Decizia nr. 57/1994

Vasile Gionea - președinte

Mihai Constantinescu - judecător

Antonie Iorgovan - judecător

Ioan Muraru - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Ioan Griga - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de Ministerul Public împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 57 din 13 octombrie 1993 .

Dezbaterile au avut loc în ședința din 10 mai 1994, în prezenta reprezentantului Ministerului Public și a inculpatului Melega Pal, în lipsa părții civile "Societatea Comercială Automecanica" - S.A. Medias, legal citata, și au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a aminat pronunțarea pentru 18 mai 1994.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 460/P/1991 întocmit de Procuratura Medias, inculpatul Melega Pal a fost trimis în judecata pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 223 alin. 1 și art. 249 alin. 1, în concurs, conform art. 33 lit a), toate din Codul penal.

La termenul de judecată din 24 martie 1993, inculpatul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor din Codul penal privind infracțiunile contra avutului obștesc, considerind, în esenta, ca, raportat la prevederile imperative ale art. 150 alin. (1) din Constituție, acestea sunt abrogate implicit.

Prin Decizia nr. 57 din 13 octombrie 1993, Curtea Constituțională a admis excepția ridicată de inculpatul Melega Pal și a constatat ca dispozițiile din Codul penal care interesează avutul obștesc sunt abrogate parțial, potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție, și, în consecința, acestea urmează a se aplică numai cu privire la bunurile prevăzute de art. 135 alin. (4) din Constituție, bunuri ce formează obiectul exclusiv al proprietății publice.

Împotriva acestei decizii Ministerul Public a declarat recurs pentru următoarele trei motive:

1. Curtea nu este competența să se pronunțe asupra excepțiilor de neconstituționalitate care privesc legi anterioare intrării în vigoare a Constituției din 1991.

2. Decizia nr. 57 din 13 octombrie 1993 nu este motivată, înlocuirea motivarii cu Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 7 septembrie 1993, fiind nelegală.

3. Violarea art. 135 din Constituție în legătură cu proprietatea, prin limitarea bunurilor ce fac obiectul exclusiv al proprietății publice numai la cele prevăzute în art. 135 alin. (4) din Constituție.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,

examinînd încheierea de sesizare, decizia atacată, motivele de recurs, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile recurentului - Ministerul Public - susține în ședința publică din 10 mai 1994, precum și dispozițiile legale atacate ca neconstituționale, raportate la prevederile Constituției, ale

Legii nr. 47/1992

și ale Regulamentului de organizare și funcționare a Curții Constituționale, retine următoarele:

Primul motiv de recurs, dezvoltat în cadrul dezbaterilor orale, care vizează, pe de o parte, necompetentă Curții Constituționale de a se pronunța asupra unei excepții de neconstituționalitate ce privește un text dintr-o lege preconstitutionala, iar pe de altă parte contestarea acestei competente, atunci când opinia instanței în fața căreia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate este în acord cu punctul de vedere al părții, urmează a fi înlăturat ca nefondat; într-adevăr, dispozițiile atacate ca neconstituționale sunt anterioare Constituției și în legătură cu ele se pune problema abrogării, în temeiul art. 150 alin. (1) din Constituție, dar prevederile acestui articol nu operează de la sine, ci presupun confruntarea dintre Constituție și dispoziția legală anterioară, pentru a face aplicarea principiului "lex posterior derogat priori" și pentru a asigura suprematia Constituției asupra actelor inferioare. Aceasta confruntare reprezintă o formă a controlului de constituționalitate. Fiind vorba și de o problemă a aplicării legii în timp, aceasta forma a controlului de constituționalitate, și numai aceasta, este și la indemina organelor care aplica legea, inclusiv a instanțelor judecătorești. Este o soluție care se regaseste în practica Curții. Dacă însă instanța judecătorească nu constata abrogarea, nici prin încheierea de sesizare a Curții, înseamnă ca dispoziția legală anterioară Constituției este considerată valabilă și exista interesul declanșării controlului de constituționalitate în fața Curții. Faptul ca în materia avutului obștesc, opinia instanței, în speta Judecătoria Sibiu, a fost în acord cu punctul de vedere al părții, în sensul că aceste norme au rămas în prezent fără obiect, nu este de natura sa atragă necompetentă Curții, de vreme ce instanța de judecată nu a statuat aceasta prin dispozitivul Încheierii din 24 martie 1993 și a sesizat Curtea Constituțională.

În consecința, sub acest aspect, Judecătoria Sibiu s-a desesizat de soluționarea excepției de neconstituționalitate și singura în drept să se pronunțe este Curtea Constituțională care, prin deciziile sale obligatorii, asigura o practica unitară în domeniul controlului constituționalității legilor.

Competența Curții de a se pronunța asupra legilor anterioare Constituției rezultă și din dispozițiile

art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , care se aplică exclusiv legilor anterioare intrării în vigoare a Constituției.

Cel de-al doilea motiv de recurs privitor la nemotivarea deciziei, respectiv critica adusă

Deciziei Curții Constituționale nr. 57 din 13 octombrie 1993

ca se întemeiază pe Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 7 decembrie 1993 urmează, de asemenea, a fi respins ca nefondat, deoarece, potrivit art. 29 din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale, Curtea statuează numai asupra problemelor de drept.

Spre a se evita soluții contradictorii, art. 26 din regulament permite completului ce dorește să se abata de la practica Curții să se sesizeze plenul pentru a se pronunța asupra interpretării ce urmează a fi data în viitor. Decizia plenului este obligatorie doar pentru completele de judecată, astfel încât prin aceasta decizie nu se soluționează o excepție de neconstituționalitate concretă. De aceea ea nu are drept consecința inutilitatea judecării excepțiilor, în cadrul cărora s-ar putea ridica noi probleme și noi interpretări în măsura sa determine reluarea procedurii în vederea asigurării consecventei practicii constituționale.

Nici cel de-al treilea motiv de recurs referitor la încălcarea art. 135 din Constituție în legătură cu proprietatea, în sensul că prin decizia recurată s-ar fi limitat bunurile ce fac obiectul exclusiv al proprietății publice numai la cele enumerate de aceasta prevedere, nu poate fi reținut. Decizia atacată nu se rezuma numai la bunurile enumerate de art. 135 alin. (4), ci se referă la bunurile prevăzute de art. 135 alin. (4), deci și la "alte bunuri stabilite prin lege".

Deși motivele invocate de Ministerul Public sunt nefondate, recursul urmează totuși a fi admis în parte și Decizia Curții Constituționale nr. 57 din 13 octombrie 1993 modificată, deoarece, în fond, Curtea nu s-a pronunțat asupra dispozițiilor art. 223 din Codul penal pentru care inculpatul a fost trimis în judecata, ci s-a referit la "dispozițiile din Codul penal care interesează avutul obștesc".

Potrivit

art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , excepția de neconstituționalitate poate viza numai acele dispoziții legale de care depinde judecarea cauzei, astfel încât deciziile pronunțate în soluționarea excepțiilor trebuie să se refere numai la dispozițiile legale de care depinde soluționarea cauzei în care s-a invocat aceasta.

Rezultă ca excepția de neconstituționalitate putea viza numai art. 223 din Codul penal pentru care inculpatul Melega Pal a fost trimis în judecata. Decizia Curții Constituționale nr. 57 din 13 octombrie 1993 nu s-a pronunțat cu privire la aceste dispoziții și nici recursul declarat de Ministerul Public nu a avut în vedere acest aspect.

În legătură cu prevederile art. 223 din Codul penal, întrucît prin rămînerea definitivă a

Deciziei Curții Constituționale nr. 32 din 26 mai 1993 , ca urmare a respingerii recursului declarat în cauza, prin Decizia nr. 14 din 8 martie 1994, s-a constatat ca art. 223 din Codul penal a fost definitiv și obligatoriu abrogat parțial de art. 150 alin. (1) din Constituție, excepția de neconstituționalitate cu privire la art. 223 din Codul penal ridicată de Melega Pal în fața Judecătoriei Sibiu este lipsită de obiect.

Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. (c), art. 145 alin. (2) și art. 150 alin. (1) din Constituție, al art. 1, art. 3, art. 13 alin. (1) lit. A c) art. 25 și

art. 26 din Legea nr. 47/1992 .

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Admite, în parte, recursul declarat de Ministerul Public și modifica Decizia Curții Constituționale nr. 57 din 13 octombrie 1993 după cum urmează:

Constata ca, potrivit

Deciziei Curții Constituționale nr. 32 din 26 mai 1993 , rămasă definitivă prin Decizia Curții Constituționale nr. 14 din 8 martie 1994, art. 223 din Codul penal este abrogat parțial conform art. 150 alin. (1) din Constituție, și, în consecința, urmează a se aplică numai cu privire la bunurile prevăzute în art. 135 alin. (4) din Constituție, bunuri care fac obiectul exclusiv al proprietății publice, și, prin urmare,

Respinge ca lipsită de obiect excepția de neconstituționalitate cu privire la art. 223 din Codul penal ridicată de Melega Pal în dosarul Judecătoriei Sibiu nr. 1658/1993.

Definitivă și obligatorie.

Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și se comunică Camerei Deputaților, Senatului și Guvernului.