Decizia nr. 47/1993
cu privire la constituționalitatea art. 10 alin. (3) din Legea privind alocația de stat pentru copii
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Cu adresa nr. 5/2637/1993 Guvernul României a sesizat Curtea Constituțională invocand neconstituționalitatea prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea privind alocația de stat pentru copii.
Curtea Constituțională, în temeiul
art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , constata ca este competența să soluționeze sesizarea, care a fost formulată și înaintată cu respectarea prevederilor art. 144 lit. a) din Constituție și ale art. 17 alin. (1) din legea sa organică.
Guvernul considera ca prevederile art. 10 alin. (3) din Legea privind alocația de stat pentru copii sunt neconstituționale întrucât nivelul alocației de stat pentru copii de 3.500 lei lunar implica o cheltuiala suplimentară față de nivelul de 2.840 lei prevăzut în proiectul guvernamental, iar la acest articol nu s-a indicat precis o sursa reală care să poată asigura în fapt acoperirea acestor cheltuieli.
În drept, sesizarea se întemeiază pe dispozițiile art. 137 alin. (5) din Constituție, conform cărora nici o cheltuiala nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanțare.
Potrivit art. 5 și
art. 19 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , Curtea Constituțională a solicitat celor două Camere ale Parlamentului punctul lor de vedere asupra sesizării primite, precum și Guvernului, Ministerului Justiției, Ministerului Muncii și Protecției Sociale și Ministerului Finanțelor unele date și informații suplimentare față de cele din sesizare, necesare soluționării obiectiei de neconstituționalitate.
La termenul din 5 august 1993, stabilit pentru soluționarea sesizării, Guvernul României, prin adresa nr. 158/622 din 4 august 1993, a solicitat amânarea cauzei deoarece Ministerul Justiției, care urma sa elaboreze un studiu aprofundat pentru o mai buna fundamentare a obiectiei de neconstituționalitate, nu îl definitivase. În consecința, prin Încheierea din data de 5 august 1993 s-a stabilit un nou termen la data de 15 septembrie 1993.
Cu adresa nr. 1/1199 din 7 septembrie 1993, Senatul a comunicat punctul sau de vedere în sensul că textul în discuție trebuie completat și, ca atare, "apare ca necorespunzător prevederilor constituționale", dacă în baza prevederilor bugetului de stat Guvernul nu are posibilitatea executării dispozițiilor art. 10 alin. (3) din lege, deoarece nivelul alocației stabilit de noua lege a fost majorat față de cel propus în proiectul guvernamental.
Camera Deputaților nu a comunicat punctul sau de vedere.
Ministerul Muncii și Protecției Sociale a comunicat la data de 9 august 1993 relațiile solicitate, precizând influența socială și financiară a principalelor prevederi noi ale legii adoptate - creșterea numărului de beneficiari cu 1.702.000 copii, a cheltuielilor anuale suplimentare cu 29 miliarde lei etc. - și ca, practic, în luna septembrie, prin efectul indexarilor, alocația de stat pentru copii este în medie de 3.460 lei.
Ministerul Justiției, căruia i se solicitase sa analizeze consecințele caracterului inseparabil al textului vizat față de restul reglementării, a reiterat, în esenta, argumentele din sesizare, iar Ministerul Finanțelor a comunicat ca datele și informațiile solicitate au fost înaintate Guvernului spre a fi avute în vedere la precizările suplimentare pe care acesta le va transmite.
De asemenea, se considera că nu are nici o relevanta faptul ca în cursul dezbaterilor parlamentare reprezentanții Guvernului nu au invocat problema neconstitutionalitatii art. 10 alin. (3) și ca după adoptarea legii, dar înainte de promulgare, s-ar fi constituit resursele pentru acoperirea cheltuielilor suplimentare necesare.
Cu adresa nr. 5/2657 din 8 septembrie 1993, Guvernul a reiterat, în esenta, argumentarea din sesizare, în sensul că art. 137 alin. (5) din Constituție presupune stabilirea concretă, pentru orice cheltuiala suplimentară, a unor resurse suplimentare.
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,
vazand sesizarea formulată de Guvern, punctul de vedere al Senatului și informațiile suplimentare primite de la Guvern, Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Justiției, retine următoarele:
Prin art. 10 alin. (3) din Legea privind alocația de stat pentru copii se stabilește ca alocația se suporta de la bugetul de stat, iar pentru copiii handicapati, din fondurile de risc și de accident, constituit potrivit
Legii nr. 53/1992 . Aceasta dispoziție este inseparabila de restul reglementărilor legii, astfel încât, dacă ar fi eliminata ca neconstitutionala, însăși promulgarea legii ar fi împiedicată.
Critica formulată în sesizare se întemeiază pe interpretarea prevederilor art. 137 alin. (5) din Constituție în sensul că ele ar presupune chiar stabilirea resurselor pentru acoperirea unei cheltuieli bugetare. În realitate, art. 137 alin. (5) are în vedere faptul ca nici o cheltuiala bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanțare, cerința pe care legiuitorul a respectat-o de vreme ce în art. 10 alin. (3) din Legea privind alocația de stat pentru copii se prevede că sursa de finanțare este bugetul de stat, respectiv un fond extrabugetar pentru risc și accident, instituit prin
Sunt doua aspecte diferite: stabilirea sursei de finanțare și insuficienta resurselor financiare din sursa astfel stabilită. Primul aspect este legat de imperativele art. 137 alin. (5) din Constituție, iar al doilea nu are caracter constituțional, fiind o problemă exclusiv de oportunitate politica, ce privește, în esenta, relațiile dintre Parlament și Guvern. Dacă Guvernul nu are resurse financiare suficiente poate să propună modificările necesare pentru asigurarea lor, în virtutea dreptului sau de inițiativa legislativă.
Este de observat, totodată, ca în cursul dezbaterii parlamentare, reprezentantul Guvernului s-a opus la majorarea cuantumului alocației, deci la amendarea art. 3 alin. (1) din proiectul guvernamental, dar nu și la adoptarea art. 10 alin. (3), neexercitandu-și dreptul de a propune un amendament în funcție de nivelul alocației ce fusese adoptat, întemeiat pe argumentele invocate în sesizare.
Nu se poate retine nici argumentul invocat în precizările prezentate de Guvern, ulterior sesizării, în sensul că ar fi fost incalcate prevederile art. 110 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora, când o inițiativă legislativă implica modificarea prevederilor bugetului de stat, este obligatorie solicitarea informării Parlamentului asupra acestor modificări. Cat timp legea a fost adoptată pe baza unei inițiative guvernamentale, informarea Parlamentului s-a realizat prin însăși desfășurarea procedurii de dezbateri.
Având în vedere considerentele expuse,
vazand și dispozițiile art. 110 alin. (1), ale art. 137 alin. (5) și ale art. 144 lit. a) din Constituție, precum și ale
art. 20 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,
În numele legii
DECIDE:
1. Dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea privind alocația de stat pentru copii sunt constituționale.
2. Prezenta decizie se comunică, potrivit legii, Președintelui României și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Deliberarea a avut loc la data de 15 septembrie 1993 și la ea au participat Vasile Gionea, președinte, Viorel Mihai Ciobanu, Mihai Constantinescu, Miklos Fazakas, Ion Filipescu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Florin Bucur Vasilescu și Victor-Dan Zlatescu, judecători.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. dr. VASILE GIONEA Magistrat-asistent, Florentina Geangu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.