Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 199/2005

referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 28 alin. (1) și ale art. 32 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții

prezumat în vigoare

Data actului
14 aprilie 2005
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 507 din 15 iunie 2005
Citat de
12 acte
Citează
4 acte
Structură
0 articole · 14.041 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Florentina Baltă - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent șef

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 25 alin. (1) și ale

art. 27 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991

privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, excepție ridicată de Societatea Comercială "COMCM" - S.A. din Constanța în Dosarul nr. 2.620/2004 al Judecătoriei Constanța.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, întrucât consideră că textele de lege criticate nu contravin prevederilor din Constituție invocate ca fiind încălcate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 14 septembrie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 2.620/2004, Judecătoria Constanța a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 25 alin. (1) și ale

art. 27 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991

privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, excepție ridicată de Societatea Comercială "COMCM" - S.A. din Constanța, într-o cauză civilă, având ca obiect obligația de a face.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile de lege criticate contravin art. 44 și 53 din Constituție. Astfel, în legătură cu contrarietatea față de dispozițiile art. 44, se arată că "măsura desființării unei construcții edificate pe un teren aflat în proprietatea privată a unei persoane, chiar în situația în care nu au fost obținute toate avizele și autorizațiile legale", apare ca "abuzivă, de natură a încălca dreptul constituțional al proprietarului". Cu referire la încălcarea prevederilor constituționale ale art. 53 alin. (2), se arată că, în cauză, "există o disproporție vădită între situația de fapt și măsura ce se urmărește a fi aplicată, pe de o parte, iar pe de altă parte este vorba de o aplicare discriminatorie a acestei măsuri, având în vedere faptul că în zona respectivă există și alte construcții care nu au destinația prevăzută în Planul Urbanistic General, care de altfel este un document cu caracter tranzitoriu, nici una din acestea nefiind desființată până în prezent".

Judecătoria Constanța consideră că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată. În acest sens, arată că art. 44 din Constituție consacră garantarea și ocrotirea dreptului de proprietate, dar exercitarea dreptului trebuie să se facă cu respectarea dispozițiilor legale de toți titularii săi, ceea ce în speță nu s-a realizat. Stabilirea prin certificatul de urbanism și prin autorizația de construcție a necesității îndeplinirii unor condiții nu poate fi apreciată ca fiind discriminatorie sau că ar aduce atingere existenței dreptului.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, se arată că dispozițiile de lege a căror neconstituționalitate se invocă "sunt expresia prevederilor art. 44 alin. (9) din Constituție", întrucât "dată fiind natura bunului rezultat din săvârșirea unei contravenții - bun imobil -, legiuitorul a dispus desființarea construcțiilor realizate nelegal". Se apreciază că art. 53 din Constituție invocat, de asemenea, ca fiind încălcat nu este incident în cauză. În sensul celor susținute se menționează jurisprudența constantă a Curții Constituționale, de exemplu

Decizia nr. 144/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 419 din 11 mai 2004 și

Decizia nr. 257/2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 463 din 29 iunie 2003.

Avocatul Poporului, precizând că ulterior sesizării Curții Constituționale

Legea nr. 50/1991

a fost republicată și textele au căpătat o nouă numerotare, adică art. 25 alin. (1) a devenit art. 28 alin. (1), iar art. 27 alin. (1) lit. b) a devenit art. 32 alin. (1) lit. b), consideră că aceste dispoziții sunt constituționale. În acest sens, se arată că prevederile de lege criticate, care sancționează contravențional executarea de lucrări fără autorizație de construire, sunt conforme prevederilor art. 44 alin. (1) și (7) din Constituție, referitoare la stabilirea prin lege a conținutului și limitelor dreptului de proprietate, precum și cu privire la obligația proprietarului de a respecta sarcinile privind protecția mediului. De asemenea, se consideră că nu poate fi reținută critica privind încălcarea art. 53 din Constituție, deoarece dispozițiile ce fac obiectul controlului "aduc o limitare a dreptului", iar nu o restrângere a exercitării acestuia. Se invocă jurisprudența Curții Constituționale în materie, și anume deciziile nr. 144/2004 și nr. 367/2004.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională constată că este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și celor ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulată de autorul acesteia, îl constituie prevederile art. 25 alin. (1) și ale

art. 27 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991

privind autorizarea executării lucrărilor de construcții. Ulterior sesizării Curții Constituționale legea criticată a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004, dându-se articolelor o nouă numerotare. Ca urmare, art. 25 alin. (1) a devenit art. 28 alin. (1), iar art. 27 alin. (1) lit. b) a devenit art. 32 alin. (1) lit. b), însă soluția legislativă fiind aceeași, motivele de neconstituționalitate formulate de autorul excepției subzistă, astfel că în prezenta cauză obiectul controlului de constituționalitate îl constituie aceste din urmă dispoziții de lege, al căror cuprins este următorul:

- Art. 28 alin. (1): "O dată cu aplicarea amenzii pentru contravențiile prevăzute la art. 26 alin. (1) lit. a) și b) se dispune oprirea executării lucrărilor, precum și, după caz, luarea măsurilor de încadrare a acestora în prevederile autorizației sau de desființare a lucrărilor executate fără autorizație ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, într-un termen stabilit în procesul-verbal de constatare a contravenției." ;

- Art. 32 alin. (1) lit. b): "în cazul în care persoanele sancționate contravențional au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenției, potrivit prevederilor art. 28 alin. (1), organul care a aplicat sancțiunea va sesiza instanțele judecătorești pentru a dispune, după caz: [...] b) desființarea construcțiilor realizate nelegal."

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale autorul excepției invocă încălcarea următoarelor prevederi constituționale:

- Art. 44: "(1) Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.

(2) Proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetățenii străini și apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condițiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană și din alte tratate internaționale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condițiile prevăzute prin lege organică, precum și prin moștenire legală.

(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire.

(4) Sunt interzise naționalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în proprietate publică a unor bunuri pe baza apartenenței sociale, etnice, religioase, politice sau de altă natură discriminatorie a titularilor.

(5) Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăți imobiliare, cu obligația de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantațiilor sau construcțiilor, precum și pentru alte daune imputabile autorității.

(6) Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) și (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergență, prin justiție.

(7) Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecția mediului și asigurarea bunei vecinătăți, precum și la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.

(8) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă.

(9) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni ori contravenții pot fi confiscate numai în condițiile legii.";

- Art. 53: "(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății."

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea reține următoarele: în esență, în opinia autorului excepției dispozițiile de lege criticate încalcă prevederile art. 44 și 53 din Constituție prin aceea că "măsura desființării unei construcții edificate pe un teren aflat în proprietatea privată a unei persoane, chiar în situația în care nu au fost obținute toate avizele și autorizațiile legale", apare ca "abuzivă, de natură a încălca dreptul constituțional al proprietarului", precum și prin aceea că "există o disproporție vădită între situația de fapt și măsura ce se urmărește a fi aplicată, [...]".

Analizând aceste susțineri, Curtea Constituțională constată că sub aspectele criticate dispozițiile art. 25 alin. (3) și ale

art. 27 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991

au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate prin raportare la art. 41 [devenit art. 44] și art. 49 [devenit art. 53] din Constituție. Astfel, prin mai multe decizii, de exemplu prin

Decizia nr. 257 din 17 iunie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 463 din 29 iunie 2003, în ceea ce privește încălcarea prevederilor constituționale ale art. 44, s-a statuat că "regimul legal al construcțiilor nu are legătură cu ocrotirea dreptului de proprietate. În măsura în care, însă, dobândirea dreptului de proprietate are loc fără respectarea condițiilor prevăzute de lege, ca și în cazul în care exercitarea dreptului de proprietate se abate de la prevederile legale imperative, titularul dreptului de proprietate va suporta sancțiunile stabilite de lege, fără a se putea apăra invocând principiul constituțional al ocrotirii proprietății". Prin aceeași decizie, cu privire la invocarea încălcării art. 53 din Constituție, referitor la "Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți", Curtea a reținut că prin textele de lege criticate se instituie obligația obținerii autorizației de construcție, al cărei scop este prevenirea consecințelor negative în cazul unor construcții necorespunzătoare, sancțiunea nerespectării acestei obligații - desființarea construcției - nefiind contrară prevederilor constituționale menționate.

Chiar dacă în prezenta cauză excepția de neconstituționalitate privește art. 28 alin. (1) și

art. 32 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991 , republicată în 2004, cele statuate prin decizia amintită își mențin valabilitatea, întrucât textele de lege sunt criticate sub aceleași aspecte.

Față de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

în numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a art. 28 alin. (1) și a

art. 32 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991

privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, excepție ridicată de Societatea Comercială "COMCM" - S.A. din Constanța în Dosarul nr. 2.620/2004 al Judecătoriei Constanța.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 14 aprilie 2005.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent șef,
Gabriela Dragomirescu

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.