Hotărârea din 4 iunie 2013

Strasbourg

(Cererile nr. 28.237/03, 24.386/04, 46.124/07 și 33.488/10)

Prezenta hotărâre este definitivă. Aceasta poate suferi modificări de formă.

În Cauza Gridan și alțîi împotriva României,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a treia), reunită într-o cameră compusă din Jan Sikuta, președinte, Luis Lopez Guerra, Nona Tsotsoria, judecători, și Marialena Tsirli, grefier adjunct de secție,

după ce a deliberat în camera de consiliu, la 14 mai 2013,

pronunță prezenta hotărâre, adoptată la aceeași dată:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află 4 cereri (nr. 28.237/03, 24.386/04, 46.124/07 și 33.488/10) îndreptate împotriva României, prin care Curtea a fost sesizată, în temeiul art. 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (Convenția), de către 4 cetățeni români (reclamanțîi).

2. Reclamantul G. din cererea nr. 46.124/07 a decedat la 3 august 2008. Procedura a fost continuată în numele său de către G. și. M., moștenitori ai patrimoniului reclamantului.

3. Guvernul român (Guvernul) a fost reprezentat succesiv de agențîi guvernamentali, domnul Răzvan-Horațiu Radu, doamna Irina Cambrea și doamna Catrinel Brumar din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

4. La 10 iulie 2007, Cererea nr. 24.386/04 a fost comunicată Guvernului. Celelalte cereri au fost comunicate Guvernului la 5 octombrie 2011.

ÎN FAPT

I. Circumstanțele cauzei

5. Toți reclamanțîi au obținut soluțîi favorabile privind diferite proprietăți prin intermediul unor hotărâri definitive. Aceste hotărâri au fost casate ulterior în urma unor căi de atac extraordinare: revizuire, contestație în anulare sau alte căi de atac formulate de către părțile adverse sau de către procurorul general al României.

În tabelul anexat se regăsesc informațîi detaliate cu privire la reclamanți și la procedurile la care au luat parte.

II. Dreptul intern relevant

6. Unele prevederi relevante din legislația internă privind căile de atac extraordinare sunt prezentate pe scurt în cazurile Ștefănică și alțîi împotriva României, nr. 38.155/02, pct. 19, 2 noiembrie 2010 (recurs în anulare), Androne împotriva României, nr. 54.062/00, pct. 36, 22 decembrie 2004 (revizuire), și Mitrea împotriva României, nr. 26.105/03, pct. 14, 29 iulie 2008 (contestație în anulare).

În plus, art. 322 din Codul de procedură civilă prevede că o hotărâre rămasă definitivă ar putea fi revizuită, inter alia, în cazurile în care a fost dispusă o sancțiune disciplinară împotriva unui magistrat pentru exercitarea cu rea-credință a funcției sau pentru neglijență gravă în examinarea cererii (art. 322 pct. 4) sau dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică ori care nu au putut fi înfățișate dintro împrejurare mai presus de voința părților (art. 322 pct. 5).

ÎN DREPT

I. Conexarea cererilor

7. Având în vedere obiectul similar al cererilor, Instanța consideră necesară conexarea acestora într-o singură hotărâre.

II. Locus standi

8. Curtea consideră că moștenitorii lui G. în Cererea nr. 46.124/07 (a se vedea pct. 2) au calitatea procesuală necesară pentru a continua procedura în numele acestuia (a se vedea, printre alte referințe, Mironov împotriva Ucrainei, nr. 19.916/04, pct. 12, 14 decembrie 2006). Totuși, unde este relevant, Curtea va continua să facă referire la G. în calitate de "reclamant".

III. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 din Convenție și a art. 1 din Protocolul la Convenție

9. Reclamanțîi s-au plâns că prin casarea hotărârilor lor definitive prin revizuire sau prin recursul în anulare au fost încălcate art. 6 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, care prevăd:

Art. 6

"Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil [...] a cauzei sale, de către o instanță [...], care va hotărî [...] asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil [...]"

Art. 1 din Protocolul nr. 1

"Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuțîi, sau a amenzilor."

A. Cu privire la admisibilitate

10. Curtea constată că aceste capete de cerere nu sunt în mod vădit nefondate în sensul art. 35 § 3 lit. a) din Convenție. De asemenea, Curtea constată că acestea nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar să fie declarate admisibile.

B. Cu privire la fond

1. Argumentele părților

11. Reclamanțîi susțin că principiul securitățîi juridice consacrat prin art. 6 § 1 din Convenție a fost încălcat în cauza lor, prin desființarea hotărârilor definitive ale instanțelor interne.

Au mai susținut că dreptul lor de proprietate astfel cum este garantat la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție a fost, de asemenea, încălcat.

Reclamanțîi au susținut că procedura revizuirii și cea a contestației în anulare inițiate de către părțile adverse și recursul în anulare formulat de procurorul general au fost folosite ca un recurs deghizat, din moment ce prin acestea s-a urmărit, pur și simplu, obținerea unei schimbări a soluției date în cursul procedurii inițiale.

În plus, reclamantul din Cauza nr. 28.237/03 a susținut că probele prezentate de Primărie nu constituiau înscrisuri noi care să conducă la rejudecarea cauzei în sensul art. 322 pct. 5 din Codul de procedură civilă. Reclamantul din Cauza nr. 46.124/07 a susținut că sancțiunile disciplinare impuse președintelui Secției civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru încălcarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești în ceea ce privește repartizarea unei cauze la o anumită secție au fost doar o scuză menită să ducă la casarea hotărârii definitive din 30 septembrie 2005 și să schimbe rezultatul cauzei deja soluționate. Acesta a subliniat, în acest sens, că, spre deosebire de completul care a soluționat recursul în cadrul primei proceduri, completul care a dispus rejudecarea cauzei nici măcar nu a acordat un termen în vederea soluționării cererii de recurs. Aceasta din urmă a schimbat soluția inițială prin simpla reevaluare a probelor administrate în cadrul procedurii inițiale.

12. Guvernul a subliniat, în primul rând, faptul că după Cauza Brumărescu împotriva României ([MC], nr. 28.342/95, CEDO 1999-VII), Codul de procedură civilă român a fost modificat, astfel încât cadrul legislativ român nu mai permite promovarea recursului în anulare la Înalta Curte de Casație și Justiție (fosta Curte Supremă). Totuși, în Cauza nr. 24.386/04, casarea hotărârii definitive a fost necesară pentru apărarea interesului public, având în vedere că interpretarea probelor în primă instanță a fost contrară interesului public.

Guvernul a susținut în continuare că revizuirea și contestația în anulare au fost folosite în alte cauze pentru a corecta următoarele erori judiciare și nereguli procedurale: în Cererea nr. 28.237/03 au fost descoperite noi fapte după ce hotărârea rămăsese definitivă; în Cererea nr. 46.124/04 au fost luate măsuri disciplinare împotriva președintelui Secției civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru încălcarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești în ceea ce privește repartizarea cauzei completului de judecată care a soluționat cererea printr-o hotărâre definitivă; iar în Cererea nr. 33.488/10 instanța care soluționase cauza printr-o hotărâre definitivă interpretase în mod eronat probele și, prin urmare, stabilise în mod greșit faptele. Prin urmare, Guvernul a considerat că nici principiul securitățîi juridice, nici protecția dreptului la proprietate nu au fost încălcate.

2. Motivarea Curțîi

13. Curtea reiterează că dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe astfel cum este garantat la art. 6 § 1 din Convenție trebuie interpretat în lumina preambulului la Convenție, ale cărui dispozițîi relevante afirmă că statul de drept face parte din patrimoniul comun al statelor contractante. Unul dintre aspectele fundamentale ale statului de drept este principiul securitățîi raporturilor juridice, care înseamnă, printre altele, că în cazurile în care instanțele s-au pronunțat în ultimă instanță soluția nu ar mai trebui rediscutată (a se vedea Brumărescu, citat anterior, pct. 61).

14. Principiul securitățîi raporturilor juridice presupune respectarea principiului res judicata (ibid, pct. 62), și anume principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești. Acest principiu subliniază faptul că niciuna dintre părți nu are dreptul de a solicita o revizuire a unei hotărâri rămase definitive doar pentru a obține o reaudiere și o nouă pronunțare într-o cauză. Atribuțiile de control ale instanțelor superioare ar trebui exercitate pentru a repara erorile judiciare și pe cele procedurale, și nu pentru a reexamina cauza. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un recurs mascat, iar simpla posibilitate de existență a două păreri cu privire la cauză nu constituie un motiv de reexaminare. Îndepărtarea de la acest principiu se justifică numai când aceasta este impusă de circumstanțe semnificative și obligatorii (a se vedea Ryabykh împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, pct. 52, CEDO 2003-IX).

15. Totuși, cerințele securitățîi juridice nu sunt absolute; în anumite circumstanțe, redeschiderea procedurilor poate fi cea mai adecvată măsură reparatorie în cazul în care cerințele art. 6 nu au fost respectate (a se vedea Mitrea, citat anterior, pct. 25). În orice caz, competența de a judeca procedura revizuirii ar trebui să fie exercitată de către autorități pentru a realiza, în cel mai mare grad posibil, un echilibru just între interesele aflate în joc (a se vedea, mutatis mutandis, Nikitin împotriva Rusiei, nr. 50.178/99, pct. 57, CEDO 2004-VIII).

16. Curtea reamintește că a constatat în mod repetat că redeschiderea procedurilor în temeiul art. 330 din Codul de procedură civilă prin recursul în anulare formulat de procurorul general al României constituie o încălcare a principiului securitățîi juridice și, prin urmare, o încălcare a art. 6 § 1 din Convenție (a se vedea, printre multe altele, Brumărescu, citat anterior, pct. 62, Bîrlă împotriva României nr. 18.611/04, pct. 15 până la 20, 27 mai 2010).

De asemenea, Curtea a decis că desființarea unei hotărâri definitive și obligatorii pentru simplul motiv că existau diferite opinii referitoare la interpretarea probelor prezentate nu a fost justificată și a încălcat dreptul reclamantului la un proces echitabil (a se vedea Mitrea, citat anterior, pct. 27-30).

Revizuirea procedurilor pe motivul existenței de noi probe a fost considerată drept o încălcare a art. 6 § 1 din Convenție, atunci când hotărârile instanțelor interne prin care erau admise cereri de revizuire nu indicau motivul pentru care noile informațîi sau noile probe nu putuseră fi obținute în primă instanță [a se vedea Popov împotriva Moldovei (nr. 2), nr. 19.960/04, pct. 50 până la 54, 6 decembrie 2005].

17. Cu privire la situația de fapt din cererile prezente, Curtea reține că aceasta nu se distinge cu nimic față de jurisprudența mai sus menționată.

Curtea consideră că nu s-a dovedit faptul că greșelile procedurale sau erorile judecătorești prezumtiv comise de către instanțe în cadrul primului ciclu procesual din cauzele prezente au fost de o asemenea natură încât să justifice casarea hotărârilor definitive și obligatorii.

Curtea constată, așadar, o încălcare a art. 6 § 1 din Convenție, în ceea ce privește principiul securitățîi juridice.

18. În ceea ce privește capătul de cerere al reclamanților cu privire la dreptul lor de proprietate, Curtea reține, în conformitate cu jurisprudența sa constantă în materie (a se vedea, de exemplu, Tăutu împotriva României, nr. 17.299/05, pct. 20-21, 9 februarie 2010) și în lumina circumstanțelor cauzei, că decizia instanțelor naționale de a casa hotărârile definitive care stabileau dreptul de proprietate al reclamanților asupra mai multor bunuri și de a reexamina aceste drepturi a încălcat drepturile lor garantate prin art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

Prin urmare, a fost încălcat și respectivul articol.

IV. Cu privire la celelalte pretinse încălcări ale Convenției

19. În cele din urmă, reclamantul în Cererea nr. 24.386/04 sa plâns în temeiul art. 2 și 3 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție cu privire la confiscarea casei lui și a terenului aferent în 1976.

20. Cu toate acestea, având în vedere toate elementele de care dispune și în măsura în care este competentă să se pronunțe cu privire la aspectele invocate, Curtea consideră că acestea nu indică nicio încălcare a drepturilor și a libertăților stabilite prin Convenție sau prin protocoalele adiționale.

21. Rezultă că aceste capete de cerere sunt în mod vădit nefondate și trebuie respinse în conformitate cu art. 35 § 3 lit. a) și art. 35 § 4 din Convenție.

V. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenție

22. Art. 41 din Convenție prevede următoarele:

"Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al înaltei părți contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părțîi lezate, dacă este cazul, o reparație echitabilă"

A. Prejudiciu

23. Reclamanțîi au solicitat următoarele sume cu titlu de prejudiciu material și moral:

Nr.

Cauza nr.

Prejudiciu material (EUR)

Daune morale

(EUR)

1.

28237/03

120.000

7.700

2.

24386/04

Restituirea suprafeței de teren

nerestituite de 237 metri pătrați sau

72000

1.550

3.

46124/07

Reclamantul G. 130.900

Reclamantul P. 119.130

Reclamantul G. 20.000

Reclamantul P. 20.000

4.

33488/10

niciunul

10.000

24. Guvernul contestă sumele solicitate, cu excepția Cererii nr. 46.124/07.

A. Prejudiciu material

25. Curtea, ținând cont de circumstanțele din cererile nr. 28.237/03, 24.386/04 și 46.124/07, consideră că restituirea dreptului de proprietate îi va pune pe reclamanți în situația în care s-ar fi găsit dacă încălcările nu ar fi intervenit (a se vedea Rățeanu împotriva României; nr. 18.729/05, pct. 26-31, 7 februarie 2008).

În cazul în care nu restituie proprietățile în cauză, statul pârât trebuie să plătească reclamanților, în termen de 6 luni de la prezenta hotărâre, o sumă de bani reprezentând valoarea actuală a acelor proprietăți [a se vedea Brumărescu împotriva României (doar satisfacție echitabilă) (MC), nr. 28.342/95, pct. 23, CEDO 2001-I], plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, după cum urmează:

- 90 000 EUR în Cererea 28.237/03;

- 50 000 EUR în Cererea nr. 24.386/04;

- 130 900 EUR către reclamantul G. și 119 130 EUR către reclamantul P. în Cererea nr. 46.124/07.

26. Curtea reține că, în Cauza nr. 33.488/10, decizia în litigiu din data de 24 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Craiova nu a fost, până în prezent, executată. Prin urmare, Curtea constată că niciun prejudiciu moral nu trebuie acordat în această cauză, cu condiția ca reclamantul să nu fie obligat să restituie suma de 3.015,25 RON ce i-a fost acordată în temeiul hotărârii definitive din 12 iunie 2008.

B. Prejudiciu moral

27. Pronunțându-se în echitate, Curtea acordă 5.000 EUR per reclamant în cererile nr. 28.237/03, 46.124/07 și 33.488/10 și 1.550 EUR către reclamantul din Cererea nr. 24.386/04 reprezentând prejudiciu moral, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit.

B. Cheltuieli de judecată

28. Reclamanțîi din următoarele cereri au solicitat rambursarea cheltuielilor de judecată efectuate în procedura din fața instanțelor naționale și a Curțîi.

Nr.

Cauza nr.

Cheltuieli de judecată (EUR)

1.

28237/03

5.000

2.

24386/04

112.000

29. Guvernul a contestat sumele solicitate, considerând că sunt justificate doar parțial.

30. Având în vedere documentele de la dosar și în conformitate cu jurisprudența sa, Curtea consideră că este rezonabil să acorde fiecărui reclamant din cererile nr. 28.237/03 și 24.386/04 suma de 2.000 EUR pentru toate cheltuielile de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit.

C. Dobânzi moratorii

31. Curtea consideră necesar ca rata dobânzii să se întemeieze pe rata dobânzii facilitățîi de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu 3 puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

În unanimitate,

CURTEA:

1. conexează cererile prezente;

2. declară admisibile cererile reclamanților cu privire la capetele de cerere întemeiate pe art. 6 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție cu privire la desființarea hotărârilor definitive și obligatorii și inadmisibile celelalte capete din Cererea nr. 24.386/04;

3. hotărăște că au fost încălcate art. 6 § 1 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție;

4. hotărăște:

a) ca statul pârât să restituie reclamanților din cererile nr. 28.237/03, 24.386/04 și 46.124/07, în termen de 3 luni, proprietățile astfel cum au fost recunoscute prin hotărârile definitive și obligatorii anterior casării lor;

b) că, în cazul în care nu se va proceda la restituire, statul pârât este obligat să plătească reclamanților în același termen de 3 luni, cu titlul de prejudiciu material, următoarele sume:

(i) în Cererea nr. 28.237/03, 90.000 EUR (nouăzeci de mii de euro);

(îi) în Cererea nr. 24.386/03, 50.000 EUR (cincizeci de mii de euro);

(iii) în Cererea nr. 46.124/07, 130.900 EUR (o sută treizeci de mii nouă sute de euro) reclamantului G. și 119.130 EUR (o sută nouăsprezece mii o sută treizeci de euro) reclamantului P.;

c) că, în orice caz, statul pârât trebuie să plătească reclamanților în același termen de 3 luni următoarele sume:

(i) în Cererea nr. 28.237/03:

- 5.000 EUR (cinci mii de euro) cu titlu de prejudiciu moral, și

- 2.000 EUR (două mii de euro) cu titlu de cheltuieli de judecată;

(îi) în Cererea nr. 24.386/04:

- 1.550 EUR (o mie cinci sute cincizeci de euro) cu titlu de prejudiciu moral, și

- 2.000 EUR (două mii de euro) cu titlu de cheltuieli de judecată;

(iii) în Cererea nr. 46.124/07:

- 5.000 EUR (cinci mii de euro) cu titlu de prejudiciu moral per reclamant;

(iv) în Cererea nr. 33.488/10:

- 5.000 EUR (cinci mii de euro) cu titlu de prejudiciu moral;

d) că sumele de mai sus trebuie convertite în moneda națională a statului pârât la cursul de schimb aplicabil la data plățîi, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit;

e) că, de la expirarea termenului menționat de 3 luni și până la efectuarea plățîi, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilitățîi de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade și majorată cu 3 puncte procentuale;

5. respinge restul capetelor de cerere referitoare la despăgubiri formulate de reclamanți.

Redactată în limba engleză și comunicată în scris, la 4 iunie 2013, în temeiul art. 77 § 2 și 3 din Regulament.

Jan Sikuta,

Președinte

Marialena Tsirli,

grefier adjunct