Ordinul nr. 3389/2011

Capitolul I Metodele de stabilire prin estimare a bazei de impunere

Metodele de stabilire prin estimare a bazei de impunere sunt următoarele:

1.1. metoda sursei și cheltuirii fondurilor;

1.2. metoda fluxurilor de trezorerie;

1.3. metoda marjei;

1.4. metoda produsului/serviciului și a volumului;

1.5. metoda patrimoniului net.

1.1. Metoda sursei și cheltuirii fondurilor

Metoda constă în estimarea bazei de impunere a unui contribuabil, pentru determinarea obligației fiscale, cunoscând cheltuielile efectuate.

Pentru estimarea bazei de impunere atât din surse impozabile, cât și din cele neimpozabile se au în vedere fluxurile de numerar.

Pentru aceasta, fluxurilor de numerar li se asociază cheltuielile și veniturile contribuabilului, determinându-se astfel în întregime numerarul utilizat pentru efectuarea cheltuielilor care va fi comparat cu numerarul încasat din orice sursă.

Creșterile și descreșterile nete ale activelor și pasivelor sunt avute în vedere împreună cu cheltuielile nedeductibile și încasările neimpozabile la ajustarea veniturilor și cheltuielilor, obținându-se astfel balanța încasărilor și cheltuielilor pentru reconstituirea venitului impozabil.

Determinarea veniturilor sustrase de la calculul bazei de impunere constă în compararea cheltuielilor efectuate cu veniturile declarate în perioada supusă controlului.

Metoda se bazează pe faptul că orice cheltuială care excedează valorii declarate a veniturilor reprezintă venit impozabil nedeclarat.

Veniturile suplimentare se ajustează cu elemente de venit neimpozabil și cheltuieli nedeductibile în vederea estimării bazei impozabile și stabilirii obligației fiscale.

1.2. Metoda fluxurilor de trezorerie

Metoda constă în analiza conturilor bancare și a fluxurilor de numerar pentru a stabili mișcările de disponibilități bănești și asocierea acestora cu sursele de venit și utilizarea lor.

Metoda se bazează pe informațiile următoare:

- depunerile în conturile bancare și ajustarea cu valoarea încasărilor reprezentând venituri neimpozabile;

- volumul cheltuielilor efectuate și care au fost achitate din cont bancar sau prin alte mijloace de plată.

Metoda poate furniza indicii pentru a descoperi venituri nedeclarate, pornindu-se de la analiza valorii și frecvenței depunerilor în conturile bancare și a surselor acestora.

Determinarea veniturilor sustrase de la impozitare constă în compararea disponibilităților bănești din conturile bancare și evidențiate în documente sau folosite la plata cu numerar, cu toate veniturile din surse impozabile depuse în conturile bancare sau folosite la plata cu numerar a unor cheltuieli în perioada supusă controlului.

Metoda indică fie o diminuare a venitului declarat, fie o majorare a cheltuielilor declarate, fie o combinare a celor două.

1.3. Metoda marjei

Metoda marjei se bazează pe faptul că activitățile desfășurate într-un domeniu au elemente comune care caracterizează activitatea atât din punct de vedere tehnic, cât și din punct de vedere financiar.

Metoda constă în estimarea venitului unui contribuabil pentru determinarea obligației fiscale, pe baza utilizării unor elemente considerate tipice, exprimate în procente sau proporții, pentru activitatea desfășurată de acesta.

Aceasta constă în analiza vânzărilor și/sau a costului vânzărilor unui contribuabil și aplicarea unui procent corespunzător de marjă, pentru a obține venitul impozabil.

Veniturile realizate și costul vânzărilor pot fi stabilite pornind de la anumite elemente de venit și/sau cheltuieli cunoscute care vor fi ajustate/ponderate, folosind procente sau proporții caracteristice pentru activitatea desfășurată.

Procentele ori proporțiile pot fi determinate din datele cunoscute la contribuabilul verificat sau obținute de la alte entități cu activități similare ori de la instituții care calculează și publică astfel de procente și/sau proporții.

Metoda marjei poate furniza indicii despre abateri ale procentelor sau ale proporțiilor determinate pentru activitatea desfășurată, față de o medie a procentelor sau a proporțiilor stabilite la nivelul unui domeniu de activitate analizat.

Veniturile suplimentare se ajustează cu elemente de venit neimpozabil și cheltuieli nedeductibile, în vederea estimării bazei impozabile și a stabilirii obligației fiscale.

1.4. Metoda produsului/serviciului și a volumului

Metoda constă în estimarea bazei impozabile pentru determinarea obligației fiscale, în condițiile în care se cunoaște sau se poate determina numărul produselor/serviciilor comercializate/prestate sau volumul de activitate din perioada supusă controlului.

Numărul produselor/serviciilor comercializate/prestate sau volumul de activitate poate fi estimat pe baza evidenței în condițiile în care registrele întocmite conțin informații privind costul bunurilor vândute (cost de achiziție, cost de producție) și/sau folosind date și informații din diverse surse.

După estimarea numărului produselor/serviciilor comercializate/prestate și/sau volumul activității desfășurate se aplică prețul de vânzare practicat pe unitate de produs/serviciu sau volum de activitate, determinându-se astfel venitul brut.

Determinarea veniturilor suplimentare se realizează prin compararea veniturilor înregistrate în evidențe contabile cu veniturile determinate, ca urmare a aplicării prețurilor de vânzare asupra unităților și volumului activității.

Veniturile suplimentare se ajustează cu elemente de venit neimpozabil și cheltuieli nedeductibile în vederea estimării bazei impozabile și a stabilirii obligației fiscale.

Metoda poate furniza informații cu privire la sumele încasate și neevidențiate, ca urmare a comercializării bunurilor și prestării serviciilor.

1.5. Metoda patrimoniului net

Metoda permite estimarea bazei impozabile a unui contribuabil și stabilirea obligației fiscale prin constatarea creșterii, respectiv descreșterii patrimoniului net al acestuia.

Metoda constă în estimarea bazei impozabile având în vedere creșterea valorii patrimoniului net al unui contribuabil pe parcursul unui an fiscal, după ajustarea cu cheltuielile nedeductibile și veniturile neimpozabile.

Creșterea sau descreșterea valorii patrimoniului net se determină prin compararea valorii patrimoniului net la începutul perioadei cu cea de la sfârșitul perioadei.

Metoda se bazează pe faptul că, pentru orice an, venitul unui contribuabil este folosit pentru elemente de cost deductibile sau nedeductibile, precum și pentru elemente care determină creșterea patrimoniului net, respectiv achiziționarea de active și/sau descreșterea pasivelor.

Metoda oferă indicii cu privire la efectele pe care le au asupra patrimoniului net achiziționarea de active, reducerea de pasive, cheltuielile efectuate din surse de venit care nu sunt declarate ca fiind impozabile.

Capitolul II Instrucțiuni de aplicare a metodelor de estimare

2.1. Instrucțiunile stabilesc activitățile necesare organelor de inspecție fiscală pentru a selecta și utiliza metodele de estimare a bazei impozabile a unui contribuabil în timpul inspecției fiscale.

2.2. Prezentele instrucțiuni sunt destinate structurilor cu atribuții de inspecție fiscală din Agenția Națională de Administrare Fiscală, în cadrul acțiunilor de inspecție fiscală, în vederea aplicării metodelor de stabilire prin estimare a veniturilor sau cheltuielilor unui contribuabil.

2.3. În vederea aplicării metodelor de stabilire prin estimare a bazei de impunere, organele de inspecție fiscală vor utiliza, în funcție de fiecare caz și fără a fi limitativă, următoarea procedură:

2.3.1. constatarea stării de fapt fiscale în care se află contribuabilul și care îndreptățește organul de inspecție fiscală la utilizarea metodelor de stabilire prin estimare a veniturilor sau cheltuielilor, respectiv dacă:

2.3.1.1. documentele și informațiile prezentate în cursul inspecției fiscale sunt incorecte sau incomplete. În acest caz organele de inspecție fiscală vor proceda la:

a) stabilirea circumstanțelor individuale pentru reconstituirea modului real în care își desfășoară activitatea contribuabilul verificat;

b) identificarea elementelor sau criteriilor care conduc la concluzia că veniturile ori cheltuielile înregistrate de contribuabil sunt incorecte sau incomplete față de activitatea desfășurată;

c) identificarea și examinarea oricăror înscrisuri sau surse de informații referitoare la activitatea desfășurată de contribuabil pe perioada verificată;

d) analizarea și selectarea elementelor probatorii în vederea alegerii metodei adecvate surselor cu cele mai relevante informații pentru determinarea situației fiscale de fapt, pe perioada verificată;

2.3.1.2. documentele și informațiile solicitate nu există sau nu sunt puse la dispoziția organelor de inspecție fiscală. În acest caz organele de inspecție fiscală vor proceda la:

a) constatarea lipsei documentelor solicitate sau a refuzului de a le pune la dispoziția organelor de inspecție fiscală;

b) solicitarea unor clarificări persoanelor responsabile referitoare la situația constatată de organele de inspecție fiscală;

c) stabilirea perioadei verificate pentru care nu există documentele solicitate și identificarea altor perioade în care s-a desfășurat activitate și există documente;

d) identificarea unor surse externe de informații și solicitarea de date sau documente pentru stabilirea stării de fapt fiscale a contribuabilului (bănci, furnizori, clienți, instituții care gestionează informații despre contribuabil sau din activitățile comparabile desfășurate de alți contribuabili);

e) analizarea și selectarea elementelor probatorii în vederea alegerii metodei adecvate surselor cu cele mai relevante informații pentru determinarea situației fiscale de fapt pe perioada verificată;

2.3.2. aplicarea metodei de stabilire prin estimare pentru a evalua veniturile sau cheltuielile și stabilirea noii baze de impunere.

2.4. După aprobarea metodei de estimare, echipa de inspecție fiscală va proceda la stabilirea prin estimare a bazei impozabile și va determina pentru perioada verificată impozite, taxe sau contribuții datorate bugetului general consolidat, după caz.

----------