Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 220/2006

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 18 teza finală din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și ale art. 28 alin. (1) și (3) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții

prezumat în vigoare

Data actului: 7 martie 2006
Emitent: Curtea Constituțională
Publicat în: Monitorul Oficial nr. 313 din 6 aprilie 2006
Citat de: 2 acte
Citează: 5 acte
Structură: 2 articole · 11.084 caractere
Sursă: legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 2

Legea nr. 50/1991 29 iulie 1991 (prevederi anume) privind autorizarea executării lucrărilor de construcții
OG nr. 2/2001 12 iulie 2001 (prevederi anume) privind regimul juridic al contravențiilor

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Ion Tiucă - procuror

Benke Karoly - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 18 teza finală din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor și ale

art. 28 alin. (1) și (3) din Legea nr. 50/1991

privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, excepție ridicată de Societatea Comercială "Music Television System" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 8.008/CV/2005 al Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal.

La apelul nominal răspunde Inspectoratul de Stat în Construcții, prin consilier juridic, lipsă fiind autorul excepției, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Inspectoratului de Stat în Construcții solicită respingerea ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 18 teza finală din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 , întrucât acestea nu au legătură cu soluționarea cauzei. Totodată, se arată că dispozițiile

art. 28 alin. (1) și (3) din Legea nr. 50/1991

nu contravin art. 21 din Constituție.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 18 teza finală din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 , întrucât acestea nu au incidență în cauză. Totodată, se arată că dispozițiile

art. 28 alin. (1) și (3) din Legea nr. 50/1991

nu contravin art. 21 din Constituție, întrucât plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției vizează atât sancțiunea aplicată, cât și măsura complementară.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 15 decembrie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 8.008/CV/2005, Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 18 teza finală din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor și ale

art. 28 alin. (1) și (3) din Legea nr. 50/1991

privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, excepție ridicată de Societatea Comercială "Music Television System" - S.R.L. din București într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului formulat de acesta împotriva sentinței de respingere a plângerii sale împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției prevăzute de

art. 26 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 50/1991 .

În motivarea excepției autorul acesteia susține că prevederile

art. 18 teza finală din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

contravin dispozițiilor constituționale ale art. 15 alin. (1) și ale art. 23 alin. (1) și (2). În acest sens, se apreciază că textul legal criticat consacră o abatere gravă de la principiul inviolabilității libertății persoanei, întrucât reglementează posibilitatea efectuării percheziției corporale a contravenientului în lipsa unui mandat emis de o instanță judecătorească.

Totodată, se apreciază că

art. 28 alin. (1) și (3) din Legea nr. 50/1991

contravine textului art. 21 alin. (1) din Constituție, întrucât plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției are ca obiect "numai sancțiunea cu amendă aplicată", nu și măsura subsidiară a desființării lucrărilor executate.

Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În argumentarea acestei opinii se apreciază că textul

art. 18 teza finală din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

se referă la legitimarea contravenientului, și nu la percheziția corporală. Astfel, legitimarea contravenientului are în vedere strict stabilirea de către agentul constatator a identității contravenientului și nu conduce la concluzia obligativității percheziției corporale.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, susținerile părții prezente, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2) și ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 18 teza finală din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 180/2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002, cu modificările și completările ulterioare, și ale

art. 28 alin. (1) și (3) din Legea nr. 50/1991

privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004, cu modificările și completările ulterioare. Dispozițiile legale criticate au următorul cuprins:

Articolul 18

teza finală din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 : "[...]. În caz de refuz, pentru legitimarea contravenientului agentul constatator poate apela la ofițeri și subofițeri de poliție, jandarmi sau gardieni publici.";

Articolul 28

alin. (1) și (3) din Legea nr. 50/1991 : "(1) O dată cu aplicarea amenzii pentru contravențiile prevăzute la art. 26 alin. (1) lit. a) și b) se dispune oprirea executării lucrărilor, precum și, după caz, luarea măsurilor de încadrare a acestora în prevederile autorizației sau de desființare a lucrărilor executate fără autorizație ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, într-un termen stabilit în procesul-verbal de constatare a contravenției. [...]

(3) Măsura desființării construcțiilor se aplică și în situația în care, la expirarea termenului de intrare în legalitate stabilit în procesul-verbal de constatare a contravenției, contravenientul nu a obținut autorizația necesară."

Textele constituționale invocate în susținerea excepției sunt cele ale art. 15 alin. (1) privind universalitatea, ale art. 21 alin. (1) privind accesul liber la justiție și ale art. 23 alin. (1) și (2) privind libertatea individuală.

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea reține următoarele:

În esență, autorul excepției apreciază că posibilitatea efectuării percheziției corporale a contravenientului în lipsa unui mandat emis de o instanță judecătorească încalcă principiile constituționale ale universalității și ale libertății individuale. Totodată, se consideră că textul

art. 28 alin. (1) și (3) din Legea nr. 50/1991

nu prevede nici o cale de atac împotriva măsurii complementare de desființare a lucrărilor executate, ceea ce contravine textului art. 21 alin. (1) din Constituție.

Curtea constată că prevederile

art. 18 teza finală din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

se referă la legitimarea contravenientului, iar acest aspect are ca finalitate strict stabilirea de către agentul constatator a identității contravenientului și nu presupune obligativitatea percheziției corporale, ca măsură procesual penală. În caz de refuz, pentru legitimarea contravenientului agentul constatator poate apela la ofițeri și subofițeri de poliție, jandarmi sau gardieni publici. Numai polițistul, în cazurile nerespectării dispozițiilor sale, este îndreptățit să folosească forța pentru legitimarea persoanei, potrivit

art. 31 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 218/2002

privind organizarea și funcționarea Poliției Române, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 9 mai 2002. Totodată, Curtea reține că toate aceste măsuri au caracter administrativ.

Având în vedere cele de mai sus, Curtea constată că prevederile

art. 18 teza finală din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

nu încalcă dispozițiile art. 15 alin. (1) din Constituție. În ceea ce privește dispozițiile art. 23 alin. (1) și (2) din Constituție, invocate de autorul excepției, acestea nu au incidență în cauză, ele referindu-se la libertatea individuală.

Cu privire la critica de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 28 alin. (1) și (3) din Legea nr. 50/1991

în raport cu art. 21 alin. (1) din Constituție, Curtea constată că, potrivit art. 35 alin. (2) teza întâi din aceeași lege, "împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia", ceea ce înseamnă că plângerea vizează atât amenda aplicată, cât și măsurile complementare prevăzute de art. 28 din lege. În consecință, Curtea nu poate reține vreo încălcare a prevederilor art. 21 alin. (1) din Constituție.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 18 teza finală din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor și ale

art. 28 alin. (1) și (3) din Legea nr. 50/1991

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 7 martie 2006.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Benke Karoly

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.