Decizia nr. 8/1993

Florin Bucur Vasilescu - președinte

Ioan Muraru - judecător

Antonie Iorgovan - judecător

Gabriela Dragomirescu - Magistrat-asistent

Completul de judecată, convocat potrivit prevederilor

art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , după prezentarea raportului și având în vedere actele dosarului, deliberând, retine următoarele:

În dosarul nr. 281/1992 al Tribunalului Municipiului București - Secția contencios administrativ, reclamantul Petrosanu Ionel a ridicat excepția de neconstituționalitate a

Hotărârii Guvernului nr. 1295/1990

privind taxele de timbru pentru acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, precum și asupra actelor de notariat și a serviciilor prestate de acestea și a

art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 , în baza cărora a fost obligat la plata taxei de timbru de 250 lei.

Reclamantul considera ca aceste dispoziții legale sunt neconstituționale, deoarece încalcă prevederile art. 16 alin. (2), art. 21, art. 51, art. 58 alin. (1), art. 107 alin. (2) și (4), art. 123 alin. (2), art. 138 alin. (1) și art. 150 alin. (1) din Constituție și, în consecința, solicita instanței, la termenul din 7 octombrie 1992, sesizarea Curții Constituționale pentru soluționarea excepției invocate.

Reclamantul solicita, totodată, judecarea în fond a cauzei, opunandu-se suspendării.

Reprezentantul pârâtului - Ministerul Muncii și Protecției Sociale - nu se opune cererii reclamantului referitoare la excepția de neconstituționalitate.

Deoarece încheierea de sesizare nu conține opinia instanței cu privire la excepția invocată și în consecința, Curtea, făcând aplicatia art. 12 alin. 4 din regulamentul sau de organizare și funcționare a solicitat completarea acesteia în sensul dispozițiilor legale menționate.

Urmare solicitării Curții, Tribunalul Municipiului București - Secția contencios administrativ, conformându-se dispozițiilor

art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , a opinat în sensul "...neoportunitatii admiterii excepției de neconstituționalitate invocate de reclamantul Petrosanu Ionel, în situația în care a achitat taxa de timbru prevăzută de lege (...). De altfel, Sentinta nr. 199/1992, pronunțată în dosarul nr. 213/1992, a rămas definitivă prin respingerea recursului la Curtea Suprema de Justiție, iar Sentinta civilă nr. 200/1992 se afla în recurs la aceeași instanța".

Fiind sesizată prin Încheierea Tribunalului Municipiului București - Secția contencios administrativ, din 7 octombrie 1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,

luând act de susținerile reclamantului și de poziția instanței de judecată, având în vedere prevederile

art. 7 din Legea nr. 29/1990 , ale

Hotărârii Guvernului nr. 1295/1990 , ale art. 16 alin. (2), art. 21, art. 51, art. 58 alin. (1), art. 107 alin. (2), art. 123 alin. (2), art. 138 alin. (1) și ale

art. 150 alin. (1) din Constituție, precum și prevederile Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție, legile și celelalte acte normative anterioare intrării sale în vigoare sunt abrogate în măsura în care contravin prevederilor acesteia.

Rezultă deci ca instanța de judecată, în scopul aplicării unei dispoziții legale anterioare intrării în vigoare a Constituție, este obligată ca, în prealabil, pentru a stabili dacă aceasta prevedere mai este în vigoare sau a fost abrogată, sa determine măsura în care prevederea respectiva contravine Constituției.

Tribunalul Municipiului București - Secția contencios administrativ, prin completarea la Încheierea din 7 octombrie 1992, a exprimat opinia "neoportunitatii admiterii excepției de neconstituționalitate" a

art. 7 din Legea nr. 29/1990

și a

Hotărârii Guvernului nr. 1295/1990 , deci considera aceste texte în vigoare.

Făcând aplicarea

art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , potrivit căruia neconstituționalitatea unei legi se poate constata doar cu referire la raporturile juridice stabilite după intrarea în vigoare a Constituției, se justifica trimiterea excepției Curții și interesul reclamantului de a o susține.

Legea, în înțeles de act juridic, este supusă regulii "tempus regit actum", adică regimului constituțional din perioada când a fost adoptată, inclusiv în ce privește posibilitatea controlului constituționalității sale. Contradictia unei legi anterioare Constituției cu prevederile acesteia, fiind un aspect al conflictului de legi în timp, are drept consecința abrogarea ei, totală sau parțială, în temeiul art. 150 alin. (1) din Constituție.

Hotărârea Guvernului nr. 1295 din 13 decembrie 1990 , prin care se stabilesc taxele de timbru pentru acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, a fost emisă conform ordinii juridice existente înaintea adoptării Constituției, în baza abilitarii date Guvernului prin

Legea nr. 36 din 7 decembrie 1990

privind autorizarea Guvernului de a stabili sau modifica taxe și impozite. Sistemul delegării legislative se păstrează și în actuala Constituție, fiind prevăzut de art. 114.

Conform prevederilor art. 138 alin. (1) din Constituție, impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege.

Hotărârea Guvernului nr. 1295/1990

nu contravine acestei reguli constituționale, delegarea legislativă însemnând, de fapt, abilitarea temporară și condiționată a Guvernului de a emite norme cu putere de lege, a căror valoare juridică este egala cu a legii, dacă sunt emise în conformitate cu prevederile constituționale și legale existente în momentul emiterii lor; or, acesta este cazul în speta, hotărârea în discuție fiind adoptată în baza

Legii de abilitare nr. 36/1990 .

În acest context, invocarea neconstitutionalitatii hotărârii față de art. 16 alin. (2) din Constituție, conform căruia "Nimeni nu este mai presus de lege", apare ca fără obiect, ca și invocarea art. 51 - "Respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie" -, care stabilește o îndatorire fundamentală a cetățenilor, și anume aceea a cunoașterii și respectării legii.

Pe de altă parte,

Hotărârea Guvernului nr. 1295/1990

nu contravine nici prevederilor art. 58 alin. (1) din Constituție, potrivit căruia "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare", de vreme ce textul nu interzice emiterea, în condiții strict determinate, a unor norme juridice și de către alte autorități, care pot stabili, în cazul de fața, taxe și impozite, situațiile și condițiile în care acestea se datorează.

Este adevărat ca, potrivit art. 21 din Constituție, "orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime", dar acestea nu înseamnă ca accesul la justiție trebuie să fie considerat gratuit.

Prin articolul menționat nu se instituie nici o interdicție cu privire la taxele în justiție, fiind legal și normal ca justițiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfășurată de autoritățile judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. Prin urmare, regula este cea a timbrarii acțiunilor justiției, excepțiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor.