Decizia nr. 99/2005
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 10/2001 8 februarie 2001 (prevederi anume) privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 -…
Constantin Doldur - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Șerban Viorel Stănoiu - judecător
Ion Tiucă - procuror
Irina Loredana Lăpădat - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepție ridicată de Marioara Aleith în Dosarul nr. 262/2004 al Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă.
La apelul nominal răspunde autoarea excepției de neconstituționalitate, prin avocat Antonie Iorgovan. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul autoarei excepției de neconstituționalitate solicită admiterea acesteia. În esență se susține că, în măsura în care termenul de 6 luni prevăzut de textul de lege criticat, pentru trimiterea notificării, este calificat ca fiind un termen de decădere, și nu unul de prescripție, sunt încălcate dispozițiile art. 21 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora nici o lege nu poate împiedica exercitarea dreptului de acces liber la justiție. Se mai arată că, în sensul practicii Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul de acces la justiție nu este un drept absolut și poate fi supus unor restricții, cum ar fi termenele legale de prescripție, cu condiția ca acestea să nu aducă atingere substanței dreptului, să urmărească un scop legitim și să existe un raport rezonabil de proporționalitate între acesta și mijloacele utilizate. Textul de lege criticat nu respectă aceste condiții de legitimitate și proporționalitate a măsurii de restrângere a exercițiului dreptului de acces la justiție, prin faptul că instituie un termen de decădere, a cărui nerespectare conduce la însăși pierderea dreptului de acces la justiție.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând că prin instituirea unui termen de decădere nu este împiedicat accesul la justiție. Nu poate fi reținută nici încălcarea art. 44 din Constituție, dat fiind că principiul constituțional al garantării dreptului de proprietate privată protejează dreptul de proprietate existent în patrimoniul titularului său, nu vocația la dobândirea acestui drept. În ceea ce privește invocarea dispozițiilor art. 1 alin. (3) din Constituție, se precizează că noțiunea de stat de drept nu este incompatibilă cu instituirea unor termene pentru exercitarea drepturilor procesuale.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 4 octombrie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 262/2004, Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepție ridicată de Marioara Aleith.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că textul de lege criticat încalcă dispozițiile art. 1 alin. (3), art. 21, art. 44 alin. (1), (3), (6) și (8), art. 53 și ale art. 124 alin. (2) din Constituție. Astfel, se arată că prevederile
art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001
reglementează "o procedură administrativă care trebuie declanșată într-un anumit termen, sub sancțiunea pierderii dreptului de a se adresa justiției", fiind astfel încălcate dispozițiile art. 21 și ale art. 1 alin. (3) din Constituție. De asemenea, se susține că textul de lege criticat este contrar și dispozițiilor art. 53 din Constituție, deoarece nu prevede o restrângere a dreptului de acces liber la justiție, ci chiar o decădere din acest drept.
În ceea ce privește încălcarea art. 44 alin. (1), (3), (6) și (8) din Constituție, autorul excepției susține că, potrivit acestor dispoziții constituționale, dreptul de proprietate este garantat, iar singura modalitate de preluare a unui bun în proprietatea statului este exproprierea pentru cauză de utilitate publică, cu dreaptă și prealabilă despăgubire, astfel încât textul de lege criticat este contrar acestor dispoziții constituționale.
Referitor la invocarea încălcării dispozițiilor art. 124 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora "Justiția este unică, imparțială și egală pentru toți", se susține că textul criticat instituie o discriminare între cei care revendică dreptul de proprietate în baza dreptului comun, printr-o acțiune în revendicare imprescriptibilă, și aceia care introduc acțiuni în revendicare a unor imobile ce cad sub incidența
Legii nr. 10/2001 , obligați să respecte termenul de 6 luni prevăzut prin textul de lege criticat.
Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
Potrivit
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că nu poate fi reținută încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (3), art. 21, art. 53 și ale art. 124 alin. (2) din Constituție, deoarece instituirea unui termen de decădere nu constituie o încălcare a accesului liber la justiție, ci, "dimpotrivă, o afirmare expresă a acestuia, în deplină concordanță cu dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora legiuitorul are competența exclusivă de a stabili regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, inclusiv instituirea unor termene în care să poată fi exercitate anumite drepturi". În punctul de vedere prezentat se mai arată că lipsa unor termene care să limiteze în timp procedurile prevăzute de lege sau a sancțiunii nerespectării lor ar crea o stare de insecuritate a circuitului civil, nerespectarea acestor termene fiind imputabilă exclusiv lipsei de diligență a titularului dreptului. Cât privește invocarea încălcării art. 44 din Constituție, Guvernul arată că acest text nu este incident în cauză, dat fiind că textul constituțional protejează "dreptul de proprietate definitiv stabilit", iar în speță obiectul litigiului îl constituie chiar constatarea existenței sau inexistenței acestui drept.
Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate, care reglementează o sancțiune pentru nerespectarea termenului de trimitere a notificării pentru revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv, nu încalcă art. 21 din Constituție, ci reprezintă o regulă specială de procedură, referitoare la prescriptibilitatea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii, în natură sau prin echivalent, edictată de legiuitor în conformitate cu dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție. Potrivit punctului de vedere al Avocatului Poporului, nu este de reținut nici încălcarea art. 44 alin. (1) din Constituție, deoarece cadrul juridic stabilit de legiuitor pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate poate fi reglementat și prin instituirea unor limitări rezonabile în ceea ce privește valorificarea acestuia. Se mai arată că textul de lege criticat nu contravine dispozițiilor art. 1 alin. (3), art. 53 și ale art. 124 alin. (3) din Constituție, iar în ceea ce privește dispozițiile constituționale ale art. 44 alin. (3), (6) și (8), Avocatul Poporului consideră că acestea nu sunt incidente în cauză.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile
art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 14 februarie 2001.
Prevederile legale criticate au următorul conținut:
- Art. 21 alin. (5): "Nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent."
În opinia autorului excepției de neconstituționalitate prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (3), art. 21 alin. (1), (2) și (3), art. 44 alin. (1), (3), (6) și (8), art. 53 și art. 124 alin. (2), al căror conținut este următorul:
- Art. 1 alin. (3): "România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradițiilor democratice ale poporului român și idealurilor Revoluției din decembrie 1989, și sunt garantate.";
- Art. 21 alin. (1), (2) și (3): "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
(3) Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.";
- Art. 44: "(1) Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege. [...]
(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire. [...]
(6) Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) și (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergență, prin justiție. [...]
(8) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă.";
- Art. 53: "(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.";
- Art. 124 alin. (2): "Justiția este unică, imparțială și egală pentru toți."
Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea reține următoarele:
Articolul 21
alin. (5) din Legea nr. 10/2001
reglementează termenul pentru trimiterea unei notificări, act procedural prin intermediul căruia persoana îndreptățită la restituirea imobilului preluat abuziv - teren sau construcție, ce cade sub incidența
Legii nr. 10/2001 , solicită uneia dintre persoanele juridice deținătoare, enumerate la art. 20 din aceeași lege, restituirea în natură a imobilului, potrivit procedurilor de restituire reglementate prin cap. III din lege.
Curtea constată că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. Potrivit jurisprudenței constante a Curții Constituționale, de exemplu
Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, liberul acces la justiție semnifică faptul că orice persoană se poate adresa instanțelor judecătorești pentru apărarea drepturilor, a libertăților sau a intereselor sale legitime, iar nu faptul că acest drept nu poate fi supus nici unei condiționări.
Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât cu respectarea cadrului legal stabilit de legiuitor, care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, are legitimarea constituțională de a stabili competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată. Aceasta implică și reglementarea unor termene, după a căror expirare valorificarea dreptului nu mai este posibilă.
Mai mult, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (de exemplu cauza Golder împotriva Regatului Unit, 1975) s-a statuat că "dreptul de acces la tribunale nu este un drept absolut". S-a arătat că, "fiind vorba de un drept pe care Convenția l-a recunoscut fără să-l definească în înțelesul restrâns al cuvântului, există posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conținutul oricărui drept". Prin urmare, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul de acces la justiție implică, prin însăși natura sa, o reglementare din partea statului și poate fi supus unor limitări sau condiționări, atât timp cât nu este atinsă substanța dreptului.
Curtea constată astfel că textul de lege criticat nu încalcă dispozițiile art. 21 din Constituție privind accesul liber la justiție, ci instituie norme procedurale pentru exercitarea acestui drept, în conformitate cu dispozițiile constituționale ale art. 126 alin. (2), care prevede că procedura de judecată este prevăzută numai prin lege.
De altfel, asupra prevederilor
art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 , prin raportare la
art. 21 din Constituție, Curtea s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 185 din 27 aprilie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 1 iunie 2004, prin care excepția de neconstituționalitate a fost respinsă, reținându-se că "instituirea unui termen de decădere nu este de natură să împiedice accesul liber la justiție, deoarece toate măsurile luate de autoritățile și persoanele juridice prevăzute în
pentru stabilirea și punerea în executare a măsurilor reparatorii prevăzute de lege pot fi atacate în justiție de către persoanele interesate, pe baza dispozițiilor pe care însăși legea le prevede". De asemenea, prin aceeași decizie Curtea a constatat că "textul criticat are în vedere tocmai celeritatea soluționării procesului, satisfăcând astfel cerința soluționării acestuia, într-un termen rezonabil". Prin urmare nu este întemeiată susținerea autorului excepției privind încălcarea dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Constituție, potrivit cărora "Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil".
Soluția pronunțată și considerentele ce au stat la baza acesteia sunt valabile și în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenței Curții Constituționale.
Nu poate fi reținută nici încălcarea art. 53 din Constituție. Nici una dintre situațiile limitativ prevăzute de alin. (1) al art. 53, în care poate interveni restrângerea exercițiului unui drept, nu are incidență în cauză, dat fiind că nu este vorba de o restrângere a exercițiului dreptului de acces liber la justiție al persoanelor interesate, ci, în fapt, de condiționarea exercitării acestui drept de respectarea anumitor termene procedurale.
În ceea ce privește susținerea că ar fi fost încălcate dispozițiile art. 44 alin. (1) din Constituție referitoare la garantarea dreptului de proprietate, aceasta nu este întemeiată. Curtea constată că prevederile legale criticate dau expresie competenței constituționale a legiuitorului, reglementată prin art. 44 alin. (1) teza a doua, de a stabili conținutul și limitele dreptului de proprietate.
În susținerea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia a invocat și încălcarea dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 44 alin. (3) referitoare la expropriere, în art. 44 alin. (6) referitoare la despăgubirile cuvenite proprietarului în cazurile prevăzute la alin. (3) și (5), precum și în art. 44 alin. (8) referitoare la prezumția de dobândire licită a averii. În legătură cu aceste susțineri Curtea constată că aceste dispoziții constituționale nu au incidență în cauză.
De asemenea, Curtea reține că prevederile legale criticate nu vin în contradicție cu dispozițiile constituționale cuprinse în art. 1 alin. (3) referitoare la statul de drept și nici cu cele cuprinse în art. 124 alin. (2) referitoare la unicitatea puterii judecătorești, imparțialitatea activității de judecată sau egalitatea procesuală a părților.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepție ridicată de Marioara Aleith în Dosarul nr. 262/2004 al Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 22 februarie 2005.
PREȘEDINTE, CONSTANTIN DOLDUR Magistrat-asistent, Irina Loredana Lăpădat
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.