Decizia nr. 75/1994

Curtea Constituțională a fost sesizată, la 30 iunie 1994, de către 60 deputați și anume: Corneliu-Constantin-Ruse, Rada Istrate, Emil Cojocaru, Gheorghe Todut, Paula-Maria Ivanescu, Ilie Ștefan, Victor Bostinaru, Alexandru Brezniceanu, Emil Boros, Alexandru Sassu, Alexandru Ota, Ion Gurau, Gheorghe Tarna, Ioan Adrian Vilau, Teodor Luputiu, Bogdan Marinescu, Nicolae Alexandru, Constantin Berechet, George Iulian Stancov, Mihai Chiriac, Ladislau Borbely, Iuliu Vida, Francisc Pecsi, Ioan Nemeth, Attila Varga, Akos Birtalan, Jolt Zoltan Fekete, Karoly Kerekes, Zsolt Szilagyi, Lazar Madaras, Ștefan Sinko, Petru Litiu, Theodora Berti, Dinu Patriciu, Ioan Victor Pica, Sorin Pantis, Dan Florin-Trepcea, Horia Radu Pascu, Nicolae Cerveni, Ioan Muresan, Petru Dugulescu, Viorel Pavel, Gavril Dejeu, Florian Ion-Angelo, Cornel Sturza Popovici, Radu Livezeanu, Ion Hui, Vasile Niculae Constantin Ionescu Galbeni, Aurelian Paul Alecu, Ion Dinu, Gheorghe Comanescu, Mihail Bucur, George Stanescu, Emil Livius Nicolae Puțin, Dumitru Ifrim, Smaranda Dobrescu, Doru-Mihai Dobrescu, Mircea Popescu, Dumitru Moinescu, Dragos Enache, asupra neconstitutionalitatii unor prevederi ale art. 1 din Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.

De asemenea, la aceeași dată, 30 iunie 1994, Curtea a fost sesizată de către 50 deputați și anume: Ervin Zoltan Szekely, Karoly Kerekes, Zoltan Szilagyi, Ioan Nemeth, Iosif Alfred Mazalik, Benedek Nagy, Ladislau Borbely, Arpad-Francisc Marton, Iuliu Vida, Akos Birtalan, Alexandru Konya Hamar, Attila Varga, Jolt Zoltan Fekete, Ferenc Asztalos, Ludovic Rakoczi, Francisc Baranyi, Eberhard-Wolfgang Wittstock, Varujan Vosganian, Emeric Feric, Ștefan Tcaciuc, Mihail Nica, Mircea Ioan Popa, Ioan Muresan, Aurelian Paul Alecu, Gavril Dejeu, Mircea-Mihai Munteanu, Liviu Neculai Marcu, Costel Paunescu, Gheorghe Comanescu, Ion Hui, Barbu pitigoi, Sergiu George Rizescu, Valentin Argesanu, Emil Livius Nicolae Puțin, Nestor Calin, Gheorghe Tokay, Vasile Mindroviceanu, Ștefan Sinko, Vasile Popovici, Constantin Șerban Rădulescu-Zonner, Gheorghe Gorun, George Crin Laurentiu Antonescu, Ion Dobrescu, Laurentiu Priceputu, Theodora Bertzi, Octavian Bot, Ioan Ghise, Romulus Ioan Joca, Petru Litiu, Stelian Tanase, cu privire la neconstituționalitatea prevederii referitoare la instituirea unei taxe pentru trecerea frontierei, de la art. 1 lit. a) din aceeași lege.

Curtea Constituțională, în temeiul art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, constata ca este competența să soluționeze cele doua sesizări, care s-au înaintat cu respectarea prevederilor art. 144 lit. a) din Constituție și ale art. 17 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Având în vedere ca prin sesizările formulate se contesta constituționalitatea prevederii referitoare la instituirea taxei pentru trecerea frontierei, de la art. 1 lit. a) al legii, obiecțiile de neconstituționalitate au fost conexate.

Grupurile de deputați contesta constituționalitatea următoarelor dispoziții din art. 1 al Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe:

- la lit. a), prevederile referitoare la perfecționarea reglementărilor privind impozitul de profit, considerind ca sunt contrare art. 133 alin. (1) din Constituie, potrivit cărora impozitele și taxele se stabilesc numai prin lege, precum și prevederile referitoare la instituirea taxei de trecere a frontierei, considerind ca acestea contravin art. 20, 25 și 138 din Constituie, Convenției Europene a Drepturilor Omului și Declarației Universale a Drepturilor Omului:

- la lit. c), prevederile referitoare la perfecționarea unor proceduri și mecanisme de privatizare și restructurare a societăților comerciale cu capital de stat, apreciind ca ele țin de domeniul legii organice, astfel încât nu puteau face obiectul abilitarii;

- la lit. h), prevederile referitoare la îmbunătățirea coeficienților de ierarhizare a salariilor din sectorul bugetar, apreciind ca aceasta problema, potrivit art. 71 alin. (3) lit. 1) din Constituție, este de natura unei legi organice;

- la lit. 1) referitoare la stabilirea unor reglementări privind protejarea patrimoniului cultural național, considerind ca privesc regimul general al proprietății, și deci, potrivit art. 72 alin. (3) lit. k) din Constituție, pot fi reglementate numai prin lege organică.

Potrivit art. 19 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională a solicitat președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, punctele lor de vedere asupra sesizarilor primite.

În punctul sau de vedere, președintele Camerei Deputaților considera ca textele ce fac obiectul sesizării sunt constituționale deoarece impozitele și taxele datorate bugetului de stat sau bugetului asigurărilor sociale de stat pot fi reglementate prin lege ordinară, potrivit art. 138 din Constituție, astfel încât pot face obiectul unei abilitari legislative, iar prevederile referitoare la îmbunătățirea procedurilor și mecanismelor de privatizare și restructurare a societăților comerciale, la coeficienți de ierarhizare a salariilor și la protejarea patrimoniului cultural național nu privesc aspecte care, potrivit art. 72, alin. (3) din Constituie, sunt de natura legii organice. În ce privește stabilirea taxei pentru trecerea frontierei se considera ca aceasta nu afectează conținutul dreptului de libera circulație, garantat de art. 25 din Constituție, întrucît însăși aceasta dispoziție constituțională permite legiuitorului de a stabili condițiile de exercitare a dreptului respectiv, ceea ce implica și posibilitatea stabilirii taxei ce face obiectul legii de abilitare.

Guvernul, în punctul sau de vedere, considera, de asemenea, ca obiecțiile de neconstituționalitate nu sunt întemeiate, întrucît taxele și impozitele pentru bugetul de stat se stabilesc prin lege ordinară și, deci, pot face obiectul unei abilitari legislative, procedurile și mecanismele menite sa accelereze procesul privatizării nu vizează regimul general al proprietății, iar coeficienții de ierarhizare a salariilor nu fac parte din reglementarea generală a raporturilor de muncă, astfel încât și acestea pot face obiectul unei abilitari legislative, neintrând în domeniul rezervat de Constituție legilor organice. Pentru același motiv - faptul că nu privesc regimul general al proprietății, ce constituie un domeniu specific legii organice -, nici abilitarea acordată în vederea stabilirii unor măsuri de conservare și apărare a patrimoniului cultural național nu este considerată ca neconstitutionala.

În ceea ce privește instituirea taxei pentru trecerea frontierei, se apreciază ca abilitarea acordată este constituțională, ținând seama de prevederile înscrise în Constituție la art. 43 referitor la asigurarea unui nivel de trai decent, art. 33 privind asigurarea igienei și sănătății publice și art. 134 alin. (2) lit. f), potrivit căruia statul trebuie să asigure crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții. În acest sens, se arata ca bugetul public național nu poate suporta integral sarcinile de protecție socială ce revin statului, iar scopul reglementării criticate este acela de a completa aceste resurse și nu de a îngrădi libera circulație a persoanelor.

Președintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,

având în vedere sesizările celor două grupuri de deputați, punctele de vedere exprimate de către președintele Camerei Deputaților și Guvern, raportul judecătorului-raportor, precum și concordanta dintre textele legale ce fac obiectul sesizarilor și dispozițiile constituționale, retine următoarele:

Dispozițiile privind "perfecționarea unor proceduri și mecanisme privind privatizarea și restructurarea societăților comerciale cu capital de stat", de la art. 1 lit. c), "îmbunătățirea coeficienților de ierarhizare a salariilor de baza pentru personalul din sectorul bugetar", de la art. 1 lit. h) și "stabilirea unor reglementări privind protejarea patrimoniului cultural național", de la art. 1 lit. 1), ale Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, sunt considerate în sesizările primite ca neconstituționale, pe motiv ca ar încalcă domeniile rezervate legii organice de art. 72 alin. (3) lit. k) di lit. l) din Constituție.

Ținând seama de prevederile art. 114 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora legea specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe nu poate privi domeniile ce fac obiectul legii organice, rezultă ca sensul abilitarii este acela al investirii Guvernului cu componenta stabilirii unor măsuri legislative care însă sa nu afecteze, în nici un fel, aceste domenii. De aceea, sub aspect material, abilitarea are un caracter limitat, nu numai de scopul prevăzut de legea de abilitare, dar și de interdicția constituțională de a depăși sfera legii ordinare printr-o ingerinta în domeniul legii organice.

În ceea ce privește critica referitoare la imposibilitatea abilitarii Guvernului de a emite ordonanțe în legătură cu impozitul pe profit, intemeiata pe prevederile art. 138 din Constituție, potrivit cărora impozitele și taxele pentru bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege, urmează a fi respinsă, deoarece textul constituțional are în vedere legea ordinară. Este de principiu ca orice lege ordinară poate face obiectul unei abilitari legislative. De aceea abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe privind taxe și impozite este constituțională, asa cum s-a statuat și prin Decizia Curții Constituționale nr. 5 din 14 iulie 1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173/1992.

În legătură cu obiecția de neconstituționalitate referitoare la abilitarea Guvernului de a institui o taxa pentru trecerea frontierei în vederea constituirii unor resurse destinate protecției sociale se retine ca, asa cum se arata în sesizare, aceasta reprezintă un impediment de ordin financiar care restringe exercițiul dreptului la libera circulație, prevăzut la art. 25 alin. (1) din Constituție. În același sens a statuat și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 71 din 15 decembrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305/1993.

Potrivit art. 1 din Constituție, România este un stat de drept, democratic și social, ceea ce presupune obligația acestuia de a asigura cetățenilor ei condițiile necesare pentru un trai decent - aspect reglementat, în plan constituțional, prin dispozițiile art. 43 -, statul având obligația de a lua măsurile necesare în vederea creării unui cadru corespunzător pentru creșterea calității vieții, potrivit art. 134 alin. (2) lit. f) din Constituție.

În contextul acestor preocupări, în care se reflecta interesul statului pentru asigurarea resurselor necesare finanțării politicii sale sociale, se afla și stabilirea unui buget adaptat acestor nevoi sociale, iar alimentarea lui nu se poate face decît printr-un sistem judicios și echitabil de taxe și impozite, stabilite în asa fel încât, pe de o parte, sa disponibilizeze fondurile necesare finanțării acestei politici, iar, pe de altă parte, sistemul legal de impuneri să asigure - asa cum prevede art. 53 din Constituție - așezarea justa a sarcinilor fiscale pe fiecare subiect impozabil.

Asadar, potrivit celor de mai sus, instituirea taxei respective nu poate fi privită, în principiu, ca neconstitutionala, cita vreme este vorba de respectarea unei obligații firești ce revine oricărui cetățean, în temeiul unei îndatoriri reglementate prin Constituție și anume aceea de a contribui, prin plata impozitelor și a taxelor, la cheltuielile publice stabilite prin bugetul de stat.

Având în vedere ca o asemenea taxa afectează însă un drept fundamental, potrivit art. 49 alin. (2) din Constituție ea nu poate fi instituită decît dacă se impune pentru apărarea unor drepturi ale cetățenilor. În cazul de fața, ținând seama de scopul taxei prevăzut în legea de abilitare - constituirea unor resurse destinate protecției sociale - rezultă ca drepturile în considerarea cărora se va stabili taxa nu pot fi decît cele din domeniul protecției sociale, cu condiția ca ele să fie deja instituite în planul dreptului pozitiv. Aceasta, însă, constituie o cerința de care depinde caracterul constituțional al taxei și vizează, deci, nemijlocit, Guvernul, când va emite ordonanța, iar nu legea de abilitare ca atare. Aceasta concluzie se impune, deoarece, legiuitorul, acordind abilitarea, a avut în vedere ca Guvernul să-și exercite împuternicirea cu care a fost investit, însă numai cu respectarea stricta a prevederilor constituționale. În același sens, ținând seama de alin. (2) al art. 49 din Constituție, potrivit căruia restrîngerea exercițiului unor drepturi nu poate atinge existenta acestora, este necesar ca valoarea taxei sa nu aibă un caracter prohibitiv, care să facă imposibila exercitarea dreptului la libera circulație. Aceasta este o alta cerința de ordin constituțional ce privește, de asemenea, modul de realizare a abilitarii acordate.

Având în vedere considerentele expuse, vazind și dispozițiile art. 144 lit. a) și ale art. 145 alin. (2) din Constituie, precum și prevederile art. 20 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

1. Constata ca dispozițiile din art. 1 lit. a) "perfecționarea unor reglementări referitoare la impozitul pe profit", art. 1 lit. c) "perfecționarea unor proceduri și mecanisme privind privatizarea și restructurarea societăților comerciale cu capital de stat", art. 1 lit. h) "îmbunătățirea coeficienților de ierarhizare a salariilor de baza pentru personalul din sectorul bugetar", art. 1 lit. l) "stabilirea unor reglementări privind protejarea patrimoniului cultural național", ale Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, sunt constituționale.

2. Constata ca dispozițiile art. 1 lit. a) privind "instituirea unei taxe de trecere a frontierei în vederea constituirii unor resurse destinate protecției sociale" sunt constituționale, numai în măsura în care prin ordonanța se vor stabili, în concret, drepturile de protecție socială în considerarea cărora taxa urmează a fi percepută, precum și cu condiția ca valoarea acestei taxe sa nu aibă caracter prohibitiv în exercitarea dreptului la libera circulație.

3. Decizia se comunică Președintelui României și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Deliberarea a avut loc la data de 13 iulie 1994 și la ea au participat Ioan Muraru, inlocuitorul președintelui, Viorel Mihai Ciobanu, Mihai Constantinescu, Miklos Fazakas, Antonie Iorgovan, Florin Bucur Vasilescu și Victor Dan Zlatescu, judecători.