Acordul din 26 septembrie 1990
între Guvernul României și Guvernul Republicii Franceze privind statutul și modalitatile de functionare a centrelor culturale
prezumat în vigoare
Guvernul României și Guvernul Republicii Franceze, denumite mai jos părți,
inspirindu-se din principiile și dispozitiile Actului final al Conferintei pentru securitate și cooperare în Europa, semnat la Helsinki la 1 august 1975, și a documentului de încheiere a Reuniunii de la Viena din 15 ianuarie 1989,
luînd în consideratie Acordul cultural dintre guvernele celor două state,
semnat la 11 ianuarie 1965,
avînd în vedere Acordul dintre guvernele celor două state privind înființarea Bibliotecii române din Paris și a Bibliotecii franceze din București la 25 iunie 1969,
avînd în vedere Convenția dintre guvernele celor două state privind evitarea dublei impuneri în materie de impozite pe venituri, semnata la 27 septembrie 1974,
au convenit asupra urmatoarelor:
Articolul 1
Crearea de centre culturale românești în Franța, dintre care unul la Paris, precum și a unui institut francez la București și a altor centre culturale franceze, în primul rind la Cluj, Iasi și Timisoara, denumite mai jos centre culturale.
Articolul 2
Centrele culturale au ca misiune să contribuie la dezvoltarea relatiilor dintre România și Franța în domeniile culturii, artei, învățămîntului, informatiei în special audiovizuale, stiintei și tehnicii și de a face cunoscute direct publicului valorile și realizarile fiecareia din cele doua tari în aceste diferite domenii și, în ceea ce priveste partea franceza, cele ale francofoniei.
Ele pot contribui la punerea în aplicare a Acordului cultural din 11 ianuarie 1965, precum și a programelor de cooperare pendinte de ministere și alte organisme publice ale colectivitatilor locale sau stabilite de societăți, asociații și alte persoane particulare din cele doua state.
Articolul 3
Centrele culturale românești sînt plasate sub autoritatea Ambasadei României din Franța și a Fundatiei Culturale Române, iar Institutul francez din București, ca și celelalte centre culturale franceze din România, sînt plasate sub autoritatea Ambasadei Frantei din România.
Articolul 4
Activitățile centrelor culturale pot să se desfășoare în cadrul unei cooperari descentralizate în România și Franța. În acest scop, centrele culturale pot stabili relatii directe cu ministerele și alte organisme publice, colectivitati locale, societăți, asociații și alte persoane particulare din cele doua state.
Articolul 5
Activitățile centrelor culturale cuprind în principal:
- organizarea de conferinte, colocvii și alte intilniri, spectacole, concerte și expozitii;
- participarea la manifestari culturale, stiintifice și tehnice organizate în Franța și în România;
- proiectii de filme și de documente audiovizuale;
- primirea, în cadrul activităților centrelor culturale, de cercetatori, scriitori, ziaristi, conferentiari și artisti, propusi de tara trimitatoare;
- informarea asupra aspectelor culturale, stiintifice și tehnice din tara trimitatoare;
- functionarea unei biblioteci și a unei sali de lectura, permitind consultarea și împrumutul de cărți, ziare, reviste, discuri, casete, diapozitive, filme și alte documente cu caracter cultural, didactic, științific și tehnic oricare ar fi suportul material;
- publicarea și difuzarea de programe informative, de cataloage și alte instrumente cu caracter cultural, didactic, științific și tehnic, oricare ar fi suportul material;
- invatarea și pedagogia limbilor;
- inițierea în civilizatia tarii trimitatoare.
Pe baza unui acord prealabil al părților, centrele culturale pot participa și la alte activități sau să le organizeze.
Articolul 6
Centrele culturale își exercită activitățile lor cu respectarea dreptului intern al statului primitor, sub rezerva dispozițiilor prezentului acord, și a dreptului international.
Articolul 7
Părțile contractante își acorda reciproc asistența pentru ca centrele culturale înființate prin prezentul acord să fie instalate în localuri corespunzătoare.
Articolul 8
În acord cu statul primitor, centrele culturale își pot organiza activitățile în afara cladirilor lor și utiliza alte localuri pentru a desfășura activități vizind articolul 5.
Articolul 9
Părțile garanteaza accesul liber al publicului la activitățile centrelor culturale, care au loc în cladirile lor sau în alte localuri, și vegheaza ca centrele culturale sa foloseasca toate mijloacele disponibile pentru informarea publicului asupra activităților lor.
Articolul 10
Centrele culturale dispun de capacitatea de a transfera, în statul primitor, actele necesare funcționarii lor.
Articolul 11
Centrele culturale nu au scop lucrativ.
În condițiile fixate prin prezentul acord și cu respectarea reglementarilor comerciale în vigoare în statul primitor, centrele culturale pot:
- sa perceapa drepturi de intrare la manifestarile pe care le organizeaza și drepturi de inscriere la formele de invatamint și de alte activități;
- sa vinda cataloage, afise, cărți, discuri, materiale didactice și audiovizuale, oricare ar fi suportul material, și alte obiecte în relație directa cu manifestarile pe care le organizeaza;
- sa intretina un bufet pentru publicul lor.
Articolul 12
Centrele culturale beneficiaza în statul primitor pentru toate impozitele și taxele, cu excepția taxelor provenite din servicii prestate, de aceleasi scutiri ca instituțiile sau serviciile publice pedinte de bugetul acestui stat și exercitind activități similare. Acest regim fiscal este precizat, în caz de nevoie, prin schimb de scrisori transmise pe cale diplomatica.
Regimul fiscal al personalului centrelor culturale este reglementat de legislatia statului primitor și de dispozitiile corespunzătoare decurgind din convenția dintre guvernele celor două state privind evitarea dublei impuneri în materie de impozite pe venituri, semnata la 27 septembrie 1974.
Articolul 13
Centrele culturale beneficiaza, pe bază de reciprocitate și cu respectarea reglementarilor vamale în vigoare în statul primitor, de scutire de drepturi de vama și de alte drepturi și taxe datorate titlului de import:
- mobilier, materiale și furnituri de birou necesare funcționarii lor administrative curente;
- cataloage, afise, programe, cărți, discuri, materiale didactice și audiovizuale, oricare ar fi proveniență lor, sub rezerva de a nu fi vindute în statul primitor;
- filme destinate proiectarii în localurile centrelor culturale.
Bunurile menționate mai sus nu pot fi imprumutate, inchiriate, oferite în gaj sau vindute decit în condițiile acceptate în prealabil de autoritățile competente ale statului primitor.
Articolul 14
Centrul cultural român din Paris primeste în dotare bunurile și fondurile Bibliotecii române din Paris.
Institutul francez din București primeste în dotare bunurile și fondurile Bibliotecii franceze din București.
Acordul din 25 iunie 1969 expira în ziua intrarii în vigoare a prezentului acord.
Articolul 15
Fiecare centru cultural este administrat de un director insarcinat sa conduca activitățile și să asigure functionarea serviciilor sale. Directorul exercita autoritatea sa asupra intregului personal.
Cu acordul prealabil al părților, directorii pot fi membri ai personalului diplomatic ai misiunii diplomatice a statului trimitator.
Fiecare dintre părți numeste personalul centrelor culturale pe care le intretine. Efectivele personalului sînt fixate de comun acord. Personalul poate fi numit dintre cetatenii statului trimitator sau cei ai statului primitor sau dintr-un stat tert; în acest ultim caz, numirea trebuie să primeasca acordul statului primitor.
Părțile se informeaza reciproc asupra recrutarii membrilor personalului pentru centrele culturale, oricare ar fi naționalitatea lor. Ele se informeaza, de asemenea, asupra sosirii și plecarii definitive a agentilor săi, precum și asupra intrarii în functie și încetării misiunilor lor în centrele culturale.
Articolul 16
Directorul și membrii personalului centrelor culturale care vor locui temporar în statul primitor, precum și cei care sînt în întreținerea lor, vor fi supuși regimului de securitate sociala și legislației muncii în vigoare în statul trimitator.
Articolul 17
Fiecare parte permite membrilor personalului centrelor culturale ale celeilalte părți sa importe, cu scutire de orice drept sau taxe în termen de un an, incepind cu intrarea lor în functie, mobilier și efecte personale, precum și autoturismul lor în curs de folosință și să le reexporte la terminarea misiunii lor.
Aceste dispozitii nu sînt aplicabile membrilor personalului centrelor culturale care sînt cetățeni ai statului primitor sau rezidenti permanenti ai statului primitor.
Articolul 18
Fiecare parte acorda, pe bază de reciprocitate, membrilor personalului centrelor culturale ale celeilalte părți, precum și sotiilor/sotilor și copiilor aflati în sarcina lor pe perioada funcționarii agentului, vize (viza de intrare și vize de sejur cu intrari multiple) și titlul de sejur necesar, care sînt stabilite de către ministerul afacerilor externe al statului primitor.
Articolul 19
Problemele privind interpretarea și aplicarea prezentului acord vor fi tratate pe cale diplomatica.
Articolul 20
Fiecare parte va notifica celeilalte indeplinirea procedurilor necesare pentru intrarea în vigoare a prezentului acord, care va fi efectiva în ziua primirii celei de-a doua notificari.
Prezentul acord este incheiat pe o perioadă de cinci ani și se reinnoieste prin tacita reconductiune pe perioade de aceeasi durata
El va putea fi denuntat după un termen de cinci ani, în orice moment, cu un preaviz de un an.
Incheiat la Paris la 26 septembrie 1990, în doua exemplare în limbile română și franceza, ambele texte avînd aceeasi valoare.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.