Decizia nr. 49/1998

Ioan Muraru - președinte

Costica Bulai - judecător

Viorel Mihai Ciobanu - judecător

Mihai Constantinescu - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Victor Dan Zlatescu - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Anisoara Sandu Dragu - magistrat-asistent

Pe rol, pronunțarea asupra excepției de neconstituționalitate a

art. 13 din Legea nr. 15/1996

privind statutul și regimul refugiatilor în România, invocată de Ibra Maika în Dosarul nr. 11.509/1996 al Judecătoriei Sectorului 1 București.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 3 martie 1998, în prezenta autorului excepției, a reprezentantului Ministerului Public și în lipsa Guvernului, legal citați, fiind consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 10 martie 1998.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 3 octombrie 1997 a Judecătoriei Sectorului 1 București, pronunțată în Dosarul nr. 11.509/1996 al acestei instanțe, Curtea Constituțională a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 13 din Legea nr. 15/1996

privind statutul și regimul refugiatilor în România, ridicată de Ibra Maika.

În motivarea excepției se susține ca prevederile atacate încalcă dispozițiile art. 16 alin. (1), art. 21 și ale art. 24 din Constituție, precum și ale art. 6 alin. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece nu obliga și la citarea organismului a cărui hotărâre este contestată.

În opinia instanței excepția este intemeiata, dispoziția legală atacată constituind o limitare neconstitutionala a dreptului la apărare și a liberului acces la justiție, întrucât soluționarea contestației impune și participarea Comisiei pentru evaluarea cererilor privind acordarea statutului de refugiat, iar participarea procurorului nu suplineste aceasta lacuna.

Potrivit art. 24 din Legea nr. 47/1992, republicată, s-au cerut punctele de vedere ale președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

Președintele Camerei Deputaților, în punctul sau de vedere, arata ca prevederile

art. 13 din Legea nr. 15/1996

"lezeaza dreptul la apărare și contravin, astfel, art. 24 din Constituție", deoarece, fără "citarea reprezentantului comisiei cu ocazia soluționării contestației, procesul civil este lipsit de dimensiunea contradictorialității", garantată prin dispozițiile Codului de procedura civilă și care corespunde dreptului la un proces echitabil, prevăzut la art. 6 alin. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În legătură cu condițiile în care ar urma să fie citata comisia, prin Guvern sau în alt mod, se considera ca aceasta "nu reprezintă o problemă de neconstituționalitate, ci una de aplicare a legii".

În punctul de vedere al Guvernului se susține ca excepția este "vadit nefondata, neavând caracterul unei excepții de neconstituționalitate, ci al unei dispute cu privire la determinarea calității procesuale în aceste cauze, a Guvernului sau a Comisiei pentru acordarea statutului de refugiat". Comisia - se arata - nu poate fi citata, întrucât constituie "un organ administrativ cu atribuții jurisdicționale", iar "Guvernul nu poate fi parte într-o cale de atac, dacă nu a fost parte în procedura desfășurată în fața comisiei". În ceea ce privește interesele statului, se precizează ca ele sunt reprezentate de procuror, iar instanța poate solicita comisiei, dacă va considera necesar, "orice fel de acte sau lămuriri asupra probelor din dosar".

Președintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al președintelui Camerei Deputaților și cel al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispozițiile legale atacate, raportate la prevederile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, republicată, retine următoarele:

În temeiul art. 144 lit. c) din Constituție și al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea este competența să soluționeze excepția de neconstituționalitate invocată.

Potrivit

art. 13 din Legea nr. 15/1996 , ce face obiectul excepției, hotărârea Comisiei pentru evaluarea cererilor privind acordarea statutului de refugiat poate fi contestată de titularul cererii la judecătorie, urmând ca aceasta contestație să se judece în procedura de urgenta, cu participarea obligatorie a procurorului. Sentinta judecătoriei poate fi atacată cu recurs de titularul cererii și de procuror.

Primul motiv de neconstituționalitate invocat este legat de prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție privind egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice.

Potrivit art. 18 alin. (1) din Constituție, cetățenii străini și apatrizii care locuiesc în România se bucura de protecția generală a persoanelor și a averilor, ceea ce implica, sub aspectul drepturilor civile, incidența normei constituționale a art. 16, invocată în excepție.

Nu se poate retine însă ca dispoziția legală atacată are un caracter discriminatoriu, întrucât nu distinge între diferitele categorii de titulari ai cererilor pentru acordarea statutului de refugiat. Procedura pentru acordarea acestui statut reprezintă o situație juridică specifică, care nu se poate confunda cu procedura legală pentru soluționarea altor categorii de cereri, iar legiuitorul, în temeiul art. 125 alin. (3) din Constituție, poate institui, în considerarea acestei situații, o procedură aparte. În acest sens, în jurisprudenta Curții s-a statuat ca pentru situații diferite soluțiile legale nu pot fi aceleași, astfel ca rezultă din Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996, în care s-a prevăzut ca "principiul egalității nu înseamnă uniformitate, asa încât, dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit".

De asemenea, nici invocarea art. 21 din Constituție, privind liberul acces la justiție, nu justifica critica formulată prin excepția invocată, cat timp

art. 13 din Legea nr. 15/1996

asigura tocmai accesul la justiție al titularului cererii de acordare a statutului de refugiat. Autorul excepției nu ar putea invoca interesul statului de a fi reprezentat în proces, ci numai propriile sale interese și drepturi.

În legătură cu dreptul la apărare, evident ca acesta ar fi lezat, dacă instanța nu ar putea cere comisiei orice fel de proba sau lămurire pe care o considera necesară, ceea ce nu depinde de faptul ca acea comisie este sau nu parte în proces. De asemenea, nu se poate considera ca dreptul la apărare este încălcat prin aceea ca titularul contestației nu are o parte adversa pe care să o combata, iar la judecarea acesteia participarea procurorului este obligatorie.

Fața de cele arătate, întrucât dreptul la apărare al contestatorului nu este încălcat, rezultă ca prevederile

art. 13 din Legea nr. 15/1996

nu sunt contrare exigențelor art. 6 alin. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c) și al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 13 din Legea nr. 15/1996

privind statutul și regimul refugiatilor în România, invocată de Ibra Maika în Dosarul nr. 11.509/1996 al Judecătoriei Sectorului 1 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 10 martie 1998.