

Folosirea drapelului și a stemei naționale

1. Statul trimițător are dreptul de a-și folosi drapelul sau național și scutul cu stema sa de stat în statul de reședința, conform prevederilor prezentului articol.

2. Drapelul național al statului trimițător poate fi arborat pe clădirea ocupată de postul consular, pe reședința șefului postului consular și pe mijloacele sale de transport, atunci când acestea sunt folosite în interes oficial.

3. Stema statului trimițător, având o inscripție corespunzătoare care să indice postul consular, poate fi pusă pe clădirea postului consular și pe reședința șefului postului consular.

Articolul 15

Locuințe

Statul de reședința sprijină statul trimițător, în cadrul legilor și reglementărilor sale, să-și procure localurile necesare postului consular și, în caz de nevoie, locuințe convenabile pentru membrii postului consular.

Articolul 16

Achiziționarea de terenuri și de clădiri

1. Statul trimițător are dreptul, în cadrul dispozițiilor în vigoare ale statului de reședința:

a) sa achizitioneze și sa posede sau sa utilizeze terenuri, clădiri sau părți de clădiri destinate birourilor postului consular, reședinței șefului de post consular sau locuințelor celorlalți membri ai postului consular;

b) sa construiască sau sa amenajeze în aceleași scopuri clădirile aflate pe terenurile cumpărate;

c) sa transfere proprietatea terenurilor, clădirilor sau a unor părți din clădiri astfel achiziționate sau construite.

2. Dispozițiile paragrafului 1 din prezentul articol nu dispenseaza statul trimițător de obligația de a respecta reglementările și restricțiile în materie de construcții și urbanism, cu aplicare pe teritoriul unde se afla terenurile, clădirile sau părți de clădiri destinate localurilor consulare.

Articolul 17

Inviolabilitatea localurilor consulare și a reședinței

1. Localurile consulare, ca și reședința șefului postului consular, sunt inviolabile. Autoritățile statului de reședința nu pot pătrunde în acestea decît cu consimțământul șefului postului consular, șefului misiunii diplomatice a statului trimițător sau al persoanei desemnate de unul dintre aceștia.

2. Statul de reședința are obligația specială de a lua orice măsuri necesare pentru a împiedica violarea sau deteriorarea localurilor consulare și pentru a împiedica tulburarea liniștii postului consular sau atingerea demnității sale.

Articolul 18

Scutirea de rechiziție

Localurile consulare, reședința șefului de post consular și a celorlalți funcționari consulari, mobilierul lor, bunurile postului consular ca și mijloacele de transport nu pot face obiectul vreunei forme de rechiziție în scopuri de apărare naționala sau de utilitate publică. În cazul când o expropriere ar fi necesară în aceste scopuri, vor fi luate toate măsurile corespunzătoare pentru a evita împiedicarea exercitării funcțiilor consulare și statului trimițător îi va fi vărsată o indemnizație efectivă corespunzătoare, prompta, imediat după sfârșitul procedurii de expropriere.

Articolul 19

Scutirea fiscală a localurilor consulare

1. Localurile consulare și reședința șefului de post consular, asupra cărora statul trimițător este proprietar sau locatar, sunt scutite de orice impozite și taxe de orice fel, naționale, regionale sau comunale, cu excepția taxelor percepute ca remunerare pentru servicii prestate.

2. Scutirea fiscală prevăzută la paragraful 1 al prezentului articol nu se aplică acestor impozite și taxe când, după legile și regulamentele statului de reședința, ele sunt în sarcina persoanei care a contractat cu statul trimițător.

3. Dispozițiile paragrafelor 1 și 2 din prezentul articol se aplică, de asemenea, mijloacelor de transport folosite pentru nevoile postului consular.

Articolul 20

Inviolabilitatea arhivelor și documentelor consulare

Arhivele și documentele consulare sunt inviolabile în orice moment și în orice loc s-ar găsi.

Articolul 21

Libertatea de comunicare

1. Statul de reședința permite și protejeaza libertatea de comunicare a postului consular pentru orice scopuri oficiale.

Comunicând cu guvernul, cu misiunile diplomatice și cu celelalte posturi consulare ale statului trimițător, oriunde s-ar găsi ele, postul consular poate folosi toate mijloacele de comunicație potrivite, inclusiv curierii diplomatici sau consulari, valiza diplomatică sau consulară și mesajele în cod sau cifrate. Totuși, postul consular nu poate instala și utiliza un post de radioemisie decît cu asentimentul statului de reședința.

2. Corespondenta oficială a postului consular este inviolabilă. Prin expresia corespondenta oficială se înțelege întreaga corespondenta referitoare la postul consular și la funcțiile sale.

3. Valiza consulară nu trebuie să fie nici deschisă și nici reținută. Totuși, dacă autoritățile competente ale statului de reședința au motive serioase sa creadă ca valiza conține alte obiecte decît corespondenta, documentele și obiectele vizate la paragraful 4 din prezentul articol, ele pot cere ca valiza să fie deschisă în prezenta lor de către un reprezentant autorizat al statului trimițător. Dacă autoritățile statului trimițător refuza sa satisfacă cererea, valiza este înapoiată la locul de origine.

4. Coletele care constituie valiza consulară trebuie să poarte semne exterioare vizibile ale caracterului lor și nu pot conține decît corespondenta oficială și documente sau obiecte destinate exclusiv pentru folosință oficială.

5. Curierul consular trebuie să poarte un document oficial în care să se ateste calitatea sa și să se precizeze numărul de colete care constituie valiza consulară. Afară de cazul când statul de reședința consimte la aceasta, el nu trebuie să fie nici cetățean al statului de reședința, nici, cu excepția când el este cetățean al statului trimițător, o persoană cu reședința permanenta în statul de reședința. În exercitarea funcțiilor sale, acest curier este protejat de către statul de reședința. El se bucura de inviolabilitatea persoanei sale și nu poate fi supus nici unei forme de arest sau de detenție.

6. Statul trimițător, misiunile sale diplomatice și posturile sale consulare pot desemna curieri consulari ad-hoc. În acest caz, prevederile paragrafului 5 din prezentul articol sunt, de asemenea, aplicabile, sub rezerva ca imunitățile care sunt menționate vor inceta să se aplice din momentul în care curierul va fi remis destinatarului valiza consulară pe care o are în grija.

7. Valiza consulară poate fi încredințată comandantului unei nave sau al unei aeronave care trebuie să sosească într-un punct de intrare autorizat.

Acest comandant trebuie să poarte un document oficial indicind numărul de colete care constituie valiza, dar el nu este considerat curier consular.

Printr-un aranjament cu autoritățile locale competente, postul consular poate trimite pe unul din membrii săi sa ia valiza, în mod direct și liber, de la comandantul navei sau al aeronavei.

Articolul 22

Protecția funcționarilor consulari

Statul de reședința va trata pe funcționarii consulari cu respectul cuvenit și va lua toate măsurile necesare pentru a împiedica orice atingere adusă persoanei, libertății și demnității lor.

Articolul 23

Inviolabilitatea personală a funcționarilor consulari

1. Funcționarii consulari nu pot fi puși în stare de arest sau de detenție preventivă decît în caz de crima grava și în urma unei hotărâri a autorităților judiciare competente.

2. Cu excepția cazului prevăzut la paragraful 1 al prezentului articol, funcționarii consulari nu pot fi incarcerati sau supuși vreunei forme de limitare a libertății lor personale, decît în executarea unei hotărâri judecătorești definitive.

3. Când o procedură penală este angajata împotriva unui funcționar consular, acesta este obligat să se prezinte în fața autorităților competente. Totuși, procedura trebuie să fie condusă cu menajamentele care se cuvin funcționarului consular în virtutea poziției sale oficiale și, cu excepția cazului prevăzut la paragraful 1 al prezentului articol, în asemenea mod încât ea sa stînjenească cît mai puțin posibil exercitarea funcțiilor consulare. Atunci când, în împrejurările menționate la paragraful 1 din prezentul articol, a devenit necesar ca funcționarul consular să fie pus în stare de detenție preventivă, procedura îndreptată împotriva lui trebuie să fie deschisă în termenul cel mai scurt.

Articolul 24

Imunitatea de jurisdicție

1. Funcționarii consulari și angajații consulari nu pot fi chemați în fața autorităților judiciare și administrative ale statului de reședința pentru actele săvârșite în exercitarea funcțiilor consulare.

2. Totuși, prevederile paragrafului 1 din prezentul articol nu se aplică în caz de acțiune civilă:

a) care rezultă din încheierea unui contract de către un funcționar consular sau un angajat consular, pe care acesta nu l-a încheiat în mod expres sau implicit în calitatea sa de mandatar al statului trimițător; sau

b) intentată de un terț pentru o paguba rezultind dintr-un accident cauzat în statul de reședința de un vehicul, o nava sau de o aeronava.

Articolul 25

Obligația de a depune ca martor

1. Membrii postului consular pot fi chemați să depună ca martori la cererea autorităților judiciare sau administrative ale statului de reședința.

Totuși, nici o măsura coercitivă sau alta sancțiune nu va putea fi luată față de aceste persoane.

2. Autoritatea care solicită mărturia trebuie să evite a împiedica funcționarul consular în îndeplinirea funcțiilor sale. Ea poate să obțină mărturia lui la reședința lui, la postul consular, sau sa accepte o declarație scrisă din partea sa ori de cîte ori acest lucru este posibil.

3. Membrii postului consular nu sunt obligați să depună mărturie asupra faptelor care au legătură cu exercitarea funcțiilor lor și să prezinte corespondenta și documentele oficiale referitoare la acestea. Ei au, de asemenea, dreptul de a refuza să depună mărturie în calitate de experți asupra legislației statului trimițător.

Articolul 26

Renunțarea la privilegii și imunități

1. Statul trimițător poate renunța la privilegiile și imunitățile prevăzute la art. 23, 24 și 25. Aceasta renunțare trebuie să fie întotdeauna expresă și comunicată în scris statului de reședința.

2. Dacă un funcționar consular sau un angajat consular angajează o procedură într-o materie în care ar beneficia de imunitatea de jurisdicție, el nu poate invoca imunitatea de jurisdicție față de nici o cerere reconvențională legată direct de cererea principala.

3. Renunțarea la imunitatea de jurisdicție pentru o activitate civilă sau administrativă nu este considerată ca renunțare la imunitate în ceea ce privește măsurile de executare a hotărârii. Pentru aceste măsuri de executare este necesară o renunțare distinctă.

Articolul 27

Scutirea de prestații personale și reale

Statul de reședința scutește pe membrii postului consular de orice prestație personală și de orice serviciu de interes public, indiferent de caracterul lui, ca și de sarcinile militare, cum ar fi rechizitiile, contribuțiile și incartiruirile militare.

Articolul 28

Scutirea de obligația de înmatriculare a străinilor

Funcționarul consular și angajatul consular sunt scutiți de toate obligațiile prevăzute de legile și regulamentele statului de reședința în materie de înmatriculare a străinilor, de permise de ședere ca și de alte formalități privind străinii.

Articolul 29

Scutirea fiscală a funcționarului și angajatului consular

1. Funcționarul consular și angajatul consular sunt scutiți de orice impozite și taxe, naționale, regionale și comunale, cu excepția:

a) impozitelor indirecte încorporate în mod normal în prețul mărfurilor sau serviciilor;

b) impozitelor și taxelor pe bunurile imobile particulare situate pe teritoriul statului de reședința, sub rezerva dispozițiilor art. 19;

c) drepturilor de succesiune și de mutație percepute de către statul de reședința, sub rezerva prevederilor art. 31;

d) impozitelor și taxelor pe orice fel de venituri particulare care își au sursa în statul de reședința;

e) drepturilor percepute ca remunerare a serviciilor particulare prestate;

f) taxelor de înregistrare, de grefa, de ipoteca și de timbru, sub rezerva dispozițiilor art. 19.

2. Membrii postului consular care angajează persoane ale căror retribuții sau salarii nu sunt scutite de impozitul pe venit în statul de reședința trebuie să respecte obligațiile pe care legile și regulamentele acestui stat le impun în materie de percepere a impozitului pe venit.

Articolul 30

Scutirea de taxe vamale și de control vamal

1. În conformitate cu legile și regulamentele sale, statul de reședința autorizeaza intrarea și ieșirea și acorda scutirea de orice taxe vamale, taxe și alte redevențe conexe, altele decît cheltuielile de depozitare, de transport și cheltuieli pentru servicii similare pentru:

a) obiectele destinate folosirii oficiale a postului consular;

b) obiectele destinate uzului personal al funcționarului consular, inclusiv efectele destinate instalării sale.

2. Angajatul consular beneficiază de privilegiile și scutirile prevăzute la paragraful 1 lit. b) din prezentul articol în ceea ce privește obiectele importate cu ocazia primei sale instalări.

3. Funcționarul consular este scutit de controlul bagajului sau personal dacă nu exista motive serioase să se presupună ca acesta conține obiecte care nu beneficiază de scutirile menționate la paragraful 1 lit. b) din prezentul articol sau obiecte al căror import sau export este interzis de legile statului de reședința sau supus regulamentelor sale de carantina. Într-un asemenea caz, controlul nu se poate face decît în prezenta funcționarului consular, a unui membru al familiei sale sau a reprezentantului lor autorizat.

Articolul 31

Succesiunea unui membru al postului consular

În caz de deces al unui membru al postului consular, statul de referința:

a) va permite exportul bunurilor mobile ale defunctului;

b) nu va percepe taxe de succesiune sau de mutație asupra bunurilor mobile, a căror prezenta în statul de reședința se datora exclusiv prezentei în acest stat a defunctului în calitate de membru al postului consular.

Articolul 32

Libertatea de deplasare

Sub rezerva legilor și a regulamentelor referitoare la zonele în care accesul este interzis sau reglementat din motive de securitate naționala, statul de reședința asigura tuturor membrilor postului consular libertatea de deplasare și de circulație pe teritoriul sau.

Articolul 33

Asigurarea mijloacelor de transport

Mijloacele de transport proprietate a statului trimițător și destinate uzului postului consular sau care sunt proprietate a membrilor postului consular trebuie să facă obiectivul unei asigurări obligatorii.

Articolul 34

Privilegii și imunități ale membrilor de familie

Membrii familiei unui membru al postului consular beneficiază de privilegiile prevăzute la art. 11, 23 paragraful 3, art. 25 paragraful 3 și la art. 27, 28, 29, 30 paragraful 1 lit. b) și paragraful 2, ca și la art. 31 și 32 din prezenta convenție, cu condiția ca aceștia sa nu fie cetățeni ai statului de reședința, sa nu domicilieze în acest stat și sa nu exercite nici o activitate lucrativă.

Articolul 35

Excluderea privilegiilor și imunităților

Membrii postului consular care sunt cetățeni ai statului de reședința sau rezidenți permanenți în acest stat nu beneficiază de privilegiile și imunitățile definite prin prezenta convenție sub rezerva paragrafului 3 de la art. 25.

Capitolul 4 Funcții consulare

Articolul 36

Funcții consulare generale

Funcționarul consular are dreptul sa favorizeze, sub toate formele, dezvoltarea relațiilor economice, comerciale, culturale și științifice, precum și a turismului, între statul trimițător și statul de reședința, sa promoveze, în orice alt mod, relațiile prietenești între statul trimițător și statul de reședința și sa protejeze drepturile și interesele statului trimițător și ale cetățenilor săi.

Articolul 37

Comunicarea cu autoritățile statului de reședința

1. Funcționarul consular își exercită funcțiile în circumscripția sa consulară. Totuși, în cazuri excepționale, el își poate exercita funcțiile în afară acestei circumscripții cu consimțământul statului de reședința.

2. În exercitarea funcțiilor sale, funcționarul consular se poate adresa:

a) autorităților locale competente ale circumscripției consulare;

b) autorităților centrale competente ale statului de reședința, în măsura în care acest lucru este permis de legile, regulamentele și uzanțele acestui stat, ca și de acordurile internaționale.

Articolul 38

Reprezentarea cetățenilor în fața tribunalelor statului de reședința

1. Funcționarul consular are dreptul, sub rezerva practicilor și procedurilor în vigoare în statul de reședința, sa reprezinte cetățenii statului trimițător sau sa ia măsuri în scopul reprezentării corespunzătoare a acestora în fața tribunalelor sau altor autorități ale statului de reședința, pentru a cere, conform legilor și regulamentelor statului de reședința, adoptarea de măsuri provizorii în vederea apărării drepturilor și intereselor cetățenilor săi atunci când, datorită absentei lor sau din oricare alta cauza, ei nu își pot apara în timp util drepturile și interesele.

2. Reprezentarea la care se referă paragraful 1 al prezentului articol ia sfârșit în momentul în care persoana reprezentată își desemnează mandatarul sau își asigura ea însăși apărarea drepturilor și intereselor.

Articolul 39

Înregistrarea cetățenilor, eliberarea de pașapoarte și vize

Funcționarul consular are dreptul:

a) sa înregistreze cetățenii statului trimițător;

b) sa elibereze cetățenilor statului trimițător pașapoarte sau alte documente de călătorie, să le reînnoiască, să facă modificări în acestea și să le anuleze;

c) sa acorde vize de intrare în statul trimițător.

Articolul 40

Funcții referitoare la starea civilă

1. Șeful postului consular are dreptul sa celebreze căsătorii cu condiția ca cei doi soți sa nu aibă decît cetățenia statului trimițător. Postul consular informează autoritățile competente ale statului de reședința în legătură cu căsătoriile încheiate, dacă legislația statului de reședința o impune.

2. Funcționarul consular are dreptul sa țină registrul de nașteri, căsătorii și decese pentru cetățenii statului trimițător și sa elibereze documentele corespunzătoare. Totuși, aceasta dispoziție nu dispenseaza cetățenii statului trimițător de obligația de a respecta legislația statului de reședința în materie de înregistrare a nașterilor, căsătoriilor și deceselor.

3. Autoritățile competente ale statului de reședința vor transmite postului consular, în scopuri oficiale, la cererea sa, imediat și gratuit, copiile și extrasele documentelor de stare civilă privind cetățenii statului trimițător.

Articolul 41

Funcții notariale

1. Funcționarul consular are dreptul:

a) sa primească, sa întocmească și sa legalizeze declarațiile cetățenilor statului trimițător;

b) sa primească, sa întocmească și sa legalizeze dispozițiile de ultima voința și alte documente constatind acte juridice unilaterale ale statului trimițător, întocmite conform legilor acestui stat;

c) sa legalizeze documentele, semnăturile și sigiliile pe documentele cetățenilor statului trimițător;

d) sa legalizeze orice documente eliberate de autoritățile statului trimițător sau ale statului de reședința, sa legalizeze copiile și extrasele acestor documente;

e) sa traduca documentele și sa certifice traducerea conformă;

f) sa întocmească și sa legalizeze contractele încheiate între cetățenii statului trimițător, dacă acestea nu se referă la stabilirea, transferul sau extinderea drepturilor reale asupra bunurilor imobile situate în statul de reședința;

g) sa întocmească și sa legalizeze contractele, indiferent de naționalitatea părților, dacă aceste contracte privesc bunurile sau drepturile situate în statul trimițător și dacă acestea trebuie să producă efecte juridice numai în acest stat;

h) sa legalizeze sau sa elibereze certificatele de origine, ca și alte documente similare, pentru mărfuri;

i) sa publice, în localurile consulare, anunțuri privind orice probleme legate de drepturile și obligațiile sau interesele cetățenilor statului trimițător.

2. Documentele enumerate la paragraful 1 din prezentul articol eliberate, legalizate sau certificate de funcționarul postului consular sunt considerate ca documente oficiale valabil legalizate și având aceeași forta probanta și producind aceleași efecte ca și documentele legalizate de autoritățile competente ale statului de reședința, cu condiția, totuși, ca ele sa nu contravina legilor și regulamentelor acestui stat.

Articolul 42

Primirea în depozit

1. Funcționarul consular are dreptul sa primească în depozit documente, sume de bani și obiecte de valoare care îi sunt remise de cetățenii statului trimițător.

2. Funcționarul consular are, de asemenea, dreptul sa primească, pentru a le transmite proprietarului lor, obiectele pierdute de cetățenii statului trimițător în timpul sejurului lor în statul de reședința.

Articolul 43

Tutela și curatela

1. Autoritățile statului de reședința informează postul consular în legătură cu necesitatea de a institui tutela sau curatela pentru un cetățean al statului trimițător minor sau care are o capacitate limitată de a contracta sau de a asigura protecția bunurilor aflate în statul de reședința și ca cetățeanul statului trimițător nu este în stare sa administreze, indiferent de motive.

2. Funcționarul consular poate comunică subiectilor săi probleme avute în vedere la paragraful 1 al prezentului articol cu autoritățile competente ale statului de reședința și, în special, propune persoana care să acționeze în calitate de tutore sau curator.

Articolul 44

Comunicarea cu cetățenii statului trimițător

Funcționarul consular are dreptul de a comunică cu orice cetățean al statului trimițător, să-i acorde asistența, sa-l îndrume și, în caz de nevoie, să-i asigure asistența juridică. Statul de reședința nu va limita în nici un fel posibilitățile de comunicare ale cetățenilor statului trimițător cu postul consular și nici accesul la acest post.

Articolul 45

Comunicarea cu cetățenii privati de libertate

1. Funcționarul consular va fi informat fără întârziere și cel mai tirziu în 48 de ore de către autoritățile competente ale statului de reședința în legătură cu arestarea, detenția sau oricare alta măsura privativă de libertate care ar lovi un cetățean al statului trimițător în circumscripția sa.

2. În cazul prevăzut la paragraful 1, funcționarul consular, după ce a fost informat, are dreptul de a vizita imediat cetățeanul respectiv și de a se întreține cu el în vederea luării măsurilor necesare pentru a face recurs în justiție. Prin urmare, autoritățile competente ale statului de reședința acorda, în caz de nevoie, dreptul funcționarului consular de a vizita susnumitul cetățean la intervale rezonabile. Totuși funcționarul consular se va abține de a interveni în favoarea cetățeanului respectiv atunci când acesta se opune în mod expres în prezenta funcționarului consular. Orice comunicare a acestui cetățean destinată postului consular va fi transmisă fără întârziere și cel mai tirziu în 3 zile, acestuia din urma, prin grija autorităților competente ale statului de reședința.

3. Atunci când un cetățean al statului trimițător executa, după condamnare, o pedeapsă privativă de libertate, el va fi informat de autoritățile statului de reședința în legătură cu posibilitatea de a comunică cu funcționarul consular. Funcționarul consular va avea dreptul sa-l viziteze și să se întrețină cu el.

4. Vizitele menționate la paragrafele 1, 2 și 3 din prezentul articol vor avea loc în conformitate cu legile și regulamentele statului de reședința. Se înțelege ca aceste legi și regulamente nu trebuie să împiedice exercitarea funcțiilor consulare.

Articolul 46

Accidente de circulație

Autoritățile competente ale statului de reședința vor informa, într-un termen de 3 zile, funcționarul consular în legătură cu toate accidentele grave de circulație ale cetățenilor statului trimițător.

Articolul 47

Decesul unui cetățean

Autoritățile competente ale statului de reședința vor informa, într-un termen de 24 de ore, funcționarul consular în legătură cu decesul unui cetățean al statului trimițător.

Articolul 48

Succesiunea

1. Autoritățile competente ale statului de reședința informează, fără întârziere, funcționarul consular în legătură cu deschiderea în acest stat a unei succesiuni, ca urmare a decesului unui cetățean al statului trimițător, precum și în legătură cu deschiderea unei succesiuni, indiferent de naționalitatea persoanei decedate, la care poate fi interesat un cetățean al statului trimițător în calitate de moștenitor, titular de drepturi sau legatar.

2. Autoritățile competente ale statului de reședința vor lua măsurile necesare prevăzute de legile și regulamentele acestui stat pentru a proteja succesiunea și pentru a transmite funcționarului consular copia testamentului, dacă acesta a fost întocmit de defunct, precum și toate informațiile de care acestea dispun în legătură cu titularii de drepturi, domiciliul lor permanent sau temporar, valoarea și compozitia succesiunii, inclusiv sumele provenind din asigurări sociale, veniturile, polițele de asigurare. Ele vor informa, de asemenea, asupra datei de deschidere a procedurii succesorale sau a stadiului acestei proceduri.

3. Funcționarul consular este autorizat sa reprezinte, conform legilor și regulamentelor statului de reședința, direct sau indirect prin intermediul reprezentantului sau, în fața tribunalelor sau a altor autorități competente ale statului de reședința, un cetățean al statului trimițător care are dreptul la o succesiune sau care are pretenții la o succesiune în statul de reședința, în cazul în care acest moștenitor este absent sau nu a desemnat un alt mandatar.

4. Funcționarul consular are dreptul sa ceara autorităților competente ale statului de reședința:

a) conservarea succesiunii, punerea sau ridicarea de sigilii, luarea de măsuri în vederea conservării succesiunii, inclusiv desemnarea unui administrator al succesiunii, precum și sa participe la aceste operațiuni;

b) vânzarea bunurilor care fac parte din succesiune ca și comunicarea datei fixate pentru aceasta vînzare, astfel încât el să poată fi prezent.

5. În momentul încheierii procedurii succesorale sau a altor formalități oficiale, autoritățile competente ale statului de reședința vor informa, fără întârziere, funcționarul consular și, după plata datoriilor, taxelor și impozitelor, îi vor transmite în termen de 3 luni succesiunea sau părțile personale ale persoanelor pe care le reprezintă.

6. În cazul în care valoarea succesiunii nu este importanța, funcționarul consular va putea cere ca bunurile succesorale să-i fie remise. El va avea atunci dreptul de a le transmite persoanelor interesate.

7. Funcționarul consular are dreptul de a primi, pentru a le transmite persoanelor interesate, părțile personale și legatele revenind cetățenilor statului trimițător, care nu domiciliază în statul de reședința, precum și de a primi sumele care revin persoanelor interesate cu titlul de indemnizație, de pensie, de asigurări sociale, arierate de salarii și de polițe de asigurare.

8. Transferul bunurilor și al activelor în statul trimițător, în aplicarea dispozițiilor paragrafelor 5, 6 și 7 din prezentul articol, nu se va putea face decît în conformitate cu legislația statului de reședința.

Articolul 49

Asistența acordată navelor

Funcționarul consular are dreptul sa acorde orice fel de asistența prevăzută în prezenta convenție navelor statului trimițător, precum și echipajelor acestor nave în timpul sejurului lor în apele teritoriale sau interioare ale statului de reședința, inclusiv în porturi, de îndată ce aceste nave au fost admise la libera practica. El poate beneficia de dreptul de control și de inspecție asupra navelor acestui stat și al echipelor lor. În acest scop, el poate vizita navele statului trimițător și primi comandantii și echipajele acestor nave.

Articolul 50

Dreptul funcționarului consular privind nava și echipajul sau

În ce privește navele statului trimițător, funcționarul consular are dreptul, cu condiția ca aceasta sa nu contravina legislației statului de reședința:

a) sa chestioneze pe comandantul navei sau pe oricare alt membru al echipajului, sa verifice, sa primească, sa vizeze, sa întocmească sau să semneze orice fel de certificat sau alte documente privind nava, sa primească declarații privind nava, incarcatura sau voiajul, precum și sa elibereze documentele indispensabile pentru a facilita intrarea, sejurul și ieșirea navei;

b) sa intervină în vederea soluționării sau facilitării soluționării, conform legislației statului trimițător, a oricăror diferende între comandant și ceilalți membri ai echipajului, inclusiv diferendele privind contractele de angajare și condițiile de muncă;

c) sa dispună în legătură cu înrolarea sau concedierea comandantului și a altor membri ai echipajului;

d) sa ia măsurile necesare în vederea asigurării spitalizarii și repatrierii comandantului sau oricărui alt membru al echipajului;

e) sa acorde sprijin și asistența comandantului navei sau oricărui membru al echipajului în raporturile lor cu tribunalele și alte autorități ale statului de reședința;

f) sa ia toate măsurile utile pentru a apara disciplina și ordinea la bordul navei.

Articolul 51

Intervenția autorităților statului de reședința la bordul navelor

1. În cazul în care un tribunal sau oricare alta autoritate din statul de reședința are intenția sa aresteze sau sa retina la bordul navei statului trimițător pe comandant, un alt membru al echipajului, un pasager al acestei nave sau oricare altă persoană care nu este cetățean al statului de reședința sau sa sechestreze un bun aflat la bord sau sa angajeze o ancheta oficială la bord, autoritățile competente ale statului de reședința trebuie să informeze în prealabil funcționarul consular astfel încât el să poată asista la executarea unor astfel de măsuri. Dacă datorită urgenței afacerii nu a fost posibil să fie informat funcționarul consular sau nici un funcționar consular nu a fost prezent la executarea măsurilor, autoritățile statului de reședința informează fără întârziere și în mod complet, funcționarul consular în legătură cu măsurile pe care le-a luat. Autoritățile competente ale statului de reședința vor facilita funcționarului consular vizita la persoana arestata sau reținută, ca și comunicarea cu aceasta persoana și luarea de măsuri corespunzătoare menite sa protejeze interesele persoanei sau navei interesate.

2. Dispozițiile paragrafului 1 din prezentul articol nu se aplică în cazul unui control uzual, efectuat de autoritățile statului de reședința, în materie de pașapoarte, vama, sănătate publică, poluarea marii și apărarea vieții umane pe mare sau în cazul oricărui alt demers întreprins la cererea sau cu consimțământul comandantului navei.

Articolul 52

Avaria sau naufragiul navei

1. Dacă o nava a statului trimițător naufragiaza, este deteriorata, esuata, aruncata pe țărm sau suferă orice alta avarie în apele teritoriale sau interioare ale statului de reședința, inclusiv în porturi, autoritățile competente ale acestui stat vor informa fără întârziere funcționarul consular în legătură cu aceasta.

2. În cazurile enumerate la paragraful 1 din prezentul articol autoritățile competente ale statului de reședința vor lua, conform legilor statului de reședința, măsurile necesare pentru a organiza salvarea și protecția navei, a pasagerilor, echipajului, echipamentului navei, încărcăturii, proviziilor și a altor obiecte aflate la bord și, de asemenea, pentru a evita orice prejudiciu adus proprietății și orice dezordine la bord sau pentru a le elimina. Aceste măsuri vor fi luate, de asemenea, și față de obiectele care fac parte din nava sau din incarcatura sa și care au fost aruncate peste bord. Autoritățile statului de reședința vor informa funcționarul consular în legătură cu măsurile luate. Aceste autorități vor ajuta funcționarul consular pentru a putea lua toate măsurile ca urmare a avariei, eșuării sau naufragiului.

3. Atunci când o nava naufragiata a statului trimițător, echipamentul sau, incarcatura, proviziile sau alte obiecte care erau la bord sunt găsite pe tarmul statului de reședința sau în apropiere sau sunt aduse în portul acestui stat și nici comandantul navei, nici mandatarul sau, nici agentul maritim, nici reprezentanții asigurărilor nu sunt prezenți sau nu pot lua măsurile necesare de conservare sau de administrare, funcționarul consular este autorizat sa ia, în calitate de reprezentant al proprietarului navei, măsurile pe care proprietarul le-ar fi putut lua în același scop, dacă ar fi fost prezent.

4. Funcționarul consular poate, de asemenea, sa ia măsurile prevăzute în paragraful 3 al prezentului articol, în legătură cu orice obiect aparținând unui cetățean al statului trimițător și provenind de la bordul sau din incarcatura unei nave, indiferent de naționalitatea sa, adusă într-un port sau gasita pe țărm sau în apropierea țărmului sau de pe nava avariata, esuata sau naufragiata.

Autoritățile competente ale statului de reședința trebuie să informeze, fără întârziere, funcționarul consular despre existenta unui asemenea obiect.

5. Funcționarul consular are dreptul sa participe la ancheta deschisă pentru a determina cauzele avariei, eșuării sau naufragiului, conformindu-se legilor și regulamentelor statului de reședința.

Articolul 53

Decesul sau dispariția unui membru al echipajului

1. Dacă comandantul sau oricare membru al echipajului unei nave a statului trimițător moare sau dispare în statul de reședința la bordul navei sau pe uscat, comandantul sau inlocuitorul sau, ca și funcționarul consular al statului trimițător, sunt singurii competenți să facă inventarul obiectelor, valorilor sau al altor bunuri lăsate de defunct sau dispărut și să efectueze celelalte demersuri necesare pentru conservarea bunurilor și pentru transmiterea lor în vederea lichidării succesiunii. Totuși, dacă defunctul sau disparutul este cetățean al statului de reședința, comandantul sau inlocuitorul sau întocmește inventarul în momentul constatării decesului sau al dispariției. O copie a acestui inventar este remisă autorităților statului de reședința care sunt competente să efectueze orice demersuri necesare pentru conservarea bunurilor și, în caz de nevoie, pentru lichidarea succesiunii. Aceste autorități vor informa postul consular al statului trimițător în legătură cu demersurile lor.

2. În cazul în care un funcționar consular exercita drepturile în materie succesorală prevăzute la paragraful 1 din prezentul articol, el trebuie să se conformeze legilor și regulamentelor statului de reședința.

Articolul 54

Aeronave

Dispozițiile art. 49, 50, 51, 52 și 53 sunt aplicabile și aeronavelor statului trimițător, în măsura în care ele sunt susceptibile a fi aplicate.

Articolul 55

Drepturi și taxe consulare

1. Postul consular poate percepe, pe teritoriul statului de reședința, drepturi și taxe pentru serviciile consulare efectuate, conform legilor și regulamentelor statului trimițător.

2. Sumele percepute pentru serviciile consulare efectuate, menționate la paragraful 1 al prezentului articol, sunt exceptate de orice impozite și taxe în statul de reședința.

Articolul 56

Alte funcții consulare

Funcționarul consular poate îndeplini orice fel de alte funcții consulare cu care îl însărcinează statul trimițător, dacă acestea nu sunt contrare legilor și regulamentelor statului de reședința.

Capitolul 5 Dispoziții generale și finale

Articolul 57

Respectarea legilor și regulamentelor statului de reședința

1. Toate persoanele care se bucura de privilegii și imunități în virtutea prezentei convenții sunt obligate să respecte legile și regulamentele statului de reședința, fără a prejudicia privilegiile și imunitățile lor.

2. Localurile consulare nu vor fi utilizate în mod incompatibil cu exercitarea funcțiilor consulare.

Articolul 58

Exercitarea funcțiilor consulare de către misiunea diplomatică

1. Dispozițiile prezentei convenții se aplică și în cazul în care funcțiile consulare sunt exercitate de misiunea diplomatică.

2. Numele și prenumele membrilor misiunii diplomatice afectați la serviciul consular al misiunii diplomatice vor fi notificate la Ministerul Afacerilor Externe al statului de reședința.

3. Membrii misiunii diplomatice menționați la paragraful 2 al prezentului articol continua sa beneficieze de privilegiile și imunitățile pe care le conferă statutul diplomatic.

Articolul 59

Ratificarea și intrarea în vigoare

1. Prezenta convenție va fi supusă ratificării și va intră în vigoare în a treizecea zi de la data schimbului instrumentelor de ratificare.

2. La intrarea în vigoare a prezentei convenții, Convenția consulară semnată la Tirana, la 12 septembrie 1960, își încetează valabilitatea.

3. Prezenta convenție va intră în vigoare pentru o perioadă nedeterminată. Ea poate fi denunțată prin notificare scrisă de fiecare dintre părțile contractante. În acest caz, ea își va inceta valabilitatea după 6 luni de la data denunțării.

Facuta la București la data de 31 iulie 1992, în doua exemplare originale, în limbile română și albaneza, ambele texte având aceeași valoare.

Pentru România,

Adrian Nastase

Pentru Republica Albania,

Alfred Serreki

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.