Decizia nr. 77/1994

Ioan Muraru - președinte

Viorel Mihai Ciobanu - judecător

Mihai Constantinescu - judecător

Miklos Fazakas - judecător

Antonie Iorgovan - judecător

Ioan Griga - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent.

Pe rol soluționarea recursului formulat de Ministerul Public împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 20 din 14 martie 1994 .

La apelul nominal făcut în ședința publică părțile au fost lipsa.

Procedura legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele completului da cuvintul reprezentantului Ministerului Public care pune concluzii de admitere a recursului și de casare a deciziei atacate.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Inculpatul Lovin Dumitru a invocat, în Dosarul nr. 6430/1992 al Judecătoriei Tulcea, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 224 din Codul penal, cu motivarea ca acestea contravin prevederilor art. 135 alin. (2) și alin. (4) din Constituție, fiind abrogate prin dispozițiile art. 150 alin. (1) din legea fundamentală.

Prin Decizia nr. 20 din 14 martie 1994, pronunțată în cauza, Curtea Constituțională a respins ca lipsită de obiect excepția de neconstituționalitate invocată de Lovin Dumitru, întrucît prin Decizia nr. 33 din 26 mai 1993, rămasă definitivă, Curtea a constatat ca art. 224 din Codul penal este parțial abrogat conform art. 150 alin. (1) din Constituție, urmînd a se aplică în continuare numai cu privire la bunurile ce constituie proprietate publică, potrivit art. 135 din Constituție.

Împotriva acestei decizii, Ministerul Public a declarat recurs pentru următoarele motive esențiale:

1. prin respingerea excepției ca fiind lipsită de obiect, Curtea Constituțională a recurs la instituția autorității lucrului judecat, care, în cauza, nu este aplicabilă, întrucît, în materie penală, ea implica dubla identitate de persoana și obiect;

2. Curtea nu este competența să se pronunțe asupra conflictului legilor anterioare Constituției cu prevederile acesteia și, deci, de a constata ca ele sunt abrogate potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție, în cazul în care încalcă o prevedere constituțională.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,

examinînd decizia atacată, încheierea de sesizare, motivele de recurs, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile recurentului - Ministerul Public -, dispozițiile legale atacate ca neconstituționale raportate la prevederile Constituției, precum și cele ale

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Primul motiv de recurs, care vizează respingerea excepției ca lipsită de obiect, urmează a fi înlăturat ca nefondat, întrucît decizia nu s-a întemeiat pe autoritatea lucrului judecat, ci pe obligativitatea deciziilor Curții Constituționale potrivit art. 145 din Constituție. De aceea, în mod justificat, prin decizia recurată se respinge excepția invocată ca lipsită de obiect, ca urmare a

Deciziei anterioare a Curții Constituționale nr. 33/1993 , prin care se constatase ca art. 224 din Codul penal este abrogat parțial.

În legătură cu cel de-al doilea motiv de recurs, urmează a se observa ca Ministerul Public continua sa nu ia în considerare mai multe decizii ale Curții Constituționale, decizii rămase definitive și publicate în Monitorul Oficial al României. Prin aceste decizii (nr. 2/1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 18 februarie 1993, nr. 4/1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 24 martie 1993, nr. 5/1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 17 iunie 1993, nr. 7/1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 179 din 27 iulie 1993, nr. 33/1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 30 noiembrie 1993, nr. 38/1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 26 iulie 1993, nr. 41/1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 218 din 6 septembrie 1993), Curtea Constituțională a stabilit ca este competența să se pronunțe asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind dispozițiile legale anterioare Constituției, în măsura în care acestea continua sa producă efecte juridice și, ca atare, sunt în vigoare. Aceasta este, de altfel, explicatia logica a

art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , în sensul căruia prevederile sale se aplică numai raporturilor juridice stabilite după intrarea în vigoare a Constituției din 1991. Este în afară oricărei îndoieli ca elementul-cheie este raportul juridic. Acest raport juridic poate lua naștere în baza unei legi în vigoare fără deosebire de faptul dacă legea este anterioară sau posterioară Constituției.

Desigur, în aplicarea unei prevederi legale anterioare Constituției, mai întâi trebuie observat dacă prevederea legală nu a fost abrogată în baza art. 150 alin. (1) din Constituție. Constatarea abrogării, asa cum de altfel Curtea Constituțională a statuat în mai multe decizii, revine în primul rind instanței de judecată, dar în subsidiar și Curții Constituționale. În cazul în care instanța de judecată sau, după caz, Curtea Constituțională constata ca prevederea legală în discuție este în vigoare, în mod firesc sunt aplicabile dispozițiile privind excepția de neconstituționalitate, excepție care poate fi soluționată, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituție, numai de Curtea Constituțională.

Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c), art. 145 alin. (2) și art. 150 alin. (1) din Constituție, precum și al art. 1, art. 3, art. 13 alin. (1) lit. A.c), art. 25 și

art. 26 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE :

Respinge recursul formulat de Ministerul Public împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 20 din 14 martie 1994 , pronunțată în Dosarul nr. 19C/1994.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 14 iulie 1994. Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.