Decizia nr. 285/2008

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Marinela Mincă - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 332 alin. 4 și art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepție invocată de Pompiliu Bota în Dosarul nr. 2.147/221/2007 al Tribunalului Hunedoara - Secția penală.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă Curții că autorul excepției a depus la dosar o cerere de amânare a cauzei pentru pregătirea apărării și angajarea unui apărător.

Având cuvântul, Ministerul Public solicită respingerea cererii de amânare a cauzei.

Curtea, având în vedere data la care a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate invocată în cauză și apreciind că a existat un interval de timp rezonabil pentru pregătirea apărării și angajarea unui apărător, respinge cererea de amânare a cauzei.

Ministerul Public solicită respingerea excepției ca neîntemeiată, arătând că textul de lege criticat nu încalcă normele constituționale invocate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Decizia penală nr. 706 din 1 noiembrie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 2.147/221/2007, Curtea de Apel Alba Iulia - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 332 alin. 4 și art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepție invocată de Pompiliu Bota în Dosarul nr. 2.147/221/2007 al Tribunalului Hunedoara - Secția penală.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că textele de lege criticate încalcă principiul simetriei și principiul egalității de arme, prin aceea că prevăd posibilitatea recursului numai împotriva hotărârii prin care instanța se desesizează, nu și împotriva încheierii prin care instanța respinge cererea de desesizare, care nu poate fi atacată cu recurs decât odată cu hotărârea asupra fondului cauzei. Or, dacă "procurorul poate face recurs împotriva hotărârii care nu îi convine (de desesizare), partea interesată nu poate exercita această cale de atac împotriva hotărârii de respingere a cererii". Se susține că această procedură încalcă și principiul contradictorialității, invocându-se în acest sens jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie - cauzele Toth împotriva Austriei, 1991 și Sanchez - Reisse împotriva Elveției, 1986, precum și cerința termenului rezonabil, ca dimensiune a dreptului la un proces echitabil. În sfârșit, se susține că normele criticate încalcă dreptul la un recurs efectiv.

Curtea de Apel Alba Iulia - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât textele de lege criticate nu încalcă normele constituționale și din actele internaționale invocate.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul, referindu-se și la jurisprudența Curții Constituționale în materie, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate nu reprezintă impedimente de natură a afecta posibilitatea persoanelor interesate de a se adresa justiției și de a se prevala, neîngrădit, de toate garanțiile pe care le presupune un proces echitabil, precum și de soluționarea cauzei într-un termen rezonabil. De asemenea, acestea nu îngrădesc dreptul părților de a beneficia, în tot cursul procesului, de asistența unui avocat, ales sau numit din oficiu, așa încât excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 332 alin. 4 și art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, având următorul cuprins:

- Art. 332 alin. 4: "Împotriva hotărârii de desesizare se poate face recurs de către procuror și de orice persoană ale cărei interese au fost vătămate prin hotărâre, în 3 zile de la pronunțare, pentru cei prezenți, și de la comunicare, pentru cei lipsă."

- Art. 385^1 alin. 2: "Încheierile pot fi atacate cu recurs numai o dată cu sentința sau decizia recurată, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs."

Dispozițiile constituționale invocate în susținerea excepției sunt cele ale art. 21 alin. (1) privind accesul liber la justiție, ale art. 24 privind garantarea dreptului la apărare, precum și ale art. 129 referitoare la folosirea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești. De asemenea, autorul excepției consideră că textele de lege criticate încalcă și prevederile art. 6 paragraful 1 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil și, respectiv, dreptul la un recurs efectiv.

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea constată că s-a pronunțat asupra constituționalității textelor de lege criticate în prezenta cauză, în raport de aceleași texte din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, și în raport de critici similare.

Astfel, de exemplu, prin

Decizia nr. 591 din 8 noiembrie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.062 din 28 noiembrie 2005, respingând excepția invocată, Curtea a statuat că dispozițiile criticate nu sunt contrare prevederilor art. 21, 24 și 129 din Constituție. Curtea a reținut că, potrivit art. 126 și 129 din Constituție, legiuitorul este unica autoritate competentă să reglementeze căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești în cadrul procedurii de judecată, precum și modul de exercitare a acestora. În virtutea acestei competențe, legiuitorul stabilește hotărârile judecătorești împotriva cărora pot fi exercitate căile de atac. Acest mod de reglementare a exercitării căilor de atac împotriva încheierilor se justifică prin necesitatea de a se asigura celeritatea procesului penal într-un termen rezonabil, exigență recunoscută cu valoare de principiu atât în sistemul nostru constituțional, cât și în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care consacră la art. 6 paragraful 1 dreptul oricărei persoane "la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale".

De asemenea, Curtea a reținut că nu sunt încălcate nici prevederile art. 21 din Constituție, deoarece legea asigură accesul persoanelor interesate la justiție, prin reglementarea posibilității exercitării recursului împotriva încheierilor pronunțate de instanță, odată cu exercitarea recursului împotriva sentinței sau a deciziei atacate. Totodată, nu sunt încălcate prevederile art. 24 din Constituție, întrucât persoana interesată își poate formula apărări în cadrul căii de atac prevăzute de lege, care se exercită împotriva hotărârii prin care s-a soluționat fondul cauzei.

În ceea ce privește invocarea, în susținerea excepției, a încălcării dispozițiilor art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul la un recurs efectiv, s-a reținut că textele legale criticate nu opresc părțile interesate de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor lor legitime și de a beneficia de toate garanțiile procesuale care condiționează într-o societate democratică procesul echitabil.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, care să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția adoptată anterior, ca și considerentele pe care aceasta se întemeiază, își mențin valabilitatea și în cauza de față, inclusiv în ceea ce privește dispozițiile art. 332 alin. 4 din Codul de procedură penală, care au preluat soluția legislativă de principiu reglementată, la momentul pronunțării deciziei mai sus menționate, de art. 332 alin. 3 din Codul de procedură penală.

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 332 alin. 4 și art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepție invocată de Pompiliu Bota în Dosarul nr. 2.147/221/2007 al Tribunalului Hunedoara - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 11 martie 2008.