Decizia nr. 591/2005

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Marilena Mincă - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 332 alin. 3 și ale art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Liliana Sime în Dosarul nr. 564/2005 al Tribunalului Bihor.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, se dă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca nefondată, arătând că textele de lege criticate nu încalcă prevederile constituționale invocate de autoarea excepției.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 4 mai 2005, pronunțată în Dosarul nr. 564/2005, Tribunalul Bihor a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 332 alin. 3 și art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Liliana Sime, prin apărător, autoarea excepției având calitatea de inculpat în dosarul menționat.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că dispozițiile art. 332 alin. 3 din Codul de procedură penală sunt neconstituționale, deoarece prevăd posibilitatea recursului numai împotriva hotărârii prin care instanța se desesizează, nu și împotriva încheierii prin care instanța respinge cererea de desesizare, care nu poate fi atacată cu recurs decât odată cu hotărârea asupra fondului cauzei. În mod corespunzător sunt criticate și dispozițiile art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, conform cărora încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentința sau decizia recurată, cu excepția cazurilor când legea prevede că pot fi atacate separat cu recurs. Aceste dispoziții contravin, în opinia autoarei excepției, prevederilor constituționale ale art. 21 alin. (1), privind accesul liber la justiție, ale art. 24, privind garantarea dreptului la apărare, precum și ale art. 129, referitoare la folosirea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești. De asemenea, autoarea excepției consideră că textele de lege criticate încalcă și prevederile art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și pe cele ale art. 2 din Protocolul adițional nr. 7 la Convenție.

Tribunalul Bihor apreciază că dispozițiile art. 332 alin. 3 și ale art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală nu contravin prevederilor art. 21, 24 și 129 din Constituție. Dimpotrivă, din conținutul art. 129 din Constituție rezultă că reglementarea căilor de atac, a procedurii de exercitare și de judecată în aceste căi este dată în competența exclusivă a legiuitorului, ca unică autoritate competentă în materie. Determinarea cazurilor în care încheierile de ședință pot fi atacate separat și nu odată cu sentința sau decizia aparține, de asemenea, legiuitorului. Aceste cazuri sunt excepții de la regula conform căreia încheierile de ședință în procesul penal pot fi atacate numai odată cu fondul. Această regulă este recunoscută și în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, iar scopul ei este acela de a asigura desfășurarea cu celeritate a procesului, pentru ca fiecare persoană să beneficieze de acces liber la justiție și de dreptul la un proces echitabil.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul arată că dispozițiile art. 332 alin. 3 și ale art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală sunt în concordanță cu prevederile constituționale privitoare la dreptul la apărare și la exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești. De asemenea, consideră că textele de lege criticate nu înfrâng nici dispozițiile art. 21 din Constituție, deoarece accesul liber la justiție nu înseamnă accesul la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege. Mai arată că atât prevederile din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, cât și cele ale art. 2 din Protocolul adițional nr. 7 la Convenție impun cerința existenței unei căi de atac, dar lasă la latitudinea legislațiilor naționale reglementarea modului de exercitare a acestei căi de atac. În consecință, se apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Avocatul Poporului apreciază că textele de lege criticate sunt constituționale. În acest sens, arată că dispozițiile art. 332 alin. 3 și ale art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală nu conțin norme contrare dreptului părților de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor lor legitime. Totodată apreciază că prevederile legale criticate constituie garanții ale respectării dreptului la apărare al părților în tot cursul procesului penal. Cât privește critica de neconstituționalitate în raport cu prevederile art. 129 din Constituție, consideră că aceasta nu poate fi reținută, deoarece legiuitorul este unica autoritate competentă să reglementeze procedura de judecată, precum și căile de atac și condițiile exercitării acestora, fiind atributul său exclusiv.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 332 alin. 3 și ale art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, care au următorul conținut:

- Art. 332 alin. 3: "Împotriva hotărârii de desesizare se poate face recurs de către procuror și de orice persoană ale cărei interese au fost vătămate prin hotărâre."

- Art. 385^1 alin. 2: "Încheierile pot fi atacate cu recurs numai o dată cu sentința sau decizia recurată, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs."

Autoarea excepției de neconstituționalitate susține că prin aceste dispoziții legale sunt încălcate prevederile constituționale ale art. 21 alin. (1), privind accesul liber la justiție, ale art. 24, privind garantarea dreptului la apărare, precum și ale art. 129, referitoare la folosirea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești. De asemenea, autoarea excepției consideră că textele de lege criticate încalcă și prevederile art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul persoanei de a se plânge unei instanțe, precum și pe cele ale art. 2 din Protocolul adițional nr. 7 la Convenție, privind dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că deși criticile de neconstituționalitate se referă, în principal, la dispozițiile art. 332 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepția privește în esență dispozițiile art. 385^1 alin. 2 din același cod, care prevăd că, de regulă, încheierile de ședință nu pot fi atacate separat cu recurs, dar pot fi atacate odată cu sentința sau decizia recurată. În fond, dispozițiile art. 332 alin. 3 din Codul de procedură penală sunt criticate pentru că nu prevăd și posibilitatea atacării cu recurs a încheierii prin care instanța respinge cererea părții de a se dispune desesizarea și restituirea cauzei la procuror.

Asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin

Decizia nr. 121 din 1 martie 2005

(publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 239 din 22 martie 2005), respingând excepția și statuând că aceste dispoziții nu sunt contrare prevederilor art. 21, 24 și 129 din Constituție. Curtea a reținut că, potrivit art. 126 și 129 din Constituție, legiuitorul este unica autoritate competentă să reglementeze căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești în cadrul procedurii de judecată, precum și modul de exercitare a acestora. În virtutea acestei competențe, legiuitorul stabilește hotărârile judecătorești împotriva cărora pot fi exercitate căile de atac. Acest mod de reglementare a exercitării căilor de atac împotriva încheierilor se justifică prin necesitatea de a se asigura celeritatea procesului penal într-un termen rezonabil, exigență recunoscută cu valoare de principiu atât în sistemul nostru constituțional, cât și în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care consacră la art. 6 paragraful 1 dreptul oricărei persoane "la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale".

De asemenea, Curtea a reținut că nu sunt încălcate nici prevederile art. 21 din Constituție, deoarece legea asigură accesul persoanelor interesate la justiție, prin reglementarea posibilității exercitării recursului împotriva încheierilor pronunțate de instanță, odată cu exercitarea recursului împotriva sentinței sau a deciziei atacate. Totodată nu sunt încălcate prevederile art. 24 din Constituție, întrucât persoana interesată își poate formula apărări în cadrul căii de atac prevăzute de lege, care se exercită împotriva hotărârii prin care s-a soluționat fondul cauzei.

Soluția adoptată, ca și considerentele pe care aceasta se întemeiază își mențin valabilitatea și în cauza de față, întrucât nu sunt elemente noi, care să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale în această materie.

În ceea ce privește invocarea, în susținerea excepției, a încălcării dispozițiilor art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul persoanei de a se plânge unei instanțe, se reține că textele legale criticate nu opresc părțile interesate de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor lor legitime și de a beneficia de toate garanțiile procesuale care condiționează într-o societate democratică procesul echitabil.

În sfârșit, se constată că nu sunt încălcate nici prevederile art. 2 din Protocolul adițional nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece acestea se referă la situațiile în care instanța de judecată a pronunțat o hotărâre de condamnare; or, în speță, încheierea de ședință privind respingerea cererii părții de a se dispune desesizarea și restituirea cauzei la procuror aparține categoriei de încheieri date în cursul judecății, prin care instanța de judecată soluționează chestiuni prealabile judecării fondului cauzei.

Față de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 332 alin. 3 și ale art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Liliana Sime în Dosarul nr. 564/2005 al Tribunalului Bihor.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 8 noiembrie 2005.