Decizia nr. 36/2010

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Carmen-Cătălina Gliga - procuror

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 76 alin. (1) din Legea nr. 76/2002

privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, excepție ridicată de Keztyus Orsolya Kinga în Dosarul nr. 10.296/271/2007 al Tribunalului Bihor - Secția comercială și de contencios administrativ.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată, arătând că sumele care trebuie restituite, potrivit prevederilor de lege criticate, sunt acordate în vederea stimulării forței de muncă, iar în cazul în care contractul de muncă se desface ca urmare a inițiativei ori culpei angajatului, este firesc ca acesta să fie obligat la restituirea acestor sume, fapt ce nu îl împiedică să opteze liber pentru un alt loc de muncă.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 12 mai 2009, pronunțată în Dosarul nr. 10.296/271/2007, Tribunalul Bihor - Secția comercială și de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 76 alin. (1) din Legea nr. 76/2002

privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă. Excepția a fost ridicată de Keztyus Orsolya Kinga, cu prilejul soluționării unei acțiuni în contencios administrativ și fiscal.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că textul de lege criticat încalcă dispozițiile art. 41 din Constituție. În acest sens, arată că obligația impusă de legiuitor de a nu schimba locul de muncă, indiferent de condiții, timp de 12 luni, este în contradicție cu dreptul constituțional de a alege în mod liber locul de muncă, fără nicio îngrădire.

Tribunalul Bihor - Secția comercială și de contencios administrativ consideră că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. Astfel, arată că prin instituirea obligativității păstrării locului de muncă pe o perioadă de 12 luni de la data încadrării în muncă nu se aduce nicio atingere dreptului constituțional la muncă și la libera alegere a locului de muncă, ci doar se instituie obligativitatea restituirii de către angajați a primei de încadrare pe care au obținut-o cu ocazia încadrării în muncă. Prin urmare, angajații sunt liberi să își aleagă locul de muncă și să părăsească primul loc de muncă înainte de termenul de 12 luni, însă au obligația de a restitui această primă în situația în care încetează raportul de serviciu anterior împlinirii termenului stabilit de legiuitor.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată, prevederile de lege criticate neafectând în vreun fel dreptul persoanelor de a alege liber un alt loc de muncă.

Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctul de vedere solicitat.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 76 alin. (1) din Legea nr. 76/2002

privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 103 din 6 februarie 2002, așa cum au fost modificate prin

art. I pct. 20 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 969 din 1 noiembrie 2005.

Textul de lege criticat are următoarea redactare:

"Art. 76. - (1) Angajații au obligația de a restitui integral sumele primite conform art. 73^1, 74 și 75, în situația în care raporturile de muncă sau de serviciu încetează, într-o perioadă mai mică de 12 luni de la data încadrării în muncă, în temeiul următoarelor prevederi:

a) art. 55 lit. b), art. 56 lit. g) și i), art. 61 lit. a) și

art. 79 din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare;

b)

art. 61 lit. b) din Legea nr. 53/2003 , cu modificările și completările ulterioare, dacă au fost condamnați prin hotărâre judecătorească definitivă;

c) art. 84 alin. (1) lit. b) și e), alin. (2) lit. f) și g) și alin. (5) din

Legea nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările ulterioare."

Autorul excepției consideră că aceste prevederi de lege sunt contrare dispozițiilor art. 41 din Constituție, referitor la muncă și la protecția socială a muncii.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile de lege criticate nu instituie obligativitatea păstrării locului de muncă pentru o perioadă de 12 luni, așa cum susține autorul excepției, ci doar obligă la restituirea sumelor primite în temeiul

art. 73^1, 74 și 75 din Legea nr. 76/2002 , în situația în care contractul individual de muncă este desfăcut la inițiativa sau din culpa angajatului.

Sumele amintite constituie beneficii acordate din bugetul asigurărilor pentru șomaj pentru a susține și stimula încadrarea absolvenților de instituții de învățământ înregistrați la agențiile pentru ocuparea forței de muncă, ori a celor care, beneficiind de indemnizație de șomaj, se încadrează într-un loc de muncă care nu se află în localitatea de domiciliu. În măsura în care acordarea acestui beneficiu nu se mai justifică, întrucât, într-o perioadă mai scurtă de 12 luni, contractul de muncă se desface ca urmare a inițiativei ori culpei angajatului, este firesc ca acesta să fie obligat la restituirea acestor sume, fapt ce nu îl împiedică să opteze liber pentru un alt loc de muncă.

Așa fiind, Curtea apreciază că susținerile autorului excepției privind neconstituționalitatea

art. 76 alin. (1) din Legea nr. 76/2002

în raport cu prevederile art. 41 din Constituție sunt neîntemeiate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 76 alin. (1) din Legea nr. 76/2002

privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, excepție ridicată de Keztyus Orsolya Kinga în Dosarul nr. 10.296/271/2007 al Tribunalului Bihor - Secția comercială și de contencios administrativ.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 14 ianuarie 2010.