Decizia nr. 4/1994

Curtea Constituțională a fost sesizată, la data de 30 decembrie 1993, de către 59 deputați, respectiv domnii Stelian Tanase, Calin Emil Anastasiu, doamna Paula-Maria Ivanescu, domnii Alexandru Sassu, Victor Bostinaru, Constantin Gheorghe Avramescu, Dinu Patriciu, doamna Rada Istrate, domnii Adrian Severin, Razvan Dobrescu, Constantin Arhire, Emil Boros, Constantin Berechet, Corneliu-Constantin Ruse, Florian Bercea, Emil Cojocaru, Liviu Neculai Marcu, Mihai Chiriac, Dumitru Calance, Gheorghe Tarna, Viorel Lixandroiu, Nicolae Alexandru, Ion Gurau, Ioan Victor Pica, Valentin Vasilescu, Octavian Bot, Ion Diaconescu, Ion Hui, Mihail Nica, Ion Dinu, Ion Berciu, Mircea Ciumara, George Iulian Stancov, Ferenc Asztalos, Ion Cornita, Valentin Argesanu, Mircea Ioan Popa, Gheorghe Cristea, Ion Bold, Cornel Sturza Popovici, Istvan Antal, Gabriel Țepelea, Viorel Pavel, Mihail Bucur, Tudor Gavril Dunca, Arpad-Francisc Marton, Benedek Nagy, Constantin Ionescu, Vasile Lupu, Mircea-Mihai Munteanu, Ștefan Sinko, Gheorghe Comanescu, Costel Paunescu, Barbu Pitigoi, Vasile Mandroviceanu, Constantin-Romeo Dragomir, Gheorghe Gorun, Dan Florin Trepcea și Laurentiu Priceputu, asupra neconstitutionalitatii Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe și autorizarea contractării și garantarii unor credite externe.

În sesizare, grupul de deputați susține, în esenta, ca legea în discuție a fost adoptată ca urmare a votului exprimat asupra raportului de mediere privind concilierea divergentelor dintre Camere, fără întrunirea cvorumului legal, care este de 171 deputați, întrucît la vot au participat numai 159 deputați care au votat "pentru", unul care s-a abtinut și unul care a votat "contra".

Curtea Constituțională, în temeiul

art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , constata ca este competența să soluționeze sesizarea, care s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 144 lit. a) din Constituție și ale

art. 17 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 .

Potrivit

art. 19 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

s-au solicitat președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, punctele lor de vedere în legătură cu sesizarea primită.

În punctul de vedere al președintelui Camerei Deputaților se arata ca, întrucît înainte de vot au fost prezenți 278 deputați din numărul total de 341, asa cum a rezultat din apelul nominal efectuat, cvorumul, care este de minimum 171, era întrunit. De asemenea, se precizează ca, deoarece cvorumul "desemnează numărul necesar de membri prezenți pentru ca o adunare să poată funcționa legal", el este diferit de majoritatea necesară pentru adoptarea unei legi și ca refuzul unor deputați de a participa la vot, deși prezenți în sala, constituie o încălcare a "mandatului reprezentativ înscris în art. 66 din Constituție, în virtutea căruia în exercitarea mandatului, deputații sunt în serviciul poporului". În consecința, se considera ca legea a fost adoptată cu respectarea Constituției, iar sesizarea privind neconstituționalitatea acesteia nu are suport juridic.

În punctul de vedere al Guvernului se considera ca, în temeiul prevederilor art. 64 și ale art. 74 din Constituție, precum și ale art. 98 alin. 2 din Regulamentul Camerei Deputaților, "pentru întrunirea cvorumului este suficienta prezenta majorității membrilor Camerei Deputaților ". Cvorumul, deci, nu se referă la "numărul deputaților care și-au exprimat votul", fiind "o condiție prealabilă a derulării legale a votului". Se apreciază, în acest sens, ca un cvorum minim de prezenta constituie exclusiv o garanție constituțională a prezentei unei majorități reprezentative în momentul votării. Aceasta condiție fiind întrunită, întrucît la apelul nominal efectuat înaintea votării au răspuns 278 deputați, obiecția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se considera, totodată, ca neparticiparea la vot "poate fi apreciată ca un abuz de drept, chiar o formă de boicot parlamentar".

Președintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,

având în vedere sesizarea grupului de deputați, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților și Guvernului, precum și prevederile art. 64 și art. 74 alin. (2) din Constituție, retine următoarele:

În sesizare se susține ca, participind la vot numai 161 deputați, cvorumul legal, care este de 171 deputați, nu ar fi fost întrunit, întrucît cvorumul este constituit numai din numărul deputaților care au participat efectiv la vot.

Referitor la aceasta obiectie este de menționat ca, de principiu, cvorumul constituie o condiție prealabilă, care trebuie întrunită imediat înaintea votării în scopul asigurării unei prezente semnificative a parlamentarilor la adoptarea legii. În acest sens, art. 64 din Constituție prevede că legile se adoptă "în prezenta majorității membrilor". Deci cvorumul reprezintă condiția pentru întrunirea legală a Camerelor Parlamentului în ședința sau, altfel spus, pentru ca o camera să poată lucra. De aceea neintrunirea cvorumului are drept consecința amînarea ședinței. Deci cvorumul și votul nu pot fi confundate, cel dintii precedindu-l pe cel de-al doilea. Asa fiind, constituționalitatea condiției de cvorum și a rezultatului votului se apreciază în momente deosebite ale procedurii legislative parlamentare : cvorumul înaintea votării, iar votul, pentru motive cum ar fi contestarea corectitudinii numararii, neintrunirea majorității etc., după ce el a avut loc, ca moment distinct și definitiv al adoptării legii.

Potrivit art. 64 din Constituție, față de numărul total al deputaților de 341, rezultă ca cvorumul legal este de 171 deputați. Pe cale de consecința, ținând seama de prevederile art. 74 alin. (2) din Constituție, pentru adoptarea unei legi ordinare - cum este legea de fața - majoritatea necesară este de 86 voturi.

În speta, președintele Camerei Deputaților a procedat la verificarea cvorumului prin apel nominal înaintea votării, rezultind o prezenta de 278 parlamentari, asa cum se arata, de altfel, chiar în sesizare. Rezultă ca cvorumul era întrunit.

În sesizare se susține ca noțiunea constituțională "prezenta majorității parlamentarilor" ar avea înțelesul ca reprezintă numărul parlamentarilor care au participat la vot și nu numărul parlamentarilor efectiv prezenți. În acest fel, se confunda cvorumul legal de ședința, care este o condiție de prezenta imediata înaintea votării, cu votul însuși, care are o alta semnificație și anume a exprimarii atitudinii necesare pentru formarea majorității în vederea adoptării sau respingerii actului. Asa cum s-a arătat, o asemenea confuzie este inadmisibila și ea ar avea drept consecința ca o anumită categorie de legi - cele ordinare - să fie, practic, desfiintata, deoarece pentru a se asigura adoptarea lor ar trebui ca în toate cazurile majoritatea să fie absolută, ca pentru legile organice, nu doar relativă, după cum prevede art. 74 alin. (2) din Constituție, spre a se evita astfel riscul ca, prin nonparticipare la vot, minoritatea ce se opune legii sa împiedice adoptarea ei. În acest sens, în cazul legii în discuție, rezultă ca 119 deputați, care reprezentau un vot contra, o abținere și restul de nonparticipanti, sa blocheze adoptarea legii pentru care a votat majoritatea de 159 deputați din 278 citi au fost prezenți. Potrivit art. 74 alin. (2) din Constituție, asa cum s-a arătat, pentru adoptarea legii, în condițiile întrunirii cvorumului de 171 deputați, ar fi fost suficienta o majoritate de 86 voturi.

Nonparticiparea la vot poate fi analizata doar în condițiile în care cvorumul este întrunit și, deci Camerele Parlamentului pot trece, în mod constituțional și regulamentar, la votarea oricărui act. În raport cu obligațiile care revin reprezentanților poporului care i-a ales în Parlament, prevăzute de art. 66 alin. (1) din Constituție, datoria parlamentarilor este de a-și exprima poziția în problema supusă aprobării fără echivoc, prin vot "pentru", "contra" sau "abținere". Aceasta reprezintă o exigenta a vieții parlamentare, un aspect al răspunderii parlamentarilor față de alegatori. Nu înseamnă însă ca, în exercițiul liber al mandatului, parlamentarul nu poate adopta și o alta poziție, necuprinsă în regulament, prin abținerea de la exprimarea unei optiuni, cu toate ca este prezent în momentul votării. Dar acest mod de a concepe îndeplinirea obligațiilor de reprezentant al poporului nu poate avea nici un efect asupra validității votului Camerei Deputaților și, cu atât mai mult, asupra constituționalității lui.

Având în vedere considerentele expuse,

vazind și dispozițiile art. 144 lit. a) și ale art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și prevederile

art. 20 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE :

1. Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe și autorizarea contractării și garantarii unor credite externe a fost adoptată cu respectarea prevederilor art. 64 și ale art. 74 alin. (2) din Constituție.

2. Prezenta decizie se comunică Președintelui României și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Deliberarea a avut loc la data de 11 ianuarie 1994 și la ea au participat Vasile Gionea, președinte, Viorel Mihai Ciobanu, Mihai Constantinescu, Ion Filipescu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Florin Bucur Vasilescu și Victor Dan Zlatescu, judecători.