Decizia nr. 33/1993

Victor-Dan Zlatescu - președinte

Ion Filipescu - judecător

Miklos Fazakas - judecător

Petru Duda - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent.

Pe rol soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 224 din Codul penal, invocată de inculpatii Nastrut Dumitru, Giovanovici Ion și Statache Ștefan în dosarul nr. 1128/1992 al Tribunalului Tulcea.

Dezbaterile au avut loc în ședința din 19 mai 1993. Concluziile părților au fost consemnate în încheierea din aceeași dată, pronunțarea fiind amînată pentru astăzi, 26 mai 1993.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin sentinta penală nr. 910 din 6 august 1992 a Judecătoriei Tulcea, inculpatii Nastrut Dumitru, Giovanovici Ion și Statache Ștefan au fost condamnați pentru săvârșirea infracțiunii de furt în paguba avutului obștesc prevăzută de art. 224 din Codul penal, reținându-se în sarcina lor însușirea unor cantități de saminta de mazare și ovaz, în dăuna Societății Comerciale "Agrodelta-Sireasa" - S.A. Tulcea.

Împotriva acestei sentințe inculpatii au declarat recurs, iar la termenul de judecată din 16 februarie 1993 au invocat în fața Tribunalului Județean Tulcea excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 224 din Codul penal, susținând ca, potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție, legile și toate celelalte acte normative rămân în vigoare, în măsura în care ele nu contravin Constituției și ca, întrucît art. 135 alin. (2) recunoaște numai doua forme de proprietate : publică și privată, prevederile din Codul penal, în baza cărora au fost condamnați de instanța de fond, nu sunt constituționale, cu atât mai mult cu cît bunurile ce formează obiectul infracțiunii nu intră în categoria celor care formează obiectul proprietății publice.

Tribunalul Județean Tulcea, prin Încheierea din 16 februarie 1993, a sesizat Curtea Constituțională, exprimindu-și opinia în sensul că excepția invocată privește o problemă de încadrare juridică a faptelor pentru care inculpatii au fost trimiși în judecata și nu de constituționalitate, astfel ca soluționarea ei este de competența instanței judecătorești și nu a Curții Constituționale.

În vederea soluționării excepției de neconstituționalitate, au fost solicitate, potrivit legii, punctele de vedere ale Senatului, Camerei Deputaților și Guvernului.

În punctul de vedere primit de la Guvern se susține ca atât noțiunea obștesc folosită în art. 145 din Codul penal, cît și categoria juridică de avut obștesc nu sunt contrare Constituției, aceasta din urma categorie având o sfera mai larga decît conceptul de avut public în care se identifica doar bunurile proprietății publice.

Senatul și Camera Deputaților nu au comunicat punctul lor de vedere.

În legătură cu competența Curții de a soluționa o excepție de neconstituționalitate privind o lege care a fost adoptată înainte de intrarea în vigoare a Constituției României din anul 1991, se retine, pe de o parte, ca, potrivit

art. 3 alin. (2) din legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, aceasta este singura în drept sa hotărască asupra competentei sale, conform art. 144 din Constituție, iar pe de altă parte ca, potrivit art. 3 alin. (1) din aceeași lege, competența Curții nu poate fi contestată de nici o autoritate publică.

Desigur, această competență poate aparea numai atunci când, potrivit

art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , raporturile juridice fie de drept substanțial, fie de drept procesual au fost stabilite după intrarea în vigoare a Constituției, astfel cum este cazul în speta.

Potrivit principiului neretroactivitatii legii, Constituția dispune numai pentru viitor. În temeiul acestui principiu, prevederile art. 144 lit. c) din Constituție, conform cărora Curtea Constituțională hotărăște asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea legilor și a ordonanțelor, trebuie înțelese în sensul că se referă numai la actele normative de acest fel, adoptate după intrarea în vigoare a Constituției.

Astfel, s-ar putea considera că nu poate fi sesizată Curtea cu privire la neconstituționalitatea unor prevederi cuprinse în acte normative adoptate anterior, astfel cum este și Codul penal.

Nu mai puțin însă, potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție, legile și toate celelalte acte normative rămân în vigoare, în măsura în care ele nu contravin Constituției. Dacă ele sunt contrare acesteia, concluzia logica este ca ele au fost abrogate implicit, fapt intarit de altfel și de principiul potrivit căruia legea posterioară abroga pe cea care i-a precedat, dacă este contrară.

Prin urmare, abrogarea dispoziției legale anterioare Constituției, potrivit art. 150 alin. (1) al acesteia, presupune neconformitatea sa cu Constituția, adică este rezultatul neconstitutionalitatii ei.

Desigur, instanța de drept comun are nu numai dreptul, dar și obligația sa stabilească dacă textul de lege a cărui aplicare urmează să se facă mai este sau nu în vigoare. Aceasta implica faptul ca ea trebuie să se pronunțe dacă textul în cauza a fost sau nu abrogat, explicit sau implicit.

Dacă însă, ca în speta, excepția de neconstituționalitate a fost ridicată și instanța de drept comun nu a statuat în acest sens, ea se desesizeaza sub acest aspect, excepția urmînd, potrivit

art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , să fie trimisa spre soluționare Curții Constituționale, instanța urmînd să-și exprime în încheierea pe care o pronunța în acest scop, doar o simpla opinie care nu se reflecta în cadrul interlocutoriu al acestei încheieri.

Rezultă, asadar, ca în situația în care, deși nu a suspendat judecarea cauzei dar a sesizat prin încheiere Curtea Constituțională, instanța de drept comun nu ar putea sa judece în continuare, sub acest aspect, statuând ca legea a fost sau nu abrogată implicit.

Sesizată cu o astfel de excepție, Curtea Constituțională nu poate refuza sa o soluționeze, deși nu este vorba despre o lege adoptată după intrarea în vigoare a Constituției, ci despre una care a fost abrogată implicit prin aceasta, întrucît sunt în discuție raporturi juridice de drept substanțial sau procesual stabilite după intrarea în vigoare a Constituției. Este de reținut ca, în aceasta din urma ipoteza, va trebui făcut în prealabil un examen al conformitatii legii atacate cu prevederile Constituției, pentru ca numai astfel se poate stabili dacă legea a fost sau nu abrogată implicit.

Potrivit dispozițiilor

art. 3 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , text citat mai sus, Curtea Constituțională este singura în drept sa stabilească, desigur în condițiile legii, asupra competentei sale. Ea se considera competența să soluționeze problema privitoare la abrogarea implicita prin Constituție a unei legi anterioare, în situația în care a fost sesizată în mod legal asupra unei excepții de neconstituționalitate, în condițiile precizate.

A proceda altfel ar insemna, pe de o parte, o prelungire inutila a procesului, iar pe de altă parte, a se deroga de la o soluție care semnifica o aplicare corecta a Constituției.

Cu privire la problema de fond, și anume dacă prevederile art. 224 din Codul penal au fost sau nu implicit abrogate potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție, se rețin următoarele:

Conceptul de avut obștesc urmează a fi raportat la formele proprietății consacrate și reglementate de Constituție, pentru a constata dacă între acestea exista ori nu concordanta, și deci, dacă poate fi sau nu vorba de abrogarea totală sau parțială a textelor din Codul penal care folosesc termenul de avut obștesc.

În lumina art. 145 din Codul penal, care se referă la "organizațiile de stat, organizațiile obștești sau orice organizații care desfășoară o activitate utila din punct de vedere social și care funcționează potrivit legii", termenul de avut obștesc a fost interpretat în practica judiciară anterioară extensiv, incluzind proprietatea de stat, cooperatista și a altor organizații obștești, care s-au bucurat de un regim juridic de favoare, în comparatie cu proprietatea care constituia avutul personal.