Decizia nr. 646/2012

Petre Lăzăroiu - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Fabian Niculae - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 318 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Vasilica Șoldan în Dosarul nr. 880/114/2012 al Tribunalului Buzău - Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 897D/2012.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, menționând jurisprudența Curții Constituționale, respectiv

Decizia nr. 572 din 15 mai 2008 , pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 25 aprilie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 880/114/2012, Tribunalul Buzău - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 318 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură civilă.

Excepția a fost invocată de Vasilica Șoldan într-un dosar având ca obiect soluționarea unei contestații în anulare.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia arată, în esență, că dispozițiile criticate sunt neconstituționale, încălcând prevederile art. 16 și 21 din Legea fundamentală, deoarece permite numai recurentului să introducă contestația în anulare. Astfel, se creează o situație favorizantă pentru recurent care poate uza de calea contestației în anulare, în situația omisiunii analizării unui motiv de recurs, în timp ce celeilalte părți care nu are calitatea de recurent nu i se oferă această posibilitate. Totodată, textul criticat încalcă și prevederile constituționale ale art. 21 prin crearea unui dezechilibru între părțile participante la litigiu.

Tribunalul Buzău - Secția I civilă apreciază excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului arată că își menține punctul de vedere consemnat în

deciziile Curții Constituționale nr. 765 din 12 mai 2009 , nr. 1.033 din 9 iulie 2009, nr. 1.478 din 10 noiembrie 2009, nr. 1.551 din 17 noiembrie 2009, nr. 1.015 din 8 iulie 2010, nr. 925 din 7 iulie 2011, nr. 1.296 din 4 octombrie 2011 și nr. 1.390 din 20 octombrie 2011.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 318 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură civilă, cu următorul conținut: "Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare."

În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 21 alin. (1)-(3) referitor la dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra dispozițiilor legale criticate, prin raportare la critici similare, constatând constituționalitatea acestora.

Astfel, prin

Decizia nr. 925 din 7 iulie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 675 din 29 septembrie 2011, Curtea a constatat că dispozițiile art. 318 alin. 1 din Codul de procedură civilă reglementează contestația în anulare specială, care este o cale de atac extraordinară, ce se poate exercita în cazurile limitativ prevăzute de lege numai împotriva hotărârilor pronunțate de instanțele de recurs.

Curtea a statuat că textul de lege criticat nu încalcă prevederile art. 21 din Constituție, întrucât, potrivit jurisprudenței constante a instanței constituționale, dacă legiuitorul este suveran în a reglementa diferit în situații diferite accesul la o cale ordinară de atac, fără ca prin aceasta să fie afectat liberul acces la justiție, a fortiori o atare concluzie se impune atunci când în discuție este accesul la o cale extraordinară de atac, care, prin definiție, are caracter de excepție și deci poate fi valorificată numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, în caz contrar existând riscul producerii unor perturbări majore ale stabilității și securității raporturilor juridice.

De asemenea, prin

Decizia nr. 572 din 15 mai 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 1 august 2008, Curtea a statuat că este neîntemeiată susținerea potrivit căreia este încălcat dreptul la apărare, deoarece textul de lege criticat nu îi permite unei părți să atace cu contestație în anulare hotărârea instanței de recurs, întrucât nu a avut calitatea de recurent. Curtea a reținut că recurentul este singurul care are interesul de a ataca pe calea contestației în anulare specială hotărârea pronunțată în recurs, pentru motivul că instanța a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare invocate. Altfel s-ar ajunge în situația în care intimatul ar susține, contrar propriilor interese, motivele invocate de recurent în cererea sa.

De altfel, art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", precum și art. 129, care prevede că, "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii", atribuie exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competenței și procedurii de judecată, inclusiv a condițiilor de exercitare a căilor de atac.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în aceste decizii își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 318 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Vasilica Șoldan în Dosarul nr. 880/114/2012 al Tribunalului Buzău - Secția I civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 14 iunie 2012.