Decizia nr. 37/2010

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Carmen-Cătălina Gliga - procuror

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 69 alin. (1) lit. e) și

art. 70 din Legea nr. 360/2002

privind Statutul polițistului, excepție ridicată de Marius Cătălin Strâmbei în Dosarul nr. 1.098/2/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a excepției de neconstituționalitate privind dispozițiile

art. 69 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002 , arătând că acestea creează o discriminare între două categorii de persoane aflate, în realitate, în situații similare. Astfel, consideră că legea nu ține cont de faptul că auditorul de justiție este asimilat magistraților, așa încât nu există diferență între polițiștii care dobândesc statutul de judecător sau procuror direct prin concurs și cei care încetează raporturile de serviciu prin demisie pentru a urma cursurile Institutului Național al Magistraturii. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 70 din Legea nr. 360/2002 , arată că aceasta nu este întemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 12 mai 2009, pronunțată în Dosarul nr. 1.098/2/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 69 alin. (1) lit. e) și

art. 70 din Legea nr. 360/2002

privind Statutul polițistului. Excepția a fost ridicată de Marius Cătălin Strâmbei cu prilejul soluționării recursului formulat împotriva Sentinței civile nr. 1.599 din 27 mai 2008 a Curții de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că textele de lege criticate sunt contrare

art. 16 alin. (1) din Constituție. Astfel, arată că, potrivit Legii nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor și procurorilor, dobândirea calității de procuror sau judecător se face fie potrivit art. 14 și următoarele din această lege, în urma promovării examenului de absolvire a cursurilor Institutului Național al Magistraturii, fie direct, potrivit art. 33 din aceeași lege, prin îndeplinirea condițiilor legale și promovarea unui concurs. În prima situație, pentru polițistul care dobândește calitatea de judecător sau procuror, temeiul încetării raporturilor de serviciu este

art. 69 alin. (1) lit. d) sau f) din Legea nr. 360/2002 , fiindu-le imputabile cheltuielile de școlarizare, potrivit art. 70 din această lege. În cea de a doua situație, pentru polițiștii care dobândesc calitatea de procuror sau judecător nu mai sunt aplicabile prevederile

art. 70 din Legea nr. 360/2002 . Faptul că, în una dintre situații, respectiv cea a polițiștilor care urmează cursurile Institutului Național al Magistraturii, încetarea raporturilor de serviciu se face prin demisie, iar în cealaltă situație, a ocupării funcției de judecător sau procuror prin susținerea unui concurs, încetarea raporturilor de serviciu ale polițistului se face ca urmare a numirii într-o altă funcție publică nu reprezintă, în opinia autorului excepției, o justificare temeinică a aplicării unui tratament juridic diferențiat pentru categorii de persoane care, în realitate, se găsesc în aceeași situație. Astfel, pentru ambele categorii de persoane încetarea raporturilor de serviciu se face ca urmare a admiterii în magistratură. De asemenea, arată că prevederile

art. 70 din Legea nr. 360/2002

îngrădesc dreptul persoanei de a alege liber profesia și locul de muncă, deoarece cuantumul mare al cheltuielilor de școlarizare care trebuie restituite îl împiedică pe polițistul care dorește să ocupe un alt loc de muncă să mai facă demersuri în acest sens. În sfârșit, consideră că prevederile de lege criticate aduc o atingere și dreptului de proprietate, întrucât legea nu este suficient de previzibilă.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal arată că prevederile art. 69 alin. (1) lit. e) se circumscriu dispozițiilor constituționale ale art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al libertății, întrucât apărarea ordinii publice face necesar ca o persoană să nu dețină două funcții publice în același timp. Restrângerea prevăzută de textul de lege criticat este proporțională cu scopul în care a fost dispusă, respectiv cel mai sus arătat, și se aplică în mod nediscriminatoriu tuturor funcționarilor publici și tuturor polițiștilor. De asemenea, această restrângere nu aduce atingere existenței dreptului polițistului ca, oricând în cariera sa, să acceadă la o altă funcție publică și să fie numit în aceasta, în condițiile legii. În ceea ce privește dispozițiile

art. 70 din Legea nr. 360/2002 , arată că acestea se circumscriu dispozițiilor art. 15 și art. 57 din Constituție.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituționale. În acest sens, arată că textele de lege criticate se aplică tuturor persoanelor vizate de ipoteza normei juridice, fără a institui privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare în cadrul acestei categorii.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctul de vedere solicitat.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 69 alin. (1) lit. e) și

art. 70 din Legea nr. 360/2002

privind Statutul polițistului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002, așa cum au fost modificate prin

art. I pct. 40 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 89/2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 715 din 14 octombrie 2003, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 101/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 346 din 20 aprilie 2004.

Textele de lege criticate au următoarea redactare:

- Art. 69 alin. (1) lit. e): "Încetarea raporturilor de serviciu ale polițistului se dispune în mod corespunzător de către persoanele care, potrivit art. 15, au competența de acordare a gradelor profesionale și are loc: [...]

e) la numirea într-o altă funcție publică;";

- Art. 70: "Polițistul care a absolvit o instituție de învățământ a Ministerului Administrației și Internelor și căruia i-au încetat raporturile de serviciu în primii 10 ani de activitate din motive imputabile lui este obligat să restituie cheltuielile efectuate cu pregătirea sa, proporțional cu perioada rămasă până la 10 ani, potrivit angajamentului încheiat în acest sens."

Autorul excepției consideră că aceste texte de lege sunt contrare prevederilor din Constituție cuprinse în art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice și art. 41 alin. (1) și (2) referitor la dreptul la muncă. De asemenea, consideră că sunt încălcate și prevederile art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitor la dreptul de proprietate.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, în critica pe care o formulează, autorul excepției are în vedere aplicarea dispozițiilor art. 69 alin. (1) lit. e) și

art. 70 din Legea nr. 360/2002

prin coroborare cu prevederile

Legii nr. 303/2004

referitoare la condițiile în care o persoană poate deveni procuror sau judecător. Astfel, consideră că, în măsura în care o persoană renunță la calitatea de polițist pentru a deveni procuror sau judecător, indiferent dacă încetarea raporturilor de serviciu se face prin demisie sau prin numire în funcție, este vorba de aceeași situație de fapt, astfel că nu se justifică aplicarea unui tratament juridic diferențiat.

Față de aceste critici, Curtea observă că prevederile

art. 69 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002

au un conținut clar, neechivoc, care stabilește ca motiv de încetare a raporturilor de serviciu situația în care un polițist este numit într-o funcție publică, situație distinctă de aceea în care o persoană demisionează, indiferent de motivele demisiei. Această dispoziție de lege se aplică fără nicio deosebire tuturor persoanelor care se încadrează în ipoteza normei, astfel încât orice polițist care este numit într-o funcție publică va înceta raporturile de serviciu potrivit dispozițiilor

art. 69 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002 , cu antrenarea consecințelor juridice legale subsecvente. Din contră, demisia ori celelalte motive de încetare a raporturilor de serviciu pot atrage consecințe juridice diferite, întrucât situațiile sunt obiectiv diferite.

În jurisprudența sa, instanța de contencios constituțional a arătat în numeroase rânduri că principiul egalității nu presupune omogenitate, astfel că situații obiectiv diferite justifică și uneori chiar impun instituirea unui tratament juridic diferențiat.

În situația pusă în discuție de autorul excepției, Curtea, examinând prevederile

Legii nr. 303/2004

privind Statutul judecătorilor și procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, constată că auditorul de justiție este numit ca judecător sau procuror doar în urma absolvirii Institutului Național al Magistraturii, aflându-se într-o situație deosebită de persoana care, îndeplinind condițiile legale, este numit direct ca judecător sau procuror în urma susținerii concursului pe post.

În ceea ce privește criticile de neconstituționalitate privind încălcarea dreptului la muncă, Curtea constată că textele de lege criticate nu limitează dreptul unei persoane de a alege liber un loc de muncă. Consecințele pe care trebuie să le suporte un polițist care decide să își aleagă un alt loc de muncă pot fi mai degrabă circumscrise aspectelor patrimoniale pe care le implică o astfel de decizie. Aceste consecințe au fost acceptate, însă, de cel care a dorit să devină polițist, prin angajamentul încheiat în acest sens, așa cum reiese din cuprinsul

art. 70 din Legea nr. 360/2002 . În plus, restituirea are în vedere acele sume investite în vederea pregătirii profesionale a polițistului, sume a căror acordare nu se mai justifică de vreme ce beneficiarul lor renunță la această calitate într-un termen mai scurt decât cel considerat de legiuitor ca justificând efortul financiar al statului pentru acest obiectiv.

Pentru aceste motive, Curtea consideră că nu pot fi reținute criticile de neconstituționalitate raportate la prevederile art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 69 alin. (1) lit. e) și

art. 70 din Legea nr. 360/2002

privind Statutul polițistului, excepție ridicată de Marius Cătălin Strâmbei în Dosarul nr. 1.098/2/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție Secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 14 ianuarie 2010.