Decizia nr. 44/1993
cu privire la constituționalitatea art. 2 din Regulamentul Adunării Deputaților din 27 iunie 1990
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Pus în aplicare prin 2
- Decizia nr. 650/2018 25 octombrie 2018 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 2 [cu referir…
- Decizia nr. 847/2020 18 noiembrie 2020 referitoare la sesizarea de neconstituționalitate a Hotărârii Parlamentului României nr. 2…
Grupul parlamentar liberal a sesizat, la 30 iunie 1993, Curtea Constituțională cu neconstituționalitatea art. 2 din Regulamentul Adunării Deputaților în conformitate cu care Biroul permanent al Camerei Deputaților a decis interzicerea trecerii deputaților de la un grup parlamentar la altul. Sesizarea a fost înregistrată la Curtea Constituțională la 1 iulie 1993.
Prin aceasta sesizare Grupul parlamentar liberal solicita Curții Constituționale să constate ca art. 2 din Regulamentul Adunării Deputaților, regulament încă în vigoare, este neconstitutional deoarece contravine principiilor constituționale care consacra libertatea de constiinta și dreptul de asociere. Se considera, avându-se în vedere dispozițiile art. 29 alin. (1) și (2) și ale art. 37 alin. (1) din Constituție, ca neconstitutionala obligația parlamentarilor de a se putea afilia exclusiv la grupul parlamentar al partidului pe listele căruia a candidat în alegeri. De asemenea, se invoca dispozițiile art. 66 alin. (1) și (2) din Constituție care consacra mandatul reprezentativ și care deci asigura libertatea de opinie și asociere a parlamentarilor în cadrul structurii politice a Parlamentului. În fine, se argumenteaza prin practica parlamentară creata în anii 1990-1992, care permite asemenea transferări.
Grupul parlamentar liberal solicita declararea ca neconstituționale atât a art. 2 din regulament cat și a interpretării date de Biroul permanent al Camerei Deputaților conform căreia trecerea unui parlamentar dintr-un grup parlamentar în altul nu poate avea loc. Sesizarea este însoțită de o copie a adresei președintelui Camerei Deputaților trimisa președintelui Grupului parlamentar liberal prin care i se face cunoscut faptul ca trecerea unui deputat de la un grup parlamentar la altul este contrară prevederilor art. 2 din Regulamentul Deputaților și nu poate avea loc.
Curtea Constituțională constata ca, potrivit art. 144 lit. a) din Constituție și
art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992
este competența să soluționeze o asemenea sesizare. De asemenea, Curtea Constituțională constata ca sesizarea s-a făcut cu respectarea dispozițiilor constituționale (art. 144 lit. b) și legale ( art. 21 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 ).
La dosarul cauzei exista, de asemenea, o nota a Camerei Deputaților asupra sesizării Curții Constituționale, precum și Adresa nr. 293 din 6 iulie 1993 a președintelui Camerei Deputaților prin care acesta comunică faptul ca în ședința din 6 iulie 1993 Biroul permanent al Camerei Deputaților a examinat sesizarea formulată de Grupul parlamentar liberal privind neconstituționalitatea art. 2 din Regulamentul Adunării Deputaților și a decis cu 6 voturi pentru și 4 abtineri ca textul în discuție nu este în contradictie cu prevederile Constituției la care se face referire în sesizare.
În nota Camerei Deputaților se arata printre altele ca: trecerea de la un grup parlamentar la altul nu reprezintă o simpla modificare de opinie politica, ci o puternica distorsionare a configurației politice a Camerei Deputaților care vine în contradictie cu voința corpului electoral; principiile constituționale care consacra libertatea de constiinta și dreptul de asociere nu sunt aplicabile în speta, deoarece ele privesc cetățenii în general și nu pe cei care au devenit parlamentari, a căror organizare se face potrivit regulamentului fiecărei Camere; trecerea de la un grup parlamentar la altul reprezintă o alternativa contrară mandatului reprezentativ în virtutea căruia parlamentarii se afla în serviciul poporului și deci o alternativa nepermisă de Constituție; precedentele create nu constituie un argument, atâta vreme cat ele au fost făcute cu încălcarea regulamentului. Se conchide ca art. 2 din Regulamentul Camerei Deputaților este în deplina concordanta cu prevederile art. 61 alin. (3) din Constituție potrivit căruia deputații și senatorii se pot organiza în grupuri parlamentare potrivit regulamentului fiecărei Camere.
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,
examinând sesizarea Grupului parlamentar liberal, adresa și nota Camerei Deputaților, celelalte acte existente la dosar, precum și concordanta între art. 2 din Regulamentul Camerei Deputaților și dispozițiile constituționale în materie, retine următoarele:
Ion Hristu, deputat independent a solicitat la 11 mai 1993 Camerei Deputaților sa ia act de decizia sa de a activa în cadrul Grupului parlamentar liberal. La aceeași dată Grupul parlamentar liberal comunică președintelui Camerei Deputaților ca a fost admisă cererea deputatului Ion Hristu de a activa ca deputat independent în acest grup și solicita operarea modificărilor de rigoare în documentele privind grupurile parlamentare.
Compartimentul tehnic legislativ al Camerei Deputaților, prin Nota din 20 mai 1993, considera ca o asemenea trecere contravine art. 2 din Regulamentul Camerei Deputaților și ca deci deputatul Ion Hristu dacă "dorește să se afilieze la un grup parlamentar, acest fapt este posibil, conform art. 2 alin. 1 din regulament, numai la Grupul parlamentar al Partidului România Mare", pe listele căruia a candidat și a fost ales.
Biroul permanent al Camerei Deputaților, la rândul sau, a considerat ca o asemenea trecere este contrară prevederilor art. 2 din Regulamentul Camerei Deputaților și nu poate avea loc.
Stabilirea concordanței dispozițiilor cuprinse în art. 2 al Regulamentului Camerei Deputaților cu dispozițiile constituționale implica lămurirea mai multor aspecte juridice și anume: identificarea dispozițiilor constituționale ce interesează aceasta concordanta și succesiunea în timp a dispozițiilor constituționale și a celor regulamentare; interpretarea dispozițiilor constituționale privind grupurile parlamentare; raportarea art. 2 din Regulamentul Camerei Deputaților la aceste dispoziții constituționale.
Examinând aceste aspecte urmează a se observa ca pentru soluționarea acestei cauze intră în discuție următoarele articole din Constituție: art. 61 care stabilește autonomia regulamentara a fiecărei Camere și posibilitatea organizării grupurilor parlamentare; art. 66 privind mandatul reprezentativ; art. 67 privind încetarea calității de deputat; art. 68 privind incompatibilitățile; art. 102 alin. (1) care stabilește categoria de partide reprezentate în Parlament.
Articolul 61
din Constituție prevede că organizarea și funcționarea fiecărei Camere se stabilesc prin regulament propriu.
Practic acest text consacra ceea ce tradițional este denumit autonomia regulamentara a Parlamentului.
Trebuie însă să se observe ca aceasta autonomie regulamentara are ca baza juridică tocmai dispozițiile constituționale.
De aceea, printr-o norma regulamentara, nu se poate deroga de la o norma constituțională. În mod firesc Constituția cuprinde și norme de organizare și funcționare a Camerelor parlamentare. Asemenea norme au o forta juridică suprema, ele pot fi detaliate prin normele regulamentare, dar nu incalcate. Exista deci o categorie de norme constituționale care privesc chiar organizarea și funcționarea Parlamentului, iar în acest sens am menționa din Constituția României normele care privesc grupurile parlamentare, sesiunile și ședințele parlamentare, întrebările și interpelările etc. Dacă analizam aceasta problema cu implicatiile sale, vom observa ca regulamentul azi în vigoare este Regulamentul adoptat de Adunarea Deputaților în iunie 1990, deci înaintea adoptării Constituției. În momentul în care acest regulament a fost adoptat nu existau reguli constituționale în materie, astfel încât, necesar și firesc, acest regulament a incorporat toate regulile de organizare și funcționare, indiferent de valoarea lor constituțională sau regulamentara.
Constituția care a intrat în vigoare la 8 decembrie 1991 conține mai multe reguli privind organizarea și funcționarea Camerelor Parlamentului. Multe din aceste reguli sunt reguli noi, iar altele sunt reguli perfectionate și racordate la structurile create prin noua Constituție. Deoarece Camera Deputaților utilizează în continuare Regulamentul Adunării Deputaților din anul 1990, astăzi normele regulamentare sunt practic cuprinse în doua acte și anume în Constituție și regulament. Acolo unde Constituția a introdus reguli noi sau a modificat regulile vechi, indiscutabil normele constituționale se aplică direct la realitatile parlamentare, ca o consecința fireasca a supremației Constituției și a ierarhiei actelor normative dintr-un sistem de drept. Cu privire la grupurile parlamentare dispozițiile constituționale sunt puține, dar foarte clare. Exista totuși temeiuri solide care impun Camerelor elaborarea unor regulamente care să valorifice în termeni exacti dispozițiile constituționale. Astfel, dacă ne referim numai la articolul în discuție, va trebui să se observe ca, în timp ce art. 61 alin. (3) din Constituție stabilește ca deputații și senatorii se pot organiza în grupuri parlamentare, art. 2 din Regulamentul Camerei Deputaților stabilește ca deputații se constituie în grupuri parlamentare. Într-o interpretare juridică riguroasă este limpede ca textul constituțional exprima clar, fără dubii, ca suntem în prezenta unei facultăți, a unei libertăți de opțiune. Este adevărat ca în practica noastră parlamentară art. 2 din Regulamentul Camerei Deputaților nu a constituit o piedica în exercitarea acestei libertăți de către deputați, dar într-o viitoare reglementare terminologia trebuie racordata la cea constituțională.
Se observa deci ca în ce privește posibilitatea organizării grupurilor parlamentare, art. 2 din Regulamentul Camerei Deputaților, deși cu o terminologie nuantata, este în concordanta cu art. 61 alin. (3) din Constituție. Art. 2 din Regulamentul Camerei Deputaților stabilește, de asemenea, ca deputații se constituie în grupuri parlamentare alcătuite din cel puțin 10 deputați "care au figurat în alegeri pe listele partidelor sau formatiunilor politice respective". Tot art. 2 arata ca dacă deputații aleși din partea unor partide sau formațiuni politice nu întrunesc numărul necesar pentru a constitui un grup parlamentar se pot reuni, pentru a constitui un asemenea grup, sau se pot afilia la alte grupuri parlamentare constituite potrivit regulii comune. Este interesant de observat chiar aici ca art. 2 din Regulamentul Camerei Deputaților conține reguli privitoare doar la organizarea grupurilor parlamentare nu și la modificarea structurilor inițiale ale acestor grupuri, iar sub acest aspect el nu contravine Constituției.
Articolul 66
din Constituție stabilește ca în exercitarea mandatului, deputații și senatorii sunt în serviciul poporului și ca orice mandat imperativ este nul.
Practic, acest articol valorifica fără limite mandatul reprezentativ. Acest text constituțional trebuie să constituie punctul de plecare în explicarea raporturilor constituționale dintre deputat și alegatorii săi, partidul politic care l-a propulsat, Camera din care face parte. Interpretarea acestui articol constituțional nu poate fi decât în sensul că deputatul, din punct de vedere juridic, nu mai are nici o răspundere juridică față de alegatorii din circumscripția care l-a ales și nici față de partidul pe lista căruia a candidat. Raporturile sale cu alegatorii și partidul sunt raporturi morale, politice, dar nu juridice. El nu mai este ținut sa îndeplinească vreo obligație față de aceștia, el este obligat numai poporului. În contextul constituțional românesc care valorifica fără limite mandatul reprezentativ, singura posibilitate pe care o are partidul sau alegatorii nemultumiti de activitatea unui deputat este sa nu-l realeaga. De aceea încetarea mandatului de deputat se poate produce numai la data întrunirii legale a Camerelor nou-alese sau în caz de demisie, de pierdere a drepturilor electorale, de incompatibilitate ori de deces (potrivit art. 67 alin. (2) din Constituție).
În consecința, deputatul are facultatea constituțională de a adera la un grup parlamentar sau altul în funcție de opțiunile sale, de a se transfera de la un grup parlamentar la altul sau de a se declara independent față de toate grupurile parlamentare. Nici o alta norma juridică, legală sau regulamentara nu poate contraveni acestor dispoziții constituționale. Întrucât Regulamentul Camerei Deputaților nu se ocupa și de aceasta transferare de la un grup parlamentar la altul, suntem mai degraba în fața unui gol de reglementare (la nivel de regulament) și nu în fața unui caz de neconstituționalitate.
Desigur ca asupra modalităților, procedurilor și condițiilor în care aceste modificări ale componentei grupurilor parlamentare vor putea avea loc, nu poate decide decât Camera Deputaților însăși, potrivit principiului autonomiei regulamentare în virtutea căruia ea își stabilește organizarea și desfășurarea propriei activități, respectându-se, firește, normele constituționale care și-ar găsi aplicații în astfel de situații.
Desigur, este o alta problema în cazul în care constituirea unui grup parlamentar, ca urmare a acestor renunțări, afilieri și transferuri ar avea ca efect reprezentarea în Parlament a unui partid politic care nu a reușit prin alegeri să-și trimită în Parlament nici un candidat. O asemenea situație ar fi evident contrară Constituției și mai ales acelor norme constituționale care vorbesc de partide reprezentate în Parlament (a se vedea art. 102 alin. (1). Dar în speta supusă atenției Curții Constituționale nu este vorba despre un asemenea lucru. Mai mult, la o examinare atenta a situației sesizate Curții Constituționale, se poate observa că nu suntem în prezenta unui caz de neconstituționalitate a unei dispoziții regulamentare, ci mai degraba în fața unei interpretări restrictive date acestei dispoziții. Ca atare, într-o asemenea speta aportul Curții Constituționale consta mai mult în a asigura o interpretare clara a dispozițiilor regulamentare în ideea de a sprijini aplicarea lor corecta. În acest sens Curtea Constituțională considera ca interpretarile date în nota Camerei Deputaților și depusa la dosar nu pot fi reținute, ele nu valorifica exact nici dispozițiile constituționale și nici cele regulamentare.
Nu pot rămâne în afară examinării nici motivele invocate în sesizare privind neconcordanta dintre art. 2 din Regulamentul Camerei Deputaților și art. 29 alin. (1) și (2), art. 37 alin. (1) din Constituție. Este în afară oricărei îndoieli ca normele juridice din actele inferioare Constituției trebuie să fie conforme dispozițiilor privind libertatea conștiinței. Desigur, oricine poate avea o conceptie a sa proprie, și-o poate modifica. Reglementările privind structurile parlamentare respecta aceasta libertate, dar nu este mai puțin adevărat ca cel care s-a incorporat într-o asemenea structura a acceptat să se supună regulilor constituționale și legale. De aceea invocarea acestui text are mai putina legătură cu art. 2 din Regulamentul Camerei Deputaților. Nici invocarea art. 37 (dreptul de asociere) din Constituție nu este relevanta, pentru simplul motiv ca nici Parlamentul, nici Camerele sale, nici structurile interne nu sunt rezultatul dreptului de asociere, lor fiindu-le aplicabile celelalte dispoziții constituționale menționate mai înainte.
Având în vedere considerentele expuse,
vazand și dispozițiile art. 61, 66, 67, 68, 102 alin. (1) și ale art. 144 lit. b) din Constituție, precum și dispozițiile art. 3 alin. (2), ale art. 13 alin. (1) lit. A) a),
art. 21 și 22 din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale,
Pentru motivele arătate,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1. Constata ca art. 2 din Regulamentul Camerei Deputaților adoptat de Adunarea Deputaților prin
Hotărârea nr. 12 din 27 iunie 1990 , publicat în Monitorul Oficial al României nr. 87/28 iunie 1990, nu interzice trecerea unui deputat de la un grup parlamentar la altul și deci nu contravine Constituției.
2. Prezenta decizie se comunică Grupului parlamentar liberal din Camera Deputaților, precum și Camerei Deputaților și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Deliberarea a avut loc în data de 8 iulie 1993 și la ea au participat Vasile Gionea, președinte, Viorel Mihai Ciobanu, Mihai Constantinescu, Miklos Fazakas, Ion Filipescu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Florin Bucur Vasilescu și Victor-Dan Zlatescu, judecători.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. dr. VASILE GIONEA Magistrat-asistent, Gabriela Dragomirescu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.